Idei UE de azvîrlire a banilor pe fereastră: 1,8 miliarde euro necesare pentru desfiinţarea ghenelor de gunoi de la blocuri

„România are nevoie de 1,8 miliarde de euro pentru a desfiinţa ghenele de gunoi de la blocuri”, a anunţat recent Silvian Ionescu, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (linc). Motivul este că, datorită toboganelor de la blocuri, gunoiul românesc nu este colectat selectiv într-o proporţie îndestulătoare, ceea ce a deranjat însăşi Măria Sa Comisia Europeană. Continuă lectura

Uniunea Europeană ustură la buzunar. De ce s-a scumpit evacuarea gunoiului în judeţul Timiş

Firma timişoreană Retim, care are ca obiect de activitate adunarea gunoiului din gospodăriile populaţiei, îi explică unui cetăţean din satul Chişoda de lîngă Timişoara de ce taxa de colectare a gunoiului s-a scumpit, de la 2,94 lei la 8,82 lei/gospodărie (la care se adaugă TVA). Adică, noul tarif e de 3 ori mai mare decît cel vechi.

„Gestionarea deşeurilor (…) din municipiul Timişoara şi comunele limitrofe s-a schimbat complet.

Pentru noul sistem de gestiune, care prevede balotarea şi depozitarea deşeurilor municipale pe o perioadă de maxim un an de zile, S.C. Retim Ecologic Service S.A. a achiziţionat o instalaţie modernă de balotare cu folie stretch rezistentă la razele ultraviolete, sistem care permite depozitarea în condiţii de securitate din punct de vedere al protecţiei mediului şi a sănătăţii populaţiei. Funcţionarea acestei instalaţii necesită consumuri energetice relativ mari, fapt ce duce implicit la creşterea costurilor cu neutralizarea. Pe lîngă consumurile energetice, la creşterea costurilor contribuie în mod substanţial şi cheltuielile cu ambalarea şi costul foliei speciale.

Deşeurile astfel ambalate trebuie transportate în mod obligatoriu la depozitul ecologic Ghizela.

Datorită acestor cheltuieli suplimentare este necesară modificarea tarifului în sensul creşterii acestuia”, se explică în răspunsul semnat de directorii Retim inginer Florin Cepănariu şi economist Gheorghe Para. Continuă lectura

Primăria Timişoara a distrus un puiet de măr pe care-l sădisem

Săptămîna trecută o hoardă de angajaţi ai Primăriei Timişoara, înarmaţi cu motocositoare, s-au apucat să taie iarba de lîngă blocul în care locuiesc. Cu acest prilej au tăiat şi un puiet de măr pe care îl sădisem anul acesta. La început i-am dus apă zilnic cu găleata, apoi a fost vreme ploioasă şi n-a mai fost nevoie. Mă bucurasem că puietul s-a prins, dăduse frunze şi începea să crească. Era de peste un metru înălţime, în nici un caz nu se confunda cu iarba din jur. Mă gîndeam deja că peste cîţiva ani copiii cartierului vor avea de unde să culeagă mere, cu puţin noroc şi fiică-mea ar fi putut culege cîteva fructe (dacă copiii de ţigani din zonă le mai lăsau neculese). Au avut grijă angajaţii Primăriei Timişoara să-mi strice bucuria. Continuă lectura

Uniunea Europeană ustură la buzunar: S-a scumpit taxa pentru colectarea gunoiului la Timişoara

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană au început să curgă şi binefacerile aferente. Printre altele, Uniunea Europeană ne ajută să depozităm gunoiul în condiţii ecologice.

Ca urmare a normelor de mediu adaptate standardelor europene, Ministerul Mediului a interzis folosirea gropii de gunoi de la Parţa, lîngă Timişoara. Gunoaiele vor trebui duse mai departe, ceea ce înseamnă costuri suplimentare. Îmi îngădui să observ că înseamnă şi poluare suplimentară, căci miile de tone de gunoaie sînt transportate cu camioane care ard benzină, deci poluează mediul înconjurător şi contribuie la încălzirea globală a planetei. Treaba asta nu pare însă să deranjeze Ministerul Mediului. Important e să se poată raporta la Bruxelles că respectăm standardele de depozitare a gunoaielor.

Rezultatul concret al acestei stări de fapt este dublarea preţului la serviciul de salubritate. Dacă în decembrie 2008 acest serviciu costa 4,19 lei/persoană/lună, din ianuarie 2009 timişorenii plătesc 8,37 lei/persoană/lună. Asta după ce în mai 2008 mai existase o mărire a taxei de salubritate cu 20%.

Nu numai timişorenii simt pe piele proprie scumpirea taxei pentru evacuarea gunoiului, ci şi locuitorii satelor timişene, căci normele europene înseamnă „desfiinţarea obligatorie a gropilor de gunoi comunale”, cum explică „Renaşterea Bănăţeană” din 22 februarie 2009.

De fapt, nu e nici o tragedie pentru mediul înconjurător dacă lîngă fiecare localitate, urbană sau rurală, există cîte un loc cu destinaţia groapă de gunoi. Birocraţii fac însă ceea ce se pricep ei mai bine: decretează existenţa unor grave probleme cu a căror rezolvare trebuie ei să se ocupe. Pe banii noştri, desigur.

Mai citeşte, pe aceeaşi temă:
Poruncă „ecologistă” a Uniunii Europene: Români, produceţi cît mai multe deşeuri!
Uniunea Europeană ustură la buzunar: Trei milioane de şoferi ar putea fi siliţi să renunţe la maşini
Uniunea Europeană ustură la buzunar: Gazul metan. În pregătire: centralele de apartament

Ambalarea şi etichetarea obligatorie – metodă prin care Statul Maximal elimină de pe piaţă micii producători

Ţăranii care vin cu brînză sau caş în pieţe vor trebui să ambaleze marfa şi să o eticheteze, conform unor noi reglementări ale Direcţiei Sanitar-Veterinare. Cei care nu se conformează riscă o amendă de pînă la 30 milioane lei vechi.

Este o nouă măsură impusă de alinierea României la standarde europene, prin care se realizează unul din adevăratele obiective ale Uniunii Europene: eliminarea de pe piaţă a micilor producători, în favoarea marilor trusturi susţinute de birocraţia de la Bruxeles.

Propagandistic, lucrurile sînt prezentate ca o expresie a grijii faţă de om care-i animă pe birocraţi, pe necesitatea protecţiei consumatorului. Dacă marfa are o etichetă pe care scrie numele producătorului şi termenul de garanţie, consumatorul nemulţumit ştie pe cine să reclame dacă i s-a vîndut marfă proastă.

De fapt, în pieţele ţărăneşti există un fel mult mai eficient de protecţie a consumatorului: acesta are dreptul să guste din marfă înainte de cumpărare. Astfel, clienţii pot să-şi dea seama de calitatea mărfii mult mai bine decît pe baza unei etichete care să certifice corespunderea cu nu ştiu care standard înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară. Degustarea este prevăzută şi în legislaţie ca drept al cumpărătorului. Art. 1301 din Codul Civil spune: „În privinţa vinului, oloiului şi altor asemenea lucruri care, după obicei, se gustă înainte de a se cumpăra, vinderea nu există pînă ce cumpărătorul nu le-a gustat şi n-a declarat că-i convin”. Dar în scumpa noastră patrie instrucţiunile Direcţiei Sanitar-Veterinare sînt mai importante decît legi organice precum Codul Civil. Exact acest drept de degustare al clientului, care este unul din principalele avantaje ale pieţii ţărăneşti, este eliminat prin noile reglementări de tip „european”. Consumatorul, a cărui protecţie se invocă, nu mai are dreptul să controleze singur calitatea mărfii, prin degustare, ci trebuie să se încreadă în echipele de birocraţi ale Direcţiei Sanitar-Veterinare care vor face controale periodice în gospodăriile producătorilor şi vor emite certificate de calitate.

Gospodăriile ţărăneşti nu dispun de linii de ambalare şi etichetare a produselor, şi tocmai asta e ideea – ţăranii să nu mai vîndă direct în piaţă, ci numai prin intermediul marilor firme. Investiţia într-o linie de ambalare şi etichetare este prea împovărătoare pentru o gospodărie ţărănească, ea se justifică numai la firmele mari, care au de ambalat cantităţi de ordinul tonelor. Dacă firmele mari oferă ţăranilor preţuri prea mici pentru producţia lor, acestora nu le rămîne decît să protesteze zadarnic (cum au mai făcut-o), dar modalitatea eficientă de protest – refuzul de a mai livra procesatorilor şi vînzarea mărfii direct către consumatori – devine imposibilă ca urmare a acţiunilor funcţionarilor Statului Maximal.

Deocamdată, ţăranii români adoptă rezistenţa pasivă. După cum scrie ziarul „Deşteptarea” din Bacău, în acel judeţ doar 33 de producători s-au înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară, acesta fiind şi motivul pentru care respectivul organism birocratic a stabilit deocamdată un nivel relativ scăzut al taxelor. Dar după ce producătorii vor fi prinşi în angrenajul birocratic taxele vor fi treptat mărite şi se vor introduce noi obligaţii privind controale periodice, care se vor face desigur tot contra cost. Scopul urmărit este de a face ca preţurile de pe piaţa ţărănească să nu fie mai scăzute decît cele înregistrate la supermarcheturi. În Uniunea Europeană se acceptă ca pe piaţa ţărănească să se vîndă maxim 5% din produse, şi numai pe segmentul de preţuri înalte.

Eforturile birocraţilor dau rezultate: în judeţul Braşov, de pildă, numărul bovinelor s-a redus cu 20% numai în ultimul an, tot mai mulţi crescători de animale renunţînd la afacere.

Un alt efect al obligativităţii ambalării şi etichetării produselor îl constituie creşterea cantităţii de deşeuri produse de fiecare gospodărie. La blocul meu, de pildă, în urmă cu 2-3 ani erau destule 2 tomberoane de gunoi, iar acum sînt 3 tomberoane care devin arhipline pînă la ziua ridicării gunoiului. Creşterea cantităţii de gunoaie este bucuria ecologiştilor, care au astfel obiect de activitate (şi de încasat bani) din afacerile cu reciclarea ecologică a deşeurilor.

Evoluţia actuală a fost anticipată într-un alt articol al meu mai vechi: Uniunea Europeană interzice libera concurenţă.

Ideologia Statului Maximal, triumfătoare în Timişoara: pentru orice copac sădit trebuie autorizaţie

Primăria Timişoara este cunoscută pentru lupta pe care o duce împotriva copacilor din oraş. Recent, în multe zone ale oraşului au fost ciuntiţi copacii, de le-au rămas doar trunchiurile. Pentru asemenea fapte, a ajuns să fie amendată de garda de mediu.

Acum, primăria pregăteşte un nou regulament privind factorii de mediu. Desfiinţarea pomilor fructiferi din oraş şi obligativitatea obţinerii de aprobare de la primărie atunci cînd se doreşte tăierea sau sădirea oricărui „material dendrologic” sînt cîteva din prevederile noului regulament.

Nu cred că au existat timişoreni care s-au plîns la primărie de existenţa pomilor fructiferi. Una din caracteristicile birocraţilor este însă faptul că ei pot stabili nevoi ale cetăţenilor de care cetăţenii înşişi nu-şi dau seama. Cu ce anume încurcă existenţa răzleaţă a unor pomi fructiferi în Timişoara? Explică Vasile Ciupa, şeful Direcţiei de Mediu a Primăriei: sînt anumite specii cu probleme, care n-ar fi bine să fie plantate. Pomii fructiferi vor dispărea din oraş! Conform legii, aceştia nu mai au ce căuta în oraş, aşa că se interzice plantarea de pomi fructiferi”, adăugînd: „un studiu arată că 70 la sută din pomii fructiferi de pe străzile Timişoarei nu mai fac fructe, sînt neproductivi”.

Am îndoieli cu privire la exactitatea acestui studiu, dar chiar dacă ar fi aşa, pentru ce e nevoie de înlocuirea acestor pomi? Cu ce e mai bun un copac care 100% nu face fructe decît un pom care are 30% şanse să rodească? Una din bucuriile copilăriei – de a culege fructe din pomi – e pe cale să fie interzisă în Timişoara!

Dl. Ciupa foloseşte şi argumentul suprem: „conform legii”. Nu spune despre care lege e vorba. Unul din avantajele sistemului legislativ foarte complicat, tipic Statului Maximal, este că birocraţii pot oricînd să închidă gura cetăţeanului cu expresia „aşa zice legea”. Cetăţeanul, care n-are de unde şti toate legile existente, nu poate practic să verifice afirmaţiile birocraţilor. Ăsta e şi scopul supralegiferării – a face din lege un apanaj al unei tagme restrînse – avocaţi, consilieri juridici – şi a putea îmbrobodi oricînd cetăţeanul obişnuit, care n-are bani să-şi angajeze avocaţi. Pun la îndoială spusele domnului Ciupa, căci Legea pomiculturii nr. 348/2003 (republicată în M.O. 300 din 17 aprilie 2008) prevede:

art. 6: (1) Plantaţiile de pomi fructiferi, arbuşti fructiferi şi căpşuni se realizează cu precădere în zonele consacrate, pe terenuri cu condiţii ecologice favorabile fiecarei specii, denumite areale pomicole.

(3) Pomii şi arbuştii fructiferi situaţi în curţi, grădini, păşuni, fîneţe, aliniamente şi ale căror produse nu fac obiectul comercializării pe piaţă fac parte din categoria pomi răzleţi şi nu se evidenţiază în cadastrul pomicol.

art. 9: (1) Înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni se face în zone consacrate, alegerea speciilor şi soiurilor este opţiunea liberă a oricărui proprietar sau deţinător de teren, la recomandarea specialiştilor autorizaţi în acest scop, conform prevederilor legale.

art. 13: (3) Sînt exceptate de la obţinerea autorizaţiei de plantare colecţiile de pomi şi arbuşti fructiferi, culturile pomicole de concurs şi parcelele experimentale.

Deci chiar şi legea pomiculturii, tributară ideologiei statului maximal, vorbeşte de nevoia de autorizaţii numai pentru plantaţii de pomi fructiferi, nu pentru pomii răzleţi, cum sînt în oraşe. Personal, nici în cazul livezilor de mari dimensiuni, nu înţeleg nevoia autorizării cerută de legea pomiculturii. Este vreun proprietar care vrea să înfiinţeze o livadă într-un loc în care specialiştii autorizaţi consideră că nu sînt condiţii ecologice favorabile? Problema lui, n-are decît să dea faliment, de ce se amestecă Statul în asta?

Iniţiativa interzicerii pomilor fructiferi aparţine numai Primăriei Timişoara. Obligarea la obţinerea autorizaţiei pentru tăierea unui copac e firească cînd se taie un copac de pe terenul Primăriei, dar în curtea proprie oamenii ar trebui să poată face ce vor. Iniţiativele cetăţeneşti spontane de sădire a copacilor pe spaţiile verzi ar trebui încurajate. Dar primăria are o Direcţie de Mediu cu o mulţime de angajaţi care trebuie să-şi justifice salariile. Pentru păstrarea acestor angajaţi e nevoie de planuri de tăiere a anumitor copaci, pentru a se pune alţii în loc, şi de proceduri birocratice pentru fiecare copac sădit (sădeşti copacul în jumătate de oră, dar umbli trei zile pentru autorizaţie). Poate vor face şi o bază de date cu fiecare copac din oraş – nu că ar ajuta asta cu ceva pe timişoreni, dar se mai desfăşoară o activitate. Nimic mai rău decît cetăţeanul care se apucă de capul lui să sădească un copac lîngă casa (blocul) său, fără să ceară bani de la primărie. Păi direcţia de mediu a primăriei are un buget de cheltuit, cu ce o să-şi mai cheltuie banii dacă oamenii îşi amenajează singuri spaţiile verzi? Şi, o ştie orice birocrat: bugetul necheltuit anul ăsta înseamnă reducere de buget pe anul următor.

Prin regulamentul plănuit, primăria va mai realiza un obiectiv: va da de lucru şi poliţiştilor comunitari, care vor trebui să controleze şi să amendeze persoanele care sădesc copaci fără autorizaţie. Cu cît mai multe autorizaţii necesare pentru orice fleac, cu atît mai necesari sînt cei care eliberează autorizaţiile, controlează respectarea lor şi sancţionează abaterile. Cu atît, Statul Maximal se consolidează mai tare. Important e ca cetăţeanul să ştie că nu e de capul lui. Pe cînd autorizaţie pentru respiraţie?

Citeşte şi: Primăria Timişoara îndeplineşte planul european la spaţii verzi

Uniunea Europeană ustură la buzunar: Gazul metan. În pregătire: centralele de apartament

Departamentul pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului României, prin glasul şefului său, dl. Adrian Ciocanea, a venit cu o nouă propunere de îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor: introducerea unei taxe pentru centralele de apartament.

Prin această taxă se mai rezolvă o problemă a românilor: centralele de apartament, care consumă gaz metan şi emit bioxid de carbon, sînt prea ieftine. Luîndu-se măsuri fiscale care să scumpească aceste centrale se luptă împotriva încălzirii globale. “Cum ar putea fi taxat un emiţător de CO2, cum este un cetăţean care are o centrală de apartament? El este debranşat de la un CET, care este plătitor de impozite şi taxe pentru a face faţă cerinţelor de mediu”, se frămîntă Adrian Ciocanea.

CET-urile emit şi ele bioxid de carbon, iar cetăţeanul care-şi cumpără centrală este şi el plătitor de impozite şi taxe (inclusiv TVA la gazul metan în continuă scumpire), dar un impozit suplimentar nu strică niciodată. Mai ales pentru cauze nobile. Statul Maximal nu ia impozite decît pentru cauze nobile, precum foamea de bani a birocraţilor, inclusiv a celor care se ocupă de ocrotirea mediului înconjurător şi care, dacă nu există probleme, le născocesc, căci trebuie să-şi justifice salariile. Ar trebui pusă o taxă şi pe respiraţie, căci şi prin respiraţie se emană bioxid de carbon. Cetăţenii mai robuşti să plătească mai mult, căci consumă mai mult aer.

Nu ştiu cum se va rezolva problema celor care şi-au instalat deja centrale, ei cum vor fi taxaţi? O lege care să oblige la obţinerea aprobării prealabile pentru orice aparate care emană bioxid de carbon (centrale de apartament, aragaze, sobe), după modelul controlului armelor şi muniţiilor, ar fi o soluţie. Dacă aprobările vor trebui reînnoite periodic, avem deja asigurate locuri de muncă pe termen lung pentru cei care dau aprobări. Elemente lipsite de spirit civic ar putea încerca să fraudeze sistemul, refuzînd declararea corectă sau reînnoirea la timp a aprobărilor. Nu-i nimic, vom avea locuri de muncă şi pentru echipe de control. Nu se va împovăra bugetul statului, căci totul se va autofinanţa din taxe de autorizare şi amenzi aplicate! Iacă aşa scade şomajul şi creşte PIB-ul!

Repetatele scumpiri ale gazului metan se înscriu şi ele în nobila misiune de educare a românilor în spirit ecologic. S-au scumpit gazele ruseşti, dar mai era o problemă: România are şi zăcăminte proprii, care acoperă 60% din necesar. Tot Uniunea Europeană, săraca, e cea care, spre binele nostru şi al mediului înconjurător, ne impune să scumpim gazele din producţia internă. Înainte de aceste scumpiri a fost nevoie de privatizarea reţelelor de gaz metan ale României, astfel încît profiturile din creşterea preţurilor să intre în buzunarul investitorilor străini, din ţări prietene, membre UE.

Vezi şi: Uniunea Europeană ustură la buzunar – Trei milioane de şoferi ar putea fi siliţi să renunţe la maşini

Uniunea Europeană ustură la buzunar – Trei milioane de şoferi ar putea fi siliţi să renunţe la maşini

“Posesorii de maşini non-Euro ar putea fi siliţi să renunţe la ele pînă la sfîrşitul anului 2011, potrivit unei reglementări europene aflate încă în stadiu de proiect”, ne anunţă “Cotidianul”.

În România, 2,9 milioane de autoturisme, adică 60% din maşinile aflate în circulaţie, sînt non-euro, după aprecierea ministrului mediului Attila Korodi. Sub pretext că acestea poluează prea mult mediul înconjurător se doreşte interzicerea circulaţiei acestora. Forţele politice euroisterice aflate la guvernarea României susţin această măsură, deşi deocamdată, la nivelul Uniunii Europene aceasta este doar un proiect (cu mari şanse de aprobare, ce-i drept, ţinînd cont de stofa din care sînt făcuţi politicienii europeni).

Ecologismul este doar unul din pretextele folosite pentru promovarea Statului Maximal. Populaţia este mai lesne manipulată cînd i se vorbeşte despre idei nobile, cum ar fi salvarea planetei. Constat eficacitatea lobbyului făcut de firmele multinaţionale producătoare de autoturisme, interesate să-şi vîndă producţia. În scopul eliminării producătorilor mai mici de pe această piaţă, şi normele de poluare se schimbă frecvent: după euro 1 a venit euro 2, 3 şi 4. Dacă în 2011 vor trebui eliminate maşinile non euro, peste alţi cîţiva ani standardele se vor ridica şi vor fi interzise şi alte tipuri de maşini. Demagogia ecologistă neglijează însă un fapt: poluarea pricinuită de producerea iar apoi casarea autoturismelor. De la transformarea minereului de fier în autoturism pînă la transportarea maşinilor vechi la cimitirele de maşini, sînt o mulţime de activităţi poluante. Ar fi mai lesne să apărăm natura prin micşorarea producţiei de autovehicule, nemaiobligînd proprietarii să schimbe maşinile vechi, dar “băieţii deştepţi” din Uniunea Europeană, de la cei din industria producătoare de autovehicule pînă la cei specializaţi în reciclarea ecologică a carcaselor de maşini vechi, ar avea de suferit.

Dacă planurile discutate de conducerea Uniunii Europene se vor materializa, posesorii maşinilor “necorespunzătoare ecologic” vor trebui să-şi cumpere maşini noi, constatînd din proprie experienţă că Uniunea Europeană ustură la buzunar. Iar dacă guvernul va finanţa de la buget casarea maşinilor vechi şi acordarea unor compensaţii proprietarilor (ceea ce deja se face prin programul “Rabla”), atunci pe noi toţi, români plătitori de impozite şi taxe, ne ustură la buzunar.

Poruncă “ecologistă” a Uniunii Europene: Români, produceţi cât mai multe deşeuri!

După intrarea României în Uniunea Europeană autorităţile noastre au primit poruncă de la Bruxeles să se preocupe de reciclarea “ecologică” a deşeurilor. Pentru a acoperi costurile acestei reciclări s-a introdus “taxa verde”: o sumă care acoperă costul colectării, tratării, reciclării sau transmiterii spre reutilizare a echipamentelor electrice şi electronice, după cum explica Elena Dumitru, specialist din Ministerul Mediului. Ne cam ustură la buzunar această taxă dar, fiind vorba de un scop nobil – ocrotirea mediului înconjurător -, nu ne plîngem.

Ministrul finanţelor, Varujan Vosganian, are însă o iniţiativă: Să se dea din bugetul statului cîte 50 de euro tuturor celor care vor cumpăra frigidere, aparate de aer condiţionat sau maşini de spălat noi, renunţînd în acelaşi timp la cele vechi. Există programul “rabla” pentru autoturisme, hai să existe unul asemănător pentru frigidere, maşini de spălat sau aparate de aer condiţionat!

Adică: cu o mînă Statul încasează “taxa verde” ca să penalizeze poluatorii ăştia care cumpără produse electronice şi electrocasnice, iar cu altă mînă oferă subvenţii pentru aceleaşi produse. Se încurajează astfel înlocuirea cît mai deasă a acestor aparate cu altele noi, spre beneficiul producătorilor de profil, a căror lobby a fost eficient!

Chestia n-are nimic de-a face cu ocrotirea mediului înconjurător. Cel mai ecologic e să produci cît mai puţine deşeuri, să foloseşti acelaşi frigider/televizor cît mai mult, dacă se strică o piesă să înlocuieşti doar piesa aia, nu să arunci tot aparatul.

Măsura propusă de Vosganian are totuşi o logică: Ministerul Mediului şi-a luat angajament la Bruxeles cu privire la cîte tone de deşeuri va fi capabil să recicleze “ecologic”. Ca să-şi îndeplinească planul, românii trebuie stimulaţi să producă cît mai multe deşeuri. Cu cît mai multe deşeuri se produc, cu atît mai multe se pot recicla ecologic. Mediul înconjurător are de suferit, se cheltuie şi bani aiurea dar nu contează – trebuie raportată la Bruxeles îndeplinirea planului la reciclări ecologice. E vorba aici de angajamente internaţionale asumate de Statul Român.

Cum s-a arătat într-un articol din “România Liberă”, ţara noastră are o “ţintă de colectare” de 4 kg de deşeuri electronice de persoană. Conform angajamentelor asumate de România cu reprezentanţii UE, vor trebui colectate de la populaţie circa 88.000 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (calculatoare, monitoare, televizoare, frigidere, maşini de spălat etc.). “Aceste ţinte nu sînt facultative, sînt obligatorii, iar nerespectarea lor poate avea drept consecinţă penalităţi plătite de statul român”.

Statul tradiţional dă ajutoare celor săraci. Statul modern ia impozite de la cetăţeni ca să aibă de unde da ajutoare şi bogaţilor, care-şi cumpără aparate de aer condiţionat. Nu e vorba aici de protecţie socială sau de mediul înconjurător. În Uniunea Europeană statul este un scop în sine, pentru birocraţi faptul în sine de a rula nişte bani şi a hotărî cum să se cheltuie aceştia e mai important decît problemele concrete care se doresc rezolvate cu acei bani.

Planul de colectare convenit cu UE e la kilogram, n-au importanţă caracteristicile tehnice ale aparatelor. Apelez la cititorii cu conştiinţă civică să-şi cumpere aparate cu cît mai multe kilograme, astfel încît, atunci cînd le vor arunca, Statul să fie ajutat să-şi respecte angajamentele internaţionale asumate. E vorba de felul cum naţia noastră va fi văzută în Europa, să fim patrioţi!