Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Îl vizitam pe Tokes aproape zilnic decembrie 9, 2015


copertarcumafostDin cartea mea „Revoluția din Timișoara așa cum a fost” publicată în 1997 am mai prezentat deja cîteva mărturii ale celor implicați în revoluția timișoreană. Prezint acum declarația lui Arpad Gazda, un apropiat al pastorului Laszlo Tokes.

Născut în 28 ianuarie 1966 la Covasna, de religie reformată, Arpad Gazda era în 1989 lăcătuş mecanic la IJPIPS şi student seralist la fizică. A fost printre cei reținuți în noaptea de 16/17 decembrie 1989 în clădirea bisericii reformate din Timișoara, cînd miliția a intrat în clădire ca să-l evacueze pe Laszlo Tokes. În 1995, cînd mi-a dat declarația de mai jos, era corespondent de Timişoara al săptămînalului orădean „Erdelyi Naplo”. În 1999 a absolvit jurnalistica la Universitatea din Budapesta. Este unul din cei mai cunoscuți ziariști unguri din România. A lucrat în conducerea ziarului clujean „Kronika” și apoi a devenit corespondent de Transilvania al agenției maghiare de presă MTI.

Declarația lui Arpad Gazda am retipărit-o și în cărțile „Revoluția din Timișoara și falsificatorii istoriei” și „Revoluția fără mistere. Începutul revoluției române: cazul Laszlo Tokes”. (more…)