În 9 iunie, cînd am fost la Bucureşti, am izbutit în sfîrşit să obţin hotărîrea judecătorească în procesul deschis de generalul Marin Oană împotriva SSPR cu scopul de a reprimi certificat de revoluţionar, proces despre care am mai scris pe acest blog. După mai bine de un an hotărîrea judecătorească a fost în sfîrşit redactată. Lucrul s-a întîmplat după ce în 22 mai, la precedenta mea vizită la Bucureşti, am depus o cerere prin care am cerut urgentarea redactării hotărîrii. Interesant în această hotărîre este că, pe de o parte anulează hotărîrea SSPR de a anula certificatul de revoluţionar a lui Marin Oană, cu motivaţia că hotărîrea SSPR nu era motivată, dar pe de altă parte respinge capătul de cerere a lui Marin Oană ca SSPR să propună Administraţiei Prezidenţiale reacordarea titlului de revoluţionar (care a fost retras prin decret prezidenţial de Traian Băsescu). Aşadar, Marin Oană a rămas într-o situaţie ambiguă, pe de o parte are certificat de revoluţionar valabil, că anularea certificatului a fost anulată, dar titlul de revoluţionar nu-l are, căci decretul prezidenţial de retragere a titlului rămîne valabil şi SSPR (acum SSRMLÎRC) nu e obligat să propună Preşedinţiei reacordarea titlului. Cred că SSRMLÎRC ar trebui să emită o nouă hotărîre de anulare a certificatului lui Oană Marin, care să fie însă şi motivată corespunzător. Propria sa declaraţie – prezentată şi pe acest blog (linc) – arată că în 21 decembrie 1989 Oană a organizat deplasarea de forţe de represiune din cadrul regimentului pe care îl comanda cu scopul ca aceste forţe să fie folosite pentru dispersarea manifestanţilor (cum au şi fost folosite), a propus a se trimite 3 tancuri împotriva baricadei ridicate de manifestanţi (propunere pusă în practică), ceea ce a avut ca efect dispersarea manifestanţilor şi a înlesnit arestarea ulterioară a unora dintre ei, ceea ce reprezintă acţiuni împotriva revoluţiei. În conformitate cu art. 8 din legea 341/2004, respectivele fapte îl fac pe domnul Oană Marin incompatibil cu dobîndirea certificatului de revoluţionar. La procesul cu Oană eu am prezentat respectiva declaraţie dar ea nu a putut fi invocată de SSPR ca motiv al acţiunii administrative de anulare a certificatului căci SSPR nu era în posesia respectivei declaraţii în momentul cînd a anulat certificatul lui Oană.
Redau mai jos hotărîrea Curţii de Apel Bucureşti (folosesc prescurtările SSPR şi CPRD pentru Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluţionarilor respectiv Comisia parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989):
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DOSAR NR. 3761/2/2011*
DECIZIA CIVILĂ NR. 2986
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.04.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREŞEDINTE: POGORAN OANA DANIELA
JUDECĂTOR: CANACHEU CLAUDIA MARCELA
JUDECĂTOR: GRECU GHEORGHE
GREFIER: CONSTANTIN DOINA Continuă lectura →