Manipularea mediatică legată de comunicatul Parchetului despre dosarul revoluției

Articol publicat (cu mici diferențe) și pe contributors (linc).

Am prezentat deja textul integral (linc) al comunicatului din 18 decembrie 2017 al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție legat de cercetările din așa-zisul dosar al revoluției. Este interesant și felul cum a fost prezentat acest comunicat în unele mijloace de informare în masă românești.

Pe saitul „Evenimentul Zilei”, în 20 decembrie 2017, Sorin Andreiana scrie: „Parchetul militar confirmă: În decembrie 1989 a fost lovitură de stat!” (linc). Articolul subliniază că Ion Cristoiu, șeful de la „Evenimentul Zilei”, a fost primul ziarist român care a susținut teza loviturii de stat care ar fi acum confirmată și de Parchet (cu privire la rolul lui Ion Cristoiu în popularizarea teoriei loviturii de stat sînt de acord cu Andreiana; eu însumi am subliniat rolul lui Cristoiu în prima mea carte – „Falsificatorii istoriei” – publicată în 1994, în capitolul „Ion Cristoiu – vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluției” – linc). „Iliescu zice că nu la Malta s-a decis soarta lui Ceaușescu, Parchetul îl contrazice”, mai adaugă Andreiana. Aici mă deranjează cum pune problema „Evenimentul Zilei”: De ce scrie că Parchetul îl contrazice pe Ion Iliescu, în loc să scrie că Parchetul îl contrazice pe Marius Mioc?

„Jurnalul Național” intră în faliment

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Una din principalele oficine de falsificare a istoriei revoluției din 1989, „Jurnalul Național”, a intrat în faliment conform deciziei Tribunalului București (linc).

În 2004 „Jurnalul Național”, sub conducerea lui Marius Tucă, a declanșat o viguroasă campanie de rescriere a istoriei revoluției, cu articole aproape zilnice pe acest subiect. Aceasta m-a determinat să public ziarul-ediție specială „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” (10 martie 2004) iar apoi să scriu cartea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național”, publicată în 2005. Întreaga campanie se desfășura sub lozinca „vrem adevărul despre revoluție”, lozincă folosită de altfel de toți falsificatorii istoriei.

Campania din „Jurnalul Național” era legată, după părerea mea, de rejudecarea procesului Chițac-Stănculescu care avea loc la acea vreme. Ziarul s-a manifestat consecvent ca un apărător al generalului Stănculescu și ca mijloc de presiune mediatică asupra instanței de judecată pentru a obține achitarea sa, ori după ce aceasta nu s-a produs, eliberarea din închisoare (linc).

Mentorul campaniei publicistice a „Jurnalului Național” a fost fostul informator plătit al securității Alex Mihai Stoenescu (linc). În 2009 acesta și-a mutat locul de acțiune la ziarul „Adevărul” condus pe atunci de Grigore Cartianu, ziar care începuse o nouă campanie despre revoluție, cu aceeași orientare și aceleași scopuri ca și cea din „Jurnalul Național”. Pe acest blog am semnalat prompt preluarea campaniei din „Jurnalul Național” de către ziarul „Adevărul”: Alex Mihai Stoenescu s-a transferat de la „Jurnalul Naţional” la „Adevărul” (linc)

Consiliul Naţional al Audiovizualului refuză sancţionarea ProTV pentru minciunile despre legea revoluţionarilor

În 16 noiembrie 2016 în cadrul ştirilor ProTV s-a difuzat un material cu privire la reţinerea secretarului de stat Adrian Sanda în ancheta care priveşte eliberarea nelegală de certificate de revoluţionari cu rol determinant: Operaţiune fără precedent împotriva falşilor revoluţionari: Principalul suspect: fostul secretar de stat Adrian Sanda (linc). Subiectul a fost tratat de altfel şi pe acest blog, chiar în aceeaşi zi: Percheziții la SSRMLÎRC. Secretarul de stat Adrian Sanda, reținut (linc).

În cadrul ştirii transmise de ProTV s-au făcut următoarele afirmaţii legate de drepturile de care ar beneficia revoluţionarii:

1968: Studenta Stoian și conferențiarul Niculescu dezvăluie activitatea subversivă a lui Gelu Voican Voiculescu

Continui prezentarea de documente din dosarul de securitate a lui Gelu Voican Voiculescu, după ce am obținut documente necenzurate de CNSAS. Azi voi prezenta niște declarații prin care studenta Stoian și conferențiarul Haralambie Niculescu (pe care Vladimir Tismăneanu, într-un articol din „Evenimentul Zilei” – linc, îl consideră „incomod” pentru partid) dezvăluie o activitate subversivă desfășurată de Gelu Voican Voiculescu în anul 1968. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt explicații adăugate de mine.

Declarație

Subsemnata Stoian Victoria studentă anul V Facultatea de Filozofie declar următoarele:

În seara zilei de 26 XII 1968 la orele 20,30 în timpce mă aflam în aula Facultății de Drept la un spectacol studențesc a venit un necunoscut la mine și m-a întrebat de cine este prezentat spectacolul. I-am răspuns că bănuiesc că este susținut de studenții de la matematică. S-a interesat din cine este formată masa spectatorilor (de la ce facultăți) și îndeosebi dacă cumva sînt studenți de la teatru în sală.

M-a întrebat apoi dacă se intră greu la acest spectacol. I-am răspuns: cu bilet de intrare oricine poate intra foarte simplu.

Direct m-a întrebat ce știu sau mai exact dacă dacă au avut loc demonstrații studențești (simula faptul că nu știe nimic pentru a reveni mai apoi cu amănunte). Singur mi-a spus că a fost arestată Ana Șincai [răposată în iunie 2013; Vladimir Tismăneanu amintește că a fost arestată după ce fusese conducătoarea marșului studențesc „Crăciun 1968” (linc)] de la regie (deci a revenit cu amănunte).

M-a întrebat dacă am avut adunare UTC și ce s-a discutat. I-am răspuns că din moment ce este student trebuie să știe.

Mi-a spus apoi că el a terminat biologia și nu mai poate ocupa un loc într-o facultate pentru a se solidariza cu restul studenților pentru a cere eliberarea studenților arestați. I se părea că asta contravine regimului socialist.

Săptămînalul „România Mare” – duşman al suveranităţii naţionale a României!

Un articol al meu din 2002, pe care l-am inclus apoi şi în cartea „Libertatea şi politrucii” din 2003. Îl reiau acum după dispariţia patronului „României Mari”.

O descoperire macabră face săptămînalul „România Mare” din 28 decembrie 2001: „Poporul român este pe cale să-şi dea sufletul”. Sub acest titlu este publicată o scrisoare către preşedintele american George W. Bush, prin care i se cere acestuia să trimită o comisie în România care să verifice: modul în care au fost irosiţi cei 5 miliarde de dolari găsiţi după asasinarea lui Ceauşescu; privatizările făcute din 1990 pînă în prezent; averea tuturor celor îmbogăţiţi peste noapte; motivele pentru care dosarele hoţilor, tîlharilor, escrocilor se prăfuiesc la Poliţie, Procuratură şi Judecătorii. Deasemenea, Comisia respectivă ar urma să stîrpească corupţia de pe plaiurile mioritice şi ar stabili nomenclaturiştii, securiştii şi miliţienii din structurile puterii.

Dan Pavel, fost director de cabinet al secretarului de stat al SSPR, acuzat că a folosit o diplomă falsă

Evenimentul Zilei din 12 iunie 2014 publică un articol a lui Petrișor Cana (linc) conform căruia Daniel Pavel, fostul director de cabinet a lui Victor Socaciu pe vremea cînd acesta conducea SSPR, ar fi folosit o diplomă falsă de jurist ca să se angajeze la această instituție.

Daniel Pavel este „unul dintre revoluţionarii care au intrat, în decembrie 1989, în sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR), actualul sediu al Ministerului Afacerilor Interne (…) Fotografia sa, surprinsă alături de alţi revoluţionari, în Cabinetul 1, al fostului dictator comunist Nicolae Ceauşescu, a fost publicată în celebra publicaţie franceză „Paris Match” şi a făcut înconjurul lumii”, scrie Evenimentul Zilei.

După rebranduirea lui Ceauşescu urmează rebranduirea lui Iliescu

Rebranding (linc), în limbajul specialiştilor în publicitate, este o operaţiune prin care se realizează modificarea percepţiei consumatorului faţă de un anumit produs. După 1989, specialiştii în publicitate politică, adică propagandiştii, au desfăşurat o activitate susţinută de rebranduire a lui Nicolae Ceauşescu. Dînsul avea o imagine extrem de proastă în rîndul „consumatorilor”, adică a românilor, care simţiseră pe proprie piele felul cum acesta a condus România. A transforma percepţia negativă aproape unanimă a opiniei publice într-o percepţie pozitivă nu era un lucru uşor. S-a muncit însă serios în această direcţie şi, după aproape 25 de ani, putem zice că s-a realizat un progres însemnat.

Principala direcţie propagandistică a acţiunii de rebranduire a lui Nicolae Ceauşescu este schimbarea etichetei de comunist cu cea de naţionalist. Ceauşescu însuşi în întreaga sa viaţă adultă s-a declarat comunist, iar Partidul Comunist la care Ceauşescu aderase încă din tinereţe era un adversar hotărît al naţionalismului. După venirea la putere, comuniştii (în conducerea cărora se afla şi Ceauşescu) au trimis mulţi naţionalişti în închisori pentru convingerile lor politice. Dar, după moartea lui Ceauşescu propagandiştii încearcă să-l transforme în reprezentant al naţionalismului românesc. Pentru propagandişti adevărul istoric nu va fi niciodată o piedică.

Minciunile istoricului Cristian Troncotă. Declaraţia lui Iulian Vlad în procesul revoluţiei de la Timişoara

Cristian Troncotă este un istoric la modă, care apare des în diferite emisiuni televizate (de pildă, în serialul „Moştenirea clandestină” al Monicăi Ghiurco). Pe saitul CNSAS poate fi citită revista „Securitatea” din decembrie 1987 (linc), publicaţie cu circuit închis a fostului Departament al Securităţii Statului, la care colabora cu un articol şi locotenentul major Cristian Troncotă. Avem deci explicaţia faptului că atîta lume din presa dîmboviţeană de astăzi îl consideră pe domnul Troncotă un expert în probleme de istorie recentă a României.

Ce a scris locotenentul major Cristian Troncotă în perioada ceauşistă are mai puţină importanţă. La vremea aceea dumnealui era o persoană prea măruntă şi publicase prea puţin ca să izbutească să se compromită din punct de vedere profesional. Adevărata autocompromitere profesională domnul Troncotă o poate realiza abia acum, în condiţiile libertăţii.

Fanii lui Pacepa trec sub tăcere declaraţiile acestuia legate de presupusa invazie de agenţi sovietici în decembrie 1989

Interviul lui Pacepa de la B1TV, prezentat deja pe acest blog (linc), conţine o declaraţie fermă şi fără echivoc a generalului Ion Mihai Pacepa cu privire la una din teoriile intens vehiculate de mass-media dîmboviţeană cu privire la revoluţia din decembrie 1989. “Nu există nici o dovadă că în 1989 şi 1990 ar fi existat un influx de agenţi sovietici în România”, spune Pacepa, numind această teorie „cîntec de adormit Miţura”. Adică, Pacepa îi consideră pe cei care dau crezare afirmaţiei că în decembrie 1989 zeci de mii de agenţi sovietici ar fi pătruns în România pentru a-l răsturna pe Ceauşescu ca fiind de nivelul intelectual al fostei deputate PRM Miţura Arghezi (linc), fiica poetului Tudor Arghezi, pe vremea cînd avea 3 ani şi tatăl ei i-a compus această poezie.

Ideologia Statului Maximal în acțiune: Apărarea victimelor împotriva voinței victimelor

Hotărîrea Înaltei Curți de Casație și Justiție (judecător Ionuț Matei) în procesul conducătorului MISA Gregorian Bivolaru este neobișnuită în jurisprudența românească, prin faptul că inculpatul a fost condamnat împotriva voinței „victimei”. Mădălina Dumitru, la vîrsta de 16 ani se pare că a făcut sex cu profesorul yoga Gregorian Bivolaru. Acum are 26 de ani și în tot cursul procesului a pretins că raportul sexual nu a existat. Din acest motiv, primele 2 instanțe (fond și apel) l-au achitat pe Gregorian Bivolaru iar instanțele suedeze (unde Mădălina Dumitru s-a prezentat ca martoră) i-au dat acestuia azil politic. La recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a schimbat decizia. Hotărîtor pentru asta par să fi fost înregistrările de convorbiri telefonice de la SRI, care indică că Mădălina Dumitru a mințit. Mă întrebam, de ce dacă Bivolaru a fost condamnat pentru sex cu o minoră, nu e băgată la pușcărie și Mădălina Dumitru, pentru mărturie mincinoasă? (să se facă dreptate pînă la capăt, căci Statul trebuie să apere victimele). Am aflat răspunsul din Evenimentul Zilei, care publică motivarea ÎCCJ în proces (linc):

„deşi a negat constant statutul de victimă a inculpatului, partea vătămată DM nu a solicitat să nu mai figureze în cauză în această calitate, căci dacă s-ar fi transformat într-un martor conform art. 82 C. proc. pen., drepturile sale procesuale s-ar fi restrîns (nemaiputînd să propună şi să administreze probe, să formuleze cereri, excepţii în favoarea inculpatului), iar eventuala sa mărturie mincinoasă ar fi constituit infracţiune (ceea ce nu se întîmplă în cazul părţii vătămate)”.

Instanța a mai reținut că