Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (6). Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989

Al şaselea fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. În acest fragment se prezintă deschiderea focului în Calea Lipovei şi blocarea tancurilor în Calea Girocului, prin declaraţii ale lui Ioan Pricop (rănit în revoluţie în Calea Lipovei), Viorel Florescu (participant la blocarea tancurilor în Calea Girocului) şi Dionisie Creţu (subofiţer M.Ap.N. care s-a aflat într-unul din tancurile blocate; a fost agresat de manifestanţi). Dau acum şi transcrierea înregistrării, iar comentariile mele ulterioare, ca de obicei, sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele 5 fragmente prezentate pe acest blog:
15 decembrie 1989
16 decembrie 1989
În jurul lui Tokes
Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Duplex Timişoara-Bucureşti despre revoluţie, în 1998, cu Vartan Arachelian (3). Există o întreagă campanie de culpabilizare a revoluţionarilor

Continuarea emisiunii realizată de Vartan Arachelian în 1998 despre revoluţia română. Invitaţi: Ion Coman, Marius Mioc, Marius Ghilezan, Lia Lucia Epure. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele două părţi ale acestei emisiuni:
Noi la Bucureşti am neglijat o perioadă de timp Timişoara, care avea o presă excepţională
Guşă vă raporta dumneavoastră. Deci eraţi şeful lui Guşă

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Un interviu al generalului Guşe

Mai jos prezint un articol de-al meu din 1993, referitor la generalul Guşă. La vremea aceea în mass-media se ducea o propagandă în favoarea generalului Guşă, inclusiv de anumite cercuri declarat anticomuniste, cam în acelaşi stil în care acum se duce o propagandă în favoarea generalului Stănculescu. Articolul de mai jos a fost republicat şi în cărţile „Falsificatorii istoriei” respectiv „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”.

Un interviu al generalului Guşe

Obsedat de lămurirea „misterelor” revoluţiei, dl. Pavel Coruţ publică, în cartea „Să te naşti sub steaua noastră!” (Editura Gemenii, Bucureşti 1993), un interviu cu dl. general Ştefan Guşe.
De la început, autorul avertizează: „Interesele de stat au prioritate. Desigur va veni o zi cînd se va putea spune tot adevărul. Pînă la acea dată trebuie să ne mulţumim cu adevăruri parţiale” (pag. 93).
Despre evenimentele din Calea Girocului, generalul Guşe, numit de Pavel Coruţ „omul care a salvat România”, mărturiseşte: „Reuşisem să deblochez tancurile din Calea Girocului, folosind efective conduse de un maior foarte destoinic – Paul Vasile (pag. 103). Motivul acestei acţiuni este că „dacă luau foc (tancurile – n.n.) explodau ca nişte bombe. Distrugea cartierul. Am dat ordin sa fie deblocate cu orice preţ. Recunosc ordinul: cu orice preţ! Inclusiv prin foc” (pag. 100).
În legătură cu manifestanţii din 20 decembrie, generalul Guşe declară: „Mă convinsesem că nici o forţă din lume nu-i putea opri să treacă în mod organizat spre centru” (pag. 109). Ne punem intrebarea: dacă „nici o forţă din lume nu-i putea opri” pe manifestanţi, ceea ce s-a întîmplat în 20 decembrie 1989 a fost fraternizarea armatei cu revoluţionarii sau doar acceptarea resemnată, de către generalii ceauşişti, a unei situaţii care depăşea puterea lor de influenţare?
„În noaptea de 21 decembrie 1989, Judeţeana de partid ne dăduse ordin să întocmim un plan de capturare a conducerii Revoluţiei din sediul Operei”, însă acesta „era un ordin absurd şi imposibil de realizat”, explică mai departe domnul Guşe (pag. 111). Constatăm coincidenţa dintre părerea domnului general şi propria noastră părere, exprimată cu peste 3 ani în urmă (vezi articolul „Măsluirea istoriei revoluţiei” din revista „Nu” nr.33/1990). Rămînem totuşi nedumeriţi: dacă ordinul de capturare a revoluţionarilor din clădirea Operei era „imposibil de realizat” (aprecierea generalului Guşe), care este meritul domnului general în faptul că acest ordin nu a fost îndeplinit?
În legătură cu Viorel Oancea, fost ofiţer M.Ap.N., actualul primar al Timişoarei [la vremea publicării acestui articol, în 1993], Ştefan Guşe explică: „Cînd nu mai era nici un pericol, Oancea a apărut în piaţă, vorbind din balconul Operei. Cam ăsta-i gestul său eroic. A cerut voie de la şefi să meargă să-şi vadă familia, apoi a ţinut un discurs în balcon. Ofiţerii s-au revoltat că vorbea în numele Armatei (…) Am dat ordin să fie dus imediat în cazarmă, la locul său de muncă. Ulterior m-a acuzat ca l-aş fi arestat (…) Era (Oancea -n.n.) oportunistul care stătuse ascuns cînd era greu” (pag. 149).
Nu ştim dacă, şi unde anume, „a stat ascuns” Viorel Oancea înainte de 22 decembrie. Mărturisim că, pînă la citirea cărţii lui Pavel Coruţ, credeam că ofiţerii timişoreni au fost de acord cu discursul lui Oancea, în care acesta a declarat că armata este alături de popor. Manifestanţilor din Piaţa Operei aceste cuvinte le-au sporit curajul şi încrederea în izbîndă. Generalul Guşe spune însă că ofiţerii erau „revoltaţi”.
Cu înverşunare demască domnii Guşe şi Coruţ exagerarea numărului morţilor revoluţiei. Pe acest fond, generalul Guşe încearcă minimalizarea numărului victimelor. Morţii din Timişoara „nu erau nici mii, nici sute. Nici chiar zeci” spune domnia sa (pag.111). După datele Procuraturii au fost totuşi 73 de morţi la Timişoara înainte de 22 decembrie, adică, un adevărat măcel.
Apreciem că interviul publicat de Pavel Coruţ se înscrie printre încercările, deja banalizate, de prezentare a oamenilor mînjiţi cu sînge românesc în decembrie 1989 drept eroi ai neamului. Nădăjduim că opinia publică nu se va lasa înşelată de acest fel de propagandă.

(„România Liberă” 7 decembrie 1993)

Notă: Maiorul Vasile Paul, despre care vorbeşte generalul Guşă în interviul său, a ajuns după revoluţie general.

Urmăreşte şi înregistrarea video din 22 decembrie 1989: Generalul Guşă: Poziţia mea nu se judecă acuma. Mai tîrziu vom vedea cine a greşit

Boicotarea comisiei senatoriale „decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”

Pe vremea cînd mă ocupam, în cadrul Asociaţiei „17 Decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie Timişoara de „Comisia pentru Adevăr şi Dreptate”, am organizat boicotarea activităţii Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Motivul boicotării a fost lipsa unui răspuns mulţumitor la nişte cereri anterioare ale Asociaţiei „17 Decembrie” adresate respectivei comisii senatoriale. Mai jos republic un articol publicat în ziarul „Timişoara” din 9 decembrie 1993 în care explicam motivele boicotului. Respectivul articol l-am reprodus şi în cartea mea „Falsificatorii istoriei”.

Boicotarea comisiei senatoriale „decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”

-expunere de motive-

Aşa cum opinia publică a fost informată, asociaţia „17 Decembrie” a hotărît ca membrii ei să nu depună mărturii în faţa Comisiei Senatoriale „decembrie 1989” pînă cînd aceasta nu va accepta îndeplinirea anumitor condiţii. Motivele acestei atitudini sînt nedumeririle asociaţiei „17 Decembrie” legate de activitatea de pînă acum a Comisiei Senatoriale.

O primă nedumerire e legată de scopul acestei comisii. Oficial s-a declarat că se urmăreşte „aflarea adevărului despre revoluţie”.

Ne punem întrebarea: de ce vor domnii senatori să afle adevărul despre revoluţie? Este vorba de dorinţa satisfacerii unei curiozităţi platonice? Atunci, precizăm: membrii asociaţiei „17 Decembrie” n-au avut şi nu au nici un fel de curiozitate platonică legată de istoria revoluţiei. Ceea ce preocupă asociaţia noastră este tragerea la răspundere a celor vinovaţi de crimele din decembrie 1989.

Pentru a fi mai lesne înţeleşi vom da un exemplu: încă din 1990 se ştie că acţiunea militară din Calea Girocului, în urma căreia au rezultat un mare număr de morţi şi răniţi, a fost poruncită de generalul Ştefan Guşe. Printre morţi a fost, de pildă, fetiţa Cristina Lungu, în vîrstă de 2 ani. Generalul Guşe însuşi a recunoscut ordinul dat. Pe noi nu ne interesează ca, în urma cercetărilor Comisiei Senatoriale, să fie dezvăluite lucruri care, de fapt, sînt cunoscute încă din 1990. Ceea ce vrem este ca generalul Guşe să fie tras la răspundere pentru faptele sale.

Punctul trei alineatul întîi din manifestul „A căzut tirania!”, tipărit la Timişoara în 22 decembrie 1989, preciza: „Cerem cu fermitate să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor”. În opinia noastră tragerea la răspundere a criminalilor din decembrie 1989 trebuie să se faca indiferent de motivele care i-au determinat pe aceştia să săvîrşească acţiunile criminale.

Există o incompatibilitate între revendicările asociaţiei „17 Decembrie” şi propunerea făcută de dl Constantin Ticu Dumitrescu, fost preşedinte al Comisiei Senatoriale, de a se acorda impunitate acelor persoane implicate în reprimarea revoluţiei care se autodenunţă. Asociaţia „17 Decembrie” doreşte să se asigure că din activitatea Comisiei Senatoriale au fost eliminate principiile pe care dl. Constantin Ticu Dumitrescu a încercat să le impună.

Totodată, nu putem rămîne indiferenţi faţă de dezinformarea opiniei publice prin rapoartele precedente ale Comisiei Senatoriale, alcătuite de dl. Sergiu Nicolaescu. Ne referim la:

1. Afirmaţia despre existenţa a 16 militari omorîţi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie 1989.

2. Afirmaţia despre existenţa a „peste 100” de cetăţeni originari din oraşul Tg. Mureş printre persoanele arestate la Timişoara în timpul revoluţiei.

3. Aprecierea pagubelor din decembrie 1989 la Timişoara la „peste 5 miliarde lei”.

Menţionăm că, la cererea noastră, prima afirmaţie a fost dezminţită implicit de dl. Sergiu Nicolaescu, în revista „Românul” din 8-14 martie 1993. Apreciem că aceasta nu e destul, fiind necesară o dezminţire explicită răspîndită prin toate mijloacele de informare în masă care au difuzat rapoartele Comisiei Senatoriale, şi însoţită de o notă explicativă a domnului Sergiu Nicolaescu, care să lămureasca motivele apariţiei acestei dezinformări.

În legătura cu a 2-a afirmaţie, dl. Nicolaescu a încercat indirect să tăgăduiască că ar fi făcut-o, falsificînd, în numărul amintit din revista „Românul”, un citat din propriul său raport (prin omiterea aprecierii numerice), ceea ce face îndoielnică buna-credinţă a domniei sale.

Aprecierea pagubelor revoluţiei timişorene a fost justificată de dl. Nicolaescu prin faptul că s-a citat din mărturia lui Niculescu Mizil. Acceptăm scuza, însă cerem Comisiei Senatoriale să declare fără echivoc că aprecierea domnului Niculescu Mizil este greşită.

Toate acestea au fost cerute Comisiei Senatoriale încă din martie 1993. Ulterior, asociaţia „17 Decembrie” a informat despre aceste revendicări şi pe noul preşedinte al Comisiei Senatoriale, dl Valentin Gabrielescu. Pînă acum domnia sa nu a binevoit să răspundă cererilor noastre.

Mărturisim că, de multă vreme, asociaţia „17 Decembrie” are îndoieli asupra dorinţei oamenilor politici de a-i trage la răspundere pe criminalii din decembrie 1989. O serie de fapte care, după opinia noastra, sînt scandaloase, au trecut aproape neobservate de domnii politicieni. Enumerăm cîteva:

-desfiinţarea, fără explicaţii, a primei comisii de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 din Timişoara;

-desfiinţarea Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei, a cărui vină era susţinerea necesităţii pedepsirii celor implicaţi în reprimarea revoluţiei;

-trecerea în rezervă a unor cadre militare care se manifestaseră activ pentru tragerea la răspundere a ucigaşilor din decembrie ’89;

-declanşarea, în săptămînalul „Armata Poporului”, oficios al M.Ap.N., a unei campanii de presă în favoarea teoriei legitimităţii reprimării revoluţiei;

-falsificarea istoriei revoluţiei de către persoane cu funcţii de răspundere în stat (inclusiv membri ai guvernului).

Problemele enumerate, care în anul 1990 au provocat la Timişoara manifestaţii cu zeci de mii de participanţi şi chiar o grevă, în decembrie 1990, nu au izbutit însă să determine nici măcar o interpelare in parlament (nici chiar din partea actualului preşedinte al Comisiei Senatoriale, dl. Valentin Gabrielescu, care la acea vreme era deputat de Timiş). Doar după încercarea de molestare a fostului deputat Claudiu Iordache (decembrie 1990), unii parlamentari au început să manifeste interes faţă de aceste probleme (mai ales dl Claudiu Iordache), luările lor de poziţie limitîndu-se însă la generalităţi de tipul „cerem adevărul despre revoluţie”.

Spre părerea de rău a asociaţiei „17 Decembrie”, problemele enumerate nu au fost menţionate nici în campania electorală din septembrie 1992. Pentru această stare de lucruri vinovaţi sîntem noi, membrii asociaţiei „17 Decembrie”, fiindcă nu am ştiut să explicăm ce vrem la un nivel accesibil domnilor politicieni. În viitor vom încerca să ne reparăm greşeala.

Urmăreşte, pe acelaşi subiect: Emisiune TV despre revoluţia din 1989 cu Sergiu Nicolaescu nervos

Timişoara imediat dupa revoluţia din 1989

Actualizare 10 septembrie 2010: Înlocuire înregistrare de pe saitul trilulilu.ro cu înregistrare de pe youtube. Adăugare trimitere la alte înregistrări.

Imagini din Timişoara (centru şi Calea Girocului) filmate în decembrie 1989, imediat dupa revoluţie. Se văd urme de funingine unde a fost foc, urme de gloanţe pe faţadele clădirilor şi în casa scărilor dintr-un bloc.

Pentru alte înregistrări din revoluţia timişoreană vedeţi pagina Revoluţia din Timişoara în înregistrări audio-video

Timişoara 18 decembrie 1989 – reportaj din Calea Girocului

Actualizare 26 iulie 2015: Adăugare linc de rezervă, care poate fi urmărit şi din afara României.

În 18 decembrie 1989 George Ardelean s-a dus în Calea Girocului, unde în seara dinainte se desfăşuraseră lupte între revoluţionari şi forţele de ordine. În discuţia înregistrată este vorba de un bărbat care fusese ucis şi a cărui trup a fost luat apoi de autorităţi. Bănuiesc că persoana ucisă ar putea fi Aparaschivei Valentin.

Înregistrare audio (1 minut 34 secunde)

Linc de rezervă

Transcriere înregistrare:
00:00 Femeie: (neînţelegibil)
00:10 Femeie: Ce glonţ a fost, de ce calibru.
00:12 Femeie: Să recupereze glonţul.
00:17 Femeie: Aicea, în spate.
00:18 Femeie: Primul (neînţelegibil) uitaţi.
00:21 Femeie: Aici l-o omorît şi femeia l-a ţinut în casă, nu? Şi o văzut că lumea se adună, că face investigaţii, l-or luat (femeie: să nu se mai adune lumea). L-or luat. Or venit după el, or trecut patrulele pe aicea în continuu. Să nu se facă investigaţii, l-or luat.
00:36 Bărbat: Cine l-o luat?
00:37 Aceeaşi femeie: Cine? Tata o venit de sus, sau din groapă
00:44 Bătrînă: Săraca are trei copii.
00:47 Femeie tînără: 2 fete are.
00:49 Bătrînă: Unde e fotografia?
00:51 Tînără: Acolo sus e, nu ştiu dacă vedeţi, că-i acolo.
00:55 Bărbat: Aici, aici.
00:56 Femeie: Aici
00:58 Bărbat: Deci au murit (neînţelegibil)
00:59 Femeie: Nu domnule, a murit aseară, azi noapte între unu şi două, aici l-au împuşcat în casa scării. Femeia l-o dus sus, că e bărbatul ei, nu? Na, şi l-o pus în pat, să-i facă, să-i facă înmormîntarea şi totul, s-au pus drapele, aşa e obiceiul. A văzut că lumea se adună. A murit pe loc, bineînţeles. (bărbat: cînd l-a luat?) Între unu şi două, azi-noapte. O văzut că lumea se adună, nu ştiu ce, au trecut, au observat, ca să facă investigaţii din nou au venit şi l-au luat. I-au făcut şi (neînţelegibil) şi de toate. Chipurile, că-l duce să-i facă autopsie. Da. (bărbat: ce autopsie?) Să recupereze glonţul, că le trebuie.

(Va urma)