Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Veni-va o zi, film sovietic din 1990 despre revoluția română (video) Iunie 30, 2017


Vladimir Vidraşcu, "cadru de spionaj care şi-a intensificat activitatea" în decembrie 1989, conform SRI. Sursă foto: http://www.hrpublishers.org/en/

Vladimir Vidraşcu, corespondent Pravda la Bucureşti în 1989 şi „cadru de spionaj care şi-a intensificat activitatea”, conform SRI. Sursă foto: http://www.hrpublishers.org/en/

Virgil Măgureanu, anticaghebistul feroce, sub a cărui conducere SRI l-a demascat pe "cadrul de spionaj" Vladimir Vidraşcu

Virgil Măgureanu, anticaghebistul feroce, sub a cărui conducere SRI l-a demascat pe „cadrul de spionaj” Vladimir Vidraşcu

Actualizare 2 iulie 2017: Domnul Vidrașcu, căruia i-am semnalat că am pus filmul său pe youtube, mă informează că dînsul n-a fost regizorul filmului, ci autorul (adică a scris textul și alcătuit în mare măsură scenariul), regizorul fiind Ecaterina Vermișeva (conform biografiei sale – linc, născută în 1925, răposată în 1998, titlu de artist al poporului al Republicii Socialiste Federative Sovietice Ruse primit în 1979). În 1990 au fost discuții ca acest film să fie prezentat la TVR, prilej cu care echipa de producție a dat un interviu la TVR, pe care acum domnul Vidrașcu l-a încărcat pe youtube și îl prezint și eu la sfîrșitul acestui articol. Intenția de prezentare a filmului la TVR nu s-a mai concretizat, nici în URSS filmul n-a fost prezentat (scrie domnul Vidrașcu), așa că youtube-ul și blogul lui Marius Mioc rămîn principalele canale de distribuție pentru acest film.

Vladimir Vidrașcu (Vedrashko), fostul corespondent la București al ziarului moscovit „Pravda” în decembrie 1989, este deja cunoscut de cititorii mai vechi ai acestui blog. În raportul SRI despre revoluție publicat în 1994, pe vremea cînd instituția era condusă de Virgil Măgureanu, Vidrașcu este numit „cadru de spionaj care și-a intensificat activitatea”. În 2009 am făcut o prezentare a lui Vidrașcu în articolul Să facem cunoştiinţă cu Vladimir Vidraşcu, „cadru de spionaj care şi-a intensificat activitatea” în decembrie 1989 conform raportului SRI despre revoluţie (linc).

În 1990 Vladimir Vidrașcu a fost autorul unui a regizat un film despre revoluția română. Producția filmului a făcut-o Studioul Central de Filme Documentare din Moscova, instituție decorată cu ordinele „Lenin” și „Steagul Roșu”. La acest film Vidrașcu folosește pseudonimul Boris Erșov.

Cu ajutorul lui Vlad Lupan de la Chișinău s-a realizat tălmăcirea filmului, pe care-l prezint acum cititorilor cu subtitrare în limba română.

Cu privire la Vladimir Vidrașcu și activitatea sa, mai citiți pe acest blog: (more…)