Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

O proorocire a mea din 2009 pe cale de a se îndeplini iulie 28, 2014


„Milioane de români vor avea de achitat (în plus) la polițele RCA cu 25%, în timp ce asigurarea locuinței s-ar putea scumpi cu pînă la 100%”, sîntem informați într-un articol de pe saitul asigurari.ro (linc).

Se confirmă astfel o tendință despre care am scris în repetate rînduri: atunci cînd statul impune prin legislație anumite obligativități, prețurile acestora au o tendință de creștere impetuoasă, mult peste rata inflației.

În 2009, în articolul „Scumpiri de pînă la 40% la asigurările obligatorii auto” (linc), scriam: (more…)

 

Statul maximal ustură la buzunar: Se scumpesc asigurările obligatorii de locuinţe septembrie 6, 2012


O porcărie care mai poate fi oprită: asigurarea obligatorie a locuinţelor (linc) e un articol publicat de mine în 2008, pe la începuturile acestui blog, în care comentam o hoţie legalizată: legea asigurărilor obligatorii pentru locuinţe.

N-o să sărăcească nimeni din plata a 20 de euro pe an, însă în caz de dezastre naturale nu vor mai trebui daţi bani din bugetul statului pentru sinistraţi, era argumentul folosit de adepţii legii. Dar aceşti 20 de euro/an vor deveni istorie. Se scumpesc poliţele de case. CSA a aprobat noile norme privind asigurarea-reasigurarea la riscul de catastrofă (linc) este titlul unui articol din revista „Capital”. (more…)

 

O porcărie care mai poate fi oprită: asigurarea obligatorie a locuinţelor începînd cu jumătatea lui 2009 septembrie 17, 2008


Actualizare 26 iulie 2014: Înlocuit linc devenit nefuncțional la articolul din ziarul Adevărul.

Angela Toncescu, preşedinta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), a declarat: începînd cu jumătatea anului viitor, legea asigurărilor obligatorii a locuinţelor ar putea intra in vigoare. A rămas doar ca la sesiunea de toamnă Camera Deputaţilor să adopte legea.

Senatul a aprobat-o încă din 2007, cu 73 voturi pentru şi numai unul împotrivă.

Birocraţia este un cerc din care nu poate scăpa nimeni. Cei din vîrf consideră că cei de sub ei cunosc amănuntele, iar cei de jos consideră că cei din vîrf cunosc ansamblul, şi astfel toţi sînt păcăliţi reciproc, spunea Karl Marx, dar greşea. În acest caz, „experţii” care au lucrat la proiectul de lege cu asigurările obligatorii nu sînt păcăliţi deloc, ci îşi urmăresc interesele. După cum scria ziarul „Adevărul” din 20 iunie 2008, Angela Toncescu, preşedinta organismului birocratic de supraveghere a asigurărilor, a cîştigat, în calitatea ei de angajată a statului, peste 12 miliarde lei vechi pe an (echivalent cu 27000 euro pe lună), adică de 18 ori mai mult decît Traian Băsescu. Cum legea spune că „veniturile membrilor Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor şi ale personalului de conducere şi executiv sînt echivalente veniturilor realizate pe posturi similare din piaţa de asigurări”, este firesc ca „experţii” din Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor să urmărească creşterea veniturilor în acest domeniu. Iar politicienii votează orbeşte ceea ce propun „experţii”, că doar avem o guvernare care susţine competenţa!

„Săptămîna Financiară”, într-un articol mai vechi pe această temă, remarca: „România este singura ţară europeană unde autorităţile vor să introducă asigurări obligatorii pentru locuinţe împotriva catastrofelor naturale. Sistemul a mai fost introdus în Turcia, cu sprijinul Băncii Mondiale, dar rezultatele au fost mai degrabă dezamăgitoare (…) În Japonia, care este lovită frecvent de cutremure, nu există un sistem de asigurare obligatoriu, iar primele de asigurare sînt mari, drept care mai puţin de 5% din japonezi îşi asigură locuinţele”.

Reprezentanţii Statului nu se mai mulţumesc cu impozitele, ci se consideră îndreptăţiţi să stabilească cum trebuie să-şi cheltuie românii şi banii rămaşi după plata impozitelor. Pentru început, prima de asigurare va fi mică, să nu se revolte lumea şi să accepte ideea. Apoi, an de an suma va creşte.

Remarc eficienţa manevrelor de culise ale reprezentanţilor firmelor de asigurări, care vor avea astfel un venit sigur fără să mai fie nevoiţi să facă eforturi pentru atragerea clienţilor. În cazul asigurărilor obligatorii pentru autoturisme, măsura are o logică: asigurarea obligatorie nu priveşte pagubele pe care proprietarul maşinii le provoacă propriei sale maşini (pentru asta există asigurarea CASCO facultativă), ci pagubele pe care un conducător auto neatent le provoacă unor terţe persoane nevinovate, care poate nici nu au maşină în proprietate. Este aşadar ocrotită persoana nevinovată care e silită să îndure riscul conducerii neatente a autoturismelor de către alţii.

Măsura propusă împiedică o diferenţiere a pieţii de asigurări conform riscurilor reale. Cetăţeanul care are casa în vîrful dealului trebuie să se asigure contra inundaţiilor, exact ca şi cel cu casa în lunca rîului. Cei care locuiesc în zone seismice vor plăti la fel ca şi cei care locuiesc în zone fără risc de cutremur. Dispare interesul de a alege locul construirii unor locuinţe în funcţie şi de riscurile dezastrelor naturale.

Adepţii asigurărilor obligatorii plîng de mila bugetului de stat, din care s-au dat ajutoare pentru sinistraţii de la inundaţiile recente. De ce din impozitele plătite de toţi cetăţenii să se dea ajutor inconştienţilor care nu şi-au asigurat casele?, se întreabă retoric propagandiştii asigurărilor. După adoptarea asigurării obligatorii, nu se vor mai da bani din bugetul statului în caz de dezastre naturale, totul va fi acoperit de companiile de asigurări, continuă aceştia.

Din bugetul statului se vor da oricum bani pentru ajutorarea sinistraţilor în caz de dezastre naturale majore. Statul român a dat bani chiar şi pentru ajutorarea sinistraţilor de la ţunamiul din Asia, e naiv cine crede că se va refuza ajutorul unor sinistraţi din România. Nu văd politicianul aflat în funcţie de răspundere într-un moment de dezastru natural care să declare că nu-i ajută pe sinistraţi, că respectivii îşi merită soarta fiindcă n-au încheiat poliţe de asigurare. România fiind o democraţie, politicienii au totuşi nevoie de voturi. La fel a fost şi în SUA, cînd după uraganul Katrina guvernul a dat bani pentru ajutarea sinistraţilor.

Pe de altă parte, ajutarea unor semeni aflaţi în dificultate este firească la un popor creştin ca al nostru. Cheltuirea banilor publici cu sinistraţii nu este o problemă care realmente să fi scandalizat opinia publică. Sînt multe alte lucruri pe care se cheltuie bani publici fără rost.

Suma de 20000 euro, prevăzută în lege a fi asigurată, nu acoperă nici costul unei garsoniere în Bucureşti, iar suma minimă de 10000 de euro e mai mare decît costul unor case din zona rurală, unde există şi destule case abandonate. Proprietarii caselor abandonate sau folosite foarte rar, care mai au o altă locuinţă la oraş, vor fi siliţi să cotizeze pentru asigurarea acelor case. Statul Maximal consideră proprietarii nişte inconştienţi, care nu-şi pot evalua singuri interesele, de aceea ei, birocraţii, trebuie să dicteze cu ce să-şi cheltuie oamenii banii. Alţi birocraţi vor fi necesari pentru verificarea încasărilor, depistarea şi pedepsirea celor care trag chiulul de la asigurarea obligatorie, şi parcă văd că din banii contribuabililor se vor plăti aceşti birocraţi, nu din banii firmelor de asigurări.

În schimbul făgăduielii iluzorii că nu se vor mai cheltui bani publici în caz de dezastre naturale, ni se cere practic să plătim de zece ori mai mult cu asigurări obligatorii pentru locuinţe.

Nu mă deranjează să dau bani pentru un amărît rămas fără casă din pricina unui cutremur sau viitură, dar mă deranjează nespus să fiu silit să cotizez pentru îmbogăţirea patronilor firmelor de asigurări, care oricum cîştigă mai mult decît mine. Nu-s invidios pe aceştia, să cîştige domniile lor cît mai mult, dar să cîştige convingîndu-şi clienţii prin oferte avantajoase, nu prin tragerea sforilor pentru obţinerea unor legi prin care cetăţenii sînt siliţi să-i îmbogăţească.

N-am nici o îndoială că firmele de asigurări dispun de însemnate bugete de publicitate. Mass-media, care e dependentă de încasările din publicitate, le va ţine partea. În ziare şi la televizor vom vedea tot felul de specialişti explicînd ce bună e noua măsură a guvernanţilor noştri.

Vin alegerile parlamentare uninominale anul ăsta. E cazul să cerem candidaţilor să-şi expună limpede poziţia în problema asigurărilor obligatorii ale locuinţelor (dar şi a altor cazuri de asigurări obligatorii), şi să votăm în consecinţă.