A murit Leonida Lari. „Nimeni şi noi” – un articol din 1988

Actualizat 12 decembrie 2011, ora 2:40: Am isprăvit transcrierea articolului Leonidei Lari.

Leonida Lari, poeta basarabeană care a luptat pentru România Mare, a murit astăzi la Chişinău, la vîrsta de 62 de ani (linc).

Leonida Lari s-a născut la Bursuceni, lîngă Bălţi. A fost deputată în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) şi membră în Biroul Permanent al Frontului Popular din Moldova (1990-1992). A fost deputată şi în parlamentul României, iniţial pe lsitele PNŢCD, apoi a trecut la Partidul România Mare.

Dumnezeu s-o odihnească! Vă voi prezenta unul din articolele publicistice ale Leonidei Lari – „Nimeni şi noi”, din „Literatura şi Arta” din 13 octombrie 1988. Articolul se referă la atacurile anonime la adresa mişcării naţionale care apăreau în presa de partid din Basarabia. E scris cu chirilice, transcrierea sa cu litere latine va dura ceva timp – voi actualiza aici transcrierea articolului pe măsură ce o voi face. Comentariile mele au fost inserate cu litere cursive între paranteze drepte. De remarcat că problema la care se referă autoarea – faptul că moldovenii nu-şi găsesc de lucru în republica lor şi sînt siliţi să emigreze în alte părţi, nu e rezolvată nici acum.

Nimeni şi noi

„Literatura şi Arta” în polemică cu „Sovetscaia Moldavia” (5 ianuarie 1989)

După cum am mai făcut pe acest blog, în paralel cu evenimentele revoluţiei române prezint şi evenimentele anului 1989 din RSS Moldovenească.

Mişcarea naţională din RSS Moldovenească începuse să se manifeste public în 1988, şi tot atunci a început rezistenţa la ea, din partea conducerii de partid şi a minorităţii rusofone. Situaţia respectivă e descrisă în articolul „Cele rele să se spele” de D. Alecsandru, publicat în săptămînalul „Literatura şi Arta” din 5 ianuarie 1989, săptămînal care susţinea mişcarea naţională. Articolul este o polemică cu ziarul de limbă rusă „Sovetscaia Moldavia”, principalul ziar chişinăuan de la vremea aceea.

Conform unei tradiţii, atunci cînd ne aflăm la hotarul unui leat, mai aruncăm o privire în urmă pentru a vedea ce am săvîrşit, ce n-am dovedit să facem şi ce ar mai fi trebuit să întreprindem, ca să păşim cu conştiinţa împăcată înainte. Din toate acestea alegem doar faptele frumoase şi constructive care ne-au intrat în inimă, luîndu-le în noul an şi continuîndu-le. Totodată ne debarasăm de toate făptuirile inoportune, lăsîndu-le să rămînă pentru totdeauna în anul ce se duce în neantul timpului. Cu acest gînd am purces la scrierea rîndurilor de mai jos, evocînd cîteva momente de tristă faimă din anul ce s-a scurs privind atitudinea unor colegi de breaslă faţă de săptămînalul „Literatura şi Arta”. Deci, s-o începem mai de la capăt şi în termenii impuşi de perioada renovărilor pe care le trăim astăzi.

Octombrie 1988, RSS Moldovenească: Declararea limbii de stat va traduce în viaţă „principiile politicii naţionale leniniste”

De la venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov şi pînă cînd, în Basarabia, oamenii de cultură au îndrăznit să pună problema identităţii dintre limba română şi cea „moldovenească” şi să ceară revenirea la alfabetul latin şi decretarea limbii materne ca limbă de stat a republicii a trebuit să treacă cîţiva ani. Un prim apel colectiv în acest sens a fost publicat în gazeta „Învăţămîntul Public”, gazetă a învăţătorilor moldoveni, în 17 septembrie 1988. După „Învăţămîntul Public”, „Literatura şi Arta”, săptămînal al Uniunii Scriitorilor din RSSM (Republica Socialistă Sovietică Moldovenească) este revista care va prelua aceste idei şi va milita pentru ele.