Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Mircea Marian, Mihai Voicu şi revoluţia mai 19, 2013


Ziaristul Mircea Marian de la „Evenimentul Zilei” s-a plîns că a fost agresat de un revoluţionar, identificat ca Mihai Voicu (linc).  S-au scris multe în presă despre acest subiect. Însuşi prim-ministrul Victor Ponta a cerut o anchetă de urgenţă despre această întîmplare (linc). Ziaristul Mălin Bot, coleg de redacţie cu Marian, s-a lansat într-o adevărată diatribă în care folosea cazul agresării colegului său ca motiv pentru a cere intervenţia instituţiilor statului împotriva unor ziarişti de la alte mijloace de informare în masă:

Individul care a considerat normal să agreseze un jurnalist pentru că nu-i plac opiniile acestuia este produsul manipulării și propagandei agresive promovate de Felix TV ani de zile. Indivizi ca Mircea Badea, care incită la violență în mod constant, ajung să sădească sîmburi de ură care pot prinde rod în persoane dezaxate, labile sau atît de rudimentar educate încît nu înțeleg că opiniile se combat cu argumente și alte opinii, nu cu pumnul sau bicepșii umflați la colțul străzii.
Ura sădită ani de zile de propaganda lui Felix a produs efecte ieri, cînd jurnalistul Mircea Marian a fost agresat în stradă pentru opiniile lui. Situația este și mai gravă dintr-o altă perspectivă. (more…)

 

Agenda Zilei: Un ziar care refuză să dea dezminţiri februarie 10, 2009


Am semnalat pe acest blog dezinformarea apărută în interviul acordat de Gelu Voican Voiculescu, fostul viceprimministru de pe vremea FSN-ului, ziarului timişorean „Agenda Zilei” (patron: Zoltan Kovacs), cu privire la revoluţia din decembrie 1989. Anume, Gelu Voican pretindea existenţa unui ordin al generalului Iulian Vlad prin care securiştilor li s-a cerut, încă din 18 decembrie 1989, să sigileze armele în rasteluri.

Faptul este neadevărat, căci chiar în emisiunea TVR din 22 decembrie 1989 putem vedea un securist care povesteşte, în faţa milioanelor de telespectatori, că în ziua respectivă el şi colegii lui „eram înarmaţi şi pregătiţi să intervenim”. Înregistrarea video a acelei intervenţii a fost deja prezentată pe acest blog.

Dacă securiştii au folosit sau nu armamentul cu care erau înzestraţi nu cunosc, dar e sigur că acest armament nu a fost sigilat „începînd cu 18 decembrie”, cum a pretins Gelu Voican.

Ca urmare, chiar în 17 decembrie 2008 m-am dus la redacţia „Agenda Zilei” şi le-am cerut să dezmintă faptul că în timpul revoluţiei armamentul securiştilor a fost sigilat începînd cu data de 18 decembrie 1989. Nu le-am cerut să-şi dea cu presupusul dacă acel armament a fost sau nu folosit, ci doar să dezmintă informaţia falsă publicată de ei că armamentul ar fi fost sigilat în rasteluri.

Am fost îndemnat să mă adresez autoarei interviului, doamna conferenţiar universitar (la Universitatea particulară „Tibiscus” din Timişoara) Mariana Cernicova. I-am scris acesteia următorul mesaj:

Stimată doamnă Cernicova,

În interviul cu Gelu Voican pe care l-aţi publicat azi în „Agenda Zilei” se spune că generalul Iulian Vlad (şeful Securităţii) „ceruse încă din 18 decembrie să se sigileze armamentul”. Faptul că lucrurile nu stau aşa se poate vedea din intervenţia la televiziune în 22 decembrie 1989 a locotenent-colonelului Gheorghe Stan, care spune că reprezintă „una din cele mai importante direcţii din cadrul Departamentului Securităţii Statului” şi care spune că în 22 decembrie 1989 întreaga sa unitate „eram înarmaţi şi pregătiţi să intervenim”, dar că au depus armele după ce au văzut la TV „derularea favorabilă naţiunii române a evenimentelor”. Puteţi vedea acea intervenţie la https://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/02/tvr-22-decembrie-1989-gheorghe-stan-securitatea-e-cu-noi/

Aşadar, ceea ce spune Gelu Voican (şi nu numai el, este o întreagă campanie de presă) că din 18 decembrie securiştii au primit ordin de la Iulian Vlad să sigileze armamentul este o minciună.
Instanţele de judecată s-au pronunţat asupra cazului Iulian Vlad, găsindu-l vinovat de participare la reprimarea revoluţiei. Acesta a fost credincios regimului dictatorial inclusiv în noaptea de 21/22 decembrie 1989, cînd a poruncit arestarea ilegală a lui Dumitru Mazilu.

Aştept de la dv. să publicaţi dezminţire la afirmaţiile false ale lui Gelu Voican, tot în „Agenda Zilei”.
Cu stimă, Marius Mioc

Am primit următorul răspuns:

Domnule Mioc,
Interviul este o specie jurnalistică în care ziaristul pune întrebări, intervievatul – oferă răspunsuri, în măsura în care doreşte s-o facă şi în limitele sincerităţii de care este capabil. Nu există, din start, intenţii polemice (nu vorbim de anchetă sau de articol, unde jurnalistul caută o multitudine de voci, prezentarea mai multor opinii etc.). Am citit şi obiecţiile dumneavoastră, şi ce aţi scris pe blogul propriu. Vă răspund din politeţe, dar nu înţeleg demersul, întrucît dumneavoastră polemizaţi cu intervievatul meu şi aveţi, cred, posibilitatea s-o faceţi direct printr-o multitudine de canale, fără intermedierea mea. Cred că cei care vă împărtăşesc viziunea despre evenimentele din 1989 şi de după au cunoştinţă despre aceasta. Aş opri aici corespondenţa pe tema respectivă, întrucît nu incerc sa validez vreo versiune, nu am informaţii certe, documente verificabile (nu opinii sau declaraţii la fel de subiective ca cele pe care, eventual, le-a făcut intervievatul meu).
M. Cernicova

După acest răspuns am trimis un nou mesaj doamnei Cernicova, din care citez:

Doamnă Cernicova,
Cred că avem păreri diferite despre rostul meseriei de ziarist. Eu cred că rostul unui ziarist este informarea corectă a opiniei publice, nu preluarea rolului de portavoce pentru dezinformările diferitelor grupuri de interese. Dacă răspunderea principală pentru informaţia falsă din interviu aparţine într-adevăr celui interviat, atunci cînd ziaristului i se atrage atenţia că a difuzat, fie şi involuntar, o informaţie falsă, el are datoria, faţă de cititorii săi, să publice o dezminţire. Sînt cazuri vestite în jurnalistica mondială (de pildă, cel cu armele irakiene de distrugere în masă) în care ziare vestite au publicat dezminţiri şi şi-au cerut scuze faţă de cititori, neîncercînd să-şi ascundă responsabilitatea sub comoda scuză că doar au citat din declaraţiile unor personalităţi. În cazul particular al declaraţiei lui Gelu Voican, eu nu v-am oferit vreo opinie sau declaraţie subiectivă a cuiva, ci o înregistrare video de la TVR din 22 decembrie 1989 care dovedeşte limpede că declaraţia lui Voican despre sigilarea armelor de către securişti din ordinul lui Iulian Vlad începînd din „18 decembrie” este falsă (pe 22 decembrie unitatea de securitate a respectivului era înarmată şi gata de intervenţie). Aş putea să vă dau şi alte dovezi că pretinsul ordin din 18 decembrie a lui Iulian Vlad n-a existat, conform principiului KISS (keep it short and simple) intenţionat mă limitez doar la acea declaraţie care e înregistrată video şi spusă „la cald” în 22 decembrie 1989, într-un context în care nici nu era vorba de generalul Vlad, deci simpatiile sau antipatiile personale faţă de acesta n-au jucat nici un rol.

În noul ei răspuns, doamna Cernicova reafirmă că nu este responsabilă să dea vreo dezminţire căci ea nu putea să „cenzureze” cele relatate de o persoană interviată şi mă îndeamnă să mă adresez direct redacţiei „Agenda Zilei”.

Deşi mă adresasem deja redacţiei încă din 17 decembrie 2008 (cînd fusesem îndemnat să iau legătura cu doamna Cernicova), în 21 ianuarie 2009 m-am adresat din nou redacţiei „Agenda Zilei” cerînd să publice dezminţire, arătînd şi corespondenţa pe care o avusesem cu doamna Cernicova. Afirmaţia că eu aş fi dorit cenzurarea spuselor lui Gelu Voican este o răstălmăcire răuvoitoare, căci eu cerusem dezminţirea acelei afirmaţii, nu cenzurarea ei. O conferenţiară universitară precum Mariana Cernicova ar trebui să-şi dea seama de diferenţa dintre cenzură şi dezminţire. Cred că e foarte bine ca presa să consemneze cu acurateţe declaraţiile persoanelor publice, căci acestora nu trebuie să le fie refuzat dreptul de a se autocompromite prin propriile lor declaraţii. Dar, dacă faptic declaraţiile nu corespund adevărului, este datoria presei faţă de proprii cititori să-i informeze care este adevărul.

Efortul meu a fost zadarnic, pînă acum „Agenda Zilei” n-a publicat dezminţirea.

Toată această întîmplare arată cîteva caracteristici ale ziarului „Agenda Zilei”, care pot fi regăsite şi în alte părţi în presa românească:

– Nu interesează absolut deloc adevărul despre subiectele relatate, ci doar crearea impresiei în opinia publică că ei caută adevărul. În 17 decembrie au publicat interviul cu Voican despre revoluţie ca să poată bifa că şi-au făcut datoria la aniversarea revoluţiei, dar nu pentru că ar fi realmente interesaţi de acest subiect.

– Nu deranjează deloc faptul că au publicat informaţii false, cîtă vreme au „acoperire” prin faptul că au citat din declaraţiile cuiva, deci pot pretinde că informaţia falsă nu provine de la ei ci de la altă sursă. Rolul de portavoce pentru dezinformări nu deranjează.