În cartea mea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (Editura Sedona, Timişoara 1999, pag. 177), dar și pe acest blog (linc) am reprodus un punct de vedere exprimat în 1994 de Parchetul Militar cu privire la „războiul radio-electronic”, în Sinteza cercetărilor legate de revoluția din 1989 de pînă la acea dată. Iată ce spunea atunci Parchetul Militar:
Considerăm util să menţionăm aici că, în cursul cercetărilor întreprinse asupra fenomenelor de „război radio-electronic” şi „diversiune”, parchetul militar a fost pus într-o situaţie limită.
Pe de o parte, ceea ce s-a definit ca „diversiune telefonică” nu poate fi acum probată prin mijloace materiale (inclusiv mijloace tehnice). Pe de altă parte, chiar în situaţia în care s-a încercat administrarea unor probe materiale referitoare la „războiul radio-electronic” parchetului i-au fost puse la dispoziţie doar concluziile unor specialişti militari. Cum o anchetă penală nu poate fi executată după principiul „crede şi nu cerceta”, în anumite cauze au fost solicitate mijloace de probă – situaţii aero-spaţiale şi benzi magnetice (materiale care, după opinia noastră, ar fi trebuit păstrate chiar şi numai ca material istoric şi de analiză pentru Marele Stat Major, dacă avem în vedere caracterul deosebit şi singular al acţiunilor de luptă din acea perioadă).
În mod oficial s-a răspuns că respectivele materiale au fost distruse, la expirarea termenului de păstrare.
(Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990 – 1994, în cauze privind evenimentele din decembrie 1989, pag 304-305)
