Registrul comunicări teren al serviciului filaj al Securităţii Timiş în decembrie 1989

Am prezentat în trecut pe acest blog 2 rapoarte făcute de Nicolae Mavru, şeful serviciului „F” (filaj) al securităţii Timiş, în decembrie 1989. Vezi:
Raportul Securităţii despre filajul făcut la locuinţa lui Tokes
Raportul serviciului de filaj al Securităţii Timiş din 19 decembrie 1989

Prezint acum şi Registrul cu comunicări din teren al serviciului filaj al securităţii Timiş, din decembrie 1989, primit de mine prin intermediul asociaţiei „Memorialul Revoluţiei”. Comentariile şi explicaţiile mele sînt inserate în text cu litere cursive între paranteze drepte. Uneori am pus semne de întrebare cînd n-am fost sigur că am transcris sau interpretat corect documentul. Se pot observa anumite prescurtări şi indicative folosite de securitate – ajutorul cititorilor acestui blog pentru descifrarea lor ar fi de folos.


[Însemnare pe care după semnătură o identific ca aparţinînd procurorului militar Romeo Bălan, atunci căpitan, azi general pensionat. Cel mai probabil înscrisul acesta a fost depus şi la dosarul „procesului celor 25”] Filele 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76 şi 77 din Registru comunicări teren al Serivicului „F” [filaj], în registrat la M.I. sub nr. 0457/06.05.1989

Procuror militar şef adj[unct] [semnătură Romeo Bălan] Continuă lectura

Raportul filajului Securităţii Timiş din 19 decembrie 1989

Actualizare 21 februarie 2013: Adăugare transcriere.

În cartea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (publicată şi pe internet, dar există diferenţe între varianta on-line şi cea tipărită), am prezentat facsimilul raportului făcut de serviciul filaj al Securităţii în 19 decembrie 1989. În raport sînt descrise evenimentele din răstimpul 16-18 decembrie 1989.

Dezvăluirea acelui raport nu e un lucru nou, textul acestuia a fost deja publicat în ziarul „Timişoara” din 8 decembrie 1990. Să mă ierte cititorii că le prezint asemenea vechituri, dar cred că sînt folositoare pentru cei care susţin teoria lui Ion Iliescu: „nu vom şti niciodată adevărul despre revoluţie, aşa cum nici americanii nu ştiu adevărul despre moartea lui Kenedy”. Nou în cartea mea, iar acum şi pe internet, este doar prezentarea documentului facsimil.

Diferite nume de persoane care au rămas după 1989 în anonimat sînt remarcate printre revoluţionari în acest raport al Securităţii: Anca Petrighean, Dan Moisescu, Dan Lunceanu, Iosif Straub. Singura persoană relativ cunoscută este Nicolae Harsanyi, care era menţionat şi în raportul din 17 decembrie 1989, prezentat anterior pe acest sit.

Vezi şi Raportul Securităţii despre filajul făcut la locuinţa lui Tokes.

Continuă lectura

Raportul Securităţii despre filajul făcut la locuinţa lui Tokes

Actualizare (21 februarie 2013): Adăugare transcriere.

Prezint mai jos raportul făcut în 17 decembrie 1989 de şeful serviciului de filaj al Securităţii Timiş, maiorul Nicolae Mavru, despre ceea ce a constatat el şi oamenii din subordinea sa în zilele de 16 şi 17 decembrie 1989 în zona locuinţei lui Laszlo Tokes. Pentru Securitate, Laszlo Tokes avea porecla „obiectivul Vasile”. Am publicat acest raport în cartea mea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”, tipărită în 2005. Sînt 2 rapoarte de filaj la care am avut acces, acesta este primul, iar în varianta de pe internet a cărţii mele (care a apărut înaintea variantei tipărite) acest raport lipseşte. Numele care sînt menţionate în raport pot fi numele reale ale persoanelor sau, în cazul celor care erau deja în vizorul Securităţii, poreclele date de Securitate. Într-un caz – al viitorului deputat PNŢCD Petru Dugulescu, se dă atît numele cît şi porecla („Dudu”). O altă persoană cunoscută care apare în raport este Gheorghe Şerban, cunoscut şi ca George Şerban, cel care în martie 1990 va fi unul din autorii „Proclamaţiei de la Timişoara”. Nicolae Harsani (Harsanyi) a devenit, după revoluţie, apropiat al Societăţii „Timişoara” (cea cu Proclamaţia), apare în colegiul editorial al revistei „Altera” editată de Liga Pro Europa, şi într-o vreme lucra, dacă nu cumva mai lucrează şi acum, la Universitatea statului Carolina de Nord din Chapel Hill (SUA), unde scria şi comentarii legate de revoluţia din 1989 (vezi de pildă acest comentariu din memoria cache a google).

În raport e scris că după ce s-a scandat „UMT-ul” un grup de demonstranţi s-a îndreptat spre zona industrială Calea Buziaşului. UMT-ul (Uzinele Mecanice Timişoara) nu se află în Calea Buziaşului, ceea ce a contat a fost ideea de a merge la marile întreprinderi pentru a obţine sprijinul muncitorilor.

Continuă lectura