Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

A murit Doina Cornea, dizidentă de pe vremea comunismului și membră CFSN mai 4, 2018


Doina Cornea, una din principalele glasuri dizidente din perioada comunistă, care în decembrie 1989 a devenit membră CFSN, a murit astăzi, anunță Mediafax (linc). Mai avea puțin pînă ar fi împlinit 89 de ani.

În decembrie 1989 Doinea Cornea era probabil principala persoană cunoscută de populație (prin emisiunile „Europei Libere”) ca opozantă a regimului Ceaușescu. Inclusiv la Timișoara, numele Doinei Cornea era printre cele cîteva nume (alături de Laszlo Tokes, Dan Petrescu și Mircea Dinescu) pomenite de la balconul Operei în calitate de dizidenți. „Timișoara cere eliberarea Doinei Cornea”, spunea în 21 decembrie 1989 de la balconul Operei Lorin Fortuna (linc), conducătorul comitetului revoluționar timișorean (Frontul Democratic Român). Urmare a popularității doamnei Cornea, Ion Iliescu a cooptat-o în Consiliul Frontului Salvării Naționale. De fapt, Doina Cornea este primul nume anunțat de Ion Iliescu ca membru în CFSN (linc), în timp ce pe el însuși s-a trecut ultimul pe listă (dar, precum în Scriptură, cei din urmă au devenit cei dintîi). (more…)

 

Dumitru Mazilu în „Le Monde”: S-a pretins că a avut loc o concurență între președintele Iliescu și mine, dar asta e fals… Nu putem scoate în afara legii nici un partid, nici Partidul Comunist nici altele ianuarie 3, 2018


Ziarul francez „Le Monde” din 18 ianuarie 1990 a publicat un interviu cu Dumitru Mazilu, vicepreședinte al CFSN. Redau și pentru cititorii acestui sait acel interviu, în tălmăcire proprie. Cu litere cursive, între paranteze drepte, comentarii și explicații ale mele.

România: Amînarea alegerilor generale
Un interviu cu numărul doi al Consiliului Frontului Salvării Naționale
Domnul Mazilu explică criza din sînul noii puteri (more…)

 

26 decembrie 1989. Brucan: Tendințele de a organiza mitinguri sînt fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste. Doina Cornea: Avem încredere în cei care au rezistat. Pe domnul Iliescu nu-l cunosc din acest unghi. Petre Popescu: Situația devine mult mai critică. Bandiții pun megafoane pe ferestre (video) decembrie 28, 2017


Problema contestării FSN de către o parte a revoluționarilor din CC, chiar din decembrie 1989, a mai fost tratată pe acest blog:
– 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– 26 decembrie 1989: TVR oprește primul miting anti-FSN (video)
– Cazimir Ionescu despre 26 decembrie 1989: La revoluționarii din Comitetul Central… a apărut o foarte periculoasă mișcare contrarevoluționară (video)
– 26 decembrie 1989: TVRL anunță apariția Partidului Democrat (video)

Domnul Viorel Ringhilescu, revoluționar bucureștean din CC, a pus pe youtube un fragment din emisiunea TVR din 26 decembrie 1989 în care Silviu Brucan numește acțiunea revoluționarilor din CC drept „terorism politic”. De remarcat și atacul furibund pe care Brucan îl lansează la adresa politicii lui Mihail Gorbaciov, apreciind că în URSS s-au făcut greșeli fundamentale și „în momentul de față n-au ce mînca oamenii sovietici”. Crainicul TVR Petre Popescu îi numește pe revoluționarii care contestau FSN drept „bandiți”. Doina Cornea, invitată și ea în emisiune (ceea ce nu se va mai întîmpla prea des ulterior) spune că nu-l cunoaște pe Ion Iliescu ca fiind printre persoanele care ar fi rezistat în timpul dictaturii. Brucan o liniștește: „îl cunoaștem noi”. Mai spune Doina Cornea să nu se tragă în tineri cu „gloanțe morale” – adică exact ce făcuse înainte Brucan cînd îi calificase pe revoluționarii care contestau FSN drept „fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste”.

Precizez că eu îmi amintesc de Ion Iliescu exact cum și-l amintea Doina Cornea. Scriam într-un articol mai vechi (linc): „Ion Iliescu era o persoană căreia i se crease o aură de dizidenţă, dar nu se putea spune nimic concret în ce a constat dizidenţa dînsului. Unor foşti ştabi comunişti precum Bîrlădeanu sau Brucan sau securistului Dumitru Mazilu li se pot aduce multe critici, dar nu li se poate contesta faptul că au avut curajul iscălirii unor documente contestatare împotriva regimului Ceauşescu, dar despre Iliescu se ştia că nu iscălise nimic”. Între timp, cu ajutorul Institutului Revoluției Române condus de Ion Iliescu și a ceea ce numim, cu scîrbă și dispreț, mass-media bucureșteană, s-a creat în opinia publică ideea că dizidența lui Iliescu față de Ceaușescu e un fapt istoric de necontestat. De fapt, a fost un articol în revista „Time” pe vremea lui Ceaușescu în care lui Iliescu i se atribuia mincinos statutul de coleg de facultate a lui Gorbaciov și se presupunea că ar putea să-l urmeze pe Ceaușescu la conducerea țării. Articolul, difuzat prin zvonuri și poate pomenit și de Europa Liberă (aveau obiceiul să facă revista presei apusene despre România) a contribuit la răspîndirea (chiar și înainte de 1989) ideii că Iliescu s-ar fi opus lui Ceaușescu.

Se vede din acest fragment cum pretextul luptei cu „teroriștii” e folosit de FSN pentru a reduce la tăcere contestările la adresa legitimității sale.

Transcriere înregistrare (cu litere cursive între paranteze drepte comentarii ale mele): (more…)

 

Cazimir Ionescu despre 26 decembrie 1989: La revoluționarii din Comitetul Central… a apărut o foarte periculoasă mișcare contrarevoluționară (video) decembrie 26, 2017


Pe facebook domnul Viorel Ringhilescu (revoluționar bucureștean prezent în sediul CC) a pus recent (20 decembrie 2017) o filmare în care apare Cazimir Ionescu povestind despre ziua de 26 decembrie 1989. Am mai scris despre acea zi în articolul „26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu” (linc) și am prezentat și înregistrarea din emisiunea TVR cum TVR oprește primul miting anti-FSN (video). Discuția dintre domnii Ringhilescu și Cazimir Ionescu confirmă parțial cele semnalate de mine, cît și faptul că Ion Iliescu, în cartea „Revoluție și reformă”, distorsionează adevărul cînd pretinde că noua putere era „unanim recunoscută”. Contestarea FSN a început la scurt timp de la preluarea puterii de către FSN, și cei care au început contestarea sînt chiar revoluționari din decembrie 1989. E de amintit acest lucru în contextul în care indivizi de felul lui Dan Turturică scriu articole prin care încearcă să acrediteze ideea că Iulian Vlad, șeful securității, era cel care ar fi încercat să-l blocheze pe Ion Iliescu (linc). După ce s-a furat revoluția din 1989, se fură și contestarea lui Iliescu de imediat după revoluție și lupta pentru adevărul despre revoluție.

Redau discuția dintre Viorel Ringhilescu și Cazimir Ionescu și pentru cititorii saitului meu.

Transcriere înregistrare: (more…)

 

„Le Monde” din 16 ianuarie 1990 despre divergențele din CFSN decembrie 4, 2017


După mitingul din 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu (linc), ziarul francez „Le Monde” relatează, în numărul din 16 ianuarie 1990, despre divergențele apărute în interiorul Consiliului Frontului Salvării Naționale. Redau acest articol, în tălmăcire proprie.

România: răzgîndiri, atacuri la persoană
Divergențele cresc în sînul Consiliului Frontului Salvării Naționale
(more…)

 

12 ianuarie 1990 – cînd s-a clătinat puterea FSN. Darie Novăceanu: „Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării” octombrie 30, 2017


12 ianuarie 1990, decretată zi de doliu în amintirea mucenicilor revoluției, a fost ziua în care puterea FSN s-a clătinat. Doliul național a fost prilejul adunării unor mari mulțimi de oameni care să discute despre revoluție. Inevitabil, în discuții s-a ajuns și la întrebări legate despre ce s-a întîmplat în acele zile și nedumeririle apărute cu pivire la teroriști și la cei care au preluat puterea. De aici o parte a mulțimii venită pentru comemorarea victimelor revoluției s-a transformat în mulțime protestatară. Despre cele întîmplate în 12 ianuarie 1990 am scris deja pe acest blog, pe baza relatărilor din presa momentului:
– 12 ianuarie 1990 – înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş
– 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– Ziarul „Adevărul”, după mitingul din 12 ianuarie 1990: „Revoluţia are nevoie de calm!”

Prezint acum articolul redactorului șef al ziarului „Adevărul”, Darie Novăceanu, despre mitingul din 12 ianuarie 1990, articol publicat în ziarul din 14 ianuarie 1990. Articolul urmează linia ziarului de calmare a spiritelor și susținere a FSN. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Să fim lucizi: Tiranul e mort!

Între euforie și luciditate, adunarea din Piața Victoriei a introdus pentru cîteva ore, nu numai în acest spațiu, ci în toată țara, anarhia, lichelismul și vînătoarea de capete. N-a fost un miting, nici o manifestație, cum cu multă eroare se mai susține. Aceasta presupuns ordine, atitudine politică limpede, platformă sau listă de revendicări la fel de limpezi și, neapărat, reprezentanți onești. Așa ceva n-a existat în Piața Victoriei. A fost doar o adunare, mă tem că nu chiar spontană; o înghesuială perfectă, stăpînită de geometria imundă a haosului, capabilă să pună în pericol destinul fragil al libertății abia cîștigate.

Nimic mai inoportun în ziua cînd patria și-a coborît drapelele în bernă și s-a rugat în toate bisericile ei, cinstind memoria eroilor care i-au adus această libertate încă fragilă.

Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării: multe din lozincile care s-au rostit țîșneau direct din gîtul sticlelor cu băuturi alcoolice. Unele erau îndreptățite, altele numai explicabile. Și înclin să cred că, poate, era bine ca Frontul Salvării Naționale să nu fi apărut deloc în fața acestei înghesuieli. Pentru că, dincolo de aceste lozinci, lucrul cel mai neadevărat și mai fără temei n-a venit din masă, ci de la Front, de la singurul microfon în stare de funcționare: „Noi sîntem poporul!”, a strigat Dumitru Mazilu, reprezentant al Frontului [vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale în acel moment; în 12 ianuarie 1990 o parte din mulțime a cerut „jos Iliescu” și părea să sprijine preluarea puterii de Dumitru Mazilu], în momentul în care un gunoi cu aspirații politico-artistice cerea îndepărtarea din Front a unui alt reprezentant, absolut reprezentativ pentru acest Front [bănuiesc că se referă aici la momentul cînd s-a cerut îndepărtarea lui Ion Iliescu]. Dumnezeule! Vocea care a rostit acest neadevăr tragic, repetîndu-l de cîteva ori pentru ca cei fără discernămînt să și-l însușească și certifice, ar trebui să tacă pentru mult timp, să facă penitență și să ceară iertare poporului român. Pentru că poporul nu se afla în piață decît ca noțiune și n-a fost reprezentat în acest spațiu decît prin prezența celor cinstiți și demni față de ei înșiși. Nimeni în această țară nu mai are dreptul să confiște poporul în folosul său personal. Ajunge că timp de douăzeci și cinci de ani a stat confiscat de tiranul care a făcut ce a vrut într-o țară la fel de confiscată și ea, cu toate nopțile și zilele ei. Tiranul e mort. Nu mai vrem alt tiran! (more…)

 

Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?” octombrie 4, 2017


În ziarul „România Liberă” din 17 decembrie 1993 Octavian Paler a publicat articolul „După patru ani” în care analizează cei 4 ani care se scurseseră de la revoluția română. Redau articolul pentru cititorii acestui blog. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat explicații ale mele.

După patru ani

Într-una din serile dramatice petrecute lîngă un aparat de radio hîrbuit, la care mă chinuiam să ascult „Europa Liberă”, în decembrie 1989, am auzit un țipăt pe care nu-l voi putea uita, cred, toată viața. O femeie le striga, în stradă, la Timișoara, celor ce îndreptaseră mitralierele spre mulțimea răsculată: „Trageți, măăă! Și voi sînteți români!”. Clănțănitul mitralierei a acoperit apoi țipătul. Sau l-a retezat.

După patru ani, prin vocea lui Solcanu [Ion Solcanu, la acel moment senator PDSR], PDSR pune la îndoială legitimitatea „parlamentului conștiinței naționale”, de la Timișoara, cu argumentul: cine i-a ales? Și ce se poate explica, oare, cuiva care crede că, în alegeri, se împart nu mandate, ci „conștiințe”? că unii, între care mă număr, ne regăsim onoarea în acel țipăt de la Timișoara, acoperit sau retezat de gloanțe, mai degrabă decît în tot ce a urmat, ca spectacol, cu brasarde tricolore sau fără? că un vot valorează mai puțin decît o pată de sînge? Mă tem că e inutil. Trec de aceea la ceea ce mi-a adus aminte de serile de-acum patru ani. Întîmplător, mi-a căzut în mînă un ziar din decembrie 1989, de după fuga lui Ceaușescu, unde a fost publicată lista primului Consiliu al Frontului Salvării Naționale. Și am recitit-o. Am făcut, cu acest prilej, patru constatări care m-au dus, în final, la o întrebare. (more…)