Chicago Tribune, 20 decembrie 1989. SUA au foarte puţine mijloace de a influenţa guvernul român, dar prin intermediul CSCE vor acţiona să afle ce se întîmplă şi să înfrîneze autorităţile de la Bucureşti

Ziarul „Chicago Tribune” din 20 decembrie 1989 îşi informează cititorii despre evenimentele din România. Traduc pentru cititorii acestui blog cele apărute în importantul ziar american. Comentariile mele sînt inserate cu litere cursive între paranteze drepte.

Martorii se tem că sute de persoane au murit în protestele din România

Marţi [19 decembrie] s-a relatat că împuşcăturile împotriva demonstranţilor au continuat în vestul României, unde martorii spun că forţele de securitate ar fi omorît sute de persoane care protestau împotriva durului regim comunist al preşedintelui Nicolae Ceauşescu.

În Washington, Casa Albă [reşedinţa preşedintelui american; figurat, preşedinţia americană] a condamnat ca „brutală” continua înnăbuşire a demonstranţilor politici şi s-a afirmat că Statele Unite se gîndesc să lucreze împreună cu aliaţii ei din Vest şi cu Moscova pentru a dezvolta un răspuns coordonat.

Agenţii de presă est-europene au relatat împuşcături şi focuri în oraşul Timişoara din vestul României. Într-unul din cele mai înfiorătoare rapoarte, agenţia Tanjug a Iugoslaviei a spus că există relatări neconfirmate despre pînă la 2000 de morţi. Alte rapoarte din Ungaria şi Iugoslavia vorbesc de sute de morţi. Continuă lectura