Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în procesul revoluției (12). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei” noiembrie 15, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:

– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României

În acest subcapitol sînt prezentate induceri în eroare care au contribuit la crearea psihozei teroriste efectuate de persoane din conducerea Ministerului Apărării Naționale. Vinovăția inculpaților civili din cadrul CFSN (Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu) provine din faptul că ei au acceptat această dezinformare. Însuși unul din inculpați – Gelu Voican Voiculescu – a declarat în 1994 la Comisia Senatorială că diversiunea „a făcut-o armata (…) lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie, că armata a fost, a făcut și a dres”. (more…)

 

Motivația diversiunii din revoluție, conform Parchetului General. 2 structuri pomenite – „Consiliul Militar Superior” și „grupul de decizie politico-militară al CFSN”. În esență, Parchetul susține ideile prezentate de multă vreme pe acest blog aprilie 10, 2019


În comunicatul Parchetului despre trimiterea în judecată a dosarului revoluției (linc) se explică că în 22 decembrie 1989 a început o diversiune care a avut ca scop „a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente pînă la 22 decembrie 1989”. Citez din comunicatul Parchetului: (more…)

 

Parchetul pune în mișcare acțiunea penală împotriva lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu în „dosarul revoluției” decembrie 21, 2018


Printr-un comunicat de pe saitul Ministerului Public (linc), se anunță că fostul președinte Ion Iliescu, actualul director al Institutului Revoluției Gelu Voican Voiculescu, fostul comandant al aviației militare Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN, membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției) au fost puși sub acuzare în „dosarul revoluției”. Pînă acum respectivii erau cercetați în calitate de suspecți. Redau mai jos, în întregime, comunicatul Parchetului. Remarc că acuzațiile se referă doar la faptele de după preluarea puterii de către CFSN, nu și la evenimentele din perioada 16-22 decembrie 1989 care au dus la răsturnarea lui Ceaușescu.

COMUNICAT

(more…)

 

„Cea mai mare parte din elementele teroriste s-au predat, au fost nimicite ori capturate” ianuarie 17, 2012


„Luptătorul Bănăţean” din 30 decembrie 1989 a publicat un interesant comunicat al Consiliului Militar Superior, acel organism subordonat CFSN care conducea lupta cu teroriştii. Se poate vedea că, în ciuda afirmaţiilor mai recente că prin executarea soţilor Ceauşescu lupta cu teroriştii a încetat (inclusiv prin legea 341/2004 s-a încercat să se întărească această idee declarîndu-se data de 25 decembrie 1989 ca zi a sfîrşitului revoluţiei), în 30 decembrie 1989 încă se mai vorbea în comunicate oficiale de faptul că există terorişti care mai opun rezistenţă. Populaţiei i se explică că s-au înfiinţat tribunale militare extraordinare care lucrează la judecarea teroriştilor. (more…)

 

Ion Iliescu explică componenţa nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN decembrie 23, 2011


Pe blogul domnului Ion Iliescu, cu ceva timp în urmă, am adresat proprietarului următoarea întrebare (linc):

mariusmioc Says:
10/11/2011 at 7:30 pm | Reply

Domnule Iliescu, în decembrie 1989 presa a publicat mai multe comunicate legate de lupta cu teroriştii în care s-a pomenit despre existenţa unui “Comandament Militar Unic”.
https://mariusmioc.wordpress.com/2011/11/08/luptatorul-banatean-din-25-decembrie-1989-se-desfasoara-operatii-pentru-neutralizarea-cuiburilor-de-teroristi-care-din-instinct-demential-continua-sa-tina-mina-pe-tragaci/
Aţi putea să ne spuneţi componenţa nominală a acestui “Comandament Militar Unic”, care dirija luptele cu teroriştii? (more…)