Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Declararea judecătorească a morţilor în revoluţie: cazul Radu Constantin octombrie 19, 2012


În articolul „Misterul” celor 40 de cadavre (linc) am explicat situaţia celor 40 de victime ale revoluţiei din Timişoara a căror cadavre au fost furate şi incinerate la Bucureşti, în efortul regimului Ceauşescu de a ascunde urmările represiunii. Presa mercenară dar şi pretinşi cercetători ai evenimentelor din decembrie 1989 precum Radu Portocală, Ilie Stoian, Aurel Perva, Corneliu Vadim Tudor, Carol Roman şi mulţi alţii au pretins că nimeni din Timişoara nu revendică aceşti morţi dispăruţi şi pe această bază au lansat speculaţii cu privire la apartenenţa acestora la servicii secrete române sau străine.

18 decembrie 1989 a fost o zi în care a fost mult de lucru la Medicina Legală timişoreană. Cadavrele veneau pe bandă rulantă şi cele mai multe erau neidentificate, fiind aduse de pe stradă de oameni care nu erau neapărat cunoscuţi ai victimelor respective. În aceste condiţii medicii legişti au întocmit nişte documente sumare cu descrierea generală a victimelor (ceva de tipul „bărbat statură mijlocie, vîrstă între 30-40 de ani avînd plagă împuşcată în abdomen”). Nu a fost timp pentru autopsii, nici pentru cercetări cu privire la identitatea victimelor. Ulterior, în noaptea de 18/19 decembrie cadavrele au fost furate din morgă, în 19 decembrie medicii legişti avînd surpriza să găsească morga mult mai goală decît o lăsaseră. Miliţienii implicaţi în furtul şi arderea cadavrelor au fost inculpaţi la „procesul celor 25” al revoluţiei din Timişoara, dar fapta fiind încadrată la „favorizarea infractorului”, au beneficiat de decretul de amnistie nr. 3 din 4 ianuarie 1990 dat de Ion Iliescu.

Unul din eroii revoluţiei care a fost incinerat la Bucureşti este Constantin Radu. Născut la 16 mai 1956 la Balş (judeţul Olt), Constantin Radu era în 1989 lăcătuş mecanic la S.U.T. A fost împuşcat în şold în seara de 17 decembrie 1989, puţin înainte de ora 23, în zona Căii Girocului. După revoluţie, familia sa a obţinut pe cale judecătorească declararea morţii acestuia. Cadavrul nemaiputînd fi găsit, fiindcă fusese incinerat, declararea morţii s-a făcut pe această cale, fără a se mai identifica din rapoartele sumare aflate la medicina legală unul care să corespundă lui Constantin Radu. Similar cu acest caz mai sînt alte cîteva, şi aceasta este explicaţia pentru care la cîteva din rapoartele sumare de la Medicina legală figurează şi azi mort neidentificat. De aici şi o confuzie cu privire la numărul exact al celor care au fost incineraţi la crematoriu. Există morţi, cum este şi Constantin Radu, la care nu s-a stabilit vreun raport medico-legal, şi există rapoarte medico-legale la care nu s-a stabilit vreun mort. Nu trebuie însă numărate separat aceste cazuri fiindcă ar însemna numărare dublă – morţii fără certificat corespund certificatelor fără morţi, chiar dacă Parchetul nu a făcut o identificare formală.

Redau mai jos textul hotărîrii judecătoreşti prin care Constantin Radu a fost declarat mort în revoluţie: (more…)

 

Biserica mucenicilor arşi de la Timişoara, sfinţită la Popeşti-Leordeni iunie 6, 2011


De ziua eroilor, 2 iunie 2011, în comuna Popeşti-Leordeni de lîngă Bucureşti s-a sfinţit biserica ridicată în cinstea celor 40 de mucenici ai revoluţiei timişorene a căror cadavre au fost furate din spitalul judeţean Timişoara în noaptea de 18/19 decembrie 1989 şi arse la crematoriul din Bucureşti.

La vremea aceea Nicolae Ceauşescu era plecat în vizită în Iran. Porunca de a face cadavrele revoluţionarilor ucişi să dispară a fost dată de Elena Ceauşescu. Regimul comunist nici măcar nu voia să recunoască că au existat nişte tulburări (pînă la reîntoarcerea lui Ceauşescu din Iran şi cuvîntarea sa de la TVR din 20 decembrie 1989 – linc – ziarele româneşti nu au pomenit absolut nimic despre cele întîmplate în Timişoara) iar prin dispariţia cadavrelor s-a dorit dispariţia dovezilor, pentru ca să se poată spune apoi că aceşti morţi nici n-au existat. Pentru familiile celor dispăruţi se pregătise varianta că rudele lor au fugit peste graniţă (deşi unele din aceste familii cunoşteau deja adevărul). (more…)

 

Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (11). Amintirile fostei securităţii şi miliţii despre „turiştii” sovietici octombrie 9, 2009


A 11-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele zece părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
O enigmă securistă: „Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Amintirile fostei securităţii şi miliţii despre „turiştii” sovietici

O săptămînă după articolul din „The Times”, şeful Direcţiei Contra-Spionaj a Securităţii, colonelul Filip Teodorescu, a menţionat la procesul său unde era inculpat pentru participare la reprimarea revoluţiei din Timişoara că el a reţinut agenţi străini în timpul evenimentelor de aici („România Liberă” din 9 martie 1990) [Afirmaţia că Filip Teodorescu a spus la proces că ar fi reţinut agenţi străini mi se pare o dezinformare a presei. În cartea sa „Un risc asumat”, deşi face aluzii la existenţa agenţilor străini, Filip Teodorescu scrie că a declarat instanţei că nu a prins nici unul dintre aceştia. Iată cum explică dînsul la pag. 95-96 ale cărţii: “Este cazul să elucidez chestiunea multdiscutată cu privire la cele declarate de mine în faţa instanţei de judecată în 7 martie 1990. Mulţi nu au reţinut nuanţa şi probabil că este şi vina mea că nu am fost mai explicit (…) Mi s-a pus întrebarea dacă am prins vreun spion sau trădător (…) Deci eu am declarat că nu am prins nici un spion sau trădător şi nicidecum că aceştia nu ar fi existat”. Ulterior însă falsa informaţie că Filip Teodorescu ar fi arestat nişte agenţi străini la Timişoara a fost preluată şi de alţi ziarişti, de pildă Liviu Vălenaş, în „Baricada” nr. 22/1990 sau Aurel Perva şi Carol Roman în cartea „Misterele Revoluţiei române”, unde e citat un articol din „Le Point” a lui Olivir Weber şi Radu Portocală]. În cartea sa din 1992 el a dezvoltat mai departe această temă, concentrîndu-se pe rolul „turiştilor” sovietici: „în hoteluri erau puţini străini, cei mai mulţi părăsind oraşul în jurul prînzului [în 17 decembrie], cînd se conturau deja ciocnirile. Au rămas cei interesaţi să rămînă. Ne-a atras atenţia numărul nejustificat de mare de turişti sovietici, fie cu autobuze, fie cu autoturisme. Nu toţi s-au cazat în hoteluri. Fie că părăsiseră autobuzele, fie că erau în maşini staţionate ca pentru înnoptare. Verificările la graniţă indicau intrarea prin punctele de trecere a frontierei din nordul Transilvaniei. Declarau cu toţii că sînt în tranzit spre Iugoslavia. Explicaţia era plauzibilă, călătoriile în scop de bişniţă ale sovieticilor fiind cunoscute de toată lumea. Din păcate nu dispuneam de forţe şi nici condiţiile nu au permis, pentru a urmări activitatea măcar a unora dintre ‘turişti'” (Filip Teodorescu – „Un risc asumat”, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti 1992, pag. 92). (more…)

 

Cărţi despre revoluţia din 1989 publicate la Bucureşti iunie 9, 2009


O listă, posibil incompletă, a cărţilor despre revoluţia română din 1989 publicate la Bucureşti: (more…)

 

„Misterul” celor 40 de cadavre februarie 2, 2009


Capitol din cartea mea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (Editura Sedona, Timişoara 1999). Tema am tratat-o şi în cartea „Falsificatorii istoriei” (Editura Almanahul Banatului 1994; Editura Marineasa 1995).

Pe la sfîrşitul anului 1990 şi începutul anului 1991 devenise aproape o axiomă în presa dimboviţeană existenţa unei mari enigme a revoluţiei: faptul că, chipurile, nimeni nu-i revendică pe cei 40 de morţi din Timişoara incineraţi la Bucureşti.

mortitir11mortitir2

Această aşa-zisă enigmă a fost popularizată iniţial prin articolul „Morţii din TIR-ul frigorific – ofiteri D.I.A.?” iscălit de Gheorghe Olbojan în revista „Zig-Zag” nr. 9/aprilie 1990. Pentru ca dezinformarea să aibe succes, articolul este scris într-un stil antiiliescian şi anticomunist. Domnul Gheorghe Olbojan, întîmplător, de meserie securist, este şi autor al cărţii „Good bye, domnule Pacepa”.

Să urmărim mai departe dezvoltarea acestui aşa-zis mister.

Francezul de origine română Radu Portocală scrie, într-o carte apărută iniţial în Franţa, în 1990: „trupele USLA ale Securităţii erau bine reprezentate la Timişoara. Membrii lor erau educaţi într-un spirit sinucigaş. Este foarte posibil ca provocatorii – ucişi cu toţii de armată – să fie din rîndul lor (…) S-ar putea astfel explica un alt mister: dacă membrii USLA au facut provocările cu preţul vieţii lor, este foarte posibil ca ale lor să fie şi cadavrele furate de Securitate în ziua de 18 din morga oraşului, pentru ca apoi să fie incinerate la Bucureşti” („România. Autopsia unei lovituri de stat”, Agora Timişoreană în colaborare cu Editura Continent 1991, pag. 35-36).

În articolul „Procesul lui Filip Teodorescu şi neorevizionismul maghiar” din ziarul „Azi” (30 august 1990), I. Baicu afirmă categoric: „Nici pînă astăzi morţii transportaţi de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti n-au fost revendicaţi de către cineva (din România)”. Dl. Baicu e convins că aceştia ar proveni din rîndul celor „cîteva mii de agenţi infiltraţi de Budapesta (şi de Moscova)”.

Nici Corneliu Vadim Tudor nu se lasă mai prejos: „cei 40 de morţi transportaţi cu autoduba frigorifică, n-au fost nici revoluţionari, nici ofiţeri români ai D.I.A., cum s-a tot spus pînă acum, au fost pur şi simplu agenţi maghiari pe care oamenii lui Vlad, Stamatoiu şi Teodorescu i-au dibuit şi i-au lichidat (…) pe teritoriul Ungariei a fost dezvelit recent un monument consacrat victimelor maghiare ale Revoluţiei din România !” („România Mare” 31 august 1990).

În ziarul „Azi” din 9 decembrie 1990, Petre Meldin se arată convins că Laszló Tökes deţine cheia misterului: „Oare de ce procuratura militară nu l-a citat ca martor pentru a declara ce ştia despre cele 40 de cadavre incinerate ?” („Pastorul necurat”)

Generalul Emil Macri, inculpat în procesul Timişoara, aminteşte şi el, în „Adevărul” din 26 februarie 1991, faptul că nimeni nu revendică cadavrele incinerate.

Aurel Perva şi Carol Roman, ziarişti la „Tineretul Liber”, în cartea „Misterele revoluţiei române” (Casa de editare „Răscruci de milenii” SRL, pag. 15-18 ) prezintă problema celor 40 de cadavre într-un mod pretins obiectiv, punînd faţă în faţă varianta „România Mare” (agenţi maghiari) şi varianta „Zig-Zag” (ofiţeri D.I.A.). Un singur lucru nu le trece prin minte domnilor Aurel Perva şi Carol Roman: atît „România Mare” a lui Corneliu Vadim Tudor, cît şi „Zig-Zag”-ul lui Ion Cristoiu, mint cu egală neruşinare.

Iată lista martirilor a căror trupuri au fost arse la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti:

1. Andrei Maria, 25 ani, Timişoara, str. Ion Ionescu de la Brad bl. A 107 ap. 12
2. Apro Mihai, 31 ani, Timişoara, str. Naturii 4 sc. B ap. 20
3. Balmuş Vasile, 26 ani, Timişoara, str. Luminii 35 sc. A ap. 4
4. Balogh Pavel, 69 ani, Timişoara, str. Mangalia nr. 18
5. Bărbat Lepa, 43 ani, Timişoara, str. Ion Raţiu 6A
6. Belehuz Ioan, 41 ani, Timişoara, str. Gr. Alexandrescu 40
7. Belici Radian, 25 ani, Timişoara, str. 16 Februarie bl. 17 sc. B ap. 58
8. Bînciu Leontina, 39 ani, Timişoara, str. Elevului 3 sc. A ap. 12
9. Caceu Margareta, 40 ani, Timişoara, str. Dîmboviţa 6A
10. Carpîn Dănuţ, 25 ani, Timişoara, str. Textiliştilor 20 ap. 6
11. Chörösi Alexandru, 24 ani, Timişoara, str. Reşiţa 19
12. Ciobanu Constantin, 43 ani, Timişoara, str. Transilvaniei 9 sc. D ap. 10
13. Cruceru Gheorghe, 25 ani, Timişoara, str. Hebe 47
14. Csizmarik Ladislau, 55 ani, Timişoara, str. Cosminului 11
15. Ewinger Slobodanca, 20 ani, Variaş, sat Gelu nr. 68, jud. Timiş
16. Ferkel-Şuteu Ştefan Alexandru, 43 ani, Timişoara, str. Cheia 3 sc. A ap. 8
17. Florian Antoniu Tiberiu, 20 ani, Timişoara, complex studenţesc cămin 2
18. Gîrjoabă Constantin Dumitru, 30 ani, Timişoara, str. Bicaz 11 ap. 4
19. Haţegan Petru, 47 ani, Timişoara, str. Chişodei 89
20. Ianoş Paris, 18 ani, Timişoara, str. Cozia 57 ap. 7
21. Iosub Constantin, 18 ani, Chişoda, str. Bucegi 32, jud. Timiş
22. Ioţcovici Gh. Nuţu, 25 ani, Timişoara, bd. Gheorghe Lazar 40 sc. E ap. 2
23. Lăcătuş Nicolae, 27 ani, Timişoara, str. Mediaş 2A
24. Luca Rodica, 30 ani, Timişoara, str. Muzicescu 26 ap. 3
25. Mardare Adrian, 20 ani, Timişoara, str. Dorobanţilor bl. D 14
26. Miron Ion, 50 ani, Timişoara, str. Haga 10
27. Motohon Silviu, 35 ani, Timişoara, str. Liniştei 3 ap. 7
28. Munteanu Nicolae Ovidiu, 25 ani, Orăştie, str. Unirii 61B, jud. Hunedoara
29. Nagy Eugen Francisc, 17 ani, Turda, str. Zambilelor 10 ap. 10, jud. Cluj
30. Opre Gogu, 40 ani, Cerneteaz nr. 275, jud. Timiş
31. Osman Dumitru, 24 ani, Sadova nr. 183, jud. Dolj
32. Oteliţă Aurel, 34 ani, Timişoara, Calea Lipovei cămin 8, ap. 88
33. Radu Constantin, 33 ani, Timişoara, str. Luţa Ioviţă 6
34. Sava Angela Elena, 25 ani, Timişoara, str. Ştefan Stîncă bl. 119
35. Sporer Rudolf Herman, 33 ani, Timişoara, str. Musorgschi 24
36. Stanciu Ion, 42 ani, Timişoara, str. Naturii 1 sc. B ap. 14
37. Wittman Petru, Timişoara, str. Ungureanu 11
38. Zăbulică Constantin, 30 ani, Timişoara, str. Constantin cel Mare 13

La iniţiativa noastră, această listă (cu cîteva nume lipsă, care nu erau cunoscute în 1991) a fost publicată în „Renaşterea Bănăţeană” din 2 martie 1991, „Adevărul” din 13 martie 1991, „Naţiunea” nr. 12/1991, „Timişoara” 29 noiembrie 1991. Revista „România Mare” a refuzat să publice lista.

În ciuda dezminţirilor, teoria misterului celor 40 de cadavre este deosebit de persistentă. De pildă, Ilie Stoian, în cartea „Decembrie 89 criminala capodoperă” (Editura Evex, Bucureşti 1998 ) scrie: „în mod curios, cele 40 de cadavre neidentificate nu au fost revendicate de nimeni. Nici un locuitor al Timişoarei nu a reclamat, ulterior revoluţiei, dispariţia fără urmă a vreunui membru al familiei (…) credem că respectivele 40 de cadavre aparţin unora dintre agenţii străini care au fost trimişi la Timişoara pentru a incita populaţia la revoltă” (pag. 40-41). Ilie Stoian, fost redactor la săptămînalul „Expres” condus de Cornel Nistorescu, a mai scris şi volumul „Decembrie 89 – Arta diversiunii” (Editura Colaj 1993), este deci un individ cu pretenţii de specialist în istoria revoluţiei.

Identificarea răposaţilor s-a făcut de către rudele acestora, pe baza certificatelor medico-legale de constatare a decesului. Aceste certificate conţin doar o descriere sumară a victimelor, care nu întotdeauna a fost suficientă pentru identificare. Există cîteva cazuri în care s-a stabilit apartenenţa victimelor la grupul celor incineraţi prin mărturii, eliberîndu-se certificate de deces ulterioare, prin hotărîre judecătorească. Există totodată 7 certificate medico-legale de deces care n-au fost revendicate de nimeni, dar la 5 dintre persoanele de pe listă nu s-a stabilit certificatul medical corespunzător (s-a recunoscut decesul în timpul revoluţiei pe bază de martori şi hotărîre judecătorească). E posibil ca şi în viitor să se mai identifice morţi din acest grup, dintre persoanele dispărute în acea perioadă (există două cazuri de dispăruţi suspectaţi că au fost în grupul incineraţilor: Zornek Otto şi Pisek Zoltan). O piedică în calea identificării o prezintă felul sumar în care au fost alcătuite certificatele de deces.