Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu – „Interviuri după revoluție”, în care are și un capitol despre mine aprilie 10, 2017


stoenescuinterviuriAm observat că pe internet apar reclame cu noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu cu „mărturii senzaționale despre evenimentele din decembrie 1989”, fiind pomenit în reclame și numele meu, iar apoi am găsit în „Cotidianul” un rezumat al capitolului din carte care mă privește, cu titlul: Marius Mioc: „Nu îi recunosc lui Iliescu vreun merit în răsturnarea lui Ceaușescu” (linc).

Am cerut la „Cotidianul” și un drept la replică legat de o frază care apărea în ziar, drept la replică pe care mi l-a acordat (linc).

Între timp am procurat cartea, iată cîteva comentarii referitoare la capitolul legat de mine, căci n-am timp acum să comentez toată cartea:

În 2004 am schimbat într-adevăr niște scrisori cu Alex Mihai Stoenescu, pe care-l remarcasem ca mentor al campaniei de falsificare a istoriei revoluției din „Jurnalul Național”, campanie care mă determinase să scot un ziar – „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” (Marius Tucă fiind șeful „Jurnalului Național”), ziar pe care l-am trimis și lui Alex Mihai Stoenescu (dacă-mi amintesc bine, l-am trimis și la „Jurnalul Național”, să ajungă și la Marius Tucă). Mai apoi am scos o întreagă carte legată de campania „Jurnalului Național” – „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național” (editura Marineasa, 2005). (more…)

 

Presa „quality” din România: Deputaţii ucraineni vor să interzică prin lege poziţia misionarului aprilie 16, 2012


În 27 martie 2012 (deci nu în 1 aprilie!) o ştire făcea senzaţie în multe mijloace mass-media din România: Deputaţii ucraineni vor să interzică prin lege poziţia misionarului! Iată ce scria de pildă ziarul „Adevărul” (linc), într-un articol de Maria Ursu:

Rada Supremă de la Kiev examinează un proiect de lege prin care ucrainenilor li se va interzică să facă dragoste în poziţia misionarului.

Autorii proiectului susţin că această iniţiativă, alături de interzicerea avorturilor şi amenda pentru lipsa copiilor, urmează să rezolve problema nivelului redus al natalităţii în Ucraina, scrie portalul delfi.ua. (more…)

 

Noi „dezvăluiri” la B1TV: Iliescu a fost la Moscova în 21 decembrie 1989 decembrie 1, 2010


Cristian Oprea publică în „Cotidianul” (linc) o relatare despre ultima „dezvăluire” de la emisiunea „Naşul” de la B1TV, avînd ca moderator pe Radu Moraru şi invitat pe neobositul Grigore Cartianu. Redau cîteva din observaţiile domnului Oprea:

Comic nebun la B1TV: Gregoar, Naşu şi a treia cizmă de la Ceauşescu (more…)

 

Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (13). Dar stai, asta nu-i tot. „Turişti sovietici” şi în 1990 octombrie 31, 2009


A 13-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele douăsprezece părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
O enigmă securistă: „Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu
Amintirile fostei securităţi şi miliţii despre turiştii sovietici
Ciudaţi „turişti” dar încă mai ciudate, reacţiile autorităţilor

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Dar stai, asta nu-i tot. „Turişti sovietici” şi în 1990 (more…)

 

Revoluţionari, colaboratori ai securităţii şi reluarea manipulării pe acest subiect septembrie 17, 2009


Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a descoperit peste 100 de posesori de certificate de revoluţionar care au fost colaboratori ai securităţii, scrie Cristian Andrei în ziarul „Ziua” din 10 septembrie 2009 (linc).

Legat de acest subiect, Mircea Dinescu a declarat: „Sînt foarte mulţi revoluţionari trimişi de către CNSAS în instanţă, îi scoteau băieţii de la Securitate şi îi băgau printre demonstranţi la Revoluţie”. (more…)

 

Compensare contabilă, pe înţelesul ziariştilor de la „Cotidianul” august 13, 2009


În 1999 eram contabil şef la fabrica de detergenţi „Procter & Gamble” din Timişoara. Fiindcă fabrica avea exporturi, decontul de TVA ieşea negativ (la exporturi nu se facturează TVA). Ca urmare, în calitatea mea de contabil şef, am cerut şi am obţinut miliarde de lei rambursări de TVA de la bugetul statului. Uneori, aceste recuperări de TVA le făceam prin compensare: dacă fabrica avea de plătit statului diferite impozite, iar în acelaşi timp statul datora fabricii o rambursare de TVA, făceam o cerere de compensare prin care „Procter & Gamble” să nu mai plătească impozitele datorate statului iar suma respectivă să se scadă din TVA-ul de rambursat. E o procedură firească, de rutină, folosită de aproape toate firmele care au de primit de la stat nişte bani înapoi. Inclusiv cei de la fisc agreau această soluţie, în loc să vireze sume mari în contul fabricii, preferau să facă compensări. Se evita astfel plimbarea fără rost a unor sume dintr-un cont în altul (de la fabrică la stat şi apoi înapoi la fabrică) – spre necazul bancherilor care nu mai aveau pe ce să încaseze comisioane.

Ziarul „Cotidianul” din 12 august 2009 publică senzaţionalul articol a lui George Lăcătuş „Firma ministrului Plăcintă, salvată de progeniturile Fiscului”, în care dezvăluie opiniei publice stupefiate: „SC Sorste SA, firmă la care ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Luminiţa Plăcintă, deţine 96% din acţiuni, a beneficiat recent din partea Fiscului de o compensare a unor datorii la bugetul de stat în valoare de 5,5 milioane de euro”. (more…)

 

Mirela Corlăţan, autoarea unor critici la adresa Institutului Revoluţiei, dată afară de la Cotidianul august 7, 2009


Actualizare (11 august 2009): Am adăugat facsimilul articolului „Timişoara, ruşinea României”, publicat în 1990, pentru a ilustra conceptul de timişoreanofobie discutat aici.

Venirea lui Cornel Nistorescu la cîrma ziarului „Cotidianul” a dus la eliminarea din redacţie a mai multor ziarişti şi colaboratori. Printre ei, Mirela Corlăţan, cunoscută că a analizat critic activitatea Institutului Revoluţiei Române condus de Ion Iliescu. Citiţi mai jos cîteva din articolele Mirelei Corlăţan (Mirela who?, cum o numeşte fosta ziaristă, actuala blogăriţă Roxana Iordache – comentariul din 5 august ora 3:31 pm) despre Institutul Revoluţiei: (more…)

 

Rich Andrew Hall – Cazul Petre Olaru (6). O victorie a bunului simţ ca urmare a competiţiei profesionale şi economice benefice din presă iulie 27, 2009


Un nou fragment din cele scrise de profesorul american Rich Andrew Hall despre cazul Petre Olaru. Vezi şi celelalte fragmente prezentate pe acest blog:
Introducere
Ziarul „Ziua” dezvăluie cazul Petre Olaru
Petre Olaru: cel mai căutat om din România postceauşistă
Scepticism şi sarcasm în unele părţi faţă de dezvăluirile lui Olaru
„Ziua” şi compania ripostează: Calvarul lui Olaru continuă

Opiniile exprimate aparţin autorului, intervenţiile mele fiind cu litere cursive între paranteze drepte. Pentru a publica în alte părţi scrierile domnului Hall e nevoie să cereţi aprobarea autorului, pe care-l puteţi contacta la hallria@comcast.net

O victorie a bunului simţ ca urmare a competiţiei profesionale şi economice benefice din presă

Dacă „cazul Olaru” este o dovadă a moştenirii culturale şi instituţionale din epoca comunistă, el a fost de asemenea o dovadă a beneficiilor intrinsece ale competiţiei jurnalistice şi personale caracteristice erei postcomuniste (pentru o bună privire de ansamblu asupra tendinţelor dezvoltate în mass-media românească postcomunistă, vezi Gross, P., 1996, Mass Media in Revolution and National Development: The Romanian Laboratory [Mass media în revoluţie şi dezvoltarea naţională: laboratorul românesc], Ames: Iowa State Press). După cum am văzut, Cornel Nistorescu nu a preluat nimic din lovitura jurnalistică proclamată de Roşca Stănescu. Dar mai important şi promiţător din punct de vedere jurnalistic a fost investigaţia ziariştilor de la „Cotidianul”. (more…)

 

Rich Andrew Hall – „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România” (1). Ceauşescu pleacă în Iran ianuarie 5, 2009


"Tineretul Liber" din 26 decembrie 1989 despre vizita lui Ceauşescu în Iran

"Tineretul Liber" din 26 decembrie 1989 despre vizita lui Ceauşescu în Iran

Rich Andrew Hall este un profesor american care a studiat revoluţia română din 1989. În 1997 şi-a luat doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea Indiana, teza de doctorat avînd titlul: „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”.

Recent dl. Hall şi-a publicat teza de doctorat pe internet, pe blogul său personal consacrat revoluţiei române din 1989. Unele idei din această teză de doctorat le consider interesante, de aceea voi publica aici în serial traducerea unor părţi din această lucrare. Pentru republicarea în altă parte a acestor fragmente este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Ceauşescu pleacă în Iran

Luni dimineaţă, în 18 decembrie 1989, preşedintele Ceauşescu a plecat într-o vizită dinainte plănuită în Iran. Era primul şef de stat care mergea într-o vizită oficială la Teheran după moartea aiatolahului Khomeini în iunie 1989<Jack Anderson şi Dale Van Atta – „Iran Embarassed by Ceausescu Visit” (Iranul stînjenit de vizita lui Ceauşescu) în Washington Post, 17 ianuarie 1990>. Cînd avionul prezidenţial a decolat spre Iran, Timişoara era practic sub ocupaţie militară de către unităţi de armată, securitate şi miliţie. Se pare că Ceauşescu era mulţumit de veştile pe care le primise despre înăbuşirea revoltei, încît a considerat că poate părăsi ţara în siguranţă. În absenţa sa, atribuţiile sale erau preluate de Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.). În fapt, asta însemna că puterea rămîne prim-viceprimministrului – soţia sa Elena – care nu era nicidecum o străină de putere, şi vicepreşedintelui ţării, Manea Mănescu, care era căsătorit cu sora lui Nicolae, Maria<Martyn Rady, Romania in Turmoil: A Contemporary History (New York: IB Tauris & Co Ltd., 1992), pag. 94. Pentru legăturile lui Mănescu cu familia Ceauşescu, vezi ibid., pag. 52-53>.

Faptul că Ceauşescu a părăsit ţara în toiul celei mai serioase ameninţări pe care a avut-o de înfruntat vreodată regimul comunist din România, pe deplin conştient de ceea ce se întîmplase cu ceilalţi lideri comunişti din regiune cu doar puţină vreme în urmă, în acea toamnă, e o dovadă despre cît de încrezător în propriile-i forţe şi rupt de realitate devenise. Pe de altă parte, absenţa lui din ţară între 18 şi 20 decembrie pentru un răstimp de peste 48 de ore a oferit elitelor din cadrul regimului oportunitatea perfectă să îl elimine de la putere dacă ar fi dorit asta. Ceauşescu, foarte probabil, ar fi primit azil politic în Iran. În teorie cel puţin, dacă înlăturarea lui Ceauşescu a fost premeditată, acesta era momentul ideal pentru a acţiona.

Multe persoane din elita comunistă îşi aminteau cum absenţa din ţară a lui Ceauşescu în timpul devastatorului cutremur din 1977 a paralizat autorităţile<Lovitura de stat eşuată plănuită pentru octombrie 1984 în timp ce Ceauşescu era în vizită în Germania de Vest a fost inspirată de amintirea experienţei din martie 1977. Vezi Silviu Brucan, The Wasted Generation: Memories of the Romanian Journey from Capitalism to Socialism and Back (Generaţia irosită: Amintiri ale călătoriei româneşti de la capitalism la socialism şi înapoi), Editura Westview Press 1993, Boulder, Colorado, SUA, pag. 131-134>. Mai mult, fiind ameninţaţi de Ceauşescu la şedinţa de urgenţă a C.P.Ex. din 17 decembrie 1989 cu înlăturarea din funcţii şi posibila execuţie, iar Ceauşescu fiind convins la acea şedinţă mai degrabă să amîne decît să anuleze acea hotărîre, comandanţii militari ai lui Ceauşescu aveau o puternică motivaţie să acţioneze rapid. Însă, în loc să facă aşa ceva, acoliţii lui Ceauşescu i-au executat credincioşi ordinele şi au aşteptat răbdători întoarcerea sa. Acesta este un puternic argument împotriva oricărei presupuneri că subordonaţii lui Ceauşescu plănuiau să-l înlocuiască şi intenţionat au lăsat evenimentele din Timişoara să scape de sub control.

Teoriile care pretind că Ceauşescu a fost răsturnat de o lovitură de stat plănuită din afară au o problemă în a explica de ce complotiştii n-au încercat să preia puterea în răstimpul cînd Ceauşescu a fost în afara ţării şi să-l împiedice apoi să revină în România. Întîmplările din Timişoara deja asiguraseră dimensiunea populară presupusă a fi atît de importantă acestui scenariu al loviturii de stat. Mai mult, dacă protestele din Timişoara au fost instigate de agenţi străini, de ce aceşti agenţi au fost incapabili să răspîndească revoluţia la Bucureşti (care a rămas surprinzător de liniştit) în timpul acestor zile?

În susţinerea ideii că evenimentele din decembrie au fost o lovitură de stat cu sprijin sovietic, Cornel Ivanciuc a citat comentariile din martie 1994 ale lui Igor Toporovski (directorul Institutului pentru Studii Politice Ruseşti şi Internaţionale de la Moscova), care a pretins că Biroul Politic Sovietic „a ales momentul cînd Ceauşescu era la Teheran [pentru a-l înlătura], căci altfel acţiunea ar fi fost greu de iniţiat”<Cornel Ivanciuc, “Raporturile dintre Frontul Salvării Naţionale şi KGB”, revista 22, nr. 21 (24-30 mai 1995), pag. 11>. Totuşi, faptele spun altceva. Ceauşescu nu a fost înlăturat la momentul cel mai prielnic – cînd se afla în Iran – iar răscoala din Timişoara nu s-a răspîndit în afara oraşului decît după întoarcerea lui Ceauşescu. Toate acestea aruncă îndoieli asupra afirmaţiilor lui Toporovski.

Comentariu propriu (Marius Mioc): Cornel Ivanciuc, cel care a scris în revista „22” despre declaraţiile lui Igor Toporovski, este un fost informator al securităţii. A se vedea articolul Mirelei Corlăţan – „Cornel Ivanciuc: Am turnat şi am fost plătit de Securitate” apărut în „Cotidianul” din 25 octombrie 2006. De la Ivanciuc şi alţii au preluat „argumentul Toporovski”, de pildă Vladimir Alexe în „Ziua” din 20 decembrie 1999. Acest Vladimir Alexe apare la rîndul său pe o listă a informatorilor Securităţii. În aceste condiţii eu pun la îndoială nu numai corectitudinea declaraţiilor lui Igor Toporovski ci chiar şi simpla existenţă a acestora. Ce anume a declarat Igor Toporovski despre revoluţia română, dacă o fi declarat ceva pe acest subiect, trebuie stabilit prin surse mai serioase decît Cornel Ivanciuc.

(Va urma)

 

Cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii – mod prin care Statul Maximal limitează concurenţa septembrie 12, 2008


Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a înaintat o propunere legislativă conform căreia meseria de agent imobiliar să nu poată fi practicată decît de cei care au urmat nişte cursuri speciale de calificare, ne anunţă “Cotidianul” din 20 iulie 2008. În plus, pentru fiecare agent imobiliar angajat va trebui plătită obligatoriu o asigurare de răspundere profesională.

Propunerea este asemănătoare legilor deja existente în alte profesii, aprobate în cursul adaptării legislaţiei româneşti la Uniunea Europeană. Statul Maximal limitează liberul acces la anumite meserii, prin impunerea unor condiţii birocratice între care cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii sînt deja un standard.

Astfel, cine vrea să devină taximetrist, conform art. 26 alin. 3 lit a din Legea Taximetriei nr. 38/2003, trebuie să urmeze nişte cursuri speciale de calificare în meseria de taximetrist (şcoala de şoferi nu e destul), şi să încheie o asigurare pentru pasageri şi bagaje (asigurarea obişnuită a maşinii nu e destul – art. 9 din Legea 38/2003). Cine vrea să se angajeze ca ospătar trebuie să absolve nişte cursuri de pregătire în meseria de ospătar. Chiar şi pentru a te angaja ca simplu vînzător la un chioşc, conform Legii 650/2002 trebuie să absolvi un curs special de pregătire în meseria de comerciant.

Pentru a fi preşedinte al României nu e nevoie de nici un curs special de calificare, dar pentru a fi vînzător la băcănie da! Tendinţa legiuitorilor români, preluată de la Uniunea Europeană, este ca în tot mai multe cazuri să devină obligatorii nişte cursuri speciale, astfel încît şcoala gratuită pe care Statul o asigură să fie fără folos pentru tot mai multe meserii.

Am avut prilejul să mă lovesc personal de aceste legi. Fiindcă am scris şi publicat nişte cărţi (fără să am vreo patalama de scriitor) şi am dorit să vînd acele cărţi în mod legal, plătind şi impozite către stat, mi-am luat o autorizaţie de desfăşurare de activităţi economice independente, printre care vînzare carte, conform vechiului Decret-Lege 54/1990. După apariţia Legii 507/2002 care anula autorizaţiile date conform DL54/1990, am cerut înnoirea autorizaţiei (întocmind şi un dosar voluminos cu acte pentru aceasta). Primăria Timişoara a refuzat să mă autorizeze să vînd propriile mele cărţi pe motiv că n-am urmat un curs special de pregătire în meseria de comerciant. Am dat în judecată Primăria Timişoara şi am obţinut o hotărîre judecătorească care obliga Primăria să-mi elibereze autorizaţia, şi fiindcă aceasta tot nu s-a conformat, am deschis al doilea proces, pentru nerespectarea unei hotărîri judecătoreşti. Abia ca urmare a acestui al doilea proces am izbutit să primesc autorizaţia, obţinînd şi amendarea primarului Timişoarei Gheorghe Ciuhandu. Hotărîrea instanţei nu este însă un precedent valabil în alte cazuri, căci în motivarea ei se arată că am calificarea de a vinde cărţi doar fiindcă desfăşurasem anterior această activitate pe baza vechiului Decret-Lege 54/1990. Aşadar, dragi cititori, dacă vreţi cumva să îmbrăţişaţi cariera de vînzător, puteţi fi şi absolvenţi de facultate, fără curs de comerciant nu vi se va îngădui aşa ceva. Chiar eu, dacă aş vrea să-mi diversific activitatea, şi pe lîngă cărţi să mă apuc şi de vînzarea de ace cu gămălie, n-aş avea voie să fac asta pînă n-am absolvit acel curs.

O păţanie asemănătoare a avut o cunoscută de-a mea dintr-un alt oraş, care a vrut să deschidă un salon pentru tuns căţei. Respectiva îşi începuse de fapt afacerea „la negru”, avea deja o clientelă formată, cînd a pălit-o ideea fixă de a lucra legal, plătind impozite. Primăria i-a cerut dovada că are calificare în meseria de frizer de cîini. Cum în România nu existau la vremea aceea cursuri de acest fel, persoana respectivă a trebuit să meargă la Budapesta de unde să obţină patalama că se pricepe la aşa ceva.

Legislaţia de acest tip are şi grupuri de interese care o sprijină. S-a dezvoltat o întreagă industrie de cursuri de calificare, care aduce bani frumoşi băieţilor deştepţi, şi care se bizuie tocmai pe clienţii care sînt obligaţi prin lege să urmeze acele cursuri. Uneori, acestă industrie e sprijinită din banii publici. Prin legislaţia sa, Statul pune o mulţime de persoane în imposibilitatea de a-şi găsi loc de muncă, căci n-au calificarea cerută. Apoi, acelaşi Stat finanţează programe de reconversie profesională a şomerilor. Iată cum devin folositori birocraţii! Nu mai vorbesc de industria asigurărilor, care nu poate decît să salute orice nou tip de asigurare care devine obligatorie. Persoanele care au urmat deja cursuri de calificare devin interesate în păstrarea legislaţiei, care face mai dificilă intrarea unor noi concurenţi pe piaţă.

Pentru oamenii de rînd – consumatorii a căror protecţie e invocată – efectul este însă negativ. Cheltuielile suplimentare la care sînt silite firmele prin cursuri de specializare, asigurări obligatorii şi alte cerinţe legale intră în costul produselor şi serviciilor, fiind suportat în cele din urmă de clienţi. Chiar mai gravă este limitarea concurenţei, eliminarea de pe piaţă a micilor întreprinzători care nu se pot conforma normelor (marile firme, prin împărţirea costurilor la o cifră de afaceri mai mare, n-au probleme aşa grave), ceea ce duce atît la creşterea preţurilor cît şi la scăderea calităţii. Raportul calitate/preţ al serviciilor, indiferent dacă e vorba de o prăvălie, un restaurant, o firmă de taximetrie sau una imobiliară, se îmbunătăţeşte ca urmare a concurenţei, care îngăduie clienţilor să refuze serviciile de proastă calitate, nu ca urmare a controalelor birocratice care să certifice că toţi angajaţii firmelor respective au urmat nu-ştiu-ce cursuri de specializare.