Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

O proorocire a mea din 2009 pe cale de a se îndeplini iulie 28, 2014


„Milioane de români vor avea de achitat (în plus) la polițele RCA cu 25%, în timp ce asigurarea locuinței s-ar putea scumpi cu pînă la 100%”, sîntem informați într-un articol de pe saitul asigurari.ro (linc).

Se confirmă astfel o tendință despre care am scris în repetate rînduri: atunci cînd statul impune prin legislație anumite obligativități, prețurile acestora au o tendință de creștere impetuoasă, mult peste rata inflației.

În 2009, în articolul „Scumpiri de pînă la 40% la asigurările obligatorii auto” (linc), scriam: (more…)

 

Statul maximal ustură la buzunar: Se scumpesc asigurările obligatorii de locuinţe septembrie 6, 2012


O porcărie care mai poate fi oprită: asigurarea obligatorie a locuinţelor (linc) e un articol publicat de mine în 2008, pe la începuturile acestui blog, în care comentam o hoţie legalizată: legea asigurărilor obligatorii pentru locuinţe.

N-o să sărăcească nimeni din plata a 20 de euro pe an, însă în caz de dezastre naturale nu vor mai trebui daţi bani din bugetul statului pentru sinistraţi, era argumentul folosit de adepţii legii. Dar aceşti 20 de euro/an vor deveni istorie. Se scumpesc poliţele de case. CSA a aprobat noile norme privind asigurarea-reasigurarea la riscul de catastrofă (linc) este titlul unui articol din revista „Capital”. (more…)

 

Scumpiri de pînă la 40% la asigurările obligatorii auto noiembrie 28, 2009

Filed under: Statul Maximal — mariusmioc @ 8:00 am
Tags: , , , ,

„Uniunea Europeană ustură la buzunar: Ne aşteaptă o nouă scumpire a asigurărilor auto obligatorii”, scriam pe acest blog în iulie 2009 (linc), anticipînd o creştere de 10-35% a costului asigurărilor obligatorii auto ca urmare a ultimelor reglementări impuse de Uniunea Europeană. Se pare că am fost optimist, căci ziarul „Gîndul” anunţă (linc) că scumpirile ar putea ajunge pînă la 40%, cu o medie de 20-30%. (more…)

 

Uniunea Europeană ustură la buzunar: Ne aşteaptă o nouă scumpire a asigurării auto obligatorii iulie 20, 2009


În anul 2010 asigurările obligatorii pentru autoturisme vor înregistra o nouă scumpire de 10-35%, după cum ne anunţă „Cotidianul” din 16 iulie 2009. Motivul îl constituie majorarea limitelor maxime de despăgubire impuse de Uniunea Europeană. (more…)

 

Alte 40 de miliarde dolari pentru firma de asigurări AIG noiembrie 10, 2008

Filed under: Statul Maximal — mariusmioc @ 5:55 pm
Tags: , , ,

Abia am scris articolul „Cînd industria mondială a asigurărilor e în colaps, în România se impun noi asigurări obligatorii”, în care vorbeam despre problemele gigantului din industria de asigurări AIG, că azi aflu despre alte 40 de miliarde de dolari pe care guvernul american le pompează în această firmă.

Cică avem nevoie de asigurări obligatorii pentru ca guvernul să nu mai cheltuiască banii contribuabililor în caz de inundaţii, cutremure. După cum se vede, nici nu-i nevoie de calamităţi naturale pentru ca banii contribuabililor să fie cheltuiţi.

 

Cînd industria mondială a asigurărilor e în colaps, în România se impun noi asigurări obligatorii noiembrie 7, 2008


Asiguratorii sînt în colaps, scrie „Jurnalul Naţional” din 6 noiembrie 2008, referindu-se la situaţia existentă pe plan mondial în industria de asigurări.

AIG, principala firmă de asigurări din lume, „a ajuns la al treilea împrumut luat de la Fed, de 20,9 miliarde de dolari, după ce la naţionalizarea de la 16 septembrie a primit 85 de miliarde de dolari, iar ulterior autorităţile au mai pompat încă 37,8 miliarde de dolari. (…) unii analişti deja consideră că ţinerea la aparate a AIG costă mai mult decât dacă ar fi fost lăsată să intre în proceduri de faliment”.

Problemele din industria asigurărilor au molipsit toată lumea, fiindcă firmele de asigurări se reasigură între ele.

Mulţi dintre cei care au plătit conştiincios taxe de asigurare se vor trezi în situaţia în care, atunci cînd nenoricirea pentru care s-au asigurat se întîmplă, firma de asigurare să nu le poată plăti nici o despăgubire.

Ce fac politicienii români în această situaţie? Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, votată cu entuziasm de parlamentarii români, iar asigurările obligatorii pentru diferite meserii sînt în continuă extindere, prin grija dragilor noştri politicieni: recent se pune la cale şi asigurarea obligatorie pentru agenţii imobiliari.

Dacă politicienii americani au grijă ca plătitorii de impozite să finanţeze industria de asigurări, de ce n-ar face la fel şi politicienii români? Că dacă se întîmplă vreun cutremur, o să aflăm că firma de asigurări a dat faliment, dar pînă atunci trebuie să finanţăm traiul luxos al celor care lucrează în această industrie. Dacă n-o facem, are Statul Maximal ac de cojocul nostru, ne pune la amenzi (deocamdată, încă nu s-a vorbit de puşcărie).

Tema e veche, am mai tratat-o pe blog:

Cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii – mod prin care Statul Maximal limitează concurenţa

O porcărie care mai poate fi oprită: asigurarea obligatorie a locuinţelor începînd cu jumătatea lui 2009 (eram optimist pe vremea aceea)

 

Cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii – mod prin care Statul Maximal limitează concurenţa septembrie 12, 2008


Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a înaintat o propunere legislativă conform căreia meseria de agent imobiliar să nu poată fi practicată decît de cei care au urmat nişte cursuri speciale de calificare, ne anunţă “Cotidianul” din 20 iulie 2008. În plus, pentru fiecare agent imobiliar angajat va trebui plătită obligatoriu o asigurare de răspundere profesională.

Propunerea este asemănătoare legilor deja existente în alte profesii, aprobate în cursul adaptării legislaţiei româneşti la Uniunea Europeană. Statul Maximal limitează liberul acces la anumite meserii, prin impunerea unor condiţii birocratice între care cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii sînt deja un standard.

Astfel, cine vrea să devină taximetrist, conform art. 26 alin. 3 lit a din Legea Taximetriei nr. 38/2003, trebuie să urmeze nişte cursuri speciale de calificare în meseria de taximetrist (şcoala de şoferi nu e destul), şi să încheie o asigurare pentru pasageri şi bagaje (asigurarea obişnuită a maşinii nu e destul – art. 9 din Legea 38/2003). Cine vrea să se angajeze ca ospătar trebuie să absolve nişte cursuri de pregătire în meseria de ospătar. Chiar şi pentru a te angaja ca simplu vînzător la un chioşc, conform Legii 650/2002 trebuie să absolvi un curs special de pregătire în meseria de comerciant.

Pentru a fi preşedinte al României nu e nevoie de nici un curs special de calificare, dar pentru a fi vînzător la băcănie da! Tendinţa legiuitorilor români, preluată de la Uniunea Europeană, este ca în tot mai multe cazuri să devină obligatorii nişte cursuri speciale, astfel încît şcoala gratuită pe care Statul o asigură să fie fără folos pentru tot mai multe meserii.

Am avut prilejul să mă lovesc personal de aceste legi. Fiindcă am scris şi publicat nişte cărţi (fără să am vreo patalama de scriitor) şi am dorit să vînd acele cărţi în mod legal, plătind şi impozite către stat, mi-am luat o autorizaţie de desfăşurare de activităţi economice independente, printre care vînzare carte, conform vechiului Decret-Lege 54/1990. După apariţia Legii 507/2002 care anula autorizaţiile date conform DL54/1990, am cerut înnoirea autorizaţiei (întocmind şi un dosar voluminos cu acte pentru aceasta). Primăria Timişoara a refuzat să mă autorizeze să vînd propriile mele cărţi pe motiv că n-am urmat un curs special de pregătire în meseria de comerciant. Am dat în judecată Primăria Timişoara şi am obţinut o hotărîre judecătorească care obliga Primăria să-mi elibereze autorizaţia, şi fiindcă aceasta tot nu s-a conformat, am deschis al doilea proces, pentru nerespectarea unei hotărîri judecătoreşti. Abia ca urmare a acestui al doilea proces am izbutit să primesc autorizaţia, obţinînd şi amendarea primarului Timişoarei Gheorghe Ciuhandu. Hotărîrea instanţei nu este însă un precedent valabil în alte cazuri, căci în motivarea ei se arată că am calificarea de a vinde cărţi doar fiindcă desfăşurasem anterior această activitate pe baza vechiului Decret-Lege 54/1990. Aşadar, dragi cititori, dacă vreţi cumva să îmbrăţişaţi cariera de vînzător, puteţi fi şi absolvenţi de facultate, fără curs de comerciant nu vi se va îngădui aşa ceva. Chiar eu, dacă aş vrea să-mi diversific activitatea, şi pe lîngă cărţi să mă apuc şi de vînzarea de ace cu gămălie, n-aş avea voie să fac asta pînă n-am absolvit acel curs.

O păţanie asemănătoare a avut o cunoscută de-a mea dintr-un alt oraş, care a vrut să deschidă un salon pentru tuns căţei. Respectiva îşi începuse de fapt afacerea „la negru”, avea deja o clientelă formată, cînd a pălit-o ideea fixă de a lucra legal, plătind impozite. Primăria i-a cerut dovada că are calificare în meseria de frizer de cîini. Cum în România nu existau la vremea aceea cursuri de acest fel, persoana respectivă a trebuit să meargă la Budapesta de unde să obţină patalama că se pricepe la aşa ceva.

Legislaţia de acest tip are şi grupuri de interese care o sprijină. S-a dezvoltat o întreagă industrie de cursuri de calificare, care aduce bani frumoşi băieţilor deştepţi, şi care se bizuie tocmai pe clienţii care sînt obligaţi prin lege să urmeze acele cursuri. Uneori, acestă industrie e sprijinită din banii publici. Prin legislaţia sa, Statul pune o mulţime de persoane în imposibilitatea de a-şi găsi loc de muncă, căci n-au calificarea cerută. Apoi, acelaşi Stat finanţează programe de reconversie profesională a şomerilor. Iată cum devin folositori birocraţii! Nu mai vorbesc de industria asigurărilor, care nu poate decît să salute orice nou tip de asigurare care devine obligatorie. Persoanele care au urmat deja cursuri de calificare devin interesate în păstrarea legislaţiei, care face mai dificilă intrarea unor noi concurenţi pe piaţă.

Pentru oamenii de rînd – consumatorii a căror protecţie e invocată – efectul este însă negativ. Cheltuielile suplimentare la care sînt silite firmele prin cursuri de specializare, asigurări obligatorii şi alte cerinţe legale intră în costul produselor şi serviciilor, fiind suportat în cele din urmă de clienţi. Chiar mai gravă este limitarea concurenţei, eliminarea de pe piaţă a micilor întreprinzători care nu se pot conforma normelor (marile firme, prin împărţirea costurilor la o cifră de afaceri mai mare, n-au probleme aşa grave), ceea ce duce atît la creşterea preţurilor cît şi la scăderea calităţii. Raportul calitate/preţ al serviciilor, indiferent dacă e vorba de o prăvălie, un restaurant, o firmă de taximetrie sau una imobiliară, se îmbunătăţeşte ca urmare a concurenţei, care îngăduie clienţilor să refuze serviciile de proastă calitate, nu ca urmare a controalelor birocratice care să certifice că toţi angajaţii firmelor respective au urmat nu-ştiu-ce cursuri de specializare.