Capitalismul funcționează, spre disperarea lui Moise Guran

Actualizare 16 ianuarie 2020: Fiindcă lincul de pe saitul biziday nu mai funcționează, l-am înlocuit cu linc spre același articol de pe saitul personal al domnului Guran, moise.ro

Pe saitul biziday.ro domnul Moise Guran publică articolul „Dilema bunicului și prostiile marxiste care ne otrăvesc azi tineretul” (linc), în care, pe lîngă unele considerații legate de situația din Grecia, ne povestește și de bunicul domniei sale. Acesta a fost printre primii din sat care s-au înscris în C.A.P., motiv de mîndrie pentru nepot: „Peste ani, pe vremea cînd eu eram un puşti îndoctrinat, cu cravată roşie la gît, cu o origine socială sănătoasă şi premiant la Cîntarea României, eram de asemenea şi mîndru de faptul că la Sfatul Popular nu începea nici o şedinţă (de partid, de Colectiv sau de ce mai făceau ei acolo) pînă nu-l aduceau şi pe bunicu-miu de pe cîmp. Trimitea secretarul şareta după el, dar era un fel de respect pe care nu-l înţelegeam. Şi asta pentru că bunicul meu era analfabet, nu avea nici o funcţie, dar avea episodul ăsta, de neînţeles pentru noi, al înscrierii printre primii la Colectivă”. După o viață de muncă la C.A.P. în agricultura socialistă, dar și în calitate de îngrijitor la școală și de paznic de noapte, bunicul lui Moise Guran nu s-a ales cu mai nimic, explică nepotul. Continuă lectura