Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Sorin Oprea: Cînd era cu Solidarnoşt în Polonia, am ascultat un comentariu la Constantin Nicolae Munteanu, spunea el despre un individ de la o întreprindere, care a zis: „domnule preşedinte, eu pot să vă aduc zece mii de oameni”. Eu în noaptea de 16/17 am vrut să strîng zece mii de oameni. septembrie 7, 2009


Dacă se pune întrebarea cine este principalul lider al revoluţiei de la Timişoara, cel mai probabil răspuns este Sorin Oprea. Dacă un Lorin Fortuna sau un Ioan Savu s-au afirmat în ziua de 20 decembrie, Sorin Oprea s-a afirmat ca revoluţionar activ atît în 16 decembrie, cînd a condus coloana principală de demonstranţi printr-o bună parte a oraşului, în 17 decembrie cînd a fost rănit superficial de un glonţ la picior (ceea ce nu l-a împiedicat să-şi continue activitatea revoluţionară), cît şi în ziua de 20, cînd a devenit şeful pazei Frontului Democratic Român, avînd şi un pistol mitralieră (în ciclul „Revoluţia din Timişoara în înregistrări audio-video” puteţi regăsi unele intervenţii ale lui Sorin Oprea). Numele său e relativ puţin cunoscut în afara Timişorii, în primul rînd datorită neglijării de către presa bucureşteană a evenimentelor din Timişoara imediat după revoluţie (după cum se remarca în punctul 13 al Proclamaţiei de la Timişoara: „Cu excepţia ziarului România Liberă, în presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti, evenimentele comentate ca revoluţionare sînt numai cele din 21-22 decembrie”), dar şi fiindcă nu s-a implicat politic după revoluţie. Acum, cînd e la modă pentru presa bucureşteană să caute scenarii şi agenturi străine care au acţionat la Timişoara, relatările participanţilor direcţi precum Oprea nu pot decît să deranjeze, de aceea sînt neglijate. Neglijarea lui Oprea e şi rezultatul faptului că acesta era în 1989 un simplu muncitor, care avea şi cazier. După cum îi explica lui Titus Suciu („Lumea bună a balconului”, editura Almanahul Banatului 1995, pag. 120): „La Banatul era o lege nescrisă: în funcţie de posibilităţi ţi se permitea să-ţi confecţionezi, utilizînd deşeurile, o pereche de pantofi Otter (…) mi-au ieşit puţin cam mari (…) m-am decis să-i vînd”. A fost prins de miliţie cînd a vrut să vîndă pantofii şi condamnat cu executare la locul de muncă. Apoi a mai fost condamnat pentru încercarea de a trece graniţa nelegal, executînd 3 luni de puşcărie şi scăpînd printr-o graţiere colectivă.

Înregistrarea de mai jos face parte din cea a mesei rotunde desfăşurate în 16 decembrie 2006 la sediul ALTAR (asociaţia luptătorilor timişoreni arestaţi în revoluţie), care am prezentat-o deja pe acest blog. Am observat însă că puţină lume face clic pe lincurile pe care le pun în articole (WordPressul îmi dă informaţii de acest fel) – este o comoditate sau o superficialitate a multora din cititorii acestui blog. De aceea, pe ideea că eu trebuie să mă pliez după cerinţele cititorilor şi nu cititorii după cerinţele mele, am extras din înregistrarea acelei mese rotunde partea în care Sorin Oprea povesteşte despre isprăvile sale din 16 decembrie 1989. Ofer mai jos şi o transcriere a înregistrării.

Fă clic pentru a asculta înregistrarea audio (14 minute 28 secunde)

Transcrierea înregistrării: (more…)

 

Fondul Libertatea – date contabile martie 13, 2009

Filed under: politica românească — mariusmioc @ 8:00 am
Tags: , , ,

În 2006, prin amabilitatea d-lui Călin Vasi, care era preşedinte al Fundaţiei „Fondul Libertatea”, am primit cîteva date despre acest fond, constituit imediat după revoluţie, în care cetăţenii erau îndemnaţi să facă donaţii pentru reconstrucţia României.

În perioada 1990 – februarie 2006 veniturile Fondului au fost în total de 46 miliarde lei. Donaţiile au fost de 2.317.282.940 lei, din care 2.197.571.098 lei în 1990, 60.773.563 lei în 1991 şi 58.938.279 lei în 1992. Din 1993 încoace nu s-au mai primit nici un fel de donaţii, Fondul trăind în principal pe baza veniturilor din dobînzi şi diferenţe de curs valutar.

Cheltuielile în aceeaşi perioadă au fost de 39,5 miliarde lei. Scopul fondului a fost stabilit prin Decretul-Lege 124/1990, care enumeră felurile de cheltuieli pentru care urma să se plătească bani din fond (printre acestea: repararea clădirilor şi altor obiecte distruse la revoluţie, inclusiv cele proprietate particulară, ajutoare băneşti pentru invalizii revoluţiei şi pentru familiile îndoliate din revoluţie, amenajarea cimitirelor eroilor, construirea monumentelor pentru revoluţie, încurajarea tinerelor talente, dotarea căminelor de elevi şi studenţi, creşelor, grădiniţelor de copii, căminelor de bătrîni, caselor tineretului, ajutoare pentru bolnavi nerecuperabili şi handicapaţi).
Simpla adunare a banilor cheltuiţi în toţi anii nu este relevantă, căci un leu în 1990 are o cu totul altă valoare decît un leu în 2005. Prezint o defalcare anuală a veniturilor şi cheltuielilor fondului, în %:

Veniturile fondului au provenit din: donaţii (98,9%) şi dobînzi (1,1%) în 1990; donaţii (17%), dobînzi (42,7%) şi diferenţe de curs valutar (40,3%) în 1991; donaţii (6,1%), dobînzi (67,4%) şi diferenţe de curs valutar (26,5%) în 1992; dobînzi (52,7%), diferenţe de curs valutar (47,1%) şi altele (0,2%) în 1993; dobînzi (74,9%), diferenţe de curs (24,9%) şi altele (0,2%) în 1994; dobînzi (59,6%), diferenţe curs (40,3%) şi altele (0,1%) în 1995; dobînzi (46,1%), diferenţe curs (53,7%), altele (0,2%) în 1996; dobînzi (33,7%), diferenţe curs (66,2%), altele (0,1%) în 1997; dobînzi (36,0%), diferenţe curs (63,9%), altele (0,1%) în 1998; dobînzi (18,6%), diferenţe curs (81,4%) în 1999; dobînzi (14,7%), diferenţe curs (63,9%), altele (21,8%) în 2000; dobînzi (22,0%), diferenţe curs (77,8%), altele (0,2%) în 2001; dobînzi (28,8%), diferenţe curs (71,2%) în 2002; dobînzi (28,2%), diferenţe curs (71,6%), altele (0,2%) în 2003; dobînzi (33,4%), diferenţe curs (66,6%) în 2004; dobînzi (14,0%), diferenţe curs (85,1%), altele (0,9%) în 2005.

Cheltuielile fondului s-au împărţit între cheltuieli efectuate conform scopurilor prevăzute în Decretul-Lege 124/1990 şi cheltuieli proprii de funcţionare. Procentajul cheltuielilor proprii de funcţionare a evoluat astfel: 0,8% (1990), 0,9% (1991), 1,7% (1992), 3,5% (1993), 4,5% (1994), 6,5% (1995), 4,6% (1996), 18,8% (1997), 23,5% (1998), 36,2% (1999), 67,2% (2000), 76,2% (2001), 67,7% (2002), 62,8% (2003), 62,5% (2004), 56,5% (2005).

Pe 2006 nu erau disponibile datele pe tot anul, iar din anii ulteriori nu mai am date.

A se observa că, dacă în primii ani era o oarecare seriozitate la cheltuirea banilor, cheltuielile proprii de funcţionare a fondului (salarii, indemnizaţii pentru membrii consiliului de administraţie, cheltuieli administrativ-gospodăreşti incluzînd chiria şi întreţinerea sediului) erau în procentaj mic comparativ cu totalul sumelor cheltuite, începînd cu anul 2000 majoritatea banilor cheltuiţi de „Fondul Libertatea” au fost pentru nevoi proprii.

În cadrul cheltuielilor proprii ale Fondului se remarcă creşterea procentuală, de-a lungul vremii, a cheltuielilor cu indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie, pînă în 2005, cînd s-a hotărît ca aceştia să nu mai primească bani pentru munca lor (în 2005 s-au mai plătit indemnizaţii o parte a anului). Mai jos arăt cît au reprezentat anual indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie (în ROL şi % din cheltuielile totale ale Fondului), cît şi totalul cheltuielilor de personal (personal salariat, indemnizaţiile consiliului de administraţie, cenzori şi colaboratori) ca % din cheltuielile fondului:

1990: Indemnizaţii consiliu administraţie 65.151 lei (0,2%), total cheltuieli personal 0,8%
1991: Indemnizaţii consiliu administraţie 728.389 lei (0,2%), total cheltuieli personal 0,8%
1992: Indemnizaţii consiliu administraţie 1.601.406 lei (0,3%), total cheltuieli personal 1,3%
1993: Indemnizaţii consiliu administraţie 2.982.775 lei (0,5%), total cheltuieli personal 3,0%
1994: Indemnizaţii consiliu administraţie 7.720.100 lei (0,8%), total cheltuieli personal 3,7%
1995: Indemnizaţii consiliu administraţie 19.473.600 lei (1,9%), total cheltuieli personal 5,6%
1996: Indemnizaţii consiliu administraţie 57.463.080 lei (2,0%), total cheltuieli personal 4,1%
1997: Indemnizaţii consiliu administraţie 120.735.330 lei (8,7%), total cheltuieli personal 16,9%
1998: Indemnizaţii consiliu administraţie 231.582.869 lei (11,6%), total cheltuieli personal 21,4%
1999: Indemnizaţii consiliu administraţie 332.466.642 lei (16,7%), total cheltuieli personal 31,8%
2000: Indemnizaţii consiliu administraţie 890.995.102 lei (37,4%), total cheltuieli personal 59,4%
2001: Indemnizaţii consiliu administraţie 1.024.019.815 lei (42,6%), total cheltuieli personal 68,4%
2002: Indemnizaţii consiliu administraţie 1.194.175.250 lei (29,2%), total cheltuieli personal 48,1%
2003: Indemnizaţii consiliu administraţie 1.321.513.053 lei (20,2%), total cheltuieli personal 34,0%
2004: Indemnizaţii consiliu administraţie 1.839.038.982 lei (24,2%), total cheltuieli personal 39,2%
2005: Indemnizaţii consiliu administraţie 674.359.600 lei (15,5%), total cheltuieli personal 38,9%

În 2005 doar o parte a anului s-au plătit indemnizaţii pentru consiliul de administraţie. Interesantă situaţia din anii 2000 şi 2001, cînd indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie au depăşit suma plătită de Fond conform DL 124/1990. Adică: la şedinţe se hotăra alocarea în scopurile nobile prevăzute de DL 124/1990 a unei anumite sume de bani, dar indemnizaţiile celor care hotărau cui să se aloce banii depăşeau suma alocată.

Conform Legii 42/1990, în consiliul de administraţie al Fondului Libertatea au intrat şi 9 reprezentanţi ai organizaţiilor de revoluţionari legal constituite pînă la intrarea în vigoare a Legii 42/1990. Prin art. 15 din Legea 341/2004 Fondul „Libertatea” a ajuns în subordinea SSPR (după aceea luîndu-se hotărîrea să nu se mai plătească indemnizaţii pentru consiliul de administraţie).

Situaţia Fondului în anul 2006, conform lui Călin Vasi: mai sînt vreo 3 angajaţi, iar de cînd nu se mai plătesc indemnizaţii pentru membrii consiliului de administraţie mulţi dintre aceştia nu se mai prezintă la şedinţe, astfel că el (Vasi) n-a izbutit să ţină vreo şedinţă statutară şi nici n-a putut lua vreo decizie. A cerut să se facă o verificare contabilă pentru perioadele anterioare, dar nimeni nu pare interesat.

Nu cunosc cum a evoluat acest fond după 2006, dar, din auzite, a stagnat. Din dobînzile banilor rămaşi în Fond se plătesc salariile cîtorva angajaţi, care practic nu fac nimic. Banii rămaşi în cont ajung doar cît să se obţină dobînzile necesare cheltuielilor proprii ale Fondului, practic nu mai sînt bani pentru alte cheltuieli.

Citeşte, pe tema Fondului Libertatea, un articol a lui Romulus Cristea din „România Liberă” din 19 iulie 2006.

 

Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu februarie 12, 2009


Am publicat deja pe acest blog polemica pe care am desfăşurat-o în numele Asociaţiei „17 Decembrie” cu Comisia senatorială „Decembrie 1989” condusă de Sergiu Nicolaescu. După alegerile din 1992 s-a înfiinţat o nouă comisie senatorială „Decembrie 1989”, care urma să continue activitatea primei comisii. Această a 2-a comisie a fost condusă, pentru un scurt timp, de Constantin Ticu Dumitrescu, iar după demisia acestuia, de Valentin Gabrielescu, pe atunci secretar general al PNŢCD. Sergiu Nicolaescu a făcut parte şi din a 2-a comisie.

Fiindcă noua comisie continua activitatea comisiei similare din legislatura 1990-1992, primul lucru care l-am făcut a fost să cer dezminţirea neadevărurilor din rapoartele publicate anterior de Sergiu Nicolaescu, în calitatea sa de şef al precedentei comisii senatoriale „Decembrie 1989”. Deasemenea, am căutat să obţin o lămurire a scopurilor comisiei senatoriale.

Mai jos prezint corespondenţa dintre asociaţia „17 Decembrie” Timişoara şi Comisia Senatorială „Decembrie 1989”:

martie 1993:

Către Comisia Senatorială „Decembrie 1989”

Vă rugăm ca la viitoarea şedinţa a Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” să se includă pe ordinea de zi:
1. Adoptarea unei declaraţii de respingere a teoriei legitimităţii reprimării revoluţiei.
2. Analiza gravelor dezinformări făcute de dl. Sergiu Nicolaescu în secţiunile 1 şi 3 ale raportului Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Ne referim la:
a. Prezentarea generalului Milea ca erou (secţiunea 1).
b. Răspîndirea zvonului despre existenţa a 16 militari morţi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie 1989 (secţiunea 1).
c. Răspîndirea zvonului despre existenţa unor pagube de peste 5 miliarde lei ca urmare a demonstraţiilor de la Timişoara (secţiunea 3).
d. Răspîndirea zvonului despre existenţa a peste 100 de cetăţeni originari din Tg. Mureş printre persoanele arestate în timpul revoluţiei la Timişoara (secţiunea 3).
Considerăm necesară o dezminţire publică prin toate mijloacele de informare în masă care au difuzat rapoartele domnului Sergiu Nicolaescu.
Fără îndeplinirea acestei cerinţe este îndoielnică colaborarea viitoare dintre Asociaţia „17 Decembrie” şi Comisia Senatorială „Decembrie 1989”.

(„Timişoara” 23 martie 1993)

Notă: Mijloacele de informare în masă din Bucureşti au neglijat acest comunicat.

noiembrie 1993:

Comunicat

Asociaţia „17 Decembrie” felicită Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 pentru eforturile depuse de a scrie istoria revoluţiei pe baza mărturiilor persoanelor care s-au aflat de partea ceauşistă a baricadei.
Reamintim totodată că onorata Comisie Senatorială nu a binevoit să răspundă la cererile formulate de Asociaţia „17 Decembrie” încă din luna martie 1993, cereri care vizau:
1. Adoptarea unei declaraţii de respingere a teoriei legitimităţii reprimării revoluţiei. În fapt, se cerea Comisiei Senatoriale acceptarea punctului trei alineatul întîi din revendicările formulate de revoluţionarii timişoreni încă din 22 decembrie 1989 (manifestul „A căzut tirania!”): „Cerem cu fermitate să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor”. În opinia asociaţiei „17 Decembrie” tragerea la răspundere a vinovaţilor de crimele din decembrie 1989 trebuie să se facă indiferent de motivele care i-au determinat pe aceştia să dea ordinele criminale.
2. Publicarea unor dezminţiri cu privire la unele afirmaţii false din rapoartele precedente ale Comisiei Senatoriale, alcătuite de domnul Sergiu Nicolaescu: minciuna cu cei 16 militari pretins omorîţi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie 1989, minciuna cu cei peste 100 de arestaţi ai revoluţiei timişorene originari din oraşul Tîrgu Mureş, minciuna cu aprecierea pagubelor revoluţiei timişorene la peste 5 miliarde lei. Aceste dezminţiri ceream să fie publicate în toate mijloacele de informare în masă care au răspîndit rapoartele Comisiei Senatoriale.
Atragem atenţia că refuzul Comisiei Senatoriale de a răspunde pozitiv cererilor Asociaţiei „17 Decembrie” va duce la refuzul membrilor asociaţiei „17 Decembrie” de a depune mărturii în faţa Comisiei Senatoriale.

(„Timişoara” 23 noiembrie 1993)

Notă: Televiziunea a prezentat doar fragmentar acest comunicat. Telespectatorilor li s-a spus că asociaţia „17 Decembrie” poate va boicota Comisia Senatorială, fără însă să li se explice de ce. Celelalte mijloace de informare în masă din Bucureşti au neglijat comunicatul.

decembrie 1993:

Comunicat

Subscrisele asociaţii ale revoluţionarilor din Timişoara cer Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989:
1. Exprimarea publică a respingerii oricărei teorii prin care se încearcă legitimizarea încercărilor de reprimare a revoluţiei.
2. Precizarea faptului că amintita comisie senatorială nu se va multumi să-i descopere pe criminalii din decembrie 1989, ci va întreprinde şi demersurile necesare tragerii la răspundere a acestora, cît şi a persoanelor care i-au ajutat pînă acum să scape de răspunderea cuvenită.
3. Restabilirea adevărului privind unele afirmaţii false cuprinse în raportul comisiei senatoriale conduse de domnul Sergiu Nicolaescu. Reamintim aceste neadevăruri, a căror dezminţire a fost cerută încă din martie 1993:
– existenţa a 16 militari omorîţi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie 1989.
– existenţa a peste 100 de cetăţeni originari din orasul Tîrgu Mureş printre persoanele arestate în revoluţia din Timişoara.
– aprecierea pagubelor revoluţiei timişorene la 5 miliarde lei.
Pînă cînd nu vom primi un răspuns favorabil la cererile noastre, membrii subscriselor asociaţii nu vor depune mărturii în faţa Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989.

ASOCIAŢIA „17 DECEMBRIE” A RĂNIŢILOR ŞI FAMILIILOR ÎNDOLIATE DIN REVOLUŢIE Preşedinte, Mihai Drăgoi

ASOCIAŢIA LUPTĂTORILOR DIN TIMIŞOARA ARESTAŢI ÎN REVOLUŢIE Preşedinte, Călin Vasi

FORUMUL REVOLUŢIEI Preşedinte, Costel Balint

ASOCIAŢIA „MEMORIALUL REVOLUŢIEI” Preşedinte, Traian Orban

(„Renaşterea Bănăţeană” 18 decembrie 1993)

Notă: Comunicatul a fost semnat şi de dl. Pompiliu Alămorean, preşedintele Fundaţiei Revoluţiei, dar cu precizarea că în privinţa prezenţei ca martori în faţa Comisiei Senatoriale, membrii asociaţiei sale vor hotărî personal. Am preferat să dau publicităţii comunicatul fără semnătura lui Alămorean, doar din partea asociaţiilor care semnaseră necondiţionat. Dl. Traian Orban şi-a schimbat ulterior părerea, acceptînd să depună mărturie în faţa Comisiei Senatoriale. Eu am dialogat cu Comisia Senatorială, fără însă a accepta depunerea de mărturii. Comunicatul a fost cenzurat de TVR, neprezentîndu-se concretizarea reproşurilor aduse raportului lui Sergiu Nicolaescu. Restul mijloacelor de informare în masă din Bucureşti au neglijat comunicatul.

Fiindcă aceste comunicate au rămas fără răspuns am publicat apoi articolul „Boicotarea comisiei senatoriale „Decembrie 1989″ de către asociaţia 17 decembrie”, prezentat deja pe acest blog.

comsen4asociatii

comunicat al asociaţiei 17 Decembrie cu semnătură de primire de la agenţia de presă Rompres

confirmările de primire de la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (Gabrielescu avea să spună ulterior că n-a primit comunicatele)

confirmările de primire de la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (Gabrielescu avea să spună ulterior că n-a primit comunicatele)

(Va urma)