Rechizitoriul în procesul mineriadei din iunie 1990 (2). Date privind contextul general al cauzei mai 23, 2019

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) și Dumitru Dincă (în spatele lui Mărieș). La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Actualizare 23 mai 2019, ora 10,47: Adăugare păreri legate de presupusul contact cu cancelarii europene ale unor dizidenți.

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi prima parte a rechizitoriului: Inculpații și obiectul cauzei (linc).

În această parte rechizitoriul face o expunere istorică a evenimentelor pînă la începerea manifestației din Piața Universității, ajungînd cu expunerea și la manifestațiile din Valea Jiului din 1977. Se afirmă în rechizitoriu că după evenimentele din 1977 cadre ale securității au fost încadrate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a-i supraveghea și intimida pe mineri (asta-mi amintește de o lozincă de la mitingurile din 1990: „securiștii-n mină, să ne dea lumină”), dar nu se indică documente în sprijinul acestei afirmații. Printre intelectualii din CFSN care sînt enumerați ca fiind „cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene”, Parchetul îi numește pe Ion Caramitru și Domokos Geza. Rog cititorii acestui blog să-mi indice manifestări ale pozițiilor anticomuniste ale acestor persoane de dinainte de decembrie 1989. Deasemeni, și în cazul celorlalte persoane care se manifestaseră împotriva dictaturii amintite de Parchet, faptul că intraseră în contact cu cancelariile europene ar trebui dovedit, nu doar afirmat. Mărturisesc că nu știu ce dovezi există că Aurel Dragoș Munteanu, de pildă, a intrat în contact cu vreo cancelarie europeană. Niște scrisori ale lui fuseseră transmise la „Europa Liberă”, dar asta nu înseamnă automat „contact cu cancelarii europene”. Poate a existat un asemenea contact, dar Parchetul ar trebui să indice dovezi, fiindcă un rechizitoriu trebuie să se bizuie pe dovezi, nu pe presupuneri.

II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI

Decizia ÎCCJ din procesul legat de lămurirea colaborării cu securitatea a lui Gelu Voican Voiculescu. „Nu se poate trage concluzia că practicarea yoga, cît și deținerea și schimbul de literatură ocultă sau ezoterică ar fi constituit activități sau atitudini îndreptate împotriva regimului totalitar comunist” … (a existat) „o stratagemă a intimatului-pîrît față de organele fostei Securități … a încercat să le dezinformeze și să devieze cursul cercetărilor” aprilie 25, 2019

Am relatat pe acest blog (linc) că în 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea ca fostul viceprimministru FSN Gelu Voican Voiculescu să fie declarat colaborator al securității. Am rămas dator cititorilor cu prezentarea motivării deciziei. Cu destulă întîrziere am primit-o, căci ÎCCJ nu mi-a trimis-o iar eu n-am avut drum la București s-o ridic. Cînd am fost o dată la București, la arhiva Curții de Apel nu aveau hotărîrea, fiindcă procesul fiind început din 2010 a fost calificat ca „arhivă veche” și dus undeva în Ilfov, la o firmă de arhivare care ține arhiva Curții de Apel București. Așa că numai cu programare se pot obține date din dosarele respective. Pînă la urmă am dobîndit totuși hotărîrea ÎCCJ, pe care o prezint acum cititorilor în întregime, fiind de folos pentru înțelegerea activității fostului viceprimministru, acum director al Institutului Revoluției Române și recent acuzat de crime împotriva umanității în „dosarul revoluției”.

Amintesc că pe acest blog am scris pe larg despre respectivul proces, în care am fost reclamant, alături de Gregorian Bivolaru, conducătorul mișcării yoghine MISA, pîrîți fiind Gelu Voican Voiculescu și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Vezi articolele anterioare:

Interviu cu Lorin Fortuna din ianuarie 1990. „Ne considerăm apartenenți ca obiectiv politic la platforma Frontului Salvării Naționale pînă în preajma alegerilor, la care dorim să ne prezentăm ca o formațiune politică de sine stătătoare” decembrie 4, 2018

În ianuarie 1990 ziarul „Luptătorul Bănățean” (fost „Drapelul Roșu” înainte de căderea lui Ceaușescu, fost tot „Luptătorul Bănățean” în anii stalinismului) și-a schimbat numele în „Renașterea”. A apărut cu acest nume un singur număr – în 4 ianuarie 1990, iar apoi, fiindcă la București apăruse o altă publicație care se chema tot „Renașterea”, și-a schimbat numele în „Renașterea Bănățeană” (pe care-l are și astăzi; este singura publicație tipărită zilnică care a supraviețuit în Timișoara). În acest unic număr în care ziarul s-a numit „Renașterea” a apărut și un interviu luat de Ion Dancea lui Lorin Fortuna, conducătorul comitetului revoluționar numit Frontul Democratic Român din timpul revoluției, devenit conducător al județului Timiș (răposat în 2016 – linc). Redau acest interviu. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele.

Preocupări la zi, obiective de perspectivă

Interviu cu domnul Lorin Ioan Fortuna, președintele Frontului Democrat Român, președintele Consiliului Județean al Frontului Salvării Naționale

LORIN IOAN FORTUNA. Născut în 1948, în localitatea Rădăuți, Bucovina. Absolvent al Facultății de electronică și telecomunicații din București, promoția 1972. A fost repartizat la Centrul teritorial de calcul electronic Timișoara. Din 1976, prin transfer, lucrează la Institutul politehnic „Traian Vuia”, în prezent fiind șef de lucrări suplinitor la catedra de electronică aplicată, Facultatea de electrotehnică. În calitate de șef al unui colectiv de cercetare s-a ocupat și s-a făcut cunoscut printr-o serie de rezultate obținute în domeniul vorbirii artificiale și a dialogului om-mașină. Este căsătorit.

Generalul Gheorghe Popescu, proaspăt numit la comanda garnizoanei Timișoara, face apel către populație noiembrie 15, 2018

În „Luptătorul Bănățean” din 28 decembrie 1989 apare articolul „Armata e cu noi” iscălit de generalul Gheorghe Popescu, proaspăt numit la comanda garnizoanei Timișoara. Gheorghe Popescu era din lotul de generali reactivați de către noul ministru Nicolae Militaru. De precizat că după numirea lui Gheorghe Popescu în funcția de comandant al garnizoanei n-au mai fost morți în luptele cu „teroriștii” din oraș (Coca Ioachim, angajat civil la o unitate militară, care s-a sinucis în 30 decembrie, nu cred că poate fi considerat mort al revoluției).

Armata e cu noi!

Din partea comandantului garnizoanei, general maior Gheorghe Popescu

Directorul IRRD Gelu Voican Voiculescu, urmărit pentru infracțiuni împotriva umanității în dosarul revoluției mai 15, 2018

Pe saitul Parchetului General este afișat un nou comunicat legată de dosarul revoluției (linc), legat de extinderea urmăririi penale în dosar, pentru infracțiuni împotriva umanității, împotriva lui Gelu VOican Voiculescu, fost vicepreședinte al guvernului FSN, actual director al Institutului Revoluției Române. Anterior Parchetul ceruse președintelui României să ceară urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman (linc), președintele se conformase și trimisese către Parchet cererea respectivă (linc), iar acum Parchetul, analizînd cererea președintelui a hotărît că da, în cazul lui Gelu Voican Voiculescu cererea e întemeiată și trebuie începută urmărirea penală. Deduc că în cazul lui Ion Iliescu și a lui Petre Roman Parchetul încă analizează dacă este sau nu întemeiată cererea domnului Klaus Iohannis.

Redau în întregime comunicatul Parchetului din 15 mai 2018:

26 decembrie 1989. Brucan: Tendințele de a organiza mitinguri sînt fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste. Doina Cornea: Avem încredere în cei care au rezistat. Pe domnul Iliescu nu-l cunosc din acest unghi. Petre Popescu: Situația devine mult mai critică. Bandiții pun megafoane pe ferestre (video) decembrie 28, 2017

Problema contestării FSN de către o parte a revoluționarilor din CC, chiar din decembrie 1989, a mai fost tratată pe acest blog:
– 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– 26 decembrie 1989: TVR oprește primul miting anti-FSN (video)
– Cazimir Ionescu despre 26 decembrie 1989: La revoluționarii din Comitetul Central… a apărut o foarte periculoasă mișcare contrarevoluționară (video)
– 26 decembrie 1989: TVRL anunță apariția Partidului Democrat (video)

Domnul Viorel Ringhilescu, revoluționar bucureștean din CC, a pus pe youtube un fragment din emisiunea TVR din 26 decembrie 1989 în care Silviu Brucan numește acțiunea revoluționarilor din CC drept „terorism politic”. De remarcat și atacul furibund pe care Brucan îl lansează la adresa politicii lui Mihail Gorbaciov, apreciind că în URSS s-au făcut greșeli fundamentale și „în momentul de față n-au ce mînca oamenii sovietici”. Crainicul TVR Petre Popescu îi numește pe revoluționarii care contestau FSN drept „bandiți”. Doina Cornea, invitată și ea în emisiune (ceea ce nu se va mai întîmpla prea des ulterior) spune că nu-l cunoaște pe Ion Iliescu ca fiind printre persoanele care ar fi rezistat în timpul dictaturii. Brucan o liniștește: „îl cunoaștem noi”. Mai spune Doina Cornea să nu se tragă în tineri cu „gloanțe morale” – adică exact ce făcuse înainte Brucan cînd îi calificase pe revoluționarii care contestau FSN drept „fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste”.

Precizez că eu îmi amintesc de Ion Iliescu exact cum și-l amintea Doina Cornea. Scriam într-un articol mai vechi (linc): „Ion Iliescu era o persoană căreia i se crease o aură de dizidenţă, dar nu se putea spune nimic concret în ce a constat dizidenţa dînsului. Unor foşti ştabi comunişti precum Bîrlădeanu sau Brucan sau securistului Dumitru Mazilu li se pot aduce multe critici, dar nu li se poate contesta faptul că au avut curajul iscălirii unor documente contestatare împotriva regimului Ceauşescu, dar despre Iliescu se ştia că nu iscălise nimic”. Între timp, cu ajutorul Institutului Revoluției Române condus de Ion Iliescu și a ceea ce numim, cu scîrbă și dispreț, mass-media bucureșteană, s-a creat în opinia publică ideea că dizidența lui Iliescu față de Ceaușescu e un fapt istoric de necontestat. De fapt, a fost un articol în revista „Time” pe vremea lui Ceaușescu în care lui Iliescu i se atribuia mincinos statutul de coleg de facultate a lui Gorbaciov și se presupunea că ar putea să-l urmeze pe Ceaușescu la conducerea țării. Articolul, difuzat prin zvonuri și poate pomenit și de Europa Liberă (aveau obiceiul să facă revista presei apusene despre România) a contribuit la răspîndirea (chiar și înainte de 1989) ideii că Iliescu s-ar fi opus lui Ceaușescu.

Se vede din acest fragment cum pretextul luptei cu „teroriștii” e folosit de FSN pentru a reduce la tăcere contestările la adresa legitimității sale.

Transcriere înregistrare (cu litere cursive între paranteze drepte comentarii ale mele):

26 decembrie 1989: TVRL anunță apariția Partidului Democrat (video) decembrie 27, 2017

Am arătat ieri (linc) ce povestea Cazimir Ionescu despre atmosfera existentă în sediul CC în 26 decembrie 1989, cînd printre revoluționarii de acolo apăruse o mișcare de contestare a FSN, declarată drept „contrarevoluționară” de conducători ai FSN, și cînd reprezentanți ai FSN erau huiduiți de revoluționari. La stațiile de metrou se făceau chemări către populație pentru a se aduna ca să manifesteze împotriva noii conduceri (contrar celor scrise de Ion Iliescu în „Revoluție și reformă”, conform cărora noua conducere era „unanim recunoscută”). Revoluționarii, nicidecum ceaușiștii, erau principala primejdie pentru puterea CFSN. Astăzi istoria se poate falsifica cu mai mult tupeu și apar articole de felul celor a lui Dan Turturică, conform cărora „există argumente serioase” că Iulian Vlad e omul care a vrut să blocheze forțele conduse de Ion Iliescu (linc), iar revoluționarii sînt prezentați ca oamenii lui Iliescu (am pățit-o personal, deși am scris cărți în care-l numeam pe Ion Iliescu „falsificator al istoriei” și am dat interviuri în care-l numeam „ocrotitor al criminalilor din 1989”; dar am văzut pe facebook că și Dumitru Dincă, revoluționar care a inițiat mișcarea din Piața Universității din 1990 și apoi a fost băgat în pușcărie de regimul Iliescu, e numit de tot felul de anonimi, probabil tineri care n-au trăit evenimentele, ca susținător a lui Ion Iliescu).

Pentru dezamorsarea situației, Cazimir Ionescu a acceptat să meargă la TVR cu un reprezentant al revoluționarilor care să anunțe acolo înființarea unui nou partid politic. Pînă atunci TVR prezentase ca mișcare revoluționară exclusiv FSN-ul. Prin acceptarea prezentării la TVR a Partidului Democrat format de revoluționarii din CC, Cazimir Ionescu a izbutit pe moment o parțială dezamorsare a tensiunilor. Domnul Ionescu domină discuția, îi oferă lui Adrian Ștefănescu cele „5 minute de faimă” lăsîndu-l să expună la TV platforma program a noului partid (ceea ce nu schimbă deloc realitatea că TVR rămîne sub control FSN), dar contestarea FSN nu venea de la platforma program ci de la anumite fapte concrete ale noii puteri. În final Cazimir Ionescu îi cere lui Ștefănescu ca revoluționarii să elibereze zona din fața CC pentru că „armata nu-și poate face datoria”. Datoria armatei era, se subînțelegea, să lupte cu „teroriștii”, și se vede cum pretextul teroriștilor a slujit la întărirea puterii FSN și înăbușirea contestărilor la adresa acestuia, contestări venite de la revoluționari, nu de la ceaușiști (care, în majoritate, nu știau cum să se pretindă mai credibil anticeaușiști și prigoniți ai dictaturii). Redau mai jos respectiva intervenție televizată.

Transcriere înregistrare: