Francisc Tobă la Sibiu, 25-26 decembrie 1989 (video)

Pe canalul youtube Porto Music a apărut alaltăieri o filmare despre care se zice că a fost făcută în 25-26 decembrie 1989 cu domnul Francisc Tobă, parlamentar ales pe lista AUR dar de care AUR s-a dezis după ce au apărut în presă acuzații cu privire la faptele sale din revoluție. Plenul Camerei Deputaților a votat validarea mandatului deputatului Francisc Tobă (linc), deși AUR ceruse invalidarea acestui mandat. Validarea a fost votată cu 155 voturi pentru, 8 împotrivă, o abținere, iar 3 deputați au lipsit de la vot.

Cu privire la Tobă, amintesc că am publicat ce am avut disponibil din rezoluția Parchetului care se referă la dînsul: Scoaterea de sub urmărire penală a lui Aurel Dragomir și Francisc Tobă de la Sibiu (linc).

Prezint acum și filmarea recent apărută public pentru completarea imaginii personajului.

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

George Simion anunță retragerea lui Francisc Tobă dintre parlamentarii AUR (video). Pe alt sait al meu, documente1989, găsiți rezoluția Parchetului legată de Francisc Tobă

Unul dintre parlamentarii aleși pe lista AUR la ultimele alegeri este Francisc Tobă, care a fost învinuit pentru fapte săvîrșite la revoluție, la Sibiu. Pe un alt sait al meu, documente1989, am publicat rezoluția Parchetului referitoare la revoluția din Sibiu (linc), prin care se dispune scoaterea de sub urmărire penală a lui Aurel Dragomir și neînceperea urmăririi penale pentru Francisc Tobă. Din rezoluția primită de mine, care conține și o descriere a faptelor din decembrie 1989 de la Sibiu, lipsesc cîteva pagini (din 310 pagini am primit doar 292). Așa am primit documentul, cu pagini lipsă, și ăsta e și motivul pentru care pînă acum nu l-am publicat, deși îl aveam de ani de zile. Acum public ce am fiindcă subiectul Francisc Tobă a devenit de actualitate. Rog cititorii care pot face rost de paginile lipsă să mi le trimită și mie. Motivul neînceperii urmăririi penale pentru Tobă este prescripția.

Șeful AUR, George Simion, a anunțat într-o filmare pe facebook că a hotărît retragerea lui Francisc Tobă dintre parlamentarii AUR. Nu știu exact ce înseamnă asta – Tobă și-a dat demisia și va fi înlocuit cu următorul de pe lista de candidați AUR ori va fi parlamentar, dar AUR nu-l mai recunoaște ca făcînd parte din grupul său parlamentar?

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (117). Sibiu

Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

În octombrie 2015 în dosarul revoluției s-a dat o nouă ordonanță de clasare, dar eu voi continua să prezint pînă la capăt ordonanța din 2010. Ordonanța din 2015 copiază în mare parte ceea ce fusese stabilit prin ordonanța din 2010.

Vezi şi primele părţi ale acestei ordonanţe:
– Consideraţii generale
– Istoricul dosarului
– Situaţia de fapt generală
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (2)– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (3)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (4)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (5)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (6)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (7)
– Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi de maşini militare
– Bucureşti. Ucişi prin împuşcare în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Răniţi în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (8)
– Bucureşti. Agresaţi, reţinuţi, răniţi
– Bucureşti. Răspînditori de manifeste şi alţii
– Bucureşti. CC – situaţie generală
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2)
– Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5)
– Bucureşti. Un securist rătăcit în CC
– Bucureşti. Moartea generalului Milea
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu
– Bucureşti. Televiziune – situaţia generală
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (1)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (3)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (4)
– Bucureşti. Televiziune. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
– Bucureşti. Televiziune. Margareta Costea
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (5)
Bucureşti. Radiodifuziune
Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (1)
Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (1). Militari împuşcaţi în autobuze sau camioane
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (1)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (1)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în TAB sau în elicopter
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (3)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (3)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Moartea rugbyştilor Durbac şi Murariu
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (4)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Autobuzul mitraliat
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Uslaşul Soldea
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
Otopeni
Bucureşti. Şoseaua Olteniţei
Bucureşti. Fabrica de Elemente de Automatizări. Răniţi falşi?
Bucureşti. Casa Scînteii
Bucureşti. Spitalul Militar Central, Spitalul Colţea şi Calea Moşilor
Bucureşti. Colentina, Linia de centură – Domneşti, Operă, Piaţa Unirii, Spitalul Caritas
Bucureşti. Strada Eforie, şoseaua Pantelimon, Griviţa Roşie, 23 August, Bucur Obor
București. Str. Lemnea
București. Zonele Beldiman, Arhivele Statului, Tei – Barbu Văcărescu, spitalul Floreasca, șoseaua Viilor
București. Șoseaua Chitilei (inclusiv comuna Chitila), Calea Griviței și întreprinderea Laromet
București. Cadavre neidentificate
Timișoara
Brașov. Deschiderea focului
Braşov. Răniţi şi ucişi în zona Consiliului Judeţean
Brașov. Zona Capitol
Brașov. Zona Parc – Poștă
Brașov. Zona Modarom
Brașov. Zonele Uzina 2 Tipografie, Hărmanului, Toamnei, Zizinului, Sitei
Brașov. Alte victime
Brașov. Zonele Uzina 2, Rafinărie, Piața Teatrului
Brașov. Zonele Consiliul Judeţean, Hărmanului, Toamnei, spitalul judeţean – Calea Bucureşti
Brașov. Alte victime (2)
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (1)
Brașov. Str. Colinei, cazul în care a fost cercetat Emil Ivașcu
Brașov. Magazinul Universal Tîmpa
Brașov. Zona centrală
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (2)
Brașov. Alte victime (3)
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (3)
Brașov. Victime ale UM 01107 Brașov
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (4)
Brașov. Persoane reținute
Arad
Alba Iulia
Cugir
Zlatna, jud. Alba
Blaj
Reșița (1)
Caransebeș
Reșița (2)
Caransebeș. Împușcat lîngă aeroport
Caransebeș. Răspînditori de manifeste
Reșița (3)
Reșița. Reținuți sub acuzația de terorism
Caransebeș. Împușcat în dispozitivul de apărare al unității militare
Craiova
Brădești, jud. Dolj. Sovieticii împușcați
Brăila
Galați
Buzău
Bacău
Focșani
Piatra Neamț
Iași
Cluj și Turda
Tîrgu Mureș
Miercurea Ciuc
Cristurul Secuiesc
Odorheiul Secuiesc
Sfîntul Gheorghe (județul Covasna)
Tîrgu Secuiesc (județul Covasna)
Baraolt (județul Covasna)

În fragmentul următor prezint cele consemnate de parchet despre Sibiu.

III.10.9 SITUAŢIE DE FAPT SIBIU
Împrejurările în care, în contextul evenimentelor din decembrie 1989 din mun. Sibiu, au fost ucise, rănite prin împuşcare, lipsite de libertate, respectiv distruse sau avariate mai multe imobile au făcut obiectul dosarului nr. 200/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, soluţionat prin rezoluţia din data de 01.03.2010, prin care s-a dispus:
1. Scoaterea de sub urmărire penală a înv. col. (r) Dragomir Aurel pentru următoarele infracţiunii: Continuă lectura

Consiliul Superior al Magistraturii despre dosarul revoluţiei de la Sibiu

Anunţam în luna februarie (linc) că am făcut o plîngere la Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la tărăgănarea nejustificată a unui dosar legat de revoluţia din 1989, tărăgănare prin care se poate ajunge la prescrierea faptelor penale săvîrşite.

Plîngerea mea se referea la dosarul revoluţiei de la Sibiu, în care fuseseră învinuiţi mai mulţi ofiţeri, în frunte cu colonelul Aurel Dragomir. Trimis în judecată în 1999, dosarul respectiv a fost restituit la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, pe motiv că la începerea urmăririi penale nu au fost respectate prevederile art. 226 alin. 3 Cod procedură penală, în vigoare la data săvîrşirii faptelor, respectiv a lipsit avizul comandantului militar. Comandantul militar al colonelului Dragomir în decembrie 1989 era Victor Atanasie Stănculescu, la acea vreme el însuşi inculpat într-un proces al revoluţiei din 1989 (la care a fost apoi găsit vinovat şi condamnat la 15 ani închisoare). În plîngere arătam că între timp articolul respectiv din codul de procedură penală a fost anulat, deci nu mai era nici un motiv ca dosarul să nu se reîntoarcă la instanţă. Plîngerea era îndreptată faţă de 4 procurori de la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, despre care aveam informaţii că s-au ocupat de dosarul revoluţiei de la Sibiu.

Prin adresa nr. 200/IJ/60/SIP/2010 din 23 iulie 2010 Consiliul Superior al Magistraturii – Inspecţia Judiciară – Serviciul de inspecţie judiciară pentru procurori, cu o semnătură indescifrabilă, mă anunţă că „urmare efectuării verificărilor prealabile, apreciem că nu se conturează indiciile săvîrşirii vreunei abateri disciplinare, dintre cele prevăzute de art. 99 din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”.

Referitor la parcursul dosarului revoluţiei de la Sibiu, aflu din răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii: Continuă lectura

Activitatea procurorului Dan Voinea în dosarele revoluţiei

Prezint o listă cu dosare legate de revoluţia din 1989 la care rechizitoriile au fost fie întocmite fie confirmate de procurorul militar Dan Voinea. Cel care mi-a dat această listă este chiar Dan Voinea, pe care l-am rugat să-mi dea informaţii despre activitatea sa legată de procesele revoluţiei. Eu am adăugat la lista furnizată de dl. Voinea doar procesul Ceauşescu. Dacă mai sînt şi alte lipsuri sau greşeli în listă rog cititorii să mi le semnaleze. Sînt 31 de dosare, din Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Cugir, Reşiţa, Buzău, Braşov, Orşova, Hunedoara, Reşiţa, Iaşi, Focşani, Tîrgovişte, Oradea. Totodată, cu ajutorul cititorilor, aş dori să completez lista cu date referitoare la victime şi cu deznodămîntul pe care l-au avut respectivele dosare. Unde am ştiut, am completat eu. Continuă lectura

Ameninţare cu ştergerea blogului

ovidiujur Ovidiu jur (avatar alăturat, care însă nu-l reprezintă pe el ci pe actorul italian Rosario Fiorello), e-mail aberbecea@yahoo.com, care ţine mai multe bloguri printre care Victor Stănculescu, Ştirea, Nicolae Ceauşescu, m-a ameninţat că va lua măsuri ca să mi se şteargă blogul fiindcă i-aş fi încălcat dreptul de autor asupra fotografiei de la articolul Jurnalul Naţional cere eliberarea lui Stănculescu (vezi comentariile la articol). Problema e că eu n-am luat acea fotografie de pe blogurile sale, ci de pe saitul www.frontpress.ro, pe care l-am şi menţionat din primul moment ca sursă. I-am cerut lui Ovidiu să-mi prezinte o dovadă că are vreun drept de proprietate asupra acelei fotografii, n-a făcut-o, doar mă ameninţă cu judecata. În treacăt fie zis, Ovidiu a copiat articole întregi de pe saitul meu fără ca eu să mă supăr pentru asta. Continuă lectura