Noiembrie 1989. Rinocerii la Chișinău

Despre evenimentele din noiembrie 1989 de la Chișinău, cînd tradiționala paradă militară sovietică în cinstea „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” a fost oprită de manifestanții Frontului Popular, iar apoi sediul ministerului de interne al RSS Moldovenești a fost incendiat, am mai scris pe acest blog. Vezi:
– 7 şi 10 noiembrie 1989 – ciocniri ale forţelor de ordine cu mulţimea la Chişinău (Boris Bălan, Nicolae Răileanu – Vorbesc victimele, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989)
– 10 noiembrie 1989, incendierea ministerului de interne la Chişinău (Comentarii fără titlu şi nesemnate, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989; Ion Caţaveică – Jocul de-a transparenţa, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989)
– 16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în RSS Moldovenească (Plenara CC al Partidului Comunist al Moldovei, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989; Gheorghe Oancea – Telegrame de felicitare, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989; Alexandru Donos – Conducerea părăseşte tribuna sau ATEM dezinformează publicul, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989; ATEM – Mişcarea înainte este ireversibilă, în „Tinerimea Moldovei” din 10 noiembrie 1989; Valeriu Rogozenco – O practică învechită, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989; Martori oculari, în „Literatura şi Arta” din noiembrie 1989; Secţia Publicistică – Cronică, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989; Ce s-a întîmplat totuşi la 7 şi 10 noiembrie la Chişinău?, în „Literatura şi Arta” din noiembrie 1989; Petru Buburuz – Agenţiei ATEM. Preşedintelui Consiliului de miniştri al RSSM I. Calin, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989)
– Frontul Popular din Moldova – conferinţă de presă în noiembrie 1989. Pericolul dizolvării FPM a existat, însă din lipsă de motive pentru pedepsirea FPM a fost evitat (Virgiliu Zagaevschi – FPM în contextul zilei, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989)
– Noiembrie 1989 la Chişinău. Glasul victimelor. „Socot absolut imposibilă, după cele văzute, aflarea mea în continuare în rîndurile partidului”(Secţia publicistică – Vorbesc victimele, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989)

Respectivele evenimente au determinat schimbarea conducătorului Partidului Comunist din RSS Moldovenească, Simion Grosu fiind înlocuit cu Petru Lucinschi.

1989. Dosare penale şi greve ale foamei în RSS Moldovenească

După cum cititorii mai vechi ai blogului sînt deja obişnuiţi, în paralel cu evenimentele din 1989 din România prezint şi evenimentele din Basarabia. La pagina RSS Moldovenească 1988-1990 se pot găsi o mulţime de articole care prezintă evoluţia situaţiei din Moldova Sovietică a acelei vremi. Acum prezint nişte articole apărute în săptămînalul chişinăuan „Literatura şi Arta” din 8 iunie 1989 cu privire la dosarele penale pe care puterea sovietică le întocmise unor activişti ai mişcării naţionale moldoveneşti. Dosarele penale erau urmarea întîmplărilor din 12 martie 1989 despre care puteţi afla amănunte în articolele:
– 12 martie 1989: La Chişinău mulţimea ia cu asalt sediul CC al Partidului Comunist
– Chişinău, martie 1989: Literatura şi Arta împotriva agenţiei guvernamentale de presă ATEM Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele.

Anecsă la un dosar penal

Redacţia săptămînalului „Literatura şi Arta” a primit multe scrisori în care cititorii îşi ecsprimau indignarea în legătură cu ţinerea în închisorile din republică, timp de peste două luni a cîtorva cetăţeni vinovaţi doar de faptul că împreună cu alte mii de persoane au luat parte la mitingul paşnic neautorizat din 12 martie a.c. Declaraţii de protest cu această ocazie s-au făcut auzite în cadrul ultimelor întruniri ale cenaclului „A. Mateevici”, ca şi la mitingurile autorizate ale mişcării democratice pentru susţinerea restructurării. În seara zilei de 13 mai a.c. N. Demidenco, procurorul republicii, prin intermediul unei emisiuni televizate transmise în direct, a răspuns la o serie de întrebări ale telespectatorilor. Printre acestea a fost şi întrebarea: „Cînd vor fi eliberaţi deţinuţii Vîrtosu, Calistru, Popa, Smolianchin şi alţii care sînt închişi de atîta timp fără a fi deferiţi unei judecăţi publice?”. În loc să dea un răspuns direct la întrebarea pusă, procurorul republicii a ţinut să prezinte telespectatorilor o peliculă video, filmată la 12 martie, ce ne demonstrează secvenţe de la demonstraţia publică din piaţa Biruinţei şi din faţa clădirii CC al PCM [Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei]. Ce ne-a arătat pelicula comentată de N. Demidenco? Cîţiva inşi, printre care se afla Vîrtosu şi Smolianchin, căutau cu orice preţ să străbată la tribuna de lîngă monumentul lui V. I. Lenin de pe piaţa Biruinţei pentru a vorbi, probabil, în faţa mulţimii adunate aici. Deoarece miliţia le îngrădise calea spre tribună, ei au încercat s-o asalteze din partea opusă, suindu-se direct pe brîul de piatră, ca să fie văzuţi şi auziţi de lume. Cazul este ieşit din comun, desigur, şi nu constituie o comportare cumsecade din partea demonstranţilor. O altă secvenţă a peliculei ni-i arată pe participanţii la miting apropiindu.se de clădirea CC al PCM, vedem învălmăşeala care s-a produs aici, deoarece suprafaţa din faţa blocului e mică şi nu-i încăpea pe toţi. Tot aici observăm că anume cineva dintre demonstranţi este acela care a oprit lumea ca să nu intre în clădire. Prin urmare, scopul acestei mulţimi nu era de a lua cu asalt clădirea CC al PCM, cum încearcă să afirme unii, ci de a invita conducerea la un dialog deschis.

1988, Chişinău. Procese cîştigate de activişti ai mişcării naţionale. Hărţuiri în raionul Ungheni

Săptămînalul „Literatura şi Arta” din 27 octombrie 1988, la rubrica „De joi pînă joi” scrisă de Dinu Mihail, informează despre hărţuirile la care sînt supuşi în raionul Ungheni activiştii „mişcării democratice pentru susţinerea restructurării”. Totodată, mai aflăm că ziariştii comunişti Vitalie Atamanenco şi Valeriu Efremov, care criticaseră mişcarea naţională din RSS Moldovenească şi unii conducători ai acesteia, au pierdut un proces civil pe acest subiect şi vor fi siliţi să publice dezminţiri. Informaţia venea după o campanie de presă împotriva mişcării naţionale care se desfăşura la Chişinău, semnificative pentru această campanie de presă fiind articolele, deja prezentate pe acest blog:
– Vitalie Atamanenco – Averse, reverse şi extremităţi, în “Moldova Socialistă” din 24 iulie 1988 (linc)
– V. Efremov – Neformal despre “neformali”, în “Moldova Socialistă” din 30 iulie 1988 (linc)
Articolele respective fuseseră retipărite în mai multe ziare, inclusiv din presa raională.

Transcriu ultimele 2 din cele 3 articolaşe publicate de „Literatura şi Arta” în rubrica „De joi pînă joi”.

Ce mai fac „neformalii”?

Înainte de a răspunde la această întrebare se impune o constatare de ordin general: cu toate că sînt aruncaţi în zona impublicităţii, cu toate că li se pun în cîrcă vini imaginare chiar şi atunci cînd spun că o jumătate de măr plus altă jumătate de măr fac în total un pumn de pesticide, oamenii care văd în restructurare o şansă istorică, un factor de înnoire spirituală şi socială, încearcă să acţioneze în spiritul timpului, în spiritul tezelor formulate fără echivoc de Mihail Gorbaciov.

Acum să trecem la concret: vreo 30 de intelectuali şi oameni ai muncii din Corneşti, raionul Ungheni, au hotărît să formeze – Sfinte Dumnezeule, păzeşte-ne de asemenea cumpene! – un grup de sprijin. Stop: ce fel de grup de sprijin?! Nu cumva pentru susţinerea… ? Da, un grup de sprijin pentru Mişcarea democratică din Moldova pentru susţinerea restructurării.

Chişinău 1988: Viaceslav Plugaru în dialog cu Simion Musteaţă

În „Literatura şi Arta” din 27 octombrie 1988 găsim un interviu luat de Viaceslav Plugaru lui Simion Musteaţă, ministru adjunct al învăţămîntului din RSS Moldovenească. Tema interviului o reprezintă adunările publice organizate la Chişinău în acea vreme de cenaclul „Alexei Mateevici”. Reproduc acest interviu:

Şi totuşi: „Curăţire sufletească” sau „naţionalizm”?

interviu-expres cu S. Musteaţă, locţiitor al ministrului învăţămîntului public al RSSM

– Simion Gheorghevici, la 4 septembrie curent, asistînd la şedinţa ordinară a cenaclului „Alexei Mateevici”, l-am auzit cu urechile mele pe tovarăşul Musteaţă, ministru-adjunct al învăţămîntului public, cum le mulţumea cenacliştilor pentru invitaţia la şedinţă, unde „a rămas încîntat”, a simţit, vorba dumnealui, „o adevărată curăţire sufletească” şi nicidecum nu l-am auzit să facă la adresa cenaclului vre-o observaţie critică. Ceva mai încoace am citit cu ochii mei în ziarul „Învăţămîntul Public” din 15 octombrie un material semnat de tovarăşul Musteaţă şi intitulat „Încă o dată despre neformali, despre publicitate…”, în care dumnealui scrie că „… uneori răsună la aceste şedinţe idei nemature, întrucîtva tendenţioase, care contravin internaţionalizmului socialist, prieteniei frăţeşti a popoarelor Uniunii RSS”, că eczistă acolo aspecte „care contravin procesului restructurării, sînt orientate spre aţîţarea patimilor, a sentimentelor naţionaliste şi sînt, pur şi simplu, nelegitime”. Aş vrea să vă întreb: pe care tovarăş Musteaţă să-l credem?

– Vedeţi dumneavoastră, în primul rînd, la cenaclu am vorbit numai despre şedinţa în cauză, la care eram de faţă, iar în articolul din ziar m-am referit la mai multe şedinţe – doar reprezentanţii noştri asistă la toate şedinţele şi apoi ne informează. În al doilea rînd, chiar şi la şedinţa la care am participat au fost cîteva momente…

– De manifestări naţionaliste?

– Poate nu chiar naţionaliste. Hai să zicem aşa: cîteva momente nu chiar frumoase.

– Nu aţi putea să eczemplificaţi?

– De pildă, cînd Anatol Şalaru a citit nişte proverve, pe unele le puteai înţelege şi aşa şi aşa, cum vrei.

A murit Leonida Lari. „Nimeni şi noi” – un articol din 1988

Actualizat 12 decembrie 2011, ora 2:40: Am isprăvit transcrierea articolului Leonidei Lari.

Leonida Lari, poeta basarabeană care a luptat pentru România Mare, a murit astăzi la Chişinău, la vîrsta de 62 de ani (linc).

Leonida Lari s-a născut la Bursuceni, lîngă Bălţi. A fost deputată în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) şi membră în Biroul Permanent al Frontului Popular din Moldova (1990-1992). A fost deputată şi în parlamentul României, iniţial pe lsitele PNŢCD, apoi a trecut la Partidul România Mare.

Dumnezeu s-o odihnească! Vă voi prezenta unul din articolele publicistice ale Leonidei Lari – „Nimeni şi noi”, din „Literatura şi Arta” din 13 octombrie 1988. Articolul se referă la atacurile anonime la adresa mişcării naţionale care apăreau în presa de partid din Basarabia. E scris cu chirilice, transcrierea sa cu litere latine va dura ceva timp – voi actualiza aici transcrierea articolului pe măsură ce o voi face. Comentariile mele au fost inserate cu litere cursive între paranteze drepte. De remarcat că problema la care se referă autoarea – faptul că moldovenii nu-şi găsesc de lucru în republica lor şi sînt siliţi să emigreze în alte părţi, nu e rezolvată nici acum.

Nimeni şi noi

1988, Chişinău: Neformal despre „neformali”. „A fost adoptată decizia: Cu organele de partid să ducă tratative numai cei fără de partid”

După articolul lui Vitalie Atamanenco „Averse, reverse şi extremităţi” din „Moldova Socialistă” din 24 iulie 1988, prezentat şi pe acest blog (linc), presa de partid din Chişinău avea să publice un al doilea articol critic la adresa incipientei mişcări naţionale din RSS Moldovenească: articolul „Neformal despre neformali” a lui V. Efremov. Dacă articolul lui Atamanenco apăruse întîi în „Moldova Socialistă” şi avea să fie tradus în ruseşte pentru a fi publicat şi în „Sovetscaia Moldavia”, articolul lui Efremov a apărut întîi în ruseşte în „Sovetscaia Moldavia” şi avea să fie tradus pentru republicare în „Moldova Socialistă”. Prezint şi acest articol cititorilor mei. Comparativ cu articolul lui Atamanenco, Efremov are un stil mai de „politruc”: cu multe cuvinte comunică puţine informaţii concrete şi face des referiri la documentele de partid. Răzbate din scrisul său îngrijorarea de care era cuprinsă conducerea de partid din RSS Moldovenească că va scăpa controlul asupra mişcărilor „neformale” care organizau mitinguri la Chişinău. Cred că articolul lui Efremov este util celor care vor să înţeleagă spiritul vremurilor respective.

Neformal despre „neformali” [comentariu nesemnat din partea redacţiei]

La 27 iulie „Sovetscaia Moldavia” a retipărit în paginile sale articolul „Averse, reverse şi extremităţi”, publicat în gazeta „Moldova Socialistă” din 24 iulie anul curent. Imediat, a doua zi, la redacţie au început să ne telefoneze cititorii. Ei ne-au mulţămit pentru articolul foarte onest şi ecstrem de necesar a lui V. Atamanenco. În sfîrşit, ziceau ei, au fost puse toate punctele pe „i”. Nu de alta dar, în oraş de acum circulau tot felul de zvonuri, de fraze nesănătoase.

Din articolul semnat de V. Atamanenco devin clare şi scopurile şi, cu atît mai mult, acţiunile concrete ale unor membri ai clubului „A. Mateevici” şi ai „mişcării democratice”, care nu au nimic comun cu scopurile, sarcinile şi nevoile poporului nostru, ale întregii societăţi, în general. În popor se spune just: omul se cunoaşte la nevoie, în situaţii ecstreme. Evenimentele din jurul Carabahului de Munte ne-au demonstrat convingător cine şi ce prezintă. Adevăraţii internaţionalişti şi patrioţi, oamenii maturi din punct de vedere civic au reacţionat profund la discordiile apărute, au apreciat acestea ca pe o nenorocire, s-au străduit să facă totul ca să găsească, liniştit şi rezonabil, o ieşire optimă din situaţia creată. Astăzi alţii, însă, s-au dezlănţuit, au încercat în fel şi chip să ecstindă conflictul, discordia naţională. În rezultatul acţiunilor negîndite şi antisociale, celor două republici-surori – Armeniei şi Azerbaigeanului, întregii ţări i-au fost cauzate daune imense. Dar cu ce măsură poate fi calculată dauna morală? Cui au servit toate acestea? Poporului? Nici într-un caz. Oamenii vor să făurească în mod liniştit şi paşnic, să facă viaţa mai bună, iar nu mai rea.

1988, Chişinău: Ce se vorbeşte la întrunirile asociaţiilor neformale?

În 24 iulie 1988 ziarul „Moldova Socialistă” a publicat articolul lui Vitalie Atamanenco „Averse, reverse şi extremităţi”, în care este criticată activitatea organizaţiilor „neformale” (neînregistrate oficial) din RSS Moldovenească, care formau embrionul mişcării naţionale din Basarabia. Articolul a fost foarte discutat în epocă, fiind reprodus şi de ziarul de limbă rusă „Sovetscaia Moldavia” şi de alte ziare. „Moldova Socialistă” avea să continue în mai multe numere la rînd discutarea problemelor din acest articol. Articolul lui Vitalie Atamanenco reprezintă de fapt poziţia conducerii de partid a RSS Moldoveneşti faţă de mişcarea naţională incipientă din republică. În condiţiile gorbacioviste, comuniştii moldoveni nu mai puteau trimite în închisoare pe „naţionalişti”, dar, deducem din articol, tare le-ar fi plăcut. Unii din liderii mişcării naţionale sînt înfieraţi că au făcut puşcărie în trecut pentru atitudini antisovietice, şi se explică că au primit de fapt ceea ce au meritat. Printre cei criticaţi se numără şi Gheorghe Ghimpu (linc cu film documentar despre acesta), fratele lui Mihai Ghimpu, fostul preşedinte interimar al Republicii Moldova.

Unul dintre cei vizaţi în articol, Mihail Moroşanu (linc), a dat în judecată pentru defăimare ziarul „Moldova Socialistă” şi a cîştigat procesul, fapt care a fost o încurajare pentru mişcarea naţională basarabeană.

Articolul este lung, în stilul jurnalistic al vremii, dar îl voi reproduce integral fiindcă e un articol istoric cu privire la politica din RSS Moldovenească a anului 1988. Vitalie Atamanenco se arată a fi un jurnalist profesionist, care caută fapte relevante pentru a le înfăţişa cititorilor. Interpretarea pe care o face faptelor e din perspectiva convingerilor sale pro-sovietice, dar faptele sînt înfăţişate corect, fără dezinformări. Cred că astăzi una din cele mai bune căi de a-i omagia pe Gheorghe Ghimpu sau Mihail Moroşanu este republicarea articolului lui Vitalie Atamanenco.

Comentariile mele inserate în textul transcrierii articolului sînt cu litere cursive între paranteze drepte. Am evidenţiat cu litere îngroşate persoanele despre care e vorba în articol.

Interviu cu Anatol Plugaru (primul şef al serviciilor secrete moldoveneşti) publicat în ianuarie 1990

M-am mai referit la Anatol Plugaru, primul şef al serviciilor secrete ale Republicii Moldova de după proclamarea independenţei acesteia. Vezi unul din cele mai apreciate articole (după voturile primite) de pe acest blog: Pentru distrugerea arhivei KGB din Republica Moldova „am apelat la omologul meu din România, Virgil Măgureanu”, declară Anatol Plugaru (linc). Făgăduiam cititorilor că voi reveni asupra acestui personaj.

Răsfoind colecţia mea de presă sovietică moldovenească am găsit, în revista „Columna” nr. 1/1990 un interviu cu Anatol Plugaru din care se pot înţelege primele etape ale afirmării sale politice, dar şi situaţia de atunci din RSS Moldovenească. Columna era noul nume al revistei „Orizont”, publicaţie literar-artistică şi social-politică a C.C. al Uniunii Tineretului Comunist Leninist din Moldova şi a Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească. Apărea lunar în limbile română (aşa se precizează pe prima pagină: română, nu „moldovenească”) şi rusă, eu eram abonat la ediţia în limba română. Nu ştiu dacă ediţia rusească avea conţinut identic sau era practic o altă revistă. În ianuarie 1990, cînd a apărut interviul despre care discutăm, deja fusese adoptată legea despre revenirea la alfabetul latin, dar RSS Moldovenească era încă în perioada de tranziţie. O parte din articolele din „Columna” nr. 1/1990 sînt publicate cu alfabet latin, altele cu alfabet chirilic. Interviul cu domnul Plugaru, luat de Valeriu Butnaru, e publicat cu alfabet chirilic.

Redau mai jos interviul respectiv. Comentariile mele sînt inserate cu litere cursive, între paranteze drepte.

„Doar cu mitinguri nu vom obţine multe”

– Domnule Plugaru, aţi devenit astăzi una din cele mai populare figuri din viaţa politică a Moldovei. Am impresia că această popularitate porneşte de la acel faimos articol publicat în „Sovetscaia Moldavia” în care dumneata ai luat apărarea organizaţiilor informale, hăituite la acea vreme de oficialităţi.

August 1988 la Chişinău: „Sînt indignată de faptul că la acest cenaclu se vorbeşte numai în limba moldovenească, în centrul oraşului, unde zilnic vin foarte mulţi turişti. Mă miră că miliţia nu întreprinde nimic”

Ne apropiem de aniversarea unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918 stil vechi – linc). În multe oraşe din România se organizează cu acest prilej „Zilele Basarabiei”. Cred că este potrivit să reamintesc atmosfera din Basarabia la începutul mişcării naţionale prilejuită de reformele iniţiate de Mihail Gorbaciov. Voi folosi în acest scop ziarul „Moldova Socialistă” din 13 august 1988, un ziar apropiat conducerii de partid şi relativ ostil mişcării de eliberare naţională care mijise în Basarabia (urmaşul acestui ziar e „Moldova Suverană”, care şi-a păstrat orientarea).

La vremea aceea în Chişinău luase fiinţă cenaclul cultural „Alexei Mateevici” care organiza în fiecare duminică întîlniri publice în centrul oraşului, pe Aleea Clasicilor din parcul de lîngă statuia lui Ştefan cel Mare. Aici se puneau în discuţie problemele legate de politica naţională în RSS Moldovenească, fiind lansate chemări pentru revenirea „limbii moldoveneşti” la alfabetul latin, decretarea acesteia ca limbă de stat în RSS Moldovenească şi recunoaşterea identităţii cu limba română.