Sorin Oprea povestește despre revoluția din 1989: Aveam pistol. La intrarea în Consiliul Județean nu ne-a percheziționat nimeni. Puteam să-l împușc pe Dăscălescu

Actualizare 18 decembrie 2022: Adăugire la titlu

Despre Sorin Oprea, una din personalitățile revoluției din 1989 din Timișoara, care în 16 decembrie 1989 a avut un rol important în mobilizarea mulțimii la manifestările de protest anticeaușiste iar în zilele următoare a continuat acest lucru, ajungînd în 20 decembrie 1989 să participe la comitetul revoluționar Frontul Democratic Român, unde s-a ocupat de organizarea pazei clădirii Operei (unde se afla comitetul revoluționar) am mai scris: Sorin Oprea: Cînd era cu Solidarnoşt în Polonia, am ascultat un comentariu la Constantin Nicolae Munteanu, spunea el despre un individ de la o întreprindere, care a zis: „domnule preşedinte, eu pot să vă aduc zece mii de oameni”. Eu în noaptea de 16/17 am vrut să strîng zece mii de oameni (linc).

Deasemeni, am prezentat emisiunea „Culisele revoluției”, difuzată de TVR Timișoara în decembrie 2003, la care a fost invitat și Sorin Oprea. Episoadele emisiunii:
– Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”
– Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
– Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
– Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
– În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
– Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
– În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi
– Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea”
– În 1994 am cerut destituirea domnului Măgureanu datorită lipsei de profesionalism a raportului SRI despre revoluţie
– Stănculescu n-a făcut o asemenea afirmaţie gogonată, cu 1000 de terorişti
– Chiticaru: Armata nu avea puşti cu lunetă!
– Măgureanu: La procesul Ceauşescu am fost doar martor, fără nici o implicare
– Am anunţat public: Cunoaştem adresele securiştilor, familiilor lor. Dacă unuia dintre noi i se întîmplă ceva, aceştia vor păţi la fel

Anul trecut Sorin Oprea a dat un amplu interviu despre revoluție pentru QUB TV, pe care-l puteți vedea mai sus.

Afirmații făcute de Oprea în interviu (comentarii ale mele cu litere cursive între paranteze drepte):

Familia revoluționarului timișorean Claudiu Iordache acuză: „Claudiu Iordache a fost una din victimele protocolului lui Arafat”

Revoluționarul timișorean Claudiu Iordache, membru în comitetul revoluționar „Frontul Democratic Român” înființat în timpul revoluției la Timișoara, fost într-o vreme director al Institutului Revoluției, a murit în noiembrie 2021 (linc).
Dînsul avea un sait propriu, iar parola de la acest sait a fost cunoscută de membrii familiei. La un an de la moartea lui Claudiu Iordache, pe saitul acestuia a apărut articolul „Un an fără Claudiu Iordache. Despre viața lui, despre plecarea lui…” (linc), semnat de membrii familiei: Cristina Maria, Claudiu Cristian, Claudiu Alexandru Iordache. Citez din articol:

22 decembrie 1989 la Timișoara – Piața Operei și în clădirea Operei. Florentin Cîrpan și Radu Bălan propuși la funcția de șef al statului (video)

Actualizare 25 decembrie 2021: Am finalizat transcrierea înregistrării. Cititorii care pot completa ori corecta această transcriere (sînt unele fragmente în care nu se deslușește prea bine ce s-a vorbit) ori pot indica numele exact al persoanelor care au luat cuvîntul, rog să adauge comentarii la acest articol (în josul articolului puteți adăuga comentarii) pentru a face o transcriere cît mai corectă și completă. Rugămintea e valabilă pentru toate înregistrările prezentate cu transcriere pe acest blog, pe care le găsiți mai ales în paginile „Revoluția din Timișoara (înregistrări audio-video)”, „TVR în decembrie 1989” și „Revoluția din București”.

O altă filmare din 22 decembrie 1989 de la Timișoara. Se vede mulțimea din Piața Operei și sînt deasemeni și secvențe filmate înăuntrul clădirii Operei, unde fostul prim secretar PCR Radu Bălan venise să discute cu membrii comitetului revoluționar „Frontul Democratic Român”.

Transcriere înregistrare (nu am finalizat-o; o voi finaliza mai apoi, articolul se va actualiza):

Timișoara, 22 decembrie 1989. Piața Operei (video)

O filmare pe care încă n-o pusesem pe blog (pe canalul meu youtube am pus-o din 1 decembrie 2020) din Piața Operei, din 22 decembrie 1989. Sînt și filmări din interiorul clădirii Operei, unde se constituise comitetul revoluționar Frontul Democratic Român. Un reprezentant al armatei vorbește mulțimii. La un moment dat, Radu Bălan, care era atunci prim-secretarul PCR Timiș, scrie ceva (dă autografe?) pe buletinele de identitate pe buletinele de identitate ale revoluționarilor din jur. Mulțimea din piață cîntă „Deșteaptă-te române!” (care avea să devină noul imn al României), dar și „Internaționala”.

Conform orei indicată pe casetă, filmarea începe de la ora 13,21, adică după ce Ceaușescu fugise deja din sediul Comitetului Central PCR.

A murit Claudiu Iordache, revoluționar timișorean și fost director al Institutului Revoluției Române. Puțin înainte de moarte, se întreba: „Pe cînd ziua eliberării totale de Regimul c0vid?”

Claudiu Iordache, unul dintre revoluționarii care în decembrie 1989 au alcătuit comitetul revoluționar „Frontul Democratic Român” din Timișoara, a murit în 20 noiembrie. Pe blogul său și pe pagina sa de facebook a apărut în 22 noiembrie un articol în amintirea sa (linc) care trebuie să fi fost publicat de cineva dintre apropiați (destul de apropiat ca să i se încredințeze parola de la blog și facebook), în care se afirmă: „Ar fi putut fi în viață în acest moment dacă aceia chemați în ajutorul vieții lui ar fi pus un diagnostic corect, urmat de un tratament salvator. Dacă empatia, umanitatea le-ar fi condus pașii pe drumul salvării unei vieți”.

Claudiu Iordache s-a născut în 1942 la București. În 1989 era proiectant la IPROTIM. În ședința care s-a ținut la acest institut în 18 decembrie 1989 a avut curajul să-l contrazică pe directorul care îi înfiera pe manifestanții din 16-17 decembrie 1989. În 20 decembrie 1989 a fost a treia persoană care a luat cuvîntul de la balconul Operei din Timișoara: Timişoara 20 decembrie 1989: Primele cuvîntări din balconul Operei (audio – linc).

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (16). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare

În acest subcapitol se discută despre executarea soților Ceaușescu, operațiune care este deasemeni considerată parte a inducerii în eroare și diversiunii. „Uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vîrfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri”, spune Parchetul. Aici sînt într-un oarecare dezacord cu Parchetul. Am îndoieli cu privire la „preconstituirea” puterii, pe care le-am exprimat deja în comentariile la capitolele precedente ale rechizitoriului. Ascunderea filosovietismului nici nu s-a prea făcut. CFSN a spus deschis că dorește să mențină România în Tratatul de la Varșovia iar în 1990 la mitingurile opoziției și în presa de opoziție s-a vorbit mult despre filosovietismul FSN. Asta nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să cîștige alegerile cu 85% din voturi în mai 1990. Însă legitimarea în fața poporului român ar putea fi unul dintre motivele uciderii Ceaușeștilor. În fragmentele anterioare ale rechizitoriului s-a arătat deja că la C.C. se făcuse cîte un guvern la fiecare etaj. Deși televiziunea a intrat rapid sub controlul grupului Iliescu și s-a introdus acolo cenzura armatei (cum tot în rechizitoriu s-a explicat anterior), existau încă grupuri de revoluționari care nu recunoșteau CFSN ca autoritate legitimă. În momentul cînd grupul Iliescu organizează procesul și execuția Ceaușeștilor, acesta este un semn că anume acest grup exercită puterea în stat. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei care au susținut execuția Ceaușeștilor, spusese la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (declarație folosită acum împotriva sa): „Am avut o insistenţă în a vrea moartea lor, dar nu dintr-o ură personală, ci ca un raţionament abstract şi impersonal. (…) Orice nouă echipă, orice nou regim nu se impune decît prin acte dure, prin moarte chiar. Impresia mea, că faptul de a-l fi ucis pe Nicolae Ceauşescu a conferit echipei asteia credibilitate şi a impus-o ca respectabilă. Pentru că pînă atunci erau vorbe. Noi, însă am făcut ceva. În trei zile l-am omorît pe Ceauşescu. Am îndrăznit şi ne-am asumat riscul. Atunci, toţi au zis „Ăştia sînt nişte oameni serioşi dacă au cutezat asta, pot să facă încă următorii paşi”. Şi din momentul ăla nimeni nu a mai avut curajul să… ne-a conferit o consistenţă”.

Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din Timișoara. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu

În acest fragment de rechizitoriu se preia, cu autoritate de lucru judecat, constatările din 2 procese legate de revoluția din Timișoara: „Procesul celor 25” (inculpat principal Ion Coman) – început în 1990, ș procesul Chițac-Stănculescu, început în 1997, după ce Ion Iliescu pierduse puterea politică. Există și alte procese ale revoluției din Timișoara care cred că ar fi trebuit amintite ca autoritate de lucru judecat: procesul Calea Lipovei, în care au fost condamnați generalul Constantin Rotariu. locotenent-colonelul Ion Păun și căpitanul Constantin Gheorghe pentru morții și răniții din 17 decembrie 1989 din zona Calea Lipovei din Timișoara – proces care întărește faptul că Ministerul Apărării Naționale s-a implicat în reprimare (Decizia 359/2002 a Curții Supreme de Justiție), dar și alte procese mai mici, cum ar fi cel al milițianului Vasile Bandula, condamnat pentru rănirea prin împușcare a lui Vasile Moldovan, în 18 decembrie 1989, în Piața Badea Cîrțan din Timișoara (Sentinţa nr. 1 din 28 septembrie 1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Timişoara şi Decizia nr. 16 din 14 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) – care întărește ideea că Ministerul de Interne s-a implicat în reprimare, fiindcă mai nou și implicarea Minsiterului de Interne e pusă la îndoială.

Parchetul observă corect că în prima fază nimeni din M.Ap.N. nu a fost inculpat. A fost tactica regimului Iliescu, în conducerea căruia făceau parte Victor Stănculescu (membru CFSN, ministru și membru în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”), Mihai Chițac (ministru) și Ștefan Gușă (membru CFSN și, conform lui Ion Iliescu – vezi „Ion Iliescu explică componența nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN” (linc) și „Precizări suplimentare ale domnului Iliescu cu privire la componența nominală a Consiliului Militar Superior” (linc), membru și în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”, afirmație care se coroborează cu filmări din CC care-l arată pe Gușă dînd ordine legate de această luptă și cu declarații de martori), să ascundă implicarea M.Ap.N. în represiune. Declararea generalului Milea ca erou a fost parte din strategia FSN de falsificare a istoriei.

Ceea ce Parchetul nu spune este că FSN a încercat să evite tragerea la răspundere nu numai a celor din M.Ap.N. ci și a celor din securitate. În contextul anului 1990, cînd lumea era furioasă datorită morților de la revoluție, a fost imposibil pentru FSN să nu accepte deschiderea unor procese și prezentarea în fața publicului a unor inculpați. Au fost aleși mai ales inculpați din miliție, securitate și partid și doar ca excepție s-a acceptat deschiderea unui proces împotriva cuiva din M.Ap.N. (plutonierul Pavel Dumitru din Lugoj – linc, care a ajuns inculpat poate și datorită gradului mic pe care-l avea și faptului că în cazul său s-a putut susține că a tras din proprie inițiativă, fără ordin direct; dar chiar și în acest caz s-au făcut eforturi pentru a se obține o pedeapsă cît mai mică, promovîndu-se inclusiv un recurs în anulare). Dar FSN a ocrotit pe toți cei implicați în reprimarea revoluției. Am arătat acest aspect în articolul Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara (linc), dar el reiese și din numeroasele grațieri făcute de inculpatul Ion Iliescu (procesul Calea Lipovei, procesul C.P.Ex.). Aceste grațieri nici măcar nu sînt amintite în rechizitoriul Parchetului. Probabil fiindcă grațierea este o prerogativă legală a președintelui și nu poate fi încadrată la „crime împotriva umanității”, dar aceste grațieri snt o dovadă, fie și indirectă, în favoarea uneia din tezele rechizitoriului, anume existența unei înțelegeri între vărfuri decizionale ale M.Ap.N. și noua conducere politică a țării.

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu.

III. Timişoara – autoritate de lucru judecat

Decembrie 1989. Controale pe străzi, comentarii ale militarilor. „Vor deschide focul împotriva oricui nu oprește ori nu se lasă controlat” (video)

Decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu. Reportaj al televiziunii britanice ITN. Se văd echipe de cetățeni care fac controale pe străzi, militari care comentează. Filmări – inițial în Transilvania (nu se spune orașul), apoi la București. Interesantă folosirea denumirii Frontul Democratic pentru organizația revoluționară (deci nu Frontul Salvării Naționale). Frontul Democratic era denumirea organizației revoluționare create în Timișoara, dar se spune că filmările sînt în inima regiunii Transilvania, adică orașul nu pare a fi Timișoara. Există și subtitrare în română, trebuie s-o activați.

Tălmăcire înregistrare:

Interviu cu Lorin Fortuna din ianuarie 1990. „Ne considerăm apartenenți ca obiectiv politic la platforma Frontului Salvării Naționale pînă în preajma alegerilor, la care dorim să ne prezentăm ca o formațiune politică de sine stătătoare”

În ianuarie 1990 ziarul „Luptătorul Bănățean” (fost „Drapelul Roșu” înainte de căderea lui Ceaușescu, fost tot „Luptătorul Bănățean” în anii stalinismului) și-a schimbat numele în „Renașterea”. A apărut cu acest nume un singur număr – în 4 ianuarie 1990, iar apoi, fiindcă la București apăruse o altă publicație care se chema tot „Renașterea”, și-a schimbat numele în „Renașterea Bănățeană” (pe care-l are și astăzi; este singura publicație tipărită zilnică care a supraviețuit în Timișoara). În acest unic număr în care ziarul s-a numit „Renașterea” a apărut și un interviu luat de Ion Dancea lui Lorin Fortuna, conducătorul comitetului revoluționar numit Frontul Democratic Român din timpul revoluției, devenit conducător al județului Timiș (răposat în 2016 – linc). Redau acest interviu. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele.

Preocupări la zi, obiective de perspectivă

Interviu cu domnul Lorin Ioan Fortuna, președintele Frontului Democrat Român, președintele Consiliului Județean al Frontului Salvării Naționale

LORIN IOAN FORTUNA. Născut în 1948, în localitatea Rădăuți, Bucovina. Absolvent al Facultății de electronică și telecomunicații din București, promoția 1972. A fost repartizat la Centrul teritorial de calcul electronic Timișoara. Din 1976, prin transfer, lucrează la Institutul politehnic „Traian Vuia”, în prezent fiind șef de lucrări suplinitor la catedra de electronică aplicată, Facultatea de electrotehnică. În calitate de șef al unui colectiv de cercetare s-a ocupat și s-a făcut cunoscut printr-o serie de rezultate obținute în domeniul vorbirii artificiale și a dialogului om-mașină. Este căsătorit.

Scrisoarea mea din 13 septembrie 2004 către Alex Mihai Stoenescu

Am pomenit deja despre cartea „Interviuri după Revoluție” de Alex Mihai Stoenescu (editura Orizonturi, București 2016), în care îmi este dedicat un capitol (linc). În acel capitol sînt publicate 2 scrisori pe care le trimisesem lui Alex Mihai Stoenescu (pag. 87-99, 106-115), scrisorile pe care Stoenescu mi le trimisese mie, cît și unele comentarii făcute de Stoenescu pe marginea acestei corespondențe. Redau și pentru cititorii acestui blog prima dintre scrisorile mele. Între paranteze drepte cu litere cursive sînt comentarii ale mele de acum. Corespondența mea cu domnul Stoenescu a avut loc înainte de publicarea, de către dînsul, a cărții sale „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească” care reprezintă volumul IV din ciclul „Istoria loviturilor de stat în România” al acestui autor.

Stimate domnule Stoenescu,

Mulțumesc pentru scrisoare. Consider interesant să continuăm discuția referitoare la revoluția din 1989.

Ziarul „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” a fost publicat în 10 martie 2004, dar de reacționat la cele scrise de Jurnalul Național am făcut-o chiar mai repede, în forumul de discuții de la pagina de internet a acestui ziar. Intrați pe http://www.jurnalul.ro, de acolo pe forum și căutați la forumul „Agora” tema de discuție „decembrie 1989 și „manipulările lui Tucă” (deja tema s-a învechit și poate nu mai apare pe prima pagină) [acum nu mai găsesc pe internet forumul „Jurnalului Național”, care a dat faliment între timp, a renăscut sub denumire ușor schimbată iar arhiva electronică a fost preluată parțial de saitul antena3.ro]. Veți vedea că de multe ori reacția mea a fost la doar 24 de ore de la publicarea articolelor în Jurnalul Național. În 10 martie am publicat articolele publicate pe internet în ziar, dar și după 10 martie 2004 Jurnalul Național a continuat să scrie despre revoluție iar eu am continuat să dau replici. Deci, pe forumul de internet al Jurnalului Național veți găsi unele articole care nu apar în ziarul ce vi l-am trimis (au apărut însă în bilunarul timișorean „VIP în Banat”). Mai apoi mi s-a blocat accesul pe forumul Jurnalul Național, dar ziarul respectiv nici nu mai publică despre revoluție.