Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din Timișoara. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu

În acest fragment de rechizitoriu se preia, cu autoritate de lucru judecat, constatările din 2 procese legate de revoluția din Timișoara: „Procesul celor 25” (inculpat principal Ion Coman) – început în 1990, ș procesul Chițac-Stănculescu, început în 1997, după ce Ion Iliescu pierduse puterea politică. Există și alte procese ale revoluției din Timișoara care cred că ar fi trebuit amintite ca autoritate de lucru judecat: procesul Calea Lipovei, în care au fost condamnați generalul Constantin Rotariu. locotenent-colonelul Ion Păun și căpitanul Constantin Gheorghe pentru morții și răniții din 17 decembrie 1989 din zona Calea Lipovei din Timișoara – proces care întărește faptul că Ministerul Apărării Naționale s-a implicat în reprimare (Decizia 359/2002 a Curții Supreme de Justiție), dar și alte procese mai mici, cum ar fi cel al milițianului Vasile Bandula, condamnat pentru rănirea prin împușcare a lui Vasile Moldovan, în 18 decembrie 1989, în Piața Badea Cîrțan din Timișoara (Sentinţa nr. 1 din 28 septembrie 1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Timişoara şi Decizia nr. 16 din 14 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) – care întărește ideea că Ministerul de Interne s-a implicat în reprimare, fiindcă mai nou și implicarea Minsiterului de Interne e pusă la îndoială.

Parchetul observă corect că în prima fază nimeni din M.Ap.N. nu a fost inculpat. A fost tactica regimului Iliescu, în conducerea căruia făceau parte Victor Stănculescu (membru CFSN, ministru și membru în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”), Mihai Chițac (ministru) și Ștefan Gușă (membru CFSN și, conform lui Ion Iliescu – vezi „Ion Iliescu explică componența nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN” (linc) și „Precizări suplimentare ale domnului Iliescu cu privire la componența nominală a Consiliului Militar Superior” (linc), membru și în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”, afirmație care se coroborează cu filmări din CC care-l arată pe Gușă dînd ordine legate de această luptă și cu declarații de martori), să ascundă implicarea M.Ap.N. în represiune. Declararea generalului Milea ca erou a fost parte din strategia FSN de falsificare a istoriei.

Ceea ce Parchetul nu spune este că FSN a încercat să evite tragerea la răspundere nu numai a celor din M.Ap.N. ci și a celor din securitate. În contextul anului 1990, cînd lumea era furioasă datorită morților de la revoluție, a fost imposibil pentru FSN să nu accepte deschiderea unor procese și prezentarea în fața publicului a unor inculpați. Au fost aleși mai ales inculpați din miliție, securitate și partid și doar ca excepție s-a acceptat deschiderea unui proces împotriva cuiva din M.Ap.N. (plutonierul Pavel Dumitru din Lugoj – linc, care a ajuns inculpat poate și datorită gradului mic pe care-l avea și faptului că în cazul său s-a putut susține că a tras din proprie inițiativă, fără ordin direct; dar chiar și în acest caz s-au făcut eforturi pentru a se obține o pedeapsă cît mai mică, promovîndu-se inclusiv un recurs în anulare). Dar FSN a ocrotit pe toți cei implicați în reprimarea revoluției. Am arătat acest aspect în articolul Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara (linc), dar el reiese și din numeroasele grațieri făcute de inculpatul Ion Iliescu (procesul Calea Lipovei, procesul C.P.Ex.). Aceste grațieri nici măcar nu sînt amintite în rechizitoriul Parchetului. Probabil fiindcă grațierea este o prerogativă legală a președintelui și nu poate fi încadrată la „crime împotriva umanității”, dar aceste grațieri snt o dovadă, fie și indirectă, în favoarea uneia din tezele rechizitoriului, anume existența unei înțelegeri între vărfuri decizionale ale M.Ap.N. și noua conducere politică a țării.

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu.

III. Timişoara – autoritate de lucru judecat Continuă lectura

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (1). Consideraţii generale

Vestitul dosar 97/P/1990, în care procurorul Dan Voinea conexase toate cauzele legate de revoluţia din 1989 rămase nesoluţionate, a primit în 2010 o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Voi reproduce în serial această ordonanţă, care sintetizează cercetările făcute de parchet în cauzele revoluţiei.

R O M Â N I A
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PARCHETELOR MILITARE
Nr. 97/P/1990
ORDONANŢĂ
18.10.2010
Procurori militari mr. magistrat Mihalache Codruţ, mr. magistrat Tudor Marian şi cpt. magistrat Culea Claudiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare
Examinând materialul de cercetare efectuat în dosarul nr. 97/P/1990, privind faptele comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, fapte care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri
CONSTATĂM URMĂTOARELE:
I. CONSIDERAŢII GENERALE
Evenimentele ce aveau să se declanşeze în ţara noastră la finele anului 1989 s-au înscris în procesul general est-european marcat de căderea regimurilor comuniste, conducând la eliminarea elementelor specifice sistemelor totalitare: dictatura partidului unic, caracterul excesiv centralizat al economiei etc.
Fostul preşedinte, Nicolae Ceauşescu, prin poziţia adoptată, a determinat o izolare totală a ţării noastre pe plan extern, fără precedent în trecutul istoric al României. În plan intern, consecinţa a fost accentuarea stărilor de nemulţumire în toate păturile sociale şi radicalizarea sensibilă a opiniei publice până la crearea unei situaţii deosebite, aşa cum evenimentele ulterioare aveau să o confirme. Continuă lectura

Culisele revoluţiei (9). În 1994 am cerut destituirea domnului Măgureanu datorită lipsei de profesionalism a raportului SRI despre revoluţie (video)

A 9-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele opt părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi
Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea”

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Minciuni anticomuniste marca Sorin Ilieşiu

Vicepreşedintele Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu, a lansat un nou apel, de astă dată către ambasadorul SUA, căruia îi cere o audienţă pentru a-i prezenta un apel pentru condamnarea internaţională a comunismului. Scrisoarea domnului Ilieşiu, la care au aderat 36 de organizaţii civice şi sindicale, e prezentată pe saitul asociaţiei „21 Decembrie” (linc).

Delegaţia care ar urma să discute cu ambasadorul american (sau o fi discutat deja?) este mai cuprinde, pe lîngă domnul Ilieşiu, pe: Teodor Mărieş, preşedinte al asociaţiei „21 Decembrie”, George Costin, declarat „preşedinte executiv” al Blocului Naţional al Revoluţionarilor (este vorba de organizaţia care îl are ca preşedinte de onoare pe Ion Iliescu; conducerea anunţată în presă după ultimul congres al acesteia nu-l includea însă pe George Costin, fie a dezinformat presa, fie în actele depuse la tribunal după congres e o altă conducere decît ceea ce s-a discutat la congres, de faţă cu presa), Antonie Popescu şi Ionuţ Matei, avocaţi ai asociaţiei „21 Decembrie”, Liviu Antonesei, Florian Mihalcea, preşedinte al Societăţii „Timişoara”.

Un lucru mă deranjează însă în scrisoarea domnului Ilieşiu: Afirmaţia categorică că „nimeni nu a fost trimis în judecată pentru masacrul din decembrie 1989”. Această afirmaţie reprezintă o minciună sfruntată. Au fost o mulţime de procese legate de revoluţia din 1989. Numai referitor la revoluţia din Timişoara, avem următoarele cazuri, prezentate de mine în cartea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989)”: Continuă lectura

Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (4). Întrebările adresate martorului

Ultima parte a mărturiei depuse la procesul revoluţiei din Timişoara de maiorul Gheorghe Sălăjan, ofiţer de securitate însărcinat cu cercetarea penală. Aici, procurorul, inculpaţii şi avocaţii acestora pun întrebări martorului.

Fă clic pentru a auzi înregistrarea (46 minute 13 secunde)

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (3): Consemnarea declaraţiei

După ce maiorul Gheorghe Sălăjan, ofiţerul însărcinat cu cercetarea penală în cadrul Securităţii Timiş, a spus ce a avut de spus, preşedintele instanţei, judecătorul Cornel Bădoiu, trece la consemnarea declaraţiei. Practic se repetă şi se sintetizează cele spuse anterior.

Fă clic ca să asculţi înregistrarea audio (45 minute 59 secunde)

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Securistul Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (2): Caraşcă cu doi ofiţeri de miliţie au plecat la Bucureşti să ducă nişte dosare generalului Vlad

A 2-a parte a mărturiei lui Gheorghe Sălăjan, ofiţer timişorean de securitate însărcinat cu cercetarea penală, în procesul revoluţiei din Timişoara. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive între paranteze drepte. Continuă lectura

Procesul Chiţac-Stănculescu şi mercenariatul jurnalistic

Odată cu pronunţarea hotărîrii judecătoreşti în procesul Chiţac-Stănculescu, o parte a mass-mediei, care de 19 ani dezinformează în problema revoluţiei române, şi-a reluat cu intensitate dezinformările.

De pildă, într-un comentariu de Bogdan Pitaru de la Antena 3 citim: “În cazul generalului Stănculescu, justiţia română s-a perpelit 18 ani în decizii îndoielnice, menite să arunce procesul acestuia în derizoriu. Generalul a fost, pe rând, condamnat, graţiat, trimis la psihiatru şi, într-un final, încarcerat”. Informaţii false şi tendenţioase. Stănculescu nu a fost niciodată graţiat, trimiterea la psihiatru este o cerinţă a Codului de procedură penală în cazurile de omor, nu o toană a judecătorilor, iar deciziile justiţiei în cazul Stănculescu s-au perpelit atîta vreme doar datorită sprijinului politic pe care Stănculescu l-a avut (şi încă îl are) din partea fostului preşedinte Ion Iliescu. Deşi exista o propunere de începere a urmăririi penale a generalilor Stănculescu şi Chiţac încă din 1990, din partea unei comisii care anchetase evenimentele din Timişoara, parchetul nu a făcut asta decît în 1997, după ce Iliescu pierduse alegerile. Bogdan Pitaru nu spune cine este vinovat de prelungirea procesului. Generalul Stănculescu însuşi, personal sau prin avocaţii săi, a folosit toate tertipurile posibile pentru prelungirea procesului. De pildă, deşi fusese examinat psihiatric, a pretins că examinarea nu e valabilă fiindcă nu s-a făcut cu internare, cerînd pe acest motiv rejudecarea procesului. În mod normal procesul Chiţac-Stănculescu era încheiat în 2000, cînd se respinsese recursul celor doi generali şi se dăduse prima hotărîre „definitivă şi irevocabilă”. Doar împrejurarea că Ion Iliescu a ajuns la putere şi a numit un procuror general care a promovat recursul în anulare în acest caz a făcut ca procesul să se prelungească atît. Cei doi generali nu se pot considera însă nedreptăţiţi de prelungirea procesului, cîtă vreme ei înşişi au făcut memorii pentru promovarea acelui recurs în anulare. Toate cele 4 complete de judecată care au examinat cauza i-au găsit vinovaţi, iar completul de la recursul în anulare trimisese cauza la rejudecare.

“Aşa cum doar mareşalul Antonescu nu poate fi singurul vinovat pentru deciziile României din al doilea război mondial, aşa nici generalul Stănculescu nu poate fi unicul responsabil pentru dramele din timpul Revoluţiei române”, mai scrie Bogdan Pitaru.

Lăsînd la o parte comparaţia trasă de păr între un general comunist şi un mareşal anticomunist, observăm manipularea opiniei publice prin inducerea ideii că justiţia l-ar fi considerat pe generalul Stănculescu drept unic vinovat de dramele revoluţiei române. Nimic mai fals. Lăsînd la o parte celelalte oraşe, referindu-ne doar la Timişoara, încă din 1990 au fost trimise în judecată 25 de persoane pentru participare la reprimarea revoluţiei. După 6 ani de procese, din cei 25 de inculpaţi 9 au fost condamnaţi (Ion Coman, Ilie Matei, Cornel Pacoste, Ion Popescu, Traian Sima, Ion Deheleanu, Ion Corpodeanu, Iosif Veverca, Nicolae Ghircoiaş – la acesta din urmă s-a constatat că pedeapsa a fost graţiată), în 2 cazuri (Radu Bălan şi Emil Macri) a intervenit decesul inculpaţilor, în alte 9 cazuri s-a constatat că fapta a fost amnistiată (Valentin Ciucă, Ion Baciu, Gheorghe Avram, Laurenţiu Preda, Eugen Mişea, Tiberiu Grui, Eugen Peptan, Gheorghe Ganciu, Emilian Zamfir Iosef), iar în 5 cazuri (Filip Teodorescu, Gabriel Anastasiu, Gheorghe Atudoroaie, Tinu Radu, Viorel Bucur) s-a pronunţat achitare. Pe lîngă acest proces de amploare, au mai fost condamnaţi în procese separate: plutonierul major de miliţie Vasile Bandula (pentru împuşcarea lui Vasile Moldovan), căpitanul de miliţie Traian Cozma (pentru falsificare de buletine de identitate pentru generalii Constantin Nuţă, Mihalea Velicu, Emil Macri şi coloneii Nicolae Ghircoiaş şi Ion Deheleanu; s-a constatat însă că infracţiunea e graţiată), iar în cazul locotenentului Florin Dragomir s-a constatat că fapta de purtare abuzivă a fost amnistiată. Toţi aceşti inculpaţi erau din miliţie, securitate sau activul de partid. Cîtă vreme a fost Ion Iliescu preşedinte, nimeni din armată nu a fost tras la răspundere pentru crimele de la Timişoara. Populaţia oraşului observase însă că şi armata deschisese focul, fapt recunoscut de altfel şi de generalul Stănculescu. Abia după pierderea puterii de Ion Iliescu în 1996, justiţia a putut să se atingă şi de cadre ale M.Ap.N. care se făcuseră vinovate de crime în Timişoara. Au mai fost astfel condamnaţi generalul Constantin Rotariu, locotenent-colonel Ion Păun şi căpitan Constantin Gheorghe, toţi aceştia fiind graţiaţi imediat după condamnare de preşedintele Ion Iliescu. A mai fost condamnat de asemeni căpitan Ilie Andreoiu, pentru împuşcarea a 3 persoane. După toate aceste procese, faptul că se pretinde că Stănculescu ar fi fost singurul găsit responsabil de dramele revoluţiei este doar o expresie a fenomenului de mercenariat care există în jurnalistica românească.

Stănculescu pare să fi fost la Timişoara om de încredere a lui Ceauşescu. A fost numit de acesta comandant militar al oraşului în data de 20 decembrie (cînd n-au mai fost morţi ci un singur rănit) iar în 22 decembrie tot Ceauşescu l-a numit ministru al apărării naţionale, după sinuciderea lui Milea. Dictatorul avea o deosebită încredere în cel care avea să-i organizeze execuţia.