Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în procesul mineriadei din iunie 1990 (2). Date privind contextul general al cauzei mai 23, 2019


28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) și Dumitru Dincă (în spatele lui Mărieș). La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Actualizare 23 mai 2019, ora 10,47: Adăugare păreri legate de presupusul contact cu cancelarii europene ale unor dizidenți.

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi prima parte a rechizitoriului: Inculpații și obiectul cauzei (linc).

În această parte rechizitoriul face o expunere istorică a evenimentelor pînă la începerea manifestației din Piața Universității, ajungînd cu expunerea și la manifestațiile din Valea Jiului din 1977. Se afirmă în rechizitoriu că după evenimentele din 1977 cadre ale securității au fost încadrate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a-i supraveghea și intimida pe mineri (asta-mi amintește de o lozincă de la mitingurile din 1990: „securiștii-n mină, să ne dea lumină”), dar nu se indică documente în sprijinul acestei afirmații. Printre intelectualii din CFSN care sînt enumerați ca fiind „cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene”, Parchetul îi numește pe Ion Caramitru și Domokos Geza. Rog cititorii acestui blog să-mi indice manifestări ale pozițiilor anticomuniste ale acestor persoane de dinainte de decembrie 1989. Deasemeni, și în cazul celorlalte persoane care se manifestaseră împotriva dictaturii amintite de Parchet, faptul că intraseră în contact cu cancelariile europene ar trebui dovedit, nu doar afirmat. Mărturisesc că nu știu ce dovezi există că Aurel Dragoș Munteanu, de pildă, a intrat în contact cu vreo cancelarie europeană. Niște scrisori ale lui fuseseră transmise la „Europa Liberă”, dar asta nu înseamnă automat „contact cu cancelarii europene”. Poate a existat un asemenea contact, dar Parchetul ar trebui să indice dovezi, fiindcă un rechizitoriu trebuie să se bizuie pe dovezi, nu pe presupuneri.

II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI (more…)

 

Participanții la greva minerilor din Valea Jiului, din 1977 și membrii familiilor acestora – incluși în legea revoluționarilor noiembrie 21, 2016


Prin decretul 913 din noiembrie 2016 președintele Klaus Iohanis o promulgat legea 199/2016 pentru schimbarea legii „recunoștiinței” nr. 341/2004, care pînă acum se referea la revoluționarii din 1989 și la noiembriștii brașoveni din 1987, pentru a fi incluși în ea și participanții la greva minerilor din Valea Jiului din 1977. Vor primi astfel drepturi similare „revoluționarilor cu rol determinant” atît „persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Valea Jiului – Lupeni – august 1977” cît și membri de familie ai acestora (soț/soție și copii). Prin suferință se definește, conform legii, „privarea de libertate în locuri de deţinere, pentru efectuarea de cercetări sau constrîngerea, atît prin monitorizarea neîntreruptă, cu toate mijloacele securităţii, cît şi prin presiuni sau ordine directe, care a determinat una dintre următoarele consecinţe:
a) condamnarea la închisoare;
b) strămutarea într-o altă localitate”.

Remarc în presă doar reacții favorabile (linc) la această schimbare legislativă. Indignarea pe care o stîrnesc indemnizațiile revoluționarilor nu mai e prezentă. (more…)

 

Ziarul „Adevărul” acuză fostul guvern Ponta ba de micșorarea, ba de mărirea drepturilor acordate veteranilor de război august 10, 2016


Recent șeful PSD Liviu Dragnea a amenințat guvernul Cioloș cu moțiunea de cenzură pentru faptul că, printr-o hotărîre de guvern cu privire la normele de aplicare ale noului cod fiscal, stabilise ca membri de familie ai veteranilor de război să plătească impozit pe cota parte din proprietățile imobiliare deținute în coproprietate cu veteranii. Dragnea a declarat într-o comunicat de presă (linc):

De la 1 iunie, aceşti oameni, care s-au sacrificat pentru România, luptînd în Al Doilea Război Mondial sau în războaiele din Afganistan, Bosnia sau Irak, sînt somaţi de administraţiile financiare să plătească impozite de care fuseseră scutiţi prin lege (Codul fiscal). Aceeaşi măsură se aplică şi persoanelor cu handicap. (…) România este o ţară care îşi cinsteşte eroii, încă mai este aşa ceva. Dacă acest guvern nu va şti să-şi cenzureze măcar acest dispreţ, îl va cenzura PSD prin moţiune.

(more…)

 

Luptătorul anticorupție Sorin Ovidiu Vîntu august 1, 2016


Liviu Mihaiu, cel despre care se spune că a ajuns guvernator al Deltei printr-o mită de 2 milioane de euro, pozat în Deltă alături de Traian Băsescu, Daciana Sîrbu (soția lui Victor Ponta) și Lucian Mîndruță

Liviu Mihaiu, cel despre care se spune că a ajuns guvernator al Deltei Dunării printr-o mită de 2 milioane de euro, pozat în Deltă alături de Traian Băsescu, Daciana Sîrbu (soția lui Victor Ponta) și Lucian Mîndruță. Sursă foto: facebook

Actualizare 3 august 2016: „România Liberă” dă amănunte din dosarul procesului (linc), precizînd: „documentele bancare obținute din Bulgaria din care rezultă că societatea Demera Investments Cipru a transferat la data de 22.10.2008 un milion de euro în contul din Bulgaria deținut de societatea IT Media Productions, de unde a fost ridicat în numerar de Eftime Ionuț Adrian în datele de 28,29 și 30 octombrie 2008. Data la care s-au efectuat operațiunile bancare descrise este apropiată de data la care Mihaiu Liviu a fost numit în funcția de Guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, respectiv la data de 18.09.2008, prin Hotărîrea nr.1.088/2008 emisă de Guvernul României în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 82/1993.”

Cu alte cuvinte numirea lui Mihaiu în funcția de guvernator a fost ÎNAINTE de ridicarea banilor numerar din bancă (18 septembrie comparativ cu 28-30 octombrie). Cum se poate spune atunci că banii s-au ridicat pentru a obține numirea respectivă? Cronologic, lucrurile nu se leagă.

După ce Alex Mihai Stoenescu ne povestise, în cartea „Interviuri despre revoluție”, despre eroul anticomunist Sorin Ovidiu Vîntu (linc), aflăm acum o altă ipostază a omului de afaceri: cea de luptător anticorupție. Domnia sa a dezvăluit că fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, ar fi primit în 2008 mită 2 milioane de euro (din care 1 milion ar fi fost păstrați de Olteanu) pentru a aranja numirea domnului Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Se sugerează că și fostul primministru Călin Popescu Tăriceanu ar fi primit o parte din bani, deși deocamdată nu există o punere oficială sub acuzare a domniei sale.

Nu cunosc care este adevărul în toată această afacere, dar am o problemă cu faptul că o persoană dovedită inclusiv prin hotărîri judecătorești definitive ca escroc este prezentată în presă ca dezvăluitorul adevărului despre corupția din România. Parcă am discuta despre revoluția din 1989 pentru care dezvăluitorii adevărului, în gîndirea multor jurnaliști de pe malurile Dîmboviței, sînt considerați cei cu condamnări penale pentru fapte săvîrșite în acea perioadă. (more…)

 

Cazul George Costin. Transferarea propagandistică a răspunderii de la politicieni la revoluţionari august 5, 2011


Actualizare: Vezi înregistrare video pe saitul B1TV (linc)

Într-un articol despre conducătorul SSPR George Costin scris de Mihai Voinea şi Cristian Delcea (linc) se povestesc lucruri reale despre mizeria „acestui fenomen al certificatelor de revoluţionar, transformat într-o afacere din care se scot profituri de milioane de euro”. George Costin era şef al gărzilor patriotice de la IMGB şi a depus, prin asociaţia „Metrou” pe care o conducea, mii de dosare dubioase pentru obţinerea certificatelor de revoluţionar. Printre alţii soţia şi fratele său au obţinut asemenea certificate. Asociaţia „Metrou” îşi constituise 38 de filiale în mai multe oraşe, iar unii membri ai acestei asociaţii au plătit cîte 19000 lei pentru reprezentare juridică în scopul obţinerii certificatului de revoluţionar. Alţi membri n-au plătit şi sînt somaţi prin avocat să vină să plătească conform contractului. (more…)

 

Tismăneanu vrea desfiinţarea Institutului Revoluţiei martie 17, 2010


Vladimir Tismăneanu doreşte unificarea tuturor institutelor de cercetare a comunismului românesc, ne anunţă Vlad Stoicescu într-un articol din Evenimentul Zilei din 17 martie 2010 (linc). (more…)

 

Devastatorul efect Roxana Iordache decembrie 9, 2009


Roxana Iordache, fosta ziaristă de la „România Liberă”, golancă de Piaţa Universităţii şi anticomunistă furibundă, are propriul ei blog în care-şi dă cu părerea despre treburile politiceşti ale lumii. În ciuda îndemnului „Poftiţi, blogu-vă! Şi cîrcotiţi!” cu care-şi întîmpină vizitatorii, nu se sfieşte să şteargă comentariile care nu-i plac (am păţit-o şi eu; mai are şi un alt stil: unele comentarii neplăcute le aprobă cu mare întîrziere, astfel încît să nu mai fie citite).

Cei care studiază blogul Roxanei, au observat că există o forţă fără greş care guvernează situaţia politică: efectul Roxana Iordache. Astfel, pe blogul Roxanei am putut citi: (more…)