„Ceau, cinema”, festival de film la Timișoara cu filme inclusiv despre revoluție, despre perioada comunistă și din perioada comunistă

În perioada 19-22 iulie 2018 la Timișoara și în satul Gottlob va avea loc festivalul de filme „Ceau cinema” (linc), în al cărui program sînt cuprinse și filme despre revoluția din 1989. Va fi prezent la festival regizorul timișorean emigrat în Germania Andrei Ujică, ale cărui filme „Videogramele unei revoluţii” (linc cu filmul prezentat pe acest blog),  „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” (linc cu recenzia pe care am făcut-o la film pe acest blog) și „Out of the present” vor fi prezentate spectatorilor. Primele 2 filme le-am văzut și eu, sînt excelente și le recomand.

Alt film care pare legat de revoluție este „Porția de libertate” al timișorencei Daniela Rațiu, care figurează la categoria „filme bănățene”.

Alt regizor timișorean, Florin Iepan, este prezent la festival cu filme despre perioada comunistă: „Zece minute cu clasa muncitoare” și „Născuți la comandă – Decrețeii” (linc la un articol în care am inserat și filmul respectiv), dar și cu filmul „Odesa”.

Sînt și filme vechi din perioada comunistă, precum „Reconstituirea” de Lucian Pintilie, dar și filme apărute anul acesta.

În festival sînt prezente producții din România, Ungaria, Danemarca, Germania, Sîrbia, Ucraina, Rusia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Croația.

Iată programul complet al festivalului: Continuă lectura

Ion Iliescu, un Sorin Ovidiu Vîntu al revoluţiei române

Sorin Ovidiu Vîntu este omul care întreţine calde relaţii de prietenie cu politicieni de vîrf ai scumpei noastre patrii. Respectivii politicieni îl vizitează acasă, se relaxează împreună cu el, iar apoi fac declaraţii publice despre cît de malefic este personajul Sorin Ovidiu Vîntu pentru România. Cum remarca cineva, Sorin Ovidiu Vîntu este locul unde trebuie să scuipi ca să-ţi poarte noroc în politică. La ultima campanie electorală am asistat la o adevărată competiţie între politicieni – care scuipă mai mult pe Sorin Ovidiu Vîntu.

O soartă asemănătoare cu Sorin Ovidiu Vîntu pare s-o aibe Ion Iliescu, cînd e vorba de revoluţia română. Printre ultimii care s-au înscris pe lista celor care vorbesc despre rolul malefic a lui Ion Iliescu se numără fostul general Victor Atanasie Stănculescu, aflat probabil în aşteptarea unei graţieri de la Cotroceni. Continuă lectura