Curtea de Apel Mureş confirmă pedeapsa de 7 ani închisoare pentru şeful BNR Dorin Lazăr Maior

Dorin Lazăr Maior, alături de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, în prezidiul Congresului BNR din septembrie 2008

Dorin Lazăr Maior, alături de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, în prezidiul Congresului BNR din septembrie 2008; în „Evenimentul Zilei” poza a fost decupată pentru a-l exclude pe Emil Constantinescu

Curtea de Apel Mureş a respins recursul înaintat de preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dorin Lazăr Maior, împotriva sentinţei Judecătoriei Tîrgu Mureş, prin care acesta fusese osîndit pentru şantaj la 7 ani închisoare cu executare. Totodată instanţa a admis recursurile declarate de coinculpaţii Tiţion Ovidiu şi Aprofirei Florina, reducîndu-le pedeapsa la 4 respectiv 3 ani închisoare, iar în cazul lui Aprofirei dispunînd suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Florina Aprofirei este la rîndul ei revoluţionară, fiind subiect de scandal în presă faptul că a primit titlul de luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite deşi avea doar 10 ani în 1989 (linc). Aprofirei a fost secretara şi, după unele surse, tovarăşa de viaţă a domnului Maior. Una din părţile vătămate din proces – omul de afaceri braşovean Iulian Doftoreanu, despre care instanţa a constatat că a fost victimă a şantajului făcut de Dorin Lazăr Maior, este şi el posesor de certificat de revoluţionar remarcat prin fapte deosebite.

De pe portalul instanţelor (linc) redau hotărîrea instanţei: Continuă lectura

SSPR cere în instanţă anularea a sute de certificate de revoluţionar. Lista celor daţi în judecată

Nouă actualizare a listei se găseşte la http://wp.me/pjejF-467

Actualizare: Adăugare dosar 27118/3/2013 Tribunal Bucureşti şi completare dosar 27764/3/2013.

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a demarat mai multe procese împotriva unor revoluţionari, la secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Tribunalului Bucureşti cît şi a unor tribunale de provincie, avînd ca obiect „anulare act administrativ”. Din informaţiile mele se doreşte prin aceste acţiuni anularea certificatelor de revoluţionar a respectivelor persoane.

Există o problemă cu aceste procese. Articolul 1 aliniatul 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (linc) spune: Continuă lectura

Pronunţarea în procesul lui Dorin Lazăr Maior – amînată pentru 28 februarie

Judecătoria Tîrgu Mureş a amînat pentru 28 februarie pronunţarea în procesul preşedintelui Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dorin Lazăr Maior, aflu de pe portalul instanţelor (linc). Continuă lectura

Procesul şefului Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dorin Lazăr Maior, a rămas în pronunţare pentru 14 februarie

Actualizare: Rechizitoriul pe baza căruia a fost trimis Maior în judecată poate fi citit aici (linc).

Judecătoria Tîrgu Mureş a finalizat dezbaterile în cauza privind pe Dorin Lazăr Maior, preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor. Pronunţarea este plănuită pe 14 februarie 2013, conform portalului instanţelor (linc).

Dorin Lazăr Maior, revoluţionar braşovean şi preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, fost parlamentar PRM şi PSD, secretar executiv al PSD însărcinat cu problemele revoluţionarilor (linc) (propus în această funcţie de Victor Ponta şi Ion Iliescu), a fost trimis în judecată pentru şantaj. Alături de dînsul au mai fost inculpaţi Florina Aprofirei, la rîndul ei revoluţionară (avea 10 ani la revoluţie – linc) şi Ovidiu Tition. Printre reclamanţi s-a numărat un revoluţionar braşovean – Iulian Doftoreanu. Continuă lectura

Dorin Lazăr Maior a cerut recuzarea judecătorului. Cerere respinsă

În procesul penal în care preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dorin Lazăr Maior, e judecat pentru şantaj (dosar 108.1/234/2009 al Judecătoriei Tîrgu Mureş – linc), în 9 mai a fost un nou termen de judecată. Cu acest prilej inculpaţii Dorin Lazăr Maior şi Florina Aprofirei au cerut recuzarea judecătoarei Andreea Mihaela Sescu. Continuă lectura

Congresul BNR de la Bucureşti: Ion Iliescu, iarăşi preşedinte de onoare, Dorin Lazăr Maior – preşedinte

Azi a avut loc la Bucureşti, la palatul parlamentului, congresul Blocului Naţional al Revoluţionarilor.

După cum anunţă Agerpres (linc), cei aproximativ 1200 de participanţi l-au ales pe Ion Iliescu preşedinte de onoare şi pe Dorin Lazăr Maior (fost deputat PRM şi PSD) preşedinte. Secretar general a fost ales Codrin Ştefănescu, deasemeni fost deputat PRM şi PSD, trecut şi prin Partidul Conservator, revenit la PRM în 2009, de unde şi-a dat demisia în aprilie 2011 pentru a reveni la PSD în iunie 2011, unde a primit funcţia de secretar al Consiliului Naţional (linc).

La congres au fost propuşi pentru funcţia de secretar de stat la SSPR domnii Puiu Nicolae Fesan (liberal, care a mai ocupat acest post pînă în 2008) şi Dorin Lazăr Maior. Hotărîrea în această privinţă îi va aparţine noului prim-ministru Victor Ponta.

Anul trecut Blocul Naţional al Revoluţionarilor se împărţise în 2 facţiuni rivale, care au ţinut congrese în aceeaşi zi – 3 septembrie 2011 (linc) – în localităţi diferite. Cea mai mare participare a avut-o atunci congresul organizat de aripa George Costin (linc), care era pe atunci conducătorul SSPR, numit de guvernarea PDL. În paralel, la Timişoara, a organizat şi Dorin Lazăr Maior un congres, despre care am relatat (linc).

Arestarea lui Costin şi căderea guvernului PDL, care devenise oricum nepopular printre revoluţionari ca urmare a suspendării plăţii indemnizaţiilor pentru luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite (linc), a făcut ca mulţi şefi de organizaţii revoluţionare care se manifestau de partea lui Costin (implicit a PDL) în 2011 să devină acum susţinători ai grupului lui Dorin Lazăr Maior. Continuă lectura