Etichetă: covidoisteric

Al Jazeera despre protestul de la București din 21 decembrie 2021

Despre mitingul din 21 decembrie 2021 de la București și amenda pe care am primit-o pentru participare la el am mai scris:
Cu prilejul Anului Nou, Jandarmeria îmi trimite o nouă amendă. Pentru mitingul din 21 decembrie 2021 de la București (video)
Plîngerea mea împotriva amenzilor primite în 21 decembrie 2021 la București. Definirea juridică a „idealurilor revoluției din decembrie 1989” prevăzute în Constituție, cerută cu prilejul acestei plîngeri

La acel miting am discutat în engleză cu un ziarist străin. Habar n-am avut de unde era. Cu întîrziere găsesc articolul ăsta (linc) de unde deduc că ziaristul era de la Al Jazeera. Îmi place că au pus și poza cu lozinca pe care tot eu o adusesem, dar o dădusem altui protestatar s-o țină că eu eram ocupat cu cărțile.

Tălmăcesc acum articolul de pe Al Jazeera:

Scepticismul pune stăpînire pe România, a doua cea mai puțin vaccinată dintre țările Uniunii Europene
Dezinformarea foarte răspîndită și neîncrederea în autorități a făcut ca procentajul de imunizare să rămînă în urma altor țări europene

de Liz Cookman, 6 ianuarie 2022 Citește în continuare „Al Jazeera despre protestul de la București din 21 decembrie 2021”

Rezolvarea problemei covid – program de acțiune, articol al meu care a cîștigat premiul special la concursul „Era Covid și Marea Resetare”

Saitul Activenews, în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și saitul „Carte Ortodoxă” a organizat un concurs cu titlul „Era Covid și Marea Resetare”. Am trimis și eu un articol la acest concurs. Cum a anunțat ActiveNews în 15 ianuarie, articolul meu a primit „premiul special” (linc). Redau și pentru cititorii acestui blog articolul respectiv, care a fost deja publicat pe activenews în 13 ianuarie (linc). Unele idei au mai apărut și în alte articole ale mele, dar acum le-am sistematizat într-un program de acțiune mai complet (dar la care deja m-am gîndit că s-ar mai putea adăuga cîte ceva).

Rezolvarea problemei covid – program de acțiune Citește în continuare „Rezolvarea problemei covid – program de acțiune, articol al meu care a cîștigat premiul special la concursul „Era Covid și Marea Resetare””

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, triplu vaccinat și promotor al vaccinării obligatorii, a murit. Ca urmare, sînt suspendat 29 de zile de pe facebook

David Sassoli, peședintele Parlamentului European, unul dintre politicienii care au susținut impunerea vaccinării anticovid,el însuși vaccinat, a murit ieri datorită unei disfuncții a sistemului imunitar, anunță ActiveNews (linc).

Pe acest blog am atras atenția că scăderea imunității naturale a organismului este unul din efectele vaccinării anticovid. Ion Caramitru, Petrică Mîțu Stoian și Victor Socaciu sînt pilde recente de persoane care par să fi murit datorită scăderii puterii sistemului imunitar după vaccinare (Alexandru Arșinel încă mai rezistă, dar tot prin spitale e după ce s-a vaccinat). Vezi articole anterioare:
Corupția din sistemul medical și vacsinarea (video)
A murit Ion Caramitru. Maestrul se vacsinase antic0vid (video)
Doctorii Joseph Mercola, Stephanie Seneff și Judy Mikovits explică de ce a murit Ion Caramitru. Posibile alte efecte adverse ale vaccinurilor anticovid. English complete text with Romanian partial translation
Petrică Mîțu Stoian, dorință împlinită: „Am fost primul cîntăreț de muzică populară care m-am vaсsinat. Am zis să mor eu primul, să mor în plină glorie!” (video)
A murit cîntărețul Victor Socaciu, fost parlamentar PSD și secretar de stat pentru revoluționari. Era vacsinat antic0vid
Robert Malone, inventatorul vacinurilor ARN mesager: Asistăm la cel mai cumplit coșmar al vaccinologilor: Amplificarea dependenței de anticorpi (video)
Sucharit Bhakdi despre reacțiile autoimune după vaccinarea anticovid cu ARN mesager. „Uitați-vă după virusuri, herpes, EBV, CMV (…), tuberculoză, toxoplasmoză, cancer și, vă jur, veți găsi lucruri care vă vor îngrozi dacă nu se oprește această nebunie cu vaccinarea” (video) Citește în continuare „Președintele Parlamentului European, David Sassoli, triplu vaccinat și promotor al vaccinării obligatorii, a murit. Ca urmare, sînt suspendat 29 de zile de pe facebook”

Primum non nocere (Mai întîi, nu face rău) – documentar medical cu subtitrare în românește (video)

În luna octombrie am prezentat trailerul de la filmul documentar „Primum non nocere” (linc). Acum prezint filmul complet cu subtitrare în românește.

Un grup de foști jurnaliști de la cele mai importante canale de televiziune si presa s-a reunit pentru a da un al doilea suflu documentarului Hold-up. „HOLD ON : Primum non nocere”. Un film care denunță gestionarea crizei din domeniul sănătății. Citește în continuare „Primum non nocere (Mai întîi, nu face rău) – documentar medical cu subtitrare în românește (video)”

Întîmpinarea Jandarmeriei în procesul despre 2 din amenzile mele

Filmare cu cuvîntarea mea de la protestul „ilegal” din 8 noiembrie 2020, pentru care am fost amendat
În procesul despre cele 2 amenzi primite de mine pentru participare la protestele din 8 noiembrie 2020, respectiv 15 noiembrie 2020, am primit întîmpinarea jandarmeriei. Amenzile au fost pentru participare la miting neautorizat (8 noiembrie 2020), respectiv pentru că n-aș fi purtat mască (15 noiembrie 2020). Despre protestele respective, dar și despre amenzile primite și contestarea lor în justiție, am mai scris:
– Timișoara, 8 noiembrie 2020. Protest împotriva isteriei covid. Marius Mioc: „Există două tipuri de oameni: care rezolvă problemele și care găsesc scuze și dau vina pe alții… Economia nimic, dar la covid, care e problema lor, ce rezultate au după 8 luni?… Ei spun că e dezastru” (video)
– Nou miting programat la Timișoara: duminică 15 noiembrie ora 16. Filmări de la mitingul din 8 noiembrie (4 video)
Am fost amendat la mitingul împotriva restricțiilor covid de la Timișoara
– Încă o amendă, primită de mine prin poștă
– Am contestat amenzile primite de la jandarmerie. Îl cer ca martor în apărare pe Nelu Tătaru, ministrul sănătății. Deasemeni, cer expertiză judiciară pentru a se stabili dacă obligația de a purta măști în aer liber este o măsură care să micșoreze riscul asupra sănătății populației

Acum, fiindcă am primit întîmpinarea jandarmeriei, e corect față de cititori să prezint și punctul de vedere al instituției. Aceasta poate fi folositor și altora care au procese cu jandarmeria, să știe cam la ce să se aștepte. Citește în continuare „Întîmpinarea Jandarmeriei în procesul despre 2 din amenzile mele”

București, 7 martie 2021. Protest împotriva legii vaccinării forțate. Deasemeni, protest la Timișoara împotriva intrării orașului în carantină (2 video)

În 7 martie 2021 am fost la București unde am participat la protestul împotriva legii vaccinării forțate despre care anunțase și pe blog (linc). Iată o filmare realizată de mine la protest:

Citește în continuare „București, 7 martie 2021. Protest împotriva legii vaccinării forțate. Deasemeni, protest la Timișoara împotriva intrării orașului în carantină (2 video)”

București, 1 februarie 2021. Înșelătoria testelor PCR (video)

A 3-a cuvîntare ținută de mine la protestul împotriva politicii guvernului în problema covid desfășurat în Piața Universității din București în 1 februarie 2021. Vorbesc aici despre înșelătoria testelor PCR cu care se determină infecția cu virusul.
Ideile din cuvîntare provin din articolul lui Michael Yeadon „Minciuni, minciuni sfruntate și statistici medicale” (linc), care a fost prezentat și pe acest blog: Michael Yeadon (fost director științific la Pfizer): „Minciuni, minciuni sfruntate și statistici medicale”. Cum ne înșeală testele PCR de depistare a coronavirusului (linc).
De menționat că recent Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut indirect justețea criticilor la adresa numărului mare de fals pozitivi dat de testele PCR și a schimbat procedura după care se declară cineva infectat de covid, fiind necesare 2 teste, nu unul singur ca pînă acum: Organizația Mondială a Sănătății schimbă procedura după care se numără cazurile de c0vid (linc).

Transcriere înregistrare: Citește în continuare „București, 1 februarie 2021. Înșelătoria testelor PCR (video)”

Timișoara 14 februarie 2021. OMS a schimbat procedura de declarare a infecțiilor cu covid (video)

Cuvîntarea ținută de mine la mitingul pentru școala normală (fără măști, testări și vaccinare impusă) desfășurat la Timișoara în 14 februarie 2021. Vorbesc despre lipsa de încredere a testelor PCR, care a făcut ca recent (20 ianuarie 2021) și Organizația Mondială a Sănătății să schimbe procedura de declarare a infectaților de covid, nemaifiind destul un singur test pozitiv pentru a se considera existentă infectarea cu covid.
După această cuvîntare a fost prezentată filmarea cu Tom Woods făcută în 7 noiembrie 2020 în SUA. Respectiva filmare și transcrierea ei o puteți vedea separat pe aceast blog la Tom Woods despre secta religioasă „covid”: „Aceste lucruri la care ni se cere să renunțăm, afecțiunea, prietenia de la mai puțin de 2 metri distanță… întruniri de familie, întîlniri… sînt însăși viața” (video) (linc)

Transcriere înregistrare: Citește în continuare „Timișoara 14 februarie 2021. OMS a schimbat procedura de declarare a infecțiilor cu covid (video)”

București, 1 februarie 2021. „Manipularea cu covidul nu e nouă” (video)

A 2-a cuvîntare pe care am ținut-o în Piața Universității din București în 1 februarie 2021, la mitingul împotriva mascaradei covid. Arăt că înainte de manipularea cu covidul a existat manipularea cu gripa aviară (2006) și cu gripa porcină (2009-2010).

Vezi și prima cuvîntare: București, 1 februarie 2021. „Cum au făcut acum cu virusul covid-19, peste cîțiva ani o să auziți cu virusul covid-25. Au anunțat… că au apărut noi tulpini… Nu e problema că iei un vaccin și scapi, ci… o să ai poate 10 vaccinuri în fiecare an de luat” (video)

Transcriere înregistrare: Citește în continuare „București, 1 februarie 2021. „Manipularea cu covidul nu e nouă” (video)”