Declaraţie a mea din timpul revoluţiei

Dosarul care mi-a fost întocmit în decembrie 1989 s-a păstrat. Ceea ce l-a salvat de la distrugere a fost ducerea sa la Bucureşti, de către locotenent-colonelul Caraşcă, care trebuia să predea nişte dosare, printre care şi al meu, lui Iulian Vlad, conform declaraţiei de martor a maiorului de securitate Gheorghe Sălăjan din procesul revoluţiei din Timişoara (linc). „Trebuia să fie un dosar istoric, prin care să aducă sancţiuni capitale”, spunea despre aceste cercetări, la acelaşi proces, martorul Gheorghe Diaconescu (linc), fost procuror general adjunct al RSR.

De la Parchetul Militar Timişoara am primit recent o copie a declaraţiei mele dată în 19 decembrie 1989, pe formular tipizat de învinuit/inculpat. Scrisul de pe declaraţie aparţine anchetatorului meu – locotenentul major Ioan Filipescu, care şi iscăleşte declaraţia sub titulatura „organ de cercetare penală”. Cu mîna mea e scrisă doar ultima propoziţie – „aceasta e declaraţia pe care o dau, susţin şi semnez personal”, în rest totul e scris de către Filipescu. Cînd mă punea pe mine să scriu o declaraţie, eu trăgeam de timp cît puteam, scriam cu maximă încetineală, de parcă eram semianalfabet. Nu aveam nici un interes să mă grăbesc, că nu erau semne că dacă isprăvesc de scris declaraţia mi se va da drumul. Grăbindu-mă, i-aş fi dat mai mult timp anchetatorului să-mi pună întrebări şi să mă bată, ceea ce nu era în interesul meu. Văzînd cum trag de timp Filipescu a hotărît să scrie el, pe baza a ceea ce eu deja spusesem, iar eu doar să scriu fraza finală de confirmare şi să semnez. Continuă lectura

NUP-ul încasat de mine în 1990

„Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP” este un articol publicat de mine în 2008 (linc) în care am povestit cum în 1990, ca urmare a abrogării articolului 166 din codul penal referitor la propaganda împotriva orînduirii socialiste, am devenit posesorul unui NUP personal şi netransmisibil.

Am fost recent la Parchetul Militar Timişoara şi am obţinut copii după mai multe acte din dosarul meu. Printre ele, şi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) care mă priveşte. Sînt 2 persoane care au contribuit la această rezoluţie. Prima este locotenent-colonelul de securitate Gheorghe Caraşcă, devenit după revoluţie angajat al M.Ap.N. (dar remarc că-şi continua activitatea de cercetare penală şi la armată, la UM 05083 Bucureşti), iar a doua este procurorul Samoilă Joarză (răposat în 2008 – linc), cel poreclit şi „generalul NUP”.

După cum a declarat în „procesul celor 25” martorul Gheorghe Sălăjan, ofiţerul însărcinat cu cercetarea penală la Securitatea Timiş, Gheorghe Caraşcă este cel care în 22 decembrie 1989 dimineaţa, din porunca generalului Emil Macri, a plecat cu un avion spre Bucureşti pentru a duce generalului Iulian Vlad dosarele a 12 persoane arestate în revoluţia din Timişoara. Vedeţi pe acest blog înregistrările audio cu mărturia lui Gheorghe Sălăjan:

1. Generalul Velicu mi-a zis că miliţia cercetează prima dată şi după aia noi
2. Caraşcă cu 2 ofiţeri de miliţie au plecat la Bucureşti să ducă nişte dosare generalului Vlad
3. Consemnarea declaraţiei
4. Întrebările adresate martorului Continuă lectura

Institutul Revoluţiei atacă vehement „Jurnalul Naţional”

În „Caietele Revoluţiei” nr. 2/2010 (linc), publicaţie editată de Institutul Revoluţiei Române, la paginile 50-55 este publicat articolul lui Titus Suciu – „De ce nu iubiţi revoluţia română, domnule?”.

Articolul este o critică vehementă a unor afirmaţii şi analize despre revoluţia română publicate în 2004 de „Jurnalul Naţional”. „Ceea ce putea să se constituie într-o prestaţie ziaristică onestă se dovedeşte manipulare ordinară (…) Jurnalul Naţional terfeleşte Revoluţia Română, mai ales perioada ei timişoreană, 16-20 decembrie (…) Este vorba de o adevărată campanie, coordonată de Marius Tucă pe două fronturi (…) Ne reîntîlnim cu o semnătură ce deja ne-a convins că nu va însemna nimic în jurnalismul românesc, Răzvan Belciuganu (…) De ce nu respectaţi, de ce nu iubiţi Revoluţia Română, domnule Tucă, domnule Cristoiu?”, sînt cîteva fraze din articolul domnului Titus Suciu.

Amintesc că şi eu am fost critic cu privire la campania „Jurnalului Naţional” din 2004 legată de „adevărul despre revoluţie”, ceea ce m-a determinat în 10 martie 2004 să scot ziarul-ediţie specială „Revoluţia din 1989 şi minciunile lui Marius Tucă”, iar în 2005 cartea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (carte care, încă înainte de a fi tipărită, din decembrie 2004 a fost disponibilă pe internet pe saitul procesulcomunismului.com – linc – varianta de pe internet are pe alocuri mici diferenţe faţă de varianta tipărită). Ulterior am reluat şi pe acest blog o parte din articolele mele din 2004. Continuă lectura

Ion Cristoiu şi Jurnalul Naţional continuă dezinformările

Continui, în paralel cu prezentarea lucrării lui Richard Andrew Hall despre filmul „Şah-mat”, prezentarea propriilor mele reacţii din 2004 legate de campania declanşată de „Jurnalul Naţional” odată cu filmul lui Brandstatter. Şi articolul de mai jos a fost publicat în ziarul-ediţie specială „Revoluţia din Timişoara şi minciunile lui Marius Tucă”.

Ion Cristoiu şi Jurnalul Naţional continuă dezinformările

Ion Cristoiu, vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei (linc) îşi continuă dezinformările pe tema revoluţiei din 1989 în Jurnalul Naţional din 1 martie 2004 (articolul „Ion Iliescu, agent CIA?” – linc). Polemizînd cu autoarea filmului „Şah-mat” de la TV Arte, Cristoiu emite următoarea minciună: „La 14 ani de la evenimentele din decembrie 1989, nimeni din lume şi din România nu mai susţine că totul a fost spontan”. Continuă lectura

Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (4). Întrebările adresate martorului

Ultima parte a mărturiei depuse la procesul revoluţiei din Timişoara de maiorul Gheorghe Sălăjan, ofiţer de securitate însărcinat cu cercetarea penală. Aici, procurorul, inculpaţii şi avocaţii acestora pun întrebări martorului.

Fă clic pentru a auzi înregistrarea (46 minute 13 secunde)

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (3): Consemnarea declaraţiei

După ce maiorul Gheorghe Sălăjan, ofiţerul însărcinat cu cercetarea penală în cadrul Securităţii Timiş, a spus ce a avut de spus, preşedintele instanţei, judecătorul Cornel Bădoiu, trece la consemnarea declaraţiei. Practic se repetă şi se sintetizează cele spuse anterior.

Fă clic ca să asculţi înregistrarea audio (45 minute 59 secunde)

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Securistul Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (2): Caraşcă cu doi ofiţeri de miliţie au plecat la Bucureşti să ducă nişte dosare generalului Vlad

A 2-a parte a mărturiei lui Gheorghe Sălăjan, ofiţer timişorean de securitate însărcinat cu cercetarea penală, în procesul revoluţiei din Timişoara. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive între paranteze drepte. Continuă lectura

Securistul Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (1): Generalul Velicu mi-a zis că miliţia cercetează prima dată şi după aia noi (audio)

Gheorghe Sălăjan era în decembrie 1989 ofiţer însărcinat cu cercetarea penală în cadrul Securităţii judeţului Timiş. În 5 iunie 1990 a depus mărturie în procesul revoluţiei din Timişoara. Declaraţia sa, înregistrată de radio Timişoara, a ajuns şi la mine (prin intermediul asociaţiei Memorialul Revoluţiei). Mai jos aveţi un prim fragment din această mărturie. În transcrierea înregistrării, intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte. Continuă lectura

Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al RSR: Trebuia să fie un dosar istoric, prin care să aducă sancţiuni capitale (…) O echipă condusă de colonelul Caraşcă făcea cercetări în spatele nostru, avînd sarcina să stabilească cine sînt liderii politici ai manifestărilor din Timişoara (audio)

În 13 iunie 1991 Gheorghe Diaconescu, fost prim-adjunct al procurorului general al Republicii Socialiste România în 1989 (procuror şi după revoluţie, mai tîrziu trecut în avocatură unde a fost foarte apreciat de clienţi; răposat în 8 martie 2008), a fost chemat ca martor în procesul revoluţiei din Timişoara (procesul celor 25). Mărturia a fost înregistrată de radio Timişoara, iar prin intermediul asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” am ajuns şi eu în posesia acesteia. De altfel, asociaţia „Memorialul Revoluţiei” a publicat mărturia în volumul 6 din „Documente ’89. Procesul de la Timişoara”, Timişoara 2008, fragmentul de mai jos apărînd la pag. 3532-3533 (există unele diferenţe între cartea publicată de „Memorialul Revoluţiei” şi transcrierea mea de mai jos; cred că transcrierea mea e mai exactă; cititorii pot acum compara şi cu înregistrarea audio).

Prezint mai jos o parte din mărturia depusă în faţa instanţei de Gheorghe Diaconescu, anume fragmentul în care povesteşte despre dosarele întocmite de organele de anchetă în timpul revoluţiei. Din păcate, chiar la începutul acestui fragment lipseşte o parte din înregistrare şi nu se înţelege despre cine se vorbeşte că ar fi dorit un dosar cu sancţiuni capitale (în volumul editat de asociaţia „Memorialul Revoluţiei” la pag. 3531 se afirmă că ar fi vorba de Emil Macri). Deşi Diaconescu vorbeşte de 28 sau 30 de dosare, la Pachetul Militar Timişoara au ajuns după revoluţie doar 4 asemenea dosare.

Ascultă înregistrarea mărturiei lui Gheorghe Diaconescu (6 minute 17 secunde)

Transcriere înregistrare:
Gheorghe Diaconescu: …am realizat că dorea ca la natura evenimentelor din Timişoara să se edifice cu un dosar echivalent. Trebuia să fie un “dosar istoric” – în viziunea lui sau a superiorilor lui, prin care să aducă sancţiuni capitale celor care erau arestaţi. [pauză în înregistrare considerată înregistrare defectuoasă – lipsă text în volumul editat de „Memorialul Revoluţiei”, dar ar putea să fie numai o pauză făcută de martor]
… în legătură cu faptele acestea mai mărunţele. Am spus că sînt clar încadrabile în Decretul 153, urmează ca organele de miliţie să facă sesizarea cuvenită la instanţă. Dar, printre cei care s-au opus, în primul şi în primul rînd, a fost generalul Macri, spunînd că nu acesta-i tratamentul la asemenea fapte. Deci, ofiţerii de cercetări penale de la Bucureşti, ca şi procurorii, erau cu toţii jos, la Cercetări Penale, în schimb nu aveau inculpaţii. Inculpaţii au apărut joi, dar au dispărut dosarele. Aşa puţine şi insuficient formate cum erau, nu mai existau. Pentru ca în noaptea de joi spre vineri, dosarele să plece la Bucureşti, într-o mapă, cu colonelul Caraşcă. Nu ştiam unde trebuie să ajungă aceste dosare. În cadrul cercetărilor care s-au făcut şi de care v-am amintit încă în preambulul declaraţiei mele, se găseşte declaraţia colonelului Caraşcă, care, ulterior, a relatat următoarele: în sîmbăta din 16 decembrie, din ordinul generalului Macri, a făcut parte dintr-o echipă care s-a deplasat la Timişoara cu un automotor; singur, din partea Cercetărilor Penale de la Bucureşti. Că tot din ordinul generalului Macri, a convocat ofiţeri de cercetare penală de securitate, din alte judeţe. Alcătuind acolo echipe de cercetare. Că în timp ce procurorii noştri se chinuiau la o masă, unde stăteau cîte cinci-şase procurori, de o parte, şi cinci-şase presupuşi sau chiar infractori, de cealaltă parte, această echipă condusă de colonelul Caraşcă, făceau cercetări în spatele nostru, avînd sarcina să stabilească cine sînt liderii politici ai manifestărilor din Timişoara. Noi nu am ştiut nici un moment şi nici cei de la Miliţie n-au ştiut, despre cercetări care se făceau în spatele nostru – am aflat, erau pe la cabinetul medical şi în alte locuri prin penitenciar, dar am aflat despre aceste cercetări paralele şi în spatele nostru, atunci cînd a fost audiat colonelul Caraşcă, legat de dosarele transportate de la Bucureşti. Probabil că, nefiind satisfăcut de poziţia adoptată deopotrivă de Direcţia de Cercetări Penale şi de către Procuratură în legătură cu încadrarea juridică preconizată, dosarele au fost preluate de Securitate, de Cercetările Penale de la Securitate, pentru a fi duse la Bucureşti. Cred că prin luna ianuarie, pe la mijlocul lui ianuarie, cred, întrebîndu-l pe colonelul Tudor Stănică, care mai este situaţia, ce mai ştie despre dosarele pe care le-am avut noi la Timişoara, el mi-a spus că le-a recuperat (nu mi-a precizat de unde) şi că le-a trimis cu adresă şefului Serviciului Cercetări Penale de la Timişoara, colonel Tufariu. Că, deci, toate cele 28 sau 30 de dosare (nu vă pot spune numărul precis, ştiu numărul de persoane, mai degrabă, decît de dosare, puteau să fie două sau mai multe persoane în acelaşi dosar), şi că după cîte a aflat, la un moment dat, ajunseseră aceste dosare pe la formaţiunea de Transporturi Feroviare. Nu ştiu din ce cauză, dar oricum, ce vreau să spun că aceste dosare au reintrat în circuitul lor normal. Despre cercetările pe care le-am făcut noi acolo, cam atît am avut să vă relatez. Doar în sinteză, să punctez că: 1). Procurorii nu au dat nici un mandat de arestare, pentru nici o faptă; după cum nu au dat mandate de arestare la nici una din unităţile de procuratură din ţară, împotriva celor care au manifestat – fie că a fost 16, fie că a fost 17, fie că a fost 22 decembrie – indiferent unde în ţară, deci nu s-au emis, în nici un caz, mandat de arestare de către procuror, şi că, în cele 28 sau 30 de cazuri în care am intenţionat să dăm mandat de arestare, pentru că erau foarte clar penale şi dovedite, nu am mai reuşit, datorită contextului faptei pe care deja v-am relatat-o.

Citeşte şi: Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP

Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP

NUP-ul sau „neînceperea urmăririi penale”, visul unui Adrian Năstase şi a multor altor politicieni, este pentru mine de mult o realitate. Anume din 28 iunie 1990, cînd autorităţile au constatat că, prin Decretul nr. 12/1990, infracţiunea de „propagandă împotriva orînduirii socialiste” a fost eliminată din Codul Penal şi au hotărît NUP pe dosarul care îmi fusese deschis în timpul revoluţiei din decembrie 1989.
img_0002
Într-o adresă către Angela Tăut, văduva lui Teodor Tăut, care a fost depusă la dosarul procesului Chiţac-Stănculescu, unde doamna se constituise parte civilă în locul soţului ei răposat între timp, Parchetul Militar precizează numele a 4 persoane din Timişoara împotriva cărora se făcuseră cercetări în timpul revoluţiei pentru infracţiunea de propagandă împotriva orînduirii socialiste: Marius Mioc, Teodor Tăut, Grigore Mihai şi Doru Berejovschi.

taut

Cu Tăut şi Berejovschi am fost coleg de celulă, am povestit despre ei într-una din cărţile mele. Cum sînt convins că mi-aţi citit cărţile, nu mai repet.

La „procesul celor 25” care se desfăşura la Casa Tineretului din Timişoara, martorul Gheorghe Sălăjan, ofiţer de securitate însărcinat cu cercetarea penală, spunea despre aceste dosare: „În data de 21 seara locotenent-colonel Caraşcă a fost chemat la domnul general Macri şi a venit înapoi şi a spus că trebuie să lucreze cu Miliţia la nişte dosare, să fie gata pînă dimineaţa că pleacă la Bucureşti (…) Dimineaţa, în jurul orei şase, a revenit cu aceste dosare. Nu m-am uitat înăuntru în ele, dar erau dosare de urmărire penală, cu coperţi de dosare de urmărire penală. I-a pus pe cîţiva colegi să semneze prima fişă şi a plecat la Bucureşti cu avionul de 9,00-9,30 cu domnul colonel adjunct a lui Tudose, adică şi cu încă cineva. Cu doi ofiţeri de la Miliţie au plecat la Bucureşti să ducă aceste dosare – din cîte am înţeles eu – generalului Vlad” („Procesul de la Timişoara”, vol. IV, pag. 1719, Editura Mirton, Timişoara 2006, volum apărut sub egida Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara şi a Institutului Revoluţiei din Bucureşti, în care se reconstituie declaraţiile din procesul respectiv pe baza înregistrărilor audio făcute de radio Timişoara).

Mai jos pun citaţia din 1990, cînd am fost chemat ca martor în „procesul celor 25”, şi o altă adresă a Procuraturii despre faptele mele din 1989.
citatiecsj
fapte_mioc