Mărieş continuă greva foamei. Kovesi făgăduieşte copierea dosarelor (video)

Chiar şi după medierea făcută la Cotroceni de preşedintele României (linc), Teodor Mărieş şi-a continuat greva foamei. Şi-a mutat însă locul pichetului protestatar de la poarta Cotrocenilor la poarta Consiliului Superior al Magistraturii.

Kovesi: Toţi aceşti oameni au fost minţiţi. Li s-a spus că se va soluţiona dosarul penal, dar faptele erau prescrise. Voinea: Mai sînt cel puţin 2 ani pînă la prescripţie

„România Liberă” publică un interviu cu procuroarea generală Laura Codruţa Kovesi luat de Elena Vijulie (linc), pe tema dosarelor revoluţiei, mineriadelor şi crimelor comunismului. Din declaraţiile lui Kovesi:

Întîlnirea de la Cotroceni – comunicatul Asociaţiei „21 Decembrie”

În urma întîlnirii de la Cotroceni, asociaţia „21 Decembrie” a dat comunicatul de presă de mai jos. Remarc că nu se spune nimic în comunicat despre greva foamei ţinută de preşedintele asociaţiei, dl. Teodor Mărieş, dacă această grevă va continua sau nu. Remarc totodată, în „Evenimentul Zilei” (linc), declaraţia lui Mărieş: „I-am spus aseară preşedintelui că îl înjur de trei ani, dar am înţeles că nu este vinovat. Din ceea ce s-a discutat aseară am înţeles că procurorul general l-a minţit în faţă pe preşedinte. Am înţeles că Laura Codruţa Kovesi este fiica lui Iliescu şi că structurile din Parchetul General, care coordonează activitatea instituţiei sînt conduse din umbră de Iliescu. Sper şi cred că în urma întîlnirii de aseară Voinea se va întoarce, doar preşedintele i-a cerut premierului să găsească formula legală prin care acest lucru să poată fi realizat”. În acelaşi timp, Ion Iliescu a afirmat că a fost „neplăcut surprins” de faptul că preşedintele Traian Băsescu a discutat despre revoluţie şi despre revoluţionari „cu nişte impostori”. „Acest individ [Doru Mărieş] este un tip scandalagiu, pus pe scandal permanent. Iese şi vorbeşte în numele Revoluţiei, cînd nimeni dintre revoluţionari nu îi acordă acest drept. El nu are calitatea, nu are certificat de revoluţionar, este un impostor ca preşedinte ale Asociaţiei. Se exercită presiuni asupra procurorului-şef al statului, folosindu-se de asemenea indivizi care nu au autoritatea morală să vorbească în numele Revoluţiei şi revoluţionarilor”, a spus Iliescu, citat de „Evenimentul Zilei”.

Comunicat de presă al asociaţiei „21 Decembrie”

Pentru prima dată în istoria postcomunistă, marţi 8 septembrie (între orele 19:00-20:45), la Palatul Cotroceni, a avut loc o dezbatere – mediată de Preşedintele României – între reprezentanţii societăţii civile şi responsabilii justiţiei, despre finalizarea cercetărilor referitoare la masacrul din decembrie 1989 şi la fratricidul din iunie 1990.

La dezbatere au participat:

Întîlnire la Cotroceni între reprezentanţii asociaţiei „21 Decembrie” (însoţiţi de Dan Voinea), Băsescu şi reprezentanţii Parchetului General şi ai Consiliului Superior al Magistraturii

Preşedintele Traian Băsescu a organizat ieri 8 septembrie o mediere între asociaţia „21 Decembrie”, a cărui preşedinte, Teodor Mărieş, se află de mai bine de o lună în greva foamei (linc) (vezi ecografia care arată că nu are nimic în stomac, pusă pe saitul asociaţiei „21 Decembrie”) şi reprezentanţii Parchetului General, ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Guvernului, în problema dosarelor revoluţiei (vezi saitul preşedinţiei).

sursă foto: saitul Preşedinţiei, autor: Sorin Lupşa

„Am o rugăminte: nu mă confundaţi cu un ziarist căruia îi faceţi o declaraţie. Vorbiţi cu şeful statului care vă spune aşa: au murit 1.600 de oameni la Revoluţie, iar voi închideţi dosarul. Aveţi soluţie sau nu?

Teodor Mărieş: Preşedintele Băsescu să spună cine e de vină! Cel care a instrumentat pînă acuma dosarul sau cei care azi vor să le ardă? (video)

A 8-a parte a conferinţei de presă a asociaţiei 21 Decembrie din 13 august 2009. Vezi şi primele 7 părţi ale conferinţei de presă:

– Mărieş: Cînd echipa lui Voinea a predat dosarul mineriada, au plîns acei copii după munca lor
– Mărieş: Am căzut de acord cu parchetul să ne dea opisurile dosarului revoluţiei şi azi primi răspuns “nu se poate”
– Mărieş: Mă interesează decizia CEDO. Nu mă interesează nici un cod din România!
– Voinea: Polonezii au trimis în judecată peste o sută de procurori şi jdecători care au făcut arestări ilegale în vremea lui Jaruzelsky
– Voinea: În Braşov, doar 4 victime au rămas nerezolvate. Procentul de identificare al autorilor la victimele de la revoluţie este de 80%
– Voinea: Nu 800 au fost identificaţi ca autori ai crimelor. Cel care a condus operaţiunile militare în Bucureşti şi în ţară este unul singur, nu sînt 800
– Voinea: Am făcut rezoluţia care a întrerupt cursul prescripţiei. S-a reluat ancheta în dosarele deja arhivate, soluţionate

Transcriere Înregistrare:

Teodor Mărieş: Cînd echipa lui Voinea a predat dosarul mineriada, au plîns acei copii după munca lor (video)

Am publicat pe acest blog fişierele video cu conferinţa de presă a asociaţiei „21 Decembrie” din 13 august. Voi publica acum în serial şi transcrierea discuţiilor de la conferinţa de presă, pentru a da posibilitate celor interesaţi să observe părţile mai interesante din cele discutate, fără a fi nevoiţi să asculte întreaga conferinţă. Comentariile mele sînt între paranteze drepte cu litere cursive.

Transcriere înregistrare:

TVR 22 decembrie 1989: Brateş: La Sibiu armata nu mai are muniţie. Trupele de securitate atacă unităţile militare (video)

Actualizare (5 septembrie 2010): Înlocuit înregistrare de pe saitul trilulilu.ro (care nu se mai vedea cum trebuie) cu înregistrare de pe youtube şi adăugat trimiteri la alte articole de pe acest blog.

Sibiul este unul din oraşele martir ale revoluţiei din 1989. S-au înregistrat aici 101 morţi, din care 99 sînt de după fuga lui Ceauşescu din 22 decembrie 1989, în timpul aşa-zisei lupte cu „teroriştii” (Ioan Pitulescu, Marin Lazăr şi alţii – „Anul nou se naşte în sînge”, Editura Universal Pan, Bucureşti 1998, pag. 422). Prin televiziune s-a anunţat în repetate rînduri că unităţile armatei din Sibiu sînt atacate de trupele de securitate. Astfel, s-a creat imaginea armatei care apără eroic revoluţia. Unul din cei mai activi răspînditori ai acestor zvonuri la TVR este Teodor Brateş, pe care-l puteţi vedea în înregistrarea video de mai jos şi în alte înregistrări care vor fi prezentate pe acest blog. Teodor Brateş este şi cel care l-a prezentat telespectatorilor în 22 decembrie 1989 pe Ion Iliescu, ca „fiul unui patriot, unui revoluţionar, el însuşi patriot”.

Sediul Inspectoratului M.I. din Sibiu se afla la vreo 30 de metri de unitatea militară 01512 a M.Ap.N. condusă de Aurel Dragomir. În condiţiile în care asupra sediului M.I. se deschisese focul, o parte din miliţieni au fugit spre unitatea militară din apropiere, sărind gardul, considerînd că acolo vor fi în siguranţă. Această întîmplare a fost considerată ca atac asupra unităţii militare. O parte din respectivii miliţieni au fost împuşcaţi înainte, în timpul sau imediat după ce săriseră gardul U.M. 01512 (19 morţi enumeraţi de cartea „Anul nou se naşte în sînge”). Într-un singur caz s-a dovedit că unul din aceşti miliţieni a deschis focul asupra militarilor U.M. 01512 – maiorul Ioan Bunda, care după ce a sărit gardul l-a împuşcat în picior pe lt.-maj. Ioan Rusanda. Cazul Bunda a fost prezentat opiniei publice la TVR imediat după demonstraţia din 12 ianuarie 1990, cînd se auziseră întrebări din mulţime pe subiectul „cine au fost teroriştii?” şi era nevoie să se prezinte opiniei publice un terorist. Este, din cîte ştiu, singurul caz concret de „terorist” descoperit de justiţia română.

Citez din declaraţia colonelului Gheorghe Moldovan, dată Procuraturii Militare Braşov în 19 iunie 1990: „Întrucît la televiziune se comunicase că securitatea a tras (…) am luat legătura cu Televiziunea Română şi i-am informat care este realitatea. Le-am spus că armamentul este adunat într-o magazie, fiind asigurat. Asta se întîmpla în jurul orei 14,30-15,00. Pentru că de la televiziune, urmare discuţiei avute, nu s-a dat nici un comunicat sau dezminţire, eu personal l-am contactat telefonic pe generalul Victor Stănculescu, informîndu-l despre ceea ce se întîmpla şi rugîndu-l să dea dispoziţie lt.-col. Dragomir să vină să ne preia, că nici unul dintre noi nu are posibilitatea să facă uz de armă, acestea fiind – aşa cum am arătat – depozitate şi încuiate. Eu am făcut apoi legătura generalului Victor Stănculescu – mai precis centralista Tatu Victoria – cu lt.-col. Dragomir, în două rînduri, fără însă a cunoaşte conţinutul convorbirii. Cert este faptul că focul nu a încetat” („Anul nou se naşte în sînge”, pag. 102).

Sediul securităţii şi miliţiei din Sibiu a fost distrus de tirurile unităţii M.Ap.N., iar mulţi securişti şi miliţieni au fost ucişi sau luaţi prizonieri de către unitatea militară condusă de Aurel Dragomir. Pentru aceasta, în 1999 colonelul Aurel Dragomir a fost trimis în judecată sub învinuirile de instigare la omor deosebit de grav, omor cu intenţie indirectă, participare la omor deosebit de grav, tratamente neomenoase, distrugere calificată şi neglijenţă în serviciu, pe baza unui rechizitoriu întocmit de procurorul Dan Voinea (recent destituit de procuroarea generală Codruţa Kovesi).

Aurel Dragomir este acuzat în cartea lui Constantin Vasile „Noi am fost teroriştii?!” că, în dimineaţa de 21 decembrie 1989 ar fi spus, într-un discurs ţinut în faţa întregului efectiv al unităţii militare pe care o conducea: „Momentul istoric ne cere să tragem în popor”.

Transcrierea înregistrării:

Preşedinta CSM, Lidia Bărbulescu, se amestecă în politică

Într-un interviu acordat „Jurnalului Naţional” din 7 octombrie, Lidia Bărbulescu, preşedinta Consiliului Superior al Magistraturii, se lansează într-un atac împotriva prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu. Ceea ce o deranjează pe doamna Bărbulescu sînt „aprecierile primului-mi­nistru şi ameninţările la salarizarea magistraţilor, la faptul că ei îşi fac propriile salarii, că ei îşi legiferează salariile şi, mai ales, la faptul că se gîndeşte la o nouă reglementare a salarizării. Ei bine, acesta este un factor de natură să încalce independenţa şi separaţia puterilor în stat. Faptul că pui problema modificării salarizării cu încălcarea principiului dreptului cîştigat e de natură să afecteze independenţa justiţiei”.

În fapt, în urmă cu cîţiva ani, unele sporuri ale magistraţilor au fost eliminate scriptic, majorîndu-se salariul de bază. Magistraţii n-au pierdut nici un leu, doar că fostele sporuri s-au inclus în salariul de bază, simplificîndu-se astfel contabilitatea din domeniu. Apoi, unii magistraţi au dat Statul în judecată, cerînd să se păstreze sporurile, dar păstrînd şi salariile mărite tocmai pentru compensarea eliminării acelor sporuri. Cum zicea revista „Caţavencu”, cine judecă parte-şi face.

Doamna Bărbulescu pretinde să se interzică politicienilor să facă comentarii legate de salarizarea magistraţilor, căci, chipurile, astfel de comentarii ar încălca independenţa justiţiei. Salarizarea oricăror persoane plătite de la bugetul de stat este însă un subiect legitim de dezbatere politică, în care atît politicienii cît şi alegătorii-contribuabili au dreptul să-şi exprime părerile. Primul ministru, aşa cum se exprimă cu privire la salariile profesorilor, are dreptul să-şi spună părerea şi despre salariile magistraţilor, cît şi despre felul cum s-au mărit aceste salarii. Problema cu Tăriceanu e că el numai vorbeşte, dar nu face nimic – adică constată că prin hotărîri judecătoreşti magistraţii şi-au mărit substanţial cîştigurile, apreciază ca incorectă această metodă, dar nu face nimic concret pentru remedierea situaţiei.

Mai există o tagmă care-şi stabileşte singură salariile – parlamentarii, dar aceştia sînt supuşi controlului popular cu prilejul alegerilor. Magistraţii sînt însă inamovibili, cariera lor depinde doar de Consiliul Superior al Magistraturii (care a devenit un fel de sindicat al magistraţilor). Un magistrat care ar aprecia ca nelegală pretenţiile unor colegi de-ai săi de mărire a salariilor nu numai că şi-ar afecta propriul salar (căci orice drepturi salariale cîştigate în instanţă de colegii magistraţi-reclamanţi devin apoi şi drepturi ale magistratului-judecător), dar şi-ar primejdui şi cariera viitoare.

O aberaţie din interviul doamnei Bărbulescu este „principiul dreptului cîştigat”. Practic, pentru evitarea tulburărilor sociale, este folositor pentru guvernanţi să respecte drepturile cîştigate, dar nu există vreo normă juridică care ar statua un asemenea principiu. Micii întreprinzători ale căror chioşcuri au fost demolate de primăria Bucureşti în urmă cu cîţiva ani nu au putut invoca „principiul dreptului cîştigat” pentru a-şi continua activitatea, deşi primiseră anterior acceptul primăriei pentru respectivele chioşcuri. Să dau şi un exemplu personal: În 1999 am întocmit şi semnat bilanţul contabil al fabricii Procter & Gamble din Timişoara, una din fabricile importante ale oraşului. Datorită schimbării legislaţiei, acum bilanţurile contabile trebuie semnate doar de experţi contabili. Neavînd calitatea de expert contabil, îmi este interzis acum ceea ce îmi era îngăduit în 1999 – să semnez bilanţul contabil al unei firme. Nu pot invoca „principiul dreptului cîştigat”. Pot critica – prin exprimarea unei opinii politice – parlamentul României care a interzis inginerilor să întocmească bilanţuri contabile (altă idioţenie izvorîtă din ideologia Statului Maximal), dar trebuie să recunosc că din punct de vedere juridic parlamentul avea dreptul să dea acea lege. Vorba Lidiei Bărbulescu: „Legalitatea nu se discută în termeni de oportunitate”. Tot aşa, parlamentul are dreptul să schimbe legislaţia privitoare la drepturile magistraţilor. Salarizarea acestora, cît şi a oricăror altor categorii de bugetari, este o problemă de decizie politică.

Doamna Bărbulescu are tot dreptul la propriile opinii despre salarizarea magistraţilor. Nu poate însă interzice altor cetăţeni să-şi exprime opiniile despre această problemă. Criticînd public, direct şi nominal pe primul ministru, Lidia Bărbulescu a încălcat art. 8 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului, care prevede: „Magistraţii sînt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice”. Mă întreb dacă n-ar fi cazul ca Consiliul Superior al Magistraturii să ia în discuţie comportarea şefei acestei instituţii.

Pe Lidia Bărbulescu am avut prilejul s-o cunosc cînd era preşedintă a instanţei la procesul Chiţac-Stănculescu (faza de judecare a recursului în anulare) şi am făcut deja 2 reclamaţii împotriva ei la Consiliul Superior al Magistraturii legate de felul cum a judecat acel proces. Am publicat aceste reclamaţii în cartea mea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din TImişoara”, prima reclamaţie viza nerespectarea art. 295 alin 1 şi art. 305 alin. 2 Cod procedură penală, a 2-a reclamaţie viza nerespectarea Legii 47/1992, art. 52 Cod procedură civilă şi art. 24 alin. 1 din Constituţie. Niciuna din reclamaţii n-a avut vreun rezultat, răspunsul CSM se poate citi aici.

În aprilie 2008 am încălcat şi eu independenţa justiţiei scriind articolul „Discriminarea – pretext pentru îmbogăţirea funcţionarilor Statului Maximal” pe care-l reproduc mai jos, şi care se referă tocmai la măririle salariale pe care tagma magistraţilor şi le-a autoaprobat.

Discriminarea – pretext pentru îmbogăţirea funcţionarilor Statului Maximal

Lupta contra discriminării este una din cauzele nobile în numele căreia Statul toacă banii contribuabililor. Pe lângă plîngerile la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cetăţenii discriminaţi au la îndemînă şi plîngerile în instanţă.

O categorie care s-a implicat puternic în lupta împotriva discriminării este cea a magistraţilor. Aceşti împărţitori ai dreptăţii nu puteau rămîne nepăsători cînd văd nedreptate în jurul lor. În 2007, în urma mai multor acţiuni în justiţie iniţiate de magistraţi, Statul a plătit acestora 1000 miliarde lei vechi pentru diferite sporuri salariale.

Caracteristica acestor procese este că magistraţii care le judecau deveneau apoi beneficiari ai drepturilor câştigate în instanţă de colegii magistraţi reclamanţi.

Codruţa Kovesi, procurorul general al României, şi-a manifestat nemulţumirea faţă de această situaţie în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din februarie 2008, spunînd că e nedemn pentru un magistrat să ceară în instanţă drepturi precum “tichete de masă, litru de lapte, CASCO la maşină, spor pentru contractul colectiv de muncă”.

Nemulţumirea Codruţei Kovesi nu pare să fi avut efect asupra colegilor. Ziarul „Adevărul” din 2 aprilie 2008 ne informează că “în urmă cu două săptămâni, instanţa supremă a stabilit că magistraţii şi personalul auxiliar au dreptul la un spor de 50% din salariul brut, reprezentînd sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică. Astfel, statul va fi nevoit să scoată din vistierie sute de milioane de euro.”

Pe lîngă acest proces deja rezolvat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un nou proces a fost recent deschis de magistraţii şi grefierii de la Judecătoria Cornetu, prin care se cere spor de calculator de 15%, retroactiv din octombrie 2006, şi trei zile de concediu anual suplimentar. “De acest spor beneficiază personalul auxiliar de la instanţa supremă, salariaţii din Ministerul Justiţiei şi din sistemul sanitar, precum şi angajaţii din industria chimiei şi petrochimiei. “Nu există nici o îndoială că acest spor ni se datorează, fiindcă unei părţi a salariaţilor i s-a acordat fără să existe vreo diferenţă între activităţile noastre, or, legea este aplicabilă tuturor, în mod egal”, susţin petenţii, arătînd că se simt dis­criminaţi”.

În sprijinul cererii se invocă Directiva Europeană 1990/270/CEE care însă nu spune nimic despre vreun spor salarial, ci doar despre faptul că “folosirea zilnică a ecranului de vizualizare trebuie să fie întreruptă periodic prin pauze, care să reducă suprasolicitarea în faţa ecranului de vizualizare”. Din cîte ştiu, judecătorii nu trebuie să stea mereu în faţa calculatorului. Ei mai trebuie să participe la şedinţele de judecată unde să asculte părţile, să citească conţinutul dosarelor (de aia primesc spor de condiţii grele – praf), să mai facă cîte o cercetare la faţa locului (dacă s-ar lua în serios codul de procedură civilă). Consultarea legislaţiei nu e obligatoriu să se facă pe internet, există cărţi şi colecţii de Monitoare Oficiale în bibliotecile instanţelor şi se presupune că judecătorii cunosc deja legislaţia. Doar o mică parte din timpul de lucru al judecătorilor constă în redactarea sentinţelor în faţa calculatorului. Nimic nu-i împiedică să facă pauze în care să desfăşoare alte activităţi, respectînd astfel Directiva Europeană.

Invocarea discriminării s-ar putea face şi invers, anume salariaţii din sistemul sanitar sau din industria chimică s-ar putea plînge că au salarii şi concedii mai mici decît magistraţii şi că sistemul de calcul al pensiei în cazul lor e diferit faţă de cel al magistraţilor. Probabil însă că ar pierde procesele, căci cei care le-ar judeca ar fi magistraţi.

În ciuda insistentei gargare anti-discriminare care ni se serveşte în ultima vreme, discriminarea se poate observa în viaţa de zi cu zi. De notorietate este de pildă situaţia din învăţămîntul universitar românesc, unde dacă vrei să te angajezi, ar fi bine să fi rudă de profesor universitar.

Pentru cetăţeanul obişnuit, lupta politic-corectă împotriva discriminării nu înseamnă decît bani cheltuiţi din impozitele sale, fără vreun efect practic.