Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Arderea dosarelor KGB-iștilor. Lista cehoslovacilor omorîți în 1968 ca urmare a invaziei condusă de sovietici iunie 22, 2018


Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Din cartea mea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național” redau un alt capitol, legat de arderea unor dosare la unitatea militară a securității care se ocupa de țările socialiste, motiv pentru care a primit denumirea propagandistică „unitatea anti-KGB” (azi 90% din pensionarii securiști povestesc că anume la „unitatea anti-KGB” au lucrat). Codul penal numește această faptă „distrugere de înscrisuri” dar infracțiunea este deja prescrisă. Sînt convins că în decembrie 1989 nu numai la UM 0110 ci și în multe alte părți s-au distrus înscrisuri în momentul cînd securiștii și-au dat seama că Ceaușescu va cădea. La Timișoara, de pildă, pe lîngă cazul dovedit juridic (linc) al colonelului Ghircoiaș care a distrus înscrisuri cu răniții și morții revoluției de la spitalul județean (instanța l-a condamnat la 4 ani de închisoare dar constată că pedeapsa este grațiată în întregime, condiționat, prin art. 1 din Decretul-Lege nr. 23/1990 – linc), s-au distrus majoritatea declarațiilor luate celor reținuți în revoluție (doar dosarele trimise la București au scăpat). O operațiune de distrugere de dovezi legate de reprimare pare să se fi desfășurat din ordin centralizat, dar „Jurnalul Național” încerca să o prezinte ca o acțiune patriotică și anti-KGB-istă.

Din anumite surse am aflat că în actualele cercetări ale Parchetului din „dosarul revoluției” unii dintre cei audiați au reluat exact teoriile din „Jurnalul Național” pentru a-și justifica infracțiunea de distrugere de înscrisuri săvîrșită. În acest context consider potrivit să reiau cele publicate de mine în 2005 pe acest subiect. La sfîrșitul acestui articol adaug și lista completă a morților cehoslovaci de pe urma invaziei din 1968, publicată de Institutul Ceh pentru Studierea Regimurilor Totalitare. (more…)

 

21 august 1968 – Ceauşescu condamnă invazia sovietică în Cehoslovacia (2 video) august 22, 2009

Filed under: istorie — mariusmioc @ 8:51 am
Tags: , , ,

Transcrierea discursului lui Ceauşescu: (more…)

 

Rich Andrew Hall: Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România (8). Concluzii februarie 4, 2009


Ultimul fragment pe care-l prezint pe acest blog din teza de doctorat din 1997 a profesorului american Rich Andrew Hall avînd titlul: „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”. Lucrarea respectivă este mai amplă, am prezentat aici doar fragmente din ea.

Pentru republicarea în altă parte a acestei lucrări este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Episoadele anterioare:
Ceauşescu pleacă în Iran
18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu
20 decembrie 1989: Protestatarii cuceresc Timişoara
Greşeala fatală a lui Ceauşescu: mitingul din 21 decembrie
Cine a aruncat „petarda”?
Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?
Ceauşeştii în timpul fugii

Concluzii

În două din ţările est-europene cu cele mai stricte regimuri – Germania de Est şi Cehoslovacia – izbucnirea unor demonstraţii antiguvernamentale fără precedent în toamna lui 1989 a instigat unele persoane din cadrul nomenclaturii de partid şi oferit acestora posibilitatea să înlăture liderii aripii dure a partidului (Erich Honnecker respectiv Milos Jakes). Mai mult, după ce încercările pripite ale forţelor de securitate de a zdrobi aceste demonstraţii au avut un efect de bumerang şi în fapt au catalizat manifestările împotriva regimului politic, aceste instituţii în cea mai mare parte s-au retras pe margine. Reţinerea instituţiilor de ordine publică ale statului de la apărarea agresivă a conducerii de partid şi a regimului comunist a îngăduit într-o primă fază înlăturarea liderilor din aripa dură a regimului, iar apoi colapsul regimului comunist.

Protestul antiguvernamental din România evidenţiază diferenţele esenţiale între caracterul instituţional al regimului [comunist] din România, comparat cu celelalte două regimuri dure. Protestele antiguvernamentale din România nu au putut determina îndepărtarea lui Ceauşescu din poziţia de secretar general al PCR fiindcă Partidul Comunist Român îşi pierduse de mult timp caracterul corporatist. În schimb, membrii C.P.Ex. au susţinut cu obedienţă hotărîrea lui Ceauşescu de a reprima demonstraţiile din Timişoara. Aparatul de stat al securităţii şi armata au participat la apărarea agresivă şi sîngeroasă a regimului la Timişoara. Semnificativ, nici măcar cînd li s-a oferit oportunitatea perfectă, prin absenţa de două zile a lui Ceauşescu datorită vizitei sale în Iran, nomenclaturiştii de partid de rang înalt n-au acţionat pentru a-l înlătura din poziţia de secretar general şi nici securitatea sau armata n-au lansat o lovitură de stat pentru a sfîrşi cu conducerea sa.

Cazul românesc oferă o confirmare a teoriilor lui Theda Skocpol şi Charles Tilly că acţiunea sau inacţiunea statului este cea care joacă un rol critic, catalitic şi deseori neintenţionat în a face o revoluţie posibilă<Theda Skocpol, States and Social Revolutions: A Comparative Analysis of France, Russia, and China (Statele şi revoluţiile sociale. O analiză comparată a Franţei, Rusiei şi Chinei), New York: Cambridge University Press, 1979; Charles Tilly, From Mobilization to Revolution (De la mobilizare la revoluţie), New York: Random House, 1978>. Cuvîntările absurde şi dure ale activiştilor de partid trimişi în fabricile timişorene, retragerea tactică a armatei în cazărmi la Timişoara, tirada televizată a lui Ceauşescu din seara de 20 decembrie şi ideea sa teribil de greşită de a convoca o adunare populară de susţinere în 21 decembrie, asigurînd şi transmisia în direct a acestui eveniment către întreaga naţiune, toate acestea au încurajat populaţia şi au avut o contribuţie fundamentală la căderea regimului.

În sfîrşit, contrar multor relatări, căderea regimului Ceauşescu în 22 decembrie pare să fie nu o urmare a unei conspiraţii sau a mărinimiei securităţii, ci rezultatul unei extinderi bruşte a protestelor şi a deciziilor în mod rezonabil spontane ale comandanţilor militari de nivel mijlociu care au luat iniţiativa cînd au fost confruntaţi cu evenimente care îi depăşeau cu repeziciune. Aceasta a forţat conducerea la nivel înalt a armatei, întîi să îngăduie protestatarilor să treacă nestingheriţi spre centrul oraşului iar apoi să accepte retragerea armatei în cazărmi. Alunecarea armatei spre dezertare a pus securitatea într-o poziţie de neinvidiat şi oarecum neanticipată. Dovezile par să arate că securitatea a fost pur şi simplu depăşită de evenimente, de protestatari şi de comportarea armatei. Evenimentele din România confirmă astfel rolul central pe care D.E.H. Russell îl atribuie dezertării armatei în a face o revoluţie posibilă<D.E.H. Russell, Rebellion, Revolution, and Armed Force (Răscoală, revoluţie şi forţă armată), New York: Academic, 1974>.