Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (1). Consideraţii generale mai 23, 2013


Vestitul dosar 97/P/1990, în care procurorul Dan Voinea conexase toate cauzele legate de revoluţia din 1989 rămase nesoluţionate, a primit în 2010 o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Voi reproduce în serial această ordonanţă, care sintetizează cercetările făcute de parchet în cauzele revoluţiei.

R O M Â N I A
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PARCHETELOR MILITARE
Nr. 97/P/1990
ORDONANŢĂ
18.10.2010
Procurori militari mr. magistrat Mihalache Codruţ, mr. magistrat Tudor Marian şi cpt. magistrat Culea Claudiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare
Examinând materialul de cercetare efectuat în dosarul nr. 97/P/1990, privind faptele comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, fapte care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri
CONSTATĂM URMĂTOARELE:
I. CONSIDERAŢII GENERALE
Evenimentele ce aveau să se declanşeze în ţara noastră la finele anului 1989 s-au înscris în procesul general est-european marcat de căderea regimurilor comuniste, conducând la eliminarea elementelor specifice sistemelor totalitare: dictatura partidului unic, caracterul excesiv centralizat al economiei etc.
Fostul preşedinte, Nicolae Ceauşescu, prin poziţia adoptată, a determinat o izolare totală a ţării noastre pe plan extern, fără precedent în trecutul istoric al României. În plan intern, consecinţa a fost accentuarea stărilor de nemulţumire în toate păturile sociale şi radicalizarea sensibilă a opiniei publice până la crearea unei situaţii deosebite, aşa cum evenimentele ulterioare aveau să o confirme. (more…)

 

Culisele revoluţiei (9). În 1994 am cerut destituirea domnului Măgureanu datorită lipsei de profesionalism a raportului SRI despre revoluţie (video) iulie 19, 2010


A 9-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele opt părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi
Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea”

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Minciuni anticomuniste marca Sorin Ilieşiu octombrie 23, 2009


Vicepreşedintele Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu, a lansat un nou apel, de astă dată către ambasadorul SUA, căruia îi cere o audienţă pentru a-i prezenta un apel pentru condamnarea internaţională a comunismului. Scrisoarea domnului Ilieşiu, la care au aderat 36 de organizaţii civice şi sindicale, e prezentată pe saitul asociaţiei „21 Decembrie” (linc).

Delegaţia care ar urma să discute cu ambasadorul american (sau o fi discutat deja?) este mai cuprinde, pe lîngă domnul Ilieşiu, pe: Teodor Mărieş, preşedinte al asociaţiei „21 Decembrie”, George Costin, declarat „preşedinte executiv” al Blocului Naţional al Revoluţionarilor (este vorba de organizaţia care îl are ca preşedinte de onoare pe Ion Iliescu; conducerea anunţată în presă după ultimul congres al acesteia nu-l includea însă pe George Costin, fie a dezinformat presa, fie în actele depuse la tribunal după congres e o altă conducere decît ceea ce s-a discutat la congres, de faţă cu presa), Antonie Popescu şi Ionuţ Matei, avocaţi ai asociaţiei „21 Decembrie”, Liviu Antonesei, Florian Mihalcea, preşedinte al Societăţii „Timişoara”.

Un lucru mă deranjează însă în scrisoarea domnului Ilieşiu: Afirmaţia categorică că „nimeni nu a fost trimis în judecată pentru masacrul din decembrie 1989”. Această afirmaţie reprezintă o minciună sfruntată. Au fost o mulţime de procese legate de revoluţia din 1989. Numai referitor la revoluţia din Timişoara, avem următoarele cazuri, prezentate de mine în cartea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989)”: (more…)

 

Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (4). Întrebările adresate martorului august 6, 2009


Ultima parte a mărturiei depuse la procesul revoluţiei din Timişoara de maiorul Gheorghe Sălăjan, ofiţer de securitate însărcinat cu cercetarea penală. Aici, procurorul, inculpaţii şi avocaţii acestora pun întrebări martorului.

Fă clic pentru a auzi înregistrarea (46 minute 13 secunde)

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (3): Consemnarea declaraţiei august 3, 2009


După ce maiorul Gheorghe Sălăjan, ofiţerul însărcinat cu cercetarea penală în cadrul Securităţii Timiş, a spus ce a avut de spus, preşedintele instanţei, judecătorul Cornel Bădoiu, trece la consemnarea declaraţiei. Practic se repetă şi se sintetizează cele spuse anterior.

Fă clic ca să asculţi înregistrarea audio (45 minute 59 secunde)

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Securistul Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (2): Caraşcă cu doi ofiţeri de miliţie au plecat la Bucureşti să ducă nişte dosare generalului Vlad iunie 12, 2009


A 2-a parte a mărturiei lui Gheorghe Sălăjan, ofiţer timişorean de securitate însărcinat cu cercetarea penală, în procesul revoluţiei din Timişoara. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive între paranteze drepte. (more…)

 

Procesul Chiţac-Stănculescu şi mercenariatul jurnalistic octombrie 17, 2008


Odată cu pronunţarea hotărîrii judecătoreşti în procesul Chiţac-Stănculescu, o parte a mass-mediei, care de 19 ani dezinformează în problema revoluţiei române, şi-a reluat cu intensitate dezinformările.

De pildă, într-un comentariu de Bogdan Pitaru de la Antena 3 citim: “În cazul generalului Stănculescu, justiţia română s-a perpelit 18 ani în decizii îndoielnice, menite să arunce procesul acestuia în derizoriu. Generalul a fost, pe rând, condamnat, graţiat, trimis la psihiatru şi, într-un final, încarcerat”. Informaţii false şi tendenţioase. Stănculescu nu a fost niciodată graţiat, trimiterea la psihiatru este o cerinţă a Codului de procedură penală în cazurile de omor, nu o toană a judecătorilor, iar deciziile justiţiei în cazul Stănculescu s-au perpelit atîta vreme doar datorită sprijinului politic pe care Stănculescu l-a avut (şi încă îl are) din partea fostului preşedinte Ion Iliescu. Deşi exista o propunere de începere a urmăririi penale a generalilor Stănculescu şi Chiţac încă din 1990, din partea unei comisii care anchetase evenimentele din Timişoara, parchetul nu a făcut asta decît în 1997, după ce Iliescu pierduse alegerile. Bogdan Pitaru nu spune cine este vinovat de prelungirea procesului. Generalul Stănculescu însuşi, personal sau prin avocaţii săi, a folosit toate tertipurile posibile pentru prelungirea procesului. De pildă, deşi fusese examinat psihiatric, a pretins că examinarea nu e valabilă fiindcă nu s-a făcut cu internare, cerînd pe acest motiv rejudecarea procesului. În mod normal procesul Chiţac-Stănculescu era încheiat în 2000, cînd se respinsese recursul celor doi generali şi se dăduse prima hotărîre „definitivă şi irevocabilă”. Doar împrejurarea că Ion Iliescu a ajuns la putere şi a numit un procuror general care a promovat recursul în anulare în acest caz a făcut ca procesul să se prelungească atît. Cei doi generali nu se pot considera însă nedreptăţiţi de prelungirea procesului, cîtă vreme ei înşişi au făcut memorii pentru promovarea acelui recurs în anulare. Toate cele 4 complete de judecată care au examinat cauza i-au găsit vinovaţi, iar completul de la recursul în anulare trimisese cauza la rejudecare.

“Aşa cum doar mareşalul Antonescu nu poate fi singurul vinovat pentru deciziile României din al doilea război mondial, aşa nici generalul Stănculescu nu poate fi unicul responsabil pentru dramele din timpul Revoluţiei române”, mai scrie Bogdan Pitaru.

Lăsînd la o parte comparaţia trasă de păr între un general comunist şi un mareşal anticomunist, observăm manipularea opiniei publice prin inducerea ideii că justiţia l-ar fi considerat pe generalul Stănculescu drept unic vinovat de dramele revoluţiei române. Nimic mai fals. Lăsînd la o parte celelalte oraşe, referindu-ne doar la Timişoara, încă din 1990 au fost trimise în judecată 25 de persoane pentru participare la reprimarea revoluţiei. După 6 ani de procese, din cei 25 de inculpaţi 9 au fost condamnaţi (Ion Coman, Ilie Matei, Cornel Pacoste, Ion Popescu, Traian Sima, Ion Deheleanu, Ion Corpodeanu, Iosif Veverca, Nicolae Ghircoiaş – la acesta din urmă s-a constatat că pedeapsa a fost graţiată), în 2 cazuri (Radu Bălan şi Emil Macri) a intervenit decesul inculpaţilor, în alte 9 cazuri s-a constatat că fapta a fost amnistiată (Valentin Ciucă, Ion Baciu, Gheorghe Avram, Laurenţiu Preda, Eugen Mişea, Tiberiu Grui, Eugen Peptan, Gheorghe Ganciu, Emilian Zamfir Iosef), iar în 5 cazuri (Filip Teodorescu, Gabriel Anastasiu, Gheorghe Atudoroaie, Tinu Radu, Viorel Bucur) s-a pronunţat achitare. Pe lîngă acest proces de amploare, au mai fost condamnaţi în procese separate: plutonierul major de miliţie Vasile Bandula (pentru împuşcarea lui Vasile Moldovan), căpitanul de miliţie Traian Cozma (pentru falsificare de buletine de identitate pentru generalii Constantin Nuţă, Mihalea Velicu, Emil Macri şi coloneii Nicolae Ghircoiaş şi Ion Deheleanu; s-a constatat însă că infracţiunea e graţiată), iar în cazul locotenentului Florin Dragomir s-a constatat că fapta de purtare abuzivă a fost amnistiată. Toţi aceşti inculpaţi erau din miliţie, securitate sau activul de partid. Cîtă vreme a fost Ion Iliescu preşedinte, nimeni din armată nu a fost tras la răspundere pentru crimele de la Timişoara. Populaţia oraşului observase însă că şi armata deschisese focul, fapt recunoscut de altfel şi de generalul Stănculescu. Abia după pierderea puterii de Ion Iliescu în 1996, justiţia a putut să se atingă şi de cadre ale M.Ap.N. care se făcuseră vinovate de crime în Timişoara. Au mai fost astfel condamnaţi generalul Constantin Rotariu, locotenent-colonel Ion Păun şi căpitan Constantin Gheorghe, toţi aceştia fiind graţiaţi imediat după condamnare de preşedintele Ion Iliescu. A mai fost condamnat de asemeni căpitan Ilie Andreoiu, pentru împuşcarea a 3 persoane. După toate aceste procese, faptul că se pretinde că Stănculescu ar fi fost singurul găsit responsabil de dramele revoluţiei este doar o expresie a fenomenului de mercenariat care există în jurnalistica românească.

Stănculescu pare să fi fost la Timişoara om de încredere a lui Ceauşescu. A fost numit de acesta comandant militar al oraşului în data de 20 decembrie (cînd n-au mai fost morţi ci un singur rănit) iar în 22 decembrie tot Ceauşescu l-a numit ministru al apărării naţionale, după sinuciderea lui Milea. Dictatorul avea o deosebită încredere în cel care avea să-i organizeze execuţia.