Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Congresul BNR de la Bucureşti: Ion Iliescu, iarăşi preşedinte de onoare, Dorin Lazăr Maior – preşedinte mai 4, 2012


Azi a avut loc la Bucureşti, la palatul parlamentului, congresul Blocului Naţional al Revoluţionarilor.

După cum anunţă Agerpres (linc), cei aproximativ 1200 de participanţi l-au ales pe Ion Iliescu preşedinte de onoare şi pe Dorin Lazăr Maior (fost deputat PRM şi PSD) preşedinte. Secretar general a fost ales Codrin Ştefănescu, deasemeni fost deputat PRM şi PSD, trecut şi prin Partidul Conservator, revenit la PRM în 2009, de unde şi-a dat demisia în aprilie 2011 pentru a reveni la PSD în iunie 2011, unde a primit funcţia de secretar al Consiliului Naţional (linc).

La congres au fost propuşi pentru funcţia de secretar de stat la SSPR domnii Puiu Nicolae Fesan (liberal, care a mai ocupat acest post pînă în 2008) şi Dorin Lazăr Maior. Hotărîrea în această privinţă îi va aparţine noului prim-ministru Victor Ponta.

Anul trecut Blocul Naţional al Revoluţionarilor se împărţise în 2 facţiuni rivale, care au ţinut congrese în aceeaşi zi – 3 septembrie 2011 (linc) – în localităţi diferite. Cea mai mare participare a avut-o atunci congresul organizat de aripa George Costin (linc), care era pe atunci conducătorul SSPR, numit de guvernarea PDL. În paralel, la Timişoara, a organizat şi Dorin Lazăr Maior un congres, despre care am relatat (linc).

Arestarea lui Costin şi căderea guvernului PDL, care devenise oricum nepopular printre revoluţionari ca urmare a suspendării plăţii indemnizaţiilor pentru luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite (linc), a făcut ca mulţi şefi de organizaţii revoluţionare care se manifestau de partea lui Costin (implicit a PDL) în 2011 să devină acum susţinători ai grupului lui Dorin Lazăr Maior. (more…)