Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

26 decembrie 1989: Frontul Democratic Român din Timişoara acceptă să se subordoneze CFSN-ului iunie 2, 2011


„Luptătorul Bănăţean” din 27 decembrie 1989 anunţă vestea că Frontul Democratic Român din Timişoara a acceptat să se subordoneze Consiliului Frontului Salvării Naţionale. S-a format, prin urmare, Consiliul Judeţean Timiş al FSN care a condus judeţul imediat după revoluţie. Ziarul pretinde că ar fi existat o adunare generală a FDR care ar fi hotărît integrarea acestuia în FSN. Personal am îndoieli şi bănuiesc că a fost o hotărîre luată de capul lui de Lorin Fortuna, preşedintele FDR. Hotărîrea a stîrnit nemulţumiri care au culminat în 12 ianuarie 1990 cu manifestaţii de stradă care au dus la înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş (linc) şi ulterior la organizarea de alegeri (linc) – Timişul fiind singurul loc din ţară unde în ianuarie 1990 s-au organizat alegeri.

CFSN Timiş nou format era dominat de membrii FDR, dar se aflau în componenţa acestuia şi persoane fără rol deosebit în revoluţie (de pildă, Florentin Cârpanu, director al combinatului de creştere a porcilor Comtim).

Iată componenţa CFSN Timiş astfel format:

Preşedinte Lorin Fortuna

Vicepreşedinţi Tudorin Burlacu şi Petrişor Morar

Secretar Ştefan Ivan

Membrii: Lucia Atanasiu, Ionel Barna, Liviu Băcanu, Ioan Bordoş, Barna Bodo, Florentin Cârpanu, Dorel Curuţiu, Alexandru Ciura, Romeo Dunca, Mihai Dragomirescu, Viorel Florescu, Arcadie Giurgev, Ion Gîrdan, Dorin Goţia, Constantin Ghinea, Mihai Haidău, Claudiu Iordache, Radu Ionescu, Filomenia Iliescu, Ioan Marcu, Adrian Mezaroş, Daniel Mîndrilă, Luminiţa Milutin, Mihaela Munteanu, Nicolae Negoescu, Sorin Oprea, Constantin Posa, Manole Popa, Constantin Popa, Petre Petrişor, Crîstea Petrea, Nicolae Predonescu, Gerhardt Puri, Mircea Roman, Gheorghe Roată, Mihai Rădoi, Ioan Stroie, Dan Sobor, Dan Solar, Maria Trăistaru, Cristina Urichianu, Ionel Ursulescu, Corneliu Vazianu, Pintea Vasile, Ioan Vortulaş, Ion Vintilă, Valentin Vîrtan, Emil Vlădescu. (more…)

 

Teroriştii, „cele mai înrăite fiare cu chip de om”. „România Liberă” din 29 decembrie 1989 aprilie 15, 2010


În „România Liberă” din 29 decembrie 1989 Emil Munteanu publică un reportaj despre acele „fiare cu chip de om” pe care le-a găsit la spital – teroriştii. Cred că e interesant de recitit acest articol.

"Cine sînt teroriştii", articol în "România Liberă" din 29 decembrie 1989

(more…)

 

Istoria comisiei guvernamentale din 1990, care a propus trimiterea în judecată a lui Stănculescu şi Chiţac octombrie 16, 2008


În 1997 am discutat cu Rodica Marina Giura, fostă funcţionară de poştă şi membră a Frontului Democratic Român care se constituise în decembrie 1989 în clădirea Operei din Timişoara. Ea a contribuit la înfiinţarea comisiei guvernamentale de anchetă din 1990, acea comisie care a propus prima oară trimiterea în judecată a generalilor Mihai Chiţac, Victor Atanasie Stănculescu şi Ştefan Guşă. Cînd mi-a dat declaraţia de mai jos doamna Giura era maior de poliţie.

Am publicat această declaraţie în cartea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (Editura Sedona 1999). O reproduc acum aici, în urma recentei condamnări a generalilor Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu. Precizez că trimiterea în judecată a generalilor Stănculescu şi Chiţac (Guşă murise între timp) s-a făcut în 1997 anume pe temeiul materialelor strînse de această comisie guvernamentală de anchetă.

Pe la sfîrşitul lui decembrie 1989, începutul lui ianuarie a apărut la TV un interviu cu generalul Chiţac proaspăt numit ministru de interne care declara că el nu a fost la Timişoara în perioada revoluţiei. În urma interviului, la Consiliul Judeţean unde mă aflam s-a prezentat căpitan de tancuri Grigore Taşcău de la unitatea militară din Buziaş, care a spus că în 17 decembrie l-a văzut pe generalul Chiţac la Catedrală, fiind indignat.

În 12 ianuarie 1990, împreună cu Marton Florin, cpt. Taşcău şi încă o persoană (Marian) am plecat la Bucureşti, unde am fost primiţi la orele 24 (după eşuarea manifestaţiei care avusese loc în faţa guvernului) de dl. viceprimministru Voican şi consilierul Mugurel Florescu (ulterior procuror general adjunct), cărora le-am relatat situaţia referitoare la Chiţac. Voican a promis că va verifica cele declarate de noi şi dacă se confirma îl va demite. Gelu Voican ne-a luat adresele spunînd că ne va căuta la nevoie.

După un timp, văzînd că nu se iau măsuri, am plecat iar în aceeaşi formaţie la Bucureşti. Voican ne-a dat o împuternicire (mie şi lui Florin Marton) pentru a putea intra în unităţile militare să cercetăm adevărul „pentru informarea preşedintelui Iliescu”. Cu această împuternicire am întîmpinat totuşi greutăţi la intrarea în unităţile militare de aviaţie, unde a fost nevoie de acordul şefului aviaţiei pe ţară. La aviaţie am ascultat benzile audio înregistrate în perioada revoluţiei, benzi care cuprindeau ordinele date de la garnizoană şi misiunea elicopterelor care au survolat Timişoara în 17 decembrie. Această audiere s-a făcut în prezenţa şi cu ajutorul ofiţerului Chiticaru Constantin. După ascultarea primei benzi am fost rugaţi să părăsim unitatea.

Atunci un alt ofiţer (lt-col. Şurcu Cornel) mi-a înmînat un memoriu adresat conducerii ţării de un grup de ofiţeri de aviaţie (grup care avea să fie nucleul CADA).

Văzînd problemele pe care le-am avut am plecat la Bucureşti cu propunerea să se formeze o comisie cu girul guvernului care să poată aduna informaţii despre revoluţie. În urma discuţiei cu Voican acesta ne-a spus să formăm comisia. M-am întors la Timişoara şi am luat legătura cu lt-col. Ghinea care aduna date despre morţii revoluţiei, solicitîndu-i ajutorul în propunerea unui membru al comisiei dintre ofiţerii neimplicaţi în revoluţie. Mi l-a propus pe maior Oancea Viorel. Am trecut pe listă pe mr. Oancea Viorel, lt-col Ghinea, Marton Florin, cerîndu-i lt-col. Ghinea numele unui medic militar neimplicat. Mi l-a dat pe cel al doctorului Meliţă, care a acceptat să facă parte. Acestuia i-am solicitat un nume de procuror militar neimplicat. Mi l-a dat pe cel al lui cpt. Romeo Bălan. Acesta l-a propus pe procuror civil Speriuşi Vlad Vasile, care l-a propus pe avocat Popa Constantin. Am mai adăugat pe listă pe fostul deţinut politic Vintilescu Teodor.

Am plecat cu lista la Bucureşti, exact cînd se desfăşura manifestarea CADA. Printre cele cerute de CADA se afla şi adevărul despre revoluţie. Gelu Voican le-a spus că a venit în întîmpinarea lor în această problemă deoarece formase deja o comisie de cercetare. M-a prezentat ofiţerilor din CADA, şi citind lista cu membrii comisiei ofiţerii au adăugat pe listă pe maistru militar Stanciu Traian, lt-col. Şurcu, maior Chiriac Octavian, contestîndu-i pe lt-col. Ghinea şi pe Marton Florin, care au fost eliminaţi din comisie. Imediat a fost bătută la maşină lista şi semnată de prim-ministrul Petre Roman şi de viceprimministrul Gelu Voican Voiculescu.

Ulterior dr. Meliţă a fost contestat de cadrele de la Spitalul Militar şi s-a retras din comisie.

După două zile de activitate a comisiei a apărut un comunicat, chipurile din partea comisiei, cum că din verificările comisiei ministrul de interne Chiţac este nevinovat.

Indignată l-am sunat pe primul ministru Petre Roman spunînd că renunţăm, blocăm activitatea comisiei dacă se dau comunicate false în numele nostru. Acesta declară că va lua măsuri împotriva celor vinovaţi. Am aflat ulterior că Gelu Voican dăduse comunicatul. Căutîndu-mă la telefon acesta m-a rugat să nu dau dezminţire, spunîndu-mi că a fost luat la întrebări de Petre Roman.

Comisia a dat dezminţire şi ne-am început activitatea. Precizez că iniţial membrii comisiei mă suspectau pe mine de comunicat, deoarece Petre Roman în discuţia cu CADA declarase ca sînt reprezentantul guvernului în comisie.

Datorită informaţiilor pe care le aveam de la aviaţie, aveam ordinele date de cei de la comandament, transmise de lt-col. Balaş. Audiindu-l pe lt-col Balaş, acesta iniţial a negat ordinele date, dar cînd i-am citit cîteva din ordinele transmise (pe care le cunoşteam din benzile audio de la aviaţie) acesta ne-a spus că paginile din Jurnalul de luptă din perioada revoluţiei au fost rupte şi duse la Bucureşti împreună cu hărţile pe care erau notate dispozitivele de luptă cu comandanţii lor. Am sunat la Bucureşti, unde l-am găsit la M.Ap.N. pe general Vasile Ionel, cerîndu-i să-mi trimită jurnalul de luptă şi hărţile, lucru pe care l-a şi făcut, trimiţînd un maior din minister cu ele. Acesta mi le-a predat personal, pentru care am semnat.

Dintre membrii comisiei au participat efectiv procurorul Romeo Bălan (doar la primul dosar, motivînd că are foarte mult de lucru la serviciu), procuror Speriuşi Vlad, maistru militar Stancu Traian, avocat Popa Constantin şi eu. Lt-col. Şurcu şi maior Chriac, datorită faptului că erau activi în CADA veneau foarte rar la comisie. Cînd am finalizat primul dosar în care propuneam cercetarea penală a miniştrilor Stănculescu, Chiţac, şefului statului major general Guşe şi alţii, au fost chemaţi să semneze referatul colonel Oancea Viorel (care n-a participat la comisie, a semnat însă referatul). Chiriac şi Şurcu au citit referatul spunînd că îl vor semna după ce vin de la Bucureşti (fiind chemaţi de Stănculescu). La reîntoarcere au refuzat să semneze şi au încercat să mă elimine din comisie. Au declarat că eu nu reprezint pe nimeni (la poştă unde eram angajată refuzau să-mi plătească salariul; abia ulterior am reuşit să-mi primesc banii cu ajutorul lui Petre Roman). S-a supus la vot şi cu majoritate s-a hotărît rămînerea mea în comisie. Dr. Vintilescu [ajuns ulterior deputat – nota mea] n-a participat la lucrările comisiei, în schimb mă atenţiona că s-ar putea să-mi cadă o cărămidă în cap şi că KGB-ul e pe urmele mele. Nici dr. Vintilescu nu a semnat referatul.

După depunerea dosarului la procuratura militară am plecat (fiind chemaţi) la primul ministru pentru prezentarea situaţiei, împreună cu procuror Speriuşi, cpt. Taşcău şi maistru militar Stancu T. La citirea referatului cu propunerile noastre, Petre Roman a fost de acord cu cercetarea penală a lui Chiţac, despre Guşe a fost ambiguu, în privinţa lui Stănculescu „nici nu poate fi vorba”.