După cum am mai arătat pe acest blog (linc), prin legea 199/2016 s-a modificat legea 341/2004 care era inițial a revoluționarilor, introducîndu-se în ea un capitol prin care se acordă drepturi, similare cu ale luptătorilor în revoluție „cu rol determinant”, pentru persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești din Valea Jiului, din 1977, cît și pentru soții/soțiile și copiii acestora, dacă, în urma revoltei, aceștia au fost strămutați din localitate alături de soț sau părinte, cu participarea ori sub supravegherea securității.
Noul secretar de stat la SSRMLÎRC, Sorin Vintilă Meșter, a anunțat pe saitul instituției (linc) programul de primire a cererilor pentru recunoașterea calității de revoltat din Valea Jiului din 1977 ori de membru de familie al acestuia cît și formularul de cerere care trebuie completat (pe care-l prezint și eu alăturat). Cererile se depun pînă în 9 noiembrie 2017 la sediul SSRMLÎRC, în zilele de marți, miercuri sau joi ale săptămînii.
Cei care obțin recunoașterea calității de „persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Valea Jiului – Lupeni – august 1977” vor avea drept la o indemnizație lunară din bugetul statului. Conform legii recunoașterea respectivei calități se face dacă persoana respectivă, în urma acțiunilor securității, a fost condamnată la închisoare ori strămutată în altă localitate, iar în cazul membrilor de familie, să fi fost și ei strămutați. Continuă lectura