Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Federaţia maghiară pentru drepturile omului şi revoluţia română noiembrie 18, 2015


Articol publicat și pe contributors (linc)

Szoczi1989

Cartea lui Arpad Szoczi – „Timişoara. Adevărata poveste despre revoluţia română” (editura Partium, Oradea 2014; au apărut şi ediţii în limbile engleză şi maghiară; conform spuselor autorului ediţia în română e mai recentă şi cuprinde ultimele actualizări) este de fapt o carte despre acţiunile organizaţiei americano-canadiene numită Federaţia Maghiară pentru Drepturile Omului, întreprinse împotriva regimului ceauşist, printre care cea mai importantă a fost pregătirea interviului cu Laszlo Tokes care a fost prezentat la televiziunea maghiară în 24 iulie 1989. Interviul a contribuit la consolidarea şi popularizarea statutului de dizident a lui Laszlo Tokes, indirect contribuind astfel şi la izbucnirea revoluţiei române.

Autorul însuşi, născut în Canada într-o familie mixtă maghiaro-germană, a fost activist al Federaţiei Maghiare pentru Drepturile Omului, deci cunoaşte bine subiectul asupra căruia scrie. Alt activist al respectivei organizaţii a fost Istvan Tokes, fratele lui Laszlo Tokes.

Pe același subiect ca și cartea autorul a realizat și un film – „Umbra lui Dracula – adevărata istorie din spatele revoluției române” (linc), cu care în 2010 a primit premiul „Cel mai bun producător de film documentar” la Festivalul Ungar de Filme. Filmul a fost deja prezentat la televiziuni din Ungaria, Canada, Polonia și Spania. În România, filmul a putut fi văzut la Timișoara în decembrie 2009, la aniversarea a 20 de ani de la revoluție (linc). (more…)

 

Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (8). Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române septembrie 23, 2009


A 8-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele şapte părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: „Vechea Europă”, „Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: „Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul „Şah-mat”

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române

Dacă n-ar fi fost surprinzătoarea apariţie în film a fostului prim ministru maghiar Miklos Nemeth, puţin probabil că ungurii ar fi dat atenţie documentarului „Şah-mat”. Dar comentariile lui Nemeth au prefăcut ceea ce altfel ar fi fost considerată o „poveste străină”, într-una care „loveşte propria casă”, ca să spunem aşa. Cei care cred că asemenea narcisism este de domeniul unor persoane izolate – sau, cum pare să creadă o parte a lumii academice americane, o situaţie tipic americană – probabil n-au urmărit niciodată acoperirea în mass media din alte ţări a unei catastrofe de peste hotare sau a unui eveniment sportiv, în care conaţionalii sînt întregul subiect al relatărilor. (more…)