Interviu cu Lorin Fortuna din ianuarie 1990. „Ne considerăm apartenenți ca obiectiv politic la platforma Frontului Salvării Naționale pînă în preajma alegerilor, la care dorim să ne prezentăm ca o formațiune politică de sine stătătoare” decembrie 4, 2018

În ianuarie 1990 ziarul „Luptătorul Bănățean” (fost „Drapelul Roșu” înainte de căderea lui Ceaușescu, fost tot „Luptătorul Bănățean” în anii stalinismului) și-a schimbat numele în „Renașterea”. A apărut cu acest nume un singur număr – în 4 ianuarie 1990, iar apoi, fiindcă la București apăruse o altă publicație care se chema tot „Renașterea”, și-a schimbat numele în „Renașterea Bănățeană” (pe care-l are și astăzi; este singura publicație tipărită zilnică care a supraviețuit în Timișoara). În acest unic număr în care ziarul s-a numit „Renașterea” a apărut și un interviu luat de Ion Dancea lui Lorin Fortuna, conducătorul comitetului revoluționar numit Frontul Democratic Român din timpul revoluției, devenit conducător al județului Timiș (răposat în 2016 – linc). Redau acest interviu. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele.

Preocupări la zi, obiective de perspectivă

Interviu cu domnul Lorin Ioan Fortuna, președintele Frontului Democrat Român, președintele Consiliului Județean al Frontului Salvării Naționale

LORIN IOAN FORTUNA. Născut în 1948, în localitatea Rădăuți, Bucovina. Absolvent al Facultății de electronică și telecomunicații din București, promoția 1972. A fost repartizat la Centrul teritorial de calcul electronic Timișoara. Din 1976, prin transfer, lucrează la Institutul politehnic „Traian Vuia”, în prezent fiind șef de lucrări suplinitor la catedra de electronică aplicată, Facultatea de electrotehnică. În calitate de șef al unui colectiv de cercetare s-a ocupat și s-a făcut cunoscut printr-o serie de rezultate obținute în domeniul vorbirii artificiale și a dialogului om-mașină. Este căsătorit.

Generalul Gheorghe Popescu, proaspăt numit la comanda garnizoanei Timișoara, face apel către populație noiembrie 15, 2018

În „Luptătorul Bănățean” din 28 decembrie 1989 apare articolul „Armata e cu noi” iscălit de generalul Gheorghe Popescu, proaspăt numit la comanda garnizoanei Timișoara. Gheorghe Popescu era din lotul de generali reactivați de către noul ministru Nicolae Militaru. De precizat că după numirea lui Gheorghe Popescu în funcția de comandant al garnizoanei n-au mai fost morți în luptele cu „teroriștii” din oraș (Coca Ioachim, angajat civil la o unitate militară, care s-a sinucis în 30 decembrie, nu cred că poate fi considerat mort al revoluției).

Armata e cu noi!

Din partea comandantului garnizoanei, general maior Gheorghe Popescu

Directorul IRRD Gelu Voican Voiculescu, urmărit pentru infracțiuni împotriva umanității în dosarul revoluției mai 15, 2018

Pe saitul Parchetului General este afișat un nou comunicat legată de dosarul revoluției (linc), legat de extinderea urmăririi penale în dosar, pentru infracțiuni împotriva umanității, împotriva lui Gelu VOican Voiculescu, fost vicepreședinte al guvernului FSN, actual director al Institutului Revoluției Române. Anterior Parchetul ceruse președintelui României să ceară urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman (linc), președintele se conformase și trimisese către Parchet cererea respectivă (linc), iar acum Parchetul, analizînd cererea președintelui a hotărît că da, în cazul lui Gelu Voican Voiculescu cererea e întemeiată și trebuie începută urmărirea penală. Deduc că în cazul lui Ion Iliescu și a lui Petre Roman Parchetul încă analizează dacă este sau nu întemeiată cererea domnului Klaus Iohannis.

Redau în întregime comunicatul Parchetului din 15 mai 2018:

26 decembrie 1989. Brucan: Tendințele de a organiza mitinguri sînt fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste. Doina Cornea: Avem încredere în cei care au rezistat. Pe domnul Iliescu nu-l cunosc din acest unghi. Petre Popescu: Situația devine mult mai critică. Bandiții pun megafoane pe ferestre (video) decembrie 28, 2017

Problema contestării FSN de către o parte a revoluționarilor din CC, chiar din decembrie 1989, a mai fost tratată pe acest blog:
– 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– 26 decembrie 1989: TVR oprește primul miting anti-FSN (video)
– Cazimir Ionescu despre 26 decembrie 1989: La revoluționarii din Comitetul Central… a apărut o foarte periculoasă mișcare contrarevoluționară (video)
– 26 decembrie 1989: TVRL anunță apariția Partidului Democrat (video)

Domnul Viorel Ringhilescu, revoluționar bucureștean din CC, a pus pe youtube un fragment din emisiunea TVR din 26 decembrie 1989 în care Silviu Brucan numește acțiunea revoluționarilor din CC drept „terorism politic”. De remarcat și atacul furibund pe care Brucan îl lansează la adresa politicii lui Mihail Gorbaciov, apreciind că în URSS s-au făcut greșeli fundamentale și „în momentul de față n-au ce mînca oamenii sovietici”. Crainicul TVR Petre Popescu îi numește pe revoluționarii care contestau FSN drept „bandiți”. Doina Cornea, invitată și ea în emisiune (ceea ce nu se va mai întîmpla prea des ulterior) spune că nu-l cunoaște pe Ion Iliescu ca fiind printre persoanele care ar fi rezistat în timpul dictaturii. Brucan o liniștește: „îl cunoaștem noi”. Mai spune Doina Cornea să nu se tragă în tineri cu „gloanțe morale” – adică exact ce făcuse înainte Brucan cînd îi calificase pe revoluționarii care contestau FSN drept „fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste”.

Precizez că eu îmi amintesc de Ion Iliescu exact cum și-l amintea Doina Cornea. Scriam într-un articol mai vechi (linc): „Ion Iliescu era o persoană căreia i se crease o aură de dizidenţă, dar nu se putea spune nimic concret în ce a constat dizidenţa dînsului. Unor foşti ştabi comunişti precum Bîrlădeanu sau Brucan sau securistului Dumitru Mazilu li se pot aduce multe critici, dar nu li se poate contesta faptul că au avut curajul iscălirii unor documente contestatare împotriva regimului Ceauşescu, dar despre Iliescu se ştia că nu iscălise nimic”. Între timp, cu ajutorul Institutului Revoluției Române condus de Ion Iliescu și a ceea ce numim, cu scîrbă și dispreț, mass-media bucureșteană, s-a creat în opinia publică ideea că dizidența lui Iliescu față de Ceaușescu e un fapt istoric de necontestat. De fapt, a fost un articol în revista „Time” pe vremea lui Ceaușescu în care lui Iliescu i se atribuia mincinos statutul de coleg de facultate a lui Gorbaciov și se presupunea că ar putea să-l urmeze pe Ceaușescu la conducerea țării. Articolul, difuzat prin zvonuri și poate pomenit și de Europa Liberă (aveau obiceiul să facă revista presei apusene despre România) a contribuit la răspîndirea (chiar și înainte de 1989) ideii că Iliescu s-ar fi opus lui Ceaușescu.

Se vede din acest fragment cum pretextul luptei cu „teroriștii” e folosit de FSN pentru a reduce la tăcere contestările la adresa legitimității sale.

Transcriere înregistrare (cu litere cursive între paranteze drepte comentarii ale mele):

26 decembrie 1989: TVRL anunță apariția Partidului Democrat (video) decembrie 27, 2017

Am arătat ieri (linc) ce povestea Cazimir Ionescu despre atmosfera existentă în sediul CC în 26 decembrie 1989, cînd printre revoluționarii de acolo apăruse o mișcare de contestare a FSN, declarată drept „contrarevoluționară” de conducători ai FSN, și cînd reprezentanți ai FSN erau huiduiți de revoluționari. La stațiile de metrou se făceau chemări către populație pentru a se aduna ca să manifesteze împotriva noii conduceri (contrar celor scrise de Ion Iliescu în „Revoluție și reformă”, conform cărora noua conducere era „unanim recunoscută”). Revoluționarii, nicidecum ceaușiștii, erau principala primejdie pentru puterea CFSN. Astăzi istoria se poate falsifica cu mai mult tupeu și apar articole de felul celor a lui Dan Turturică, conform cărora „există argumente serioase” că Iulian Vlad e omul care a vrut să blocheze forțele conduse de Ion Iliescu (linc), iar revoluționarii sînt prezentați ca oamenii lui Iliescu (am pățit-o personal, deși am scris cărți în care-l numeam pe Ion Iliescu „falsificator al istoriei” și am dat interviuri în care-l numeam „ocrotitor al criminalilor din 1989”; dar am văzut pe facebook că și Dumitru Dincă, revoluționar care a inițiat mișcarea din Piața Universității din 1990 și apoi a fost băgat în pușcărie de regimul Iliescu, e numit de tot felul de anonimi, probabil tineri care n-au trăit evenimentele, ca susținător a lui Ion Iliescu).

Pentru dezamorsarea situației, Cazimir Ionescu a acceptat să meargă la TVR cu un reprezentant al revoluționarilor care să anunțe acolo înființarea unui nou partid politic. Pînă atunci TVR prezentase ca mișcare revoluționară exclusiv FSN-ul. Prin acceptarea prezentării la TVR a Partidului Democrat format de revoluționarii din CC, Cazimir Ionescu a izbutit pe moment o parțială dezamorsare a tensiunilor. Domnul Ionescu domină discuția, îi oferă lui Adrian Ștefănescu cele „5 minute de faimă” lăsîndu-l să expună la TV platforma program a noului partid (ceea ce nu schimbă deloc realitatea că TVR rămîne sub control FSN), dar contestarea FSN nu venea de la platforma program ci de la anumite fapte concrete ale noii puteri. În final Cazimir Ionescu îi cere lui Ștefănescu ca revoluționarii să elibereze zona din fața CC pentru că „armata nu-și poate face datoria”. Datoria armatei era, se subînțelegea, să lupte cu „teroriștii”, și se vede cum pretextul teroriștilor a slujit la întărirea puterii FSN și înăbușirea contestărilor la adresa acestuia, contestări venite de la revoluționari, nu de la ceaușiști (care, în majoritate, nu știau cum să se pretindă mai credibil anticeaușiști și prigoniți ai dictaturii). Redau mai jos respectiva intervenție televizată.

Transcriere înregistrare:

12 ianuarie 1990 – cînd s-a clătinat puterea FSN. Darie Novăceanu: „Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării” octombrie 30, 2017

12 ianuarie 1990, decretată zi de doliu în amintirea mucenicilor revoluției, a fost ziua în care puterea FSN s-a clătinat. Doliul național a fost prilejul adunării unor mari mulțimi de oameni care să discute despre revoluție. Inevitabil, în discuții s-a ajuns și la întrebări legate despre ce s-a întîmplat în acele zile și nedumeririle apărute cu pivire la teroriști și la cei care au preluat puterea. De aici o parte a mulțimii venită pentru comemorarea victimelor revoluției s-a transformat în mulțime protestatară. Despre cele întîmplate în 12 ianuarie 1990 am scris deja pe acest blog, pe baza relatărilor din presa momentului:
– 12 ianuarie 1990 – înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş
– 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– Ziarul „Adevărul”, după mitingul din 12 ianuarie 1990: „Revoluţia are nevoie de calm!”

Prezint acum articolul redactorului șef al ziarului „Adevărul”, Darie Novăceanu, despre mitingul din 12 ianuarie 1990, articol publicat în ziarul din 14 ianuarie 1990. Articolul urmează linia ziarului de calmare a spiritelor și susținere a FSN. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Să fim lucizi: Tiranul e mort!

Între euforie și luciditate, adunarea din Piața Victoriei a introdus pentru cîteva ore, nu numai în acest spațiu, ci în toată țara, anarhia, lichelismul și vînătoarea de capete. N-a fost un miting, nici o manifestație, cum cu multă eroare se mai susține. Aceasta presupuns ordine, atitudine politică limpede, platformă sau listă de revendicări la fel de limpezi și, neapărat, reprezentanți onești. Așa ceva n-a existat în Piața Victoriei. A fost doar o adunare, mă tem că nu chiar spontană; o înghesuială perfectă, stăpînită de geometria imundă a haosului, capabilă să pună în pericol destinul fragil al libertății abia cîștigate.

Nimic mai inoportun în ziua cînd patria și-a coborît drapelele în bernă și s-a rugat în toate bisericile ei, cinstind memoria eroilor care i-au adus această libertate încă fragilă.

Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării: multe din lozincile care s-au rostit țîșneau direct din gîtul sticlelor cu băuturi alcoolice. Unele erau îndreptățite, altele numai explicabile. Și înclin să cred că, poate, era bine ca Frontul Salvării Naționale să nu fi apărut deloc în fața acestei înghesuieli. Pentru că, dincolo de aceste lozinci, lucrul cel mai neadevărat și mai fără temei n-a venit din masă, ci de la Front, de la singurul microfon în stare de funcționare: „Noi sîntem poporul!”, a strigat Dumitru Mazilu, reprezentant al Frontului [vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale în acel moment; în 12 ianuarie 1990 o parte din mulțime a cerut „jos Iliescu” și părea să sprijine preluarea puterii de Dumitru Mazilu], în momentul în care un gunoi cu aspirații politico-artistice cerea îndepărtarea din Front a unui alt reprezentant, absolut reprezentativ pentru acest Front [bănuiesc că se referă aici la momentul cînd s-a cerut îndepărtarea lui Ion Iliescu]. Dumnezeule! Vocea care a rostit acest neadevăr tragic, repetîndu-l de cîteva ori pentru ca cei fără discernămînt să și-l însușească și certifice, ar trebui să tacă pentru mult timp, să facă penitență și să ceară iertare poporului român. Pentru că poporul nu se afla în piață decît ca noțiune și n-a fost reprezentat în acest spațiu decît prin prezența celor cinstiți și demni față de ei înșiși. Nimeni în această țară nu mai are dreptul să confiște poporul în folosul său personal. Ajunge că timp de douăzeci și cinci de ani a stat confiscat de tiranul care a făcut ce a vrut într-o țară la fel de confiscată și ea, cu toate nopțile și zilele ei. Tiranul e mort. Nu mai vrem alt tiran!

Deputatul Cătălin Marian Rădulescu și întrebările legate de faptele sale din revoluție martie 24, 2017

Cătălin Marian Rădulescu, deputat de Argeș, a fost pînă în 14 martie 2017 vicepreședinte al Comisiei parlamentare a Revoluționarilor, iar acum a rămas simplu membru al acesteia. A stîrnit oarecare scandal cu niște declarații date ziarului „Adevărul” în care spunea că a păstrat arma de la revoluție cu care a tras nu știe în cine și e gata să mai tragă cu ea la nevoie (linc), dar declarația s-a dovedit mincinoasă, pistolul-mitralieră deținut de Rădulescu, ca armă de panoplie, fiind de fapt fabricat la 10 ani după revoluție (linc). Rădulescu, care spune că după revoluție a devenit vicepreședinte CFSN Argeș (CV-ul său de pe saitul Camerei Deputaților spune că a fost secretar al acestui organism), a mai declarat că a participat la revoluție în Timișoara, din prima zi, fiind prezent la casa pastorului Tokes și unul din prietenii săi fiind împușcat lîngă el. Iată declarația lui Rădulescu despre faptele sale din 1989 (al doilea fișier video – linc):