Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Senatorul Valer Marian, interpelare pentru primministrul Mihai Răzvan Ungureanu martie 22, 2012


La 2 zile după ce, pe acest blog, ceream să i se pună primministrului Mihai Răzvan Ungureanu întrebări limpezi cu privire la autenticitatea reportajului „Blugii ne erau plini de sînge” (linc) publicat de acesta în „Opinia Studenţească” din 26 decembrie 1989, Gazeta de Nord-Vest din Satu Mare anunţă în articolul „O minciună mare cît Ungureanu” (linc) că senatorul PSD de Satu Mare Valer Marian îl va interpela pe primul ministru referitor la articolul respectiv. Valer Marian este cel care în 1990 demisiona din procuratură demascînd obstrucţiile pe care regimul Iliescu le făcea cercetărilor despre revoluţie din 1989 (linc). Iată interpelarea care va fi depusă luni la Senat: (more…)

 

Dezinformări despre Ion Monoran în ziarul „Adevărul”. Eroi martiri ai revoluţiei apăruţi post-factum iulie 28, 2011


„Escrocii revoluţiei” (linc) se numeşte un articol publicat de Mălin Bot pe saitul ziarului „Adevărul” în 22 iulie 2011 (probabil apărut şi în ediţia tipărită, dar fiindcă nu cumpăr acest ziar, voi face referire la sait) şi pe blogul personal (linc). Articolul aminteşte cu pietate de poetul Ion Monoran, al cărui nume e purtat de o stradă din Timişoara, şi care a oprit un tramvai în Piaţa Maria din Timişoara în 16 decembrie 1989, contribuind astfel la creşterea numărului de persoane din acel loc (cu călătorii coborîţi din tramvai) şi astfel la izbucnirea revoluţiei. Apoi, în ton cu linia generală a ziarului dictată de redactorul şef Grigore Cartianu, sînt înfieraţi revoluţionarii care au beneficiat de legile speciale votate de parlament. „Pentru oameni ca Monoran, cel mai pervers lucru pe care puteau să-l păţească după 1990 a fost politica perversă a privilegiilor şi pomenilor acordate revoluţionarilor”, scrie Mălin Bot. (more…)