Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada iulie 8, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 21 decembrie 1989 și noaptea de 21/22 decembrie 1989. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu
Timișoara – autoritate de lucru judecat

Și în acest fragment se vede problema recurentă și de fond a rechizitoriului, de a se bizui pe cercetările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc contestarea activității acelei comisii chiar în perioada cînd își desfășura lucrările:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește organizarea mitingului din 21 decembrie 1989, Parchetul consideră că inițiativa i-a venit personal lui Nicolae Ceaușescu, în mod „spontan”. Este citată o declarație a lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei Prezidențiale, care descrie felul cum Nicolae Ceaușescu a hotărît mitingul, cum a discutat cu Barbu Petrescu, primarul capitalei, pentru organizarea acestuia și surprinderea lui Iulian Vlad, șeful securității, cînd a aflat că se plănuiește acest miting. Cu alte cuvinte, ideea că mitingul a fost pus la cale de securitate cade.

Tulburarea mitingului este pusă pe seama unor benzi cu sunete de joasă frecvență care au fost difuzate din autospeciale ale UM 02348 București. Este citată mărturia ofițerului Ionel Dumitrescu, dată în 30 octombrie 2017 la Parchet, același martor precizînd însă că benzile magnetice respective nu apăreau ca fiind înregistrate în evidențele unității. De altfel, la scurt timp după obținerea acelei mărturii, Parchetul a dat și un comunicat (linc) în care anunțat că a lămurit dezorganizarea mitingului din 21 decembrie 1989 și declanșarea protestelor din București. Mi-am exprimat la vremea respectivă scepticismul față de descoperirile parchetului, în articolul Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 (linc). (more…)

 

Rechizitoriul în dosarul revoluției (3). Constituirea grupului dizident Iliescu iunie 21, 2019


Actualizare 23 iunie 2019: Mici schimbări în ordinea unor propoziții la comentarii.

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod: „Constituirea grupului dizident Iliescu”. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
Considerații generale. Contextul intern și internațional

Și în acest fragment al rechizitoriului se dau citate copioase din lucrările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara, boicot pe care chiar eu l-am inițiat. Am considerat că înființarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” la propunerea lui Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din diversiunea menită să-i scape pe criminalii din 1989. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele.

Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește „grupul dizident Iliescu” caracterizat prin „total filosovietism”, Parchetul se bizuie pe laudele de sine ale unor presupuși membri ai acestui grup în fața Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” și pe unele declarații luate în 2017-2018 de către Parchet. Într-un singur loc se face precizarea că există și documente care se coroborează cu declarațiile – anume la Radu Nicolae se invocă 3 pagini provenite de la CNSAS, fără precizări despre conținutul acestora (instanța desigur are la dispoziție acele 3 pagini). (more…)

 

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (2). Considerații generale. Contextul intern și internațional mai 13, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului din „dosarul revoluției” cu prezentarea contextului intern și internațional în care s-a desfășurat revoluția, în viziunea procurorilor. Primul episod din acest rechizitoriu, deja prezentat: Inculpații, suspecții și obiectul cauzei (linc).

Remarc că se citează copios din raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Amintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara. Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

La „obiectul cauzei” (linc) Parchetul a precizat că cercetările au vizat perioada 16-31 decembrie 1989. După părerea mea, diversiunea legată de revoluție nu s-a oprit în 31 decembrie 1989 ci a continuat. Inițierea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din această diversiune. Această convingere m-a determinat să inițiez boicotarea activității acelei comisii. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele. Mai apoi diversiunea a continuat prin campaniile de presă pretinse pentru „adevărul revoluției” duse de „Jurnalul Național” (am scris o carte întreagă pe acest subiect) și de „Adevărul”, ori prin cărțile lui Alex Mihai Stoenescu (găsiți, la pagina Analize despre revoluția din 1989 – linc, mai multe articole pe acest subiect). Trimiterea în judecată a unora dintre vinovații de crimele din 1989, mai ales a generalilor Stănculescu și Chițac, a fost unul din motivele activizării campaniei de diversiuni despre revoluție (cum de altfel, începerea diversiunii în 22 decembrie 1989 e legată tot de dorința celor vinovați de a evita răspunderea penală). E complet greșit să se creadă că diversiunea a fost doar la TVR, iar în 31 decembrie 1989 cei care aveau de ascuns crimele revoluției s-au oprit brusc din activitatea diversionistă. Îl citez pe conducătorul revoluției arădene, Valentin Voicilă: „Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” (linc).

Un alt aspect pe care-l remarc este folosirea de către Parchet a prezumției de sinceritate atunci cînd se citează din declarații ale lui Nicolae Ceaușescu ori din rapoarte ale securității. Această prezumție este după părerea mea greșită, minciuna fiind o a doua natură a șefilor regimului comunist. Dacă Nicolae Ceaușescu vorbea despre agenturili străine asta nu înseamnă că el credea sincer acest lucru, ci că aceasta era varianta pe care a considerat necesar să o înfățișeze pentru a obține sprijin. Asemănător, vedem azi politicieni acuzîndu-și adversarii că sînt fie în slujba lui George Soros, fie în slujba lui Putin, dar, chiar și în cazurile în care afirmațiile respective se fac cu vehemență, ele nu sînt decît dovadă că asta au considerat folositor să spună politicienii respectivi, fără a dovedi nimic despre convingerile lăuntrice ale respectivilor politicieni.

Pentru a deduce convingerile lăuntrice ale personajelor trebuie urmărite nu vorbele ci faptele, iar în justificarea faptelor nu neapărat explicațiile date de făptași sînt cele adevărate. Spre exemplu, este un fapt că în 17 decembrie 1989 Ceaușescu a poruncit interzicerea intrării turiștilor străini în țară, dar asta nu înseamnă că el credea ce spusese, că asemenea turiști sînt „agenți de spionaj”. E vorba pur și simplu de dorința ca evenimentele începute să nu fie cunoscute peste hotare (Ministerul de Externe al RSR instruia ambasadorii români de pretutindeni: „În cazul în care veţi fi întrebat (repetăm: numai în cazul în care veţi fi întrebat) în legătură cu aşa-zisele evenimente de la Timişoara, răspundeţi cu toată claritatea că nu aveţi cunoştiinţă despre aşa ceva” – linc), iar Ceaușescu își dădea seama că niște turiști străini aflați în România pot vedea ce se întîmplă și, întorși în țara de origine, vor povesti presei. Faptul că abia după începerea evenimentelor de la Timișoara s-a luat măsura interzicerii pătrunderii în țară a turiștilor străini arată că ascunderea evenimentelor a fost motivul acțiunii, nu faptul că regimul se temea că asemenea turiști vor declanșa tulburări (ele deja fuseseră declanșate).

Totodată, și în cazul rapoartelor securității este greșit să se aplice prezumția de sinceritate. Nici față de Ceaușescu securitatea nu era sinceră. Nu își îngăduiau securiștii să-i raporteze lui Ceaușescu că însuși poporul român este împotriva sa și nici că, într-o anumită problemă pentru care Ceaușescu a cerut informații (să zicem, întrunirea Bush-Gorbaciov de la Malta), sînt incompetenți și n-au putut să le adune. Astfel, este foarte plauzibil ca rapoartele securității să fie încropeli din bănuieli și informații culese din ziare ca să-l mulțumească pe Ceaușescu.

Mai remarc o greșeală în rechizitoriu: Se vorbește de George W. Bush (linc) care s-ar fi întîlnit cu Gorbaciov la Malta, dar în 1989 președintele SUA era tatăl acestuia, George H. W. Bush (linc). Abia în 2000 a ajuns George W. Bush președinte al SUA.

Mai jos, următorul fragment din rechizitoriu:

B. SITUAŢIA DE FAPT
I. Consideraţii generale. Contextul intern şi cel internaţional. (more…)

 

Timișoara. Adevăr sau minciună (video). Invitați: Sergiu Nicolaescu, Florin Constantiniu, Radu Tinu și Marius Mioc februarie 4, 2019


Emisiune din 1996 la Antena 1 despre revoluția din 1989. Invitați: Sergiu Nicolaescu (senator FSN, inițiator al Comisiei Senatoriale Decembrie 1989), Florin Constantiniu (istoric, colaborator a lui Ilie Ceaușescu înainte de 1989), Marius Mioc și Tinu Radu (adjunct al șefului securității Timiș în 1989, inculpat la data emisiunii în procesul revoluției de la Timișoara, așteptînd hotărîrea de la recurs; avea să fie achitat de completul de 9 judecători cu 5 voturi contra 4 pe motiv de neîntrunire a tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii; mă întreb dacă invitarea lui la emisiune nu a avut scopul de a-i da un sprijin indirect în procesul în care aștepta verdictul). (more…)

 

Altă scrisoare a mea către Alex Mihai Stoenescu, din 16 octombrie 2004 octombrie 25, 2018


Redau o altă scrisoare a mea către Alex Mihai Stoenescu, din 16 octombrie 2004. Și această scrisoare, alături de scrisoarea din 13 septembrie 2004 deja prezentată pe acest blog (linc), a fost reprodusă de Alex Stoenescu în cartea sa „Interviuri după revoluție”, alături de scrisorile sale către mine (pe care nu le pot reproduce din motive legate de drepturi de autor) și de niște comentarii ale sale.

Cu litere cursive între paranteze drepte adaug niște comentarii ale mele.

Tot schimbul de scrisori a fost înainte ca Alex Mihai Stoenescu să lanseze volumul IV, consacrat revoluției, din „Istoria loviturilor de stat”.

Stimate domnule Stoenescu, (more…)

 

Noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu – „Interviuri după revoluție”, în care are și un capitol despre mine aprilie 10, 2017


stoenescuinterviuriAm observat că pe internet apar reclame cu noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu cu „mărturii senzaționale despre evenimentele din decembrie 1989”, fiind pomenit în reclame și numele meu, iar apoi am găsit în „Cotidianul” un rezumat al capitolului din carte care mă privește, cu titlul: Marius Mioc: „Nu îi recunosc lui Iliescu vreun merit în răsturnarea lui Ceaușescu” (linc).

Am cerut la „Cotidianul” și un drept la replică legat de o frază care apărea în ziar, drept la replică pe care mi l-a acordat (linc).

Între timp am procurat cartea, iată cîteva comentarii referitoare la capitolul legat de mine, căci n-am timp acum să comentez toată cartea:

În 2004 am schimbat într-adevăr niște scrisori cu Alex Mihai Stoenescu, pe care-l remarcasem ca mentor al campaniei de falsificare a istoriei revoluției din „Jurnalul Național”, campanie care mă determinase să scot un ziar – „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” (Marius Tucă fiind șeful „Jurnalului Național”), ziar pe care l-am trimis și lui Alex Mihai Stoenescu (dacă-mi amintesc bine, l-am trimis și la „Jurnalul Național”, să ajungă și la Marius Tucă). Mai apoi am scos o întreagă carte legată de campania „Jurnalului Național” – „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național” (editura Marineasa, 2005). (more…)

 

Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts ianuarie 21, 2013


LarryWatts_1Cartea lui Larry Watts „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” (editura Rao 2012 – editură care pare specializată în falsificarea istoriei revoluţiei; a publicat şi cărţile lui Alex Mihai Stoenescu) se ocupă de întreaga perioadă comunistă din istoria României, cît şi de relaţiile României cu Rusia de dinainte de comunism. Capitole ale cărţii se referă la perioada războiului de independenţă din 1877-1878, situaţia de după primul război mondial şi războiul României împotriva guvernului de la Budapesta condus de Bela Kun (sprijinit de sovietici), al doilea război mondial, perioada stalinistă, perioada Hruşciov, primăvara de la Praga şi refuzul lui Ceauşescu de a participa la invadarea Cehoslovaciei (pe larg tratată, în 8 capitole), perioada Ceauşescu, probleme de politică externă ale României (Orientul Mijlociu, parteneriatul cu SUA). Nu există un capitol consacrat revoluţiei din 1989. Larry Watts analizează amănunţit evenimentele de pînă în 1978, iar despre revoluţia care a răsturnat regimul comunist face doar scurte referiri în introducerea cărţii. Cel mai important fragment din cartea lui Larry Watts care se referă la revoluţie îl găsim la pagina 55, şi este următorul:

Este sugestiv faptul că peste 25000 din cei 37000 de turişti sovietici care au considerat România locul preferat pentru vizite sau tranzit, în cele două săptămînă anterioare revoluţiei din decembrie 1989, au ales să nu mai plece timp de aproape un an, pînă în octombrie 1990, după ce guvernul român le-a cerut oficial şi insistent să părăsească ţara.

Aici se face trimitere la o notă de subsol în care se scrie:

Ceauşescu a protestat împotriva afluxului brusc de turişti de la Moscova, din care nici unul nu stătea la vreun hotel. Vezi Mircea Munteanu, New Evidence on the 1989 Crisis in Romania, e-Dossier nr. 5, Washington D.C., Woodrow Wilson International Center for Scholars, decembrie 2001, pp. 3-11, CWIHP. Ancheta Senatului României asupra evenimentelor din 1989 menţionează un salt de la 30000 turişti sovietici în 1988 la 67000 în 1989, precum şi o întîrziere inexplicabilă în plecarea acestora. Vezi Depoziţia lui Petre Roman, transcript nr. 90/8.03.1994, Arhiva Senatului României, pp. 44-45. Conform prim-ministrului Petre Roman, 30000 de turişti ruşi au rămas în România peste un an, pînă cînd li s-a cerut oficial să plece, în octombrie 1990. Conform lui Roman, şeful SIE, Caraman, l-a informat numai la acea dată despre aceştia. Totuşi încă din martie televiziunea română relata despre taberele sovietice.

Acest fragment din Larry Watts a inspirat articolul lui Sorin Golea din tabloidul „Libertatea” (linc) pe care l-am analizat deja (linc): (more…)