Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Mimozele de la asociația „21 Decembrie” se simt ofensate de Moise Guran februarie 12, 2020


După scrisoarea asociației „17 Decembrie” din Timișoara către membrii și simpatizanții USR (linc) au urmat mai multe reacții în societatea românească, o parte dintre ele pomenite deja pe acest blog (linc).

O reacție recentă a venit de la asociația „21 Decembrie” din București (condusă de Teodor Mărieș), care pe pagina ei de facebook a publicat un comunicat al consiliului director cu titlul „În atenția politicianului Moise Guran” (linc). Citez acest comunicat:

Asociația 21 Decembrie 1989 vă solicită Domnule Moise Guran să cereți scuze public pentru inepțiile și insultele aduse memoriei Eroilor, Urmașilor acestora, Răniților, Reținuților și eroismului Luptătorilor din sîngerosul Decembrie 1989.
Pentru a înțelege mai bine solicitarea noastră și pentru a avea punctul de vedere juridic al celei mai înalte instituții de profil din Europa, vă invităm Domnule Moise Guran să studiați multiplele decizii CEDO cu privire la evenimentele din decembrie 1989.
În speranța că solicitarea noastră va fi pe deplin înțeleasă, așteptăm scuzele dumneavoastră, neîntîrziat.
Consiliul Director al Asociației 21 Decembrie 1989.

Nu înțeleg despre ce insulte vorbește asociația „21 Decembrie”. În articolul care a stîrnit controversa, Moise Guran a numit pe cei care au fost uciși la revoluție „anticomuniști cinstiți” (linc).
Aici e diferența între asociația „17 Decembrie” Timișoara și asociația „21 Decembrie” București. Cei din „21 Decembrie” – niște mimoze senzitive care vor să li se ceară scuze, cei din „17 Decembrie” – nu vor nici un fel de scuze fiindcă nu-s chiar așa de sensibili (sensibilitatea huliganilor din 1989 nu trebuie supraestimată), dar sînt revoltați de minciunile lui Guran ori de prostia acestuia, motiv pentru care cer îndepărtarea sa din funcții politice gîndindu-se că pentru patria noastră e îngrijorător să ajungă în funcții în stat persoane mincinoase ori proaste. (more…)

 

Cu Brîndușa Armanca în 1997. „În linii mari adevărul se cam cunoaște… Problema este că s-au scris atîtea minciuni despre revoluție… Nu e vorba să descoperim acuma roata… ci pur și simplu să lămurim opinia publică despre care este adevărul” (video) octombrie 18, 2019


În 1997 am fost invitat la o emisiune a TVR Timișoara, a cărei realizatoare era Brîndușa Armanca, pentru a vorbi despre cărțile mele care apăruseră pînă atunci – „Falsificatorii istoriei” și „Revoluția din Timișoara așa cum a fost” (aceasta din urmă apăruse chiar în acel an). Cred că emisiunea a fost difuzată în 17 decembrie 1997 și titlul ei era „Remember”.

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Laszlo Tokes încearcă să folosească precedentul Vadim Tudor în favoarea sa mai 3, 2016


Laszlo Tokes și Vadim Tudor, doi colegi ai ordinului național „Steaua României” care înfruntă în instanță Președinția României pentru a păstra decorația

Laszlo Tokes și Vadim Tudor, doi colegi ai ordinului național „Steaua României” care au ales înfruntarea în instanță a Președinției României pentru a păstra decorația. Sursă foto: romanialibera.ro

Articol apărut și pe contributors (linc).

În 4 martie 2016 preşedintele Klaus Iohanis a emis un decret prin care i-a retras lui Laszlo Tokes decoraţia „Steaua României”. Am comentat faptul respectiv pe acest blog (linc). Laszlo Tokes declara la acea vreme:  „Din punct de vedere pur juridic, chiar şi o eventuală, dar nepotrivită, decizie prezidenţială de retragere a distincţiei poate fi atacată în contencios”.

Între timp Laszlo Tokes a făcut exact ceea ce sugera că va face: a dat în judecată pe preşedintele României, cît şi pe primul ministru, în calitate de contrasemnatar al decretului publicat în Monitorul Oficial, pentru a se anula respectivul decret prin care i-a fost retrasă decoraţia. Elod Kincses, avocatul lui Tokes, a declarat (linc): (more…)

 

Klaus Iohanis i-a retras decoraţia „Steaua României” lui Laszlo Tokes. Scrisoarea lui Tokes – text integral martie 7, 2016


Preşedintele Klaus Iohanis a emis un decret (linc) prin care retrage decoraţia Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler care fusese acordată domnului Laszlo Tokes.

În conferinţa de presă în care a abordat acest subiect, domnul Iohanis a precizat: (more…)

 

Săptămînalul „România Mare” – duşman al suveranităţii naţionale a României! septembrie 28, 2015


copertalpUn articol al meu din 2002, pe care l-am inclus apoi şi în cartea „Libertatea şi politrucii” din 2003. Îl reiau acum după dispariţia patronului „României Mari”.

O descoperire macabră face săptămînalul „România Mare” din 28 decembrie 2001: „Poporul român este pe cale să-şi dea sufletul”. Sub acest titlu este publicată o scrisoare către preşedintele american George W. Bush, prin care i se cere acestuia să trimită o comisie în România care să verifice: modul în care au fost irosiţi cei 5 miliarde de dolari găsiţi după asasinarea lui Ceauşescu; privatizările făcute din 1990 pînă în prezent; averea tuturor celor îmbogăţiţi peste noapte; motivele pentru care dosarele hoţilor, tîlharilor, escrocilor se prăfuiesc la Poliţie, Procuratură şi Judecătorii. Deasemenea, Comisia respectivă ar urma să stîrpească corupţia de pe plaiurile mioritice şi ar stabili nomenclaturiştii, securiştii şi miliţienii din structurile puterii. (more…)

 

Timişoara, 1991: Revista „România Mare” în flăcări septembrie 25, 2015


Ziarul "Timişoara" din 14 martie 1991

Ziarul „Timişoara” din 14 martie 1991

A murit recent Corneliu Vadim Tudor, cel care, profitînd de libertatea adusă de revoluţia din 1989, a înfiinţat revista „România Mare”. Cu privire la revoluţia care i-a dat posibilitatea să ajungă senator şi la un moment dat a avut o şansă să ajungă chiar preşedinte al României, revista lui Vadim Tudor a scris mai ales minciuni, situîndu-se pe poziţia de apărare a criminalilor din decembrie 1989 dintre care o parte erau arestaţi şi judecaţi. În acest scop, revista a susţinut teoriile lui Ceauşescu cu privire la implicarea agenturilor străine la Timişoara, realizînd astfel 2 direcţii de apărare a criminalilor din 1989: pe de o parte se sugera că nu din rîndul forţelor armate române s-a deschis focul asupra manifestanţilor din 1989, ci din rîndul agenţilor străini, deci cei trimişi în judecată sînt nevinovaţi; pe de altă parte se sugera că, chiar dacă s-a deschis focul de către forţe armate române, acţiunea a fost legitimă, căci era vorba de apărarea independenţei şi suveranităţii naţionale în faţa unei agresiuni străine.

În decembrie 1990, cînd Timişoara era un bastion al rezistenţei anti-FSN în care se desfăşura greva pentru adevărul despre revoluţie (linc), articolul „Timişoara, ruşinea României” apărut în „România Mare” era tras la xerox şi răspîndit sub formă de manifest, pentru a înfuria lumea şi a o determina să participe la grevă. (more…)

 

Declararea judecătorească a morţilor în revoluţie: cazul Radu Constantin octombrie 19, 2012


În articolul „Misterul” celor 40 de cadavre (linc) am explicat situaţia celor 40 de victime ale revoluţiei din Timişoara a căror cadavre au fost furate şi incinerate la Bucureşti, în efortul regimului Ceauşescu de a ascunde urmările represiunii. Presa mercenară dar şi pretinşi cercetători ai evenimentelor din decembrie 1989 precum Radu Portocală, Ilie Stoian, Aurel Perva, Corneliu Vadim Tudor, Carol Roman şi mulţi alţii au pretins că nimeni din Timişoara nu revendică aceşti morţi dispăruţi şi pe această bază au lansat speculaţii cu privire la apartenenţa acestora la servicii secrete române sau străine.

18 decembrie 1989 a fost o zi în care a fost mult de lucru la Medicina Legală timişoreană. Cadavrele veneau pe bandă rulantă şi cele mai multe erau neidentificate, fiind aduse de pe stradă de oameni care nu erau neapărat cunoscuţi ai victimelor respective. În aceste condiţii medicii legişti au întocmit nişte documente sumare cu descrierea generală a victimelor (ceva de tipul „bărbat statură mijlocie, vîrstă între 30-40 de ani avînd plagă împuşcată în abdomen”). Nu a fost timp pentru autopsii, nici pentru cercetări cu privire la identitatea victimelor. Ulterior, în noaptea de 18/19 decembrie cadavrele au fost furate din morgă, în 19 decembrie medicii legişti avînd surpriza să găsească morga mult mai goală decît o lăsaseră. Miliţienii implicaţi în furtul şi arderea cadavrelor au fost inculpaţi la „procesul celor 25” al revoluţiei din Timişoara, dar fapta fiind încadrată la „favorizarea infractorului”, au beneficiat de decretul de amnistie nr. 3 din 4 ianuarie 1990 dat de Ion Iliescu.

Unul din eroii revoluţiei care a fost incinerat la Bucureşti este Constantin Radu. Născut la 16 mai 1956 la Balş (judeţul Olt), Constantin Radu era în 1989 lăcătuş mecanic la S.U.T. A fost împuşcat în şold în seara de 17 decembrie 1989, puţin înainte de ora 23, în zona Căii Girocului. După revoluţie, familia sa a obţinut pe cale judecătorească declararea morţii acestuia. Cadavrul nemaiputînd fi găsit, fiindcă fusese incinerat, declararea morţii s-a făcut pe această cale, fără a se mai identifica din rapoartele sumare aflate la medicina legală unul care să corespundă lui Constantin Radu. Similar cu acest caz mai sînt alte cîteva, şi aceasta este explicaţia pentru care la cîteva din rapoartele sumare de la Medicina legală figurează şi azi mort neidentificat. De aici şi o confuzie cu privire la numărul exact al celor care au fost incineraţi la crematoriu. Există morţi, cum este şi Constantin Radu, la care nu s-a stabilit vreun raport medico-legal, şi există rapoarte medico-legale la care nu s-a stabilit vreun mort. Nu trebuie însă numărate separat aceste cazuri fiindcă ar însemna numărare dublă – morţii fără certificat corespund certificatelor fără morţi, chiar dacă Parchetul nu a făcut o identificare formală.

Redau mai jos textul hotărîrii judecătoreşti prin care Constantin Radu a fost declarat mort în revoluţie: (more…)

 

Polemica mea cu Vasile Popovici, în urma căreia Virgil Măgureanu a plecat din fruntea SRI septembrie 26, 2012


Din cartea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (editura Sedona 1999) reproduc expunerea pe care am făcut-o la simpozionul despre revoluţie organizat în decembrie 1996 la Timişoara, imediat după cîştigarea alegerilor de către Convenţia Democratică şi Emil Constantinescu. La acel simpozion am lansat un atac împotriva noii conduceri a ţării, care îl menţinea în funcţie pe directorul SRI Virgil Măgureanu, a cărui destituire o cerusem încă din 1994 pe motiv că falsifică istoria revoluţiei (linc). Cuvîntarea mea de la simpozion a fost publicată mai apoi de revista „22”, ceea ce a determinat o polemică în această revistă cu domnul Vasile Popovici, fost deputat, devenit apoi diplomat, membru marcant al societăţii „Timişoara” (aia cu Proclamaţia – linc). Revista „22” avea pe atunci o oarecare influenţă în cercurile care reprezentau noua guvernare şi după acea polemică, Virgil Măgureanu a fost nevoit să se retragă de la conducerea SRI (dar trecuseră cîteva luni de guvernare convenţio-democrată pînă s-a realizat asta, ceea ce mi s-a părut şi continuă să mi se pară scandalos). Cu litere cursive între paranteze drepte am adăugat comentarii ale mele de azi cu privire la textul de atunci.

Manipularea proceselor revoluţiei

După părerea mea, scoaterea basma curată a vinovaţilor de reprimarea revoluţiei a fost unul din scopurile puterii instalate în decembrie 1989.

Pentru realizarea acestui obiectiv s-au folosit diferite stratageme:

  • Subminarea cercetărilor legate de descoperirea vinovaţilor, pentru ca aceştia să nu poată fi arestaţi sau să fie eliberaţi din „lipsă de dovezi”.

Chiar sinteza Parchetului Militar despre revoluţie, alcătuită în 1994, afirmă: „Mare parte a organismelor către care Parchetul Militar s-a adresat solicitînd diferite relaţii, fie că au răspuns în mod incomplet sau superficial, fie nu au răspuns de loc. Această paletă a răspunsurilor primite din partea diferitelor organisme conţine o mare varietate, pornind de la răspunsuri incomplete, trecînd prin domeniul superficialului, spre a ajunge la note de relaţii care ţin de domeniul hilarului, sau mai grav chiar, frizează insolenţa” (pag. 33-34).

S-au luat măsuri împotriva celor care au tratat cu „insolenţă” eforturile de lămurire a evenimentelor din decembrie 1989? Nu. Se vor lua? Rămîne de văzut. [era un îndemn pentru noua guvernare a Convenţiei Democratice] (more…)

 

Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (8). Formula politicã a partidului-stat. PSDNLSC… iunie 6, 2012


Continui publicarea, în serial, a studiului lui Marian Munteanu, fost conducător al manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990, cu privire la revoluţia română. Studiul a fost publicat iniţial în ziarul “Ziua”, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002 şi se referă la realităţile politice de atunci.

Vezi episoadele anterioare:
Insurecţia naţională
Restauraţia sistemului democratic
Pseudo-miturile. „Revoluţionarismul conspirativ” şi dizidenţa”
Pseudo-elita
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Elemente generale
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Vatra civică
Traseul postdecembrist al restauraţiei. Partidul-stat

Traseul postdecembrist al restauraţiei. Formula politicã a partidului-stat. PSDNLSC… (more…)

 

Biserica mucenicilor arşi de la Timişoara, sfinţită la Popeşti-Leordeni iunie 6, 2011


De ziua eroilor, 2 iunie 2011, în comuna Popeşti-Leordeni de lîngă Bucureşti s-a sfinţit biserica ridicată în cinstea celor 40 de mucenici ai revoluţiei timişorene a căror cadavre au fost furate din spitalul judeţean Timişoara în noaptea de 18/19 decembrie 1989 şi arse la crematoriul din Bucureşti.

La vremea aceea Nicolae Ceauşescu era plecat în vizită în Iran. Porunca de a face cadavrele revoluţionarilor ucişi să dispară a fost dată de Elena Ceauşescu. Regimul comunist nici măcar nu voia să recunoască că au existat nişte tulburări (pînă la reîntoarcerea lui Ceauşescu din Iran şi cuvîntarea sa de la TVR din 20 decembrie 1989 – linc – ziarele româneşti nu au pomenit absolut nimic despre cele întîmplate în Timişoara) iar prin dispariţia cadavrelor s-a dorit dispariţia dovezilor, pentru ca să se poată spune apoi că aceşti morţi nici n-au existat. Pentru familiile celor dispăruţi se pregătise varianta că rudele lor au fugit peste graniţă (deşi unele din aceste familii cunoşteau deja adevărul). (more…)