Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Un fals lesne demonstrabil: Extras din Nota informativă prezentată preşedintelui Nicolae Ceauşescu de către Departamentul Securităţii Statului iulie 15, 2009


Acest „Extras din nota informativă prezentată preşedintelui Nicolae Ceauşescu” despre Laszlo Tokes l-am găsit prima oară publicat în cartea lui Constantin Sava şi Constantin Monac „Revoluţia română din decembrie 1989 retrăită prin documente şi mărturii”, Editura Axioma Edit, Bucureşti 2001, pag. 125-128. Am remarcat încă de atunci folosirea, în cuprinsul acestei note pretins prezentată preşedintelui Nicolae Ceauşescu, a expresiei „fostul organ de represiune comunistă”. Concluzia pe care am tras-o este că acea notă e un fals alcătuit după revoluţie, fiindcă e de neconceput ca într-o notă informativă prezentată lui Nicolae Ceauşescu să se folosească expresia „fostul organ de represiune comunistă”. O altă concluzie pe care am tras-o este lipsa de inteligenţă a falsificatorilor istoriei Constantin Sava şi Constantin Monac, care publică un fals atît de lesne demonstrabil. Ca sursă a acestui document ni se dă „Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Conform adresei nr. 323483/09.04.1992”. (more…)