Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat iunie 27, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din Timișoara. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu

În acest fragment de rechizitoriu se preia, cu autoritate de lucru judecat, constatările din 2 procese legate de revoluția din Timișoara: „Procesul celor 25” (inculpat principal Ion Coman) – început în 1990, ș procesul Chițac-Stănculescu, început în 1997, după ce Ion Iliescu pierduse puterea politică. Există și alte procese ale revoluției din Timișoara care cred că ar fi trebuit amintite ca autoritate de lucru judecat: procesul Calea Lipovei, în care au fost condamnați generalul Constantin Rotariu. locotenent-colonelul Ion Păun și căpitanul Constantin Gheorghe pentru morții și răniții din 17 decembrie 1989 din zona Calea Lipovei din Timișoara – proces care întărește faptul că Ministerul Apărării Naționale s-a implicat în reprimare (Decizia 359/2002 a Curții Supreme de Justiție), dar și alte procese mai mici, cum ar fi cel al milițianului Vasile Bandula, condamnat pentru rănirea prin împușcare a lui Vasile Moldovan, în 18 decembrie 1989, în Piața Badea Cîrțan din Timișoara (Sentinţa nr. 1 din 28 septembrie 1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Timişoara şi Decizia nr. 16 din 14 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) – care întărește ideea că Ministerul de Interne s-a implicat în reprimare, fiindcă mai nou și implicarea Minsiterului de Interne e pusă la îndoială.

Parchetul observă corect că în prima fază nimeni din M.Ap.N. nu a fost inculpat. A fost tactica regimului Iliescu, în conducerea căruia făceau parte Victor Stănculescu (membru CFSN, ministru și membru în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”), Mihai Chițac (ministru) și Ștefan Gușă (membru CFSN și, conform lui Ion Iliescu – vezi „Ion Iliescu explică componența nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN” (linc) și „Precizări suplimentare ale domnului Iliescu cu privire la componența nominală a Consiliului Militar Superior” (linc), membru și în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”, afirmație care se coroborează cu filmări din CC care-l arată pe Gușă dînd ordine legate de această luptă și cu declarații de martori), să ascundă implicarea M.Ap.N. în represiune. Declararea generalului Milea ca erou a fost parte din strategia FSN de falsificare a istoriei.

Ceea ce Parchetul nu spune este că FSN a încercat să evite tragerea la răspundere nu numai a celor din M.Ap.N. ci și a celor din securitate. În contextul anului 1990, cînd lumea era furioasă datorită morților de la revoluție, a fost imposibil pentru FSN să nu accepte deschiderea unor procese și prezentarea în fața publicului a unor inculpați. Au fost aleși mai ales inculpați din miliție, securitate și partid și doar ca excepție s-a acceptat deschiderea unui proces împotriva cuiva din M.Ap.N. (plutonierul Pavel Dumitru din Lugoj – linc, care a ajuns inculpat poate și datorită gradului mic pe care-l avea și faptului că în cazul său s-a putut susține că a tras din proprie inițiativă, fără ordin direct; dar chiar și în acest caz s-au făcut eforturi pentru a se obține o pedeapsă cît mai mică, promovîndu-se inclusiv un recurs în anulare). Dar FSN a ocrotit pe toți cei implicați în reprimarea revoluției. Am arătat acest aspect în articolul Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara (linc), dar el reiese și din numeroasele grațieri făcute de inculpatul Ion Iliescu (procesul Calea Lipovei, procesul C.P.Ex.). Aceste grațieri nici măcar nu sînt amintite în rechizitoriul Parchetului. Probabil fiindcă grațierea este o prerogativă legală a președintelui și nu poate fi încadrată la „crime împotriva umanității”, dar aceste grațieri snt o dovadă, fie și indirectă, în favoarea uneia din tezele rechizitoriului, anume existența unei înțelegeri între vărfuri decizionale ale M.Ap.N. și noua conducere politică a țării.

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu.

III. Timişoara – autoritate de lucru judecat (more…)

 

Radu Tinu despre revoluția română (video) mai 13, 2016


AgendaRaduTinu1AgendaRaduTinu2

În 15 decembrie 2014 saitul pressalert (linc) l-a invitat pe Tinu Radu, fost adjunct al șefului securității Timiș în decembrie 1989, pentru a povesti despre revoluție. Prezint cititorilor acestui blog respectiva emisiune. Primele 3 minute 42 de secunde de la începutul înregistrării sînt „moarte”, vă îndemn să săriți peste ele. Reporterul se numește Dragoș Boța. Este de remarcat în acest interviu că reporterul face cîteva încercări de a pune la îndoială unele afirmații ale interlocutorului său, în contrast cu obiceiul răspîndit în presa dîmbovițeană ca atunci cînd sînt interviați foști securiști reporterii să joace doar rolul de curea de transmisie pentru mesajele acestora. Explicația e că reporterul e timișorean. Dragoș Boța este primul ziarist pe care-l cunosc care îi cere lui Radu Tinu explicații asupra neconcordanțelor dintre declarațiile sale din 1999, cînd spunea că revoluția de la Timișoara a fost spontană, și cele din 2004 începînd, cînd a vorbit despre agenturili străine. Eu semnalasem pe acest blog (linc) respectivele neconcordanțe cît și refuzul puzderiei de ziariști care l-au interviat pe Radu în legătură cu decembrie 1989 de a-l întreba pe interlocutor despre ele. Iată că după atîția ani în sfîrșit s-a găsit un ziarist care să-l întrebe despre asta. Se trece foarte repede peste subiect, dar faptul că subiectul a fost totuși atins e o premieră.

Domnul Boța, deși a făcut eforturi pentru a se documenta cu privire la invitatul său, încă dovedește multe lipsuri în documentare. De pildă, pare complet ignorant asupra celor scrise în agenda personală a lui Radu Tinu, agendă depusă ca dovadă la procesul în care acesta fusese inculpat, și despre care a scris și ziaristul Iosif Costinaș, cel mort în condiții ciudate (linc), în ziarul „Timișoara” (vezi mai sus scanarea respectivului articol). În respectiva agendă apar adnotări despre diferiți cetățeni români, spre exemplu „Mioc Marius – stud. TCM”, dar nimic despre implicare activă a agenturilor străine. Există doar o scurtă adnotare despre doi diplomați – Radu Tinu pomenește pe larg în interviu despre asta. Dar subiectul agendei personale a domnului Radu Tinu îl voi trata într-un articol separat pe acest blog. În continuare, dau transcrierea emisiunii-interviu cu Tinu Radu, în care am inserat cu litere cursive între paranteze drepte comentarii ale mele. Pentru înlesnirea urmăririi discuției am împărțit-o în capitole, al căror titluri le-am ales eu. Capitolele respective sînt:
– Pălăvrăgeli inițiale
– Securitate sau SRI e același lucru. Mi-am slujit țara
– Am fost victima unor procurori comuniști derbedei. Nu uit și nu iert. Mi-am făcut liste de dușmani. Mai am trei care trăiesc din listele astea
– Virgil Măgureanu a discutat cu cei din complet să fim eliberați. Cred că vorbise cu Iliescu sau cu Petre Roman
– Herta Muller a fost un produs al serviciilor de spionaj german
– Banii primiți de Laszlo Tokes
– Interviul dat de Tokes emisarilor din Canada
– Din nou despre banii primiți de Tokes
– Am găsit două poziții total diferite în declarațiile dumneavoastră
– Ați prins măcar un provocator? N-aveai cum atunci!
– Cele 40 de cadavre incinerate
– Vizita la Timișoara a lui Denis Curry
– Patria a priori. Instrucțiuni de folosire
– Informatorii securității din balconul operei
– Armele de la operă. Planul de atacare al operei
– Vă simțiți responsabil pentru ceea ce s-a întîmplat în 1989?

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Documentar TVR despre cadavrele arse de la Timișoara noiembrie 17, 2014


Televiziunea Română a prezentat recent un documentar al Luciei Hossu Longin cu privire la cadavrele revoluționarilor timișoreni care în decembrie 1989 au fost furate din spitalul județean și incinerate la crematoriul din București. Explicații despre acest caz sînt date de procurorii Dan Voinea și Gheorghe Diaconescu. Cel care, după revoluție a dat procurorilor informații cu privire la soarta cadavrelor furate a fost Tudor Postelnicu, fostul ministru de interne. Sînt prezentate și filmări din decembrie 1991, cînd procurorul Dan Voinea a arătat rudelor celor uciși gura de canal unde au fost aruncată cenușa acestora.

Fă clic pentru a vedea documentarul (47 minute, 56 secunde)

De reținut afirmația procurorului Voinea (minutul 16:53): (more…)

 

Procuror militar general (r) Romeo Balan: Identificarea victimelor incinerate ale revoluţiei timişorene martie 19, 2014


cartiMemorial_0001Despre problema cadavrelor revoluţionarilor timişoreni, furate în decembrie 1989 de la morga spitalului judeţean şi dusa la crematoriul din Bucureşti, unde au fost arse, cît şi despre minciunile copioase care s-au scris pe acest subiect, am mai scris pe acest blog. Vezi:
“Misterul” celor 40 de cadavre
Dezinformarea Paulian Păsărin, din nou la modă în blogosferă
Biserica mucenicilor arşi de la Timişoara, sfinţită la Popeşti-Leordeni
Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct, despre incinerarea cadavrelor de la Timişoara (1)
Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct, despre incinerarea cadavrelor de la Timişoara (2)
Victor Stănculescu reia minciuna cu misterul celor 40 de cadavre (video)

În cartea procurorului Romeo Bălan „Victimele revoluţiei. Timişoara – 1989” editată în 2011 de asociaţia Memorialul Revoluţiei se explică amănunţit felul cum au fost identificate cadavrele incinerate. Procurorul militar (acum pensionar, general în rezervă) Bălan a fost direct implicat în cercetarea evenimentelor revoluţiei din Timişoara, deci nu vorbeşte din auzite. Cartea dînsului – despre care poate am să mai scriu – este una de referinţă în ceea ce priveşte evenimentele de la Timişoara. Din păcate, ca şi celelalte cărţi editate pînă acum de asociaţia „Memorialul Revoluţiei”, nu se găseşte în librării ci doar în unele biblioteci şi poate fi procurată doar direct de la sediul Memorialului Revoluţiei. Redau mai jos capitolul „Identificarea victimelor incinerate” din această carte. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt inserate comentarii ale mele. La sfîrşitul articolului sînt indicate sursele folosite de autor.

IDENTIFICAREA VICTIMELOR  INCINERATE (more…)

 

Declaraţie a mea din timpul revoluţiei septembrie 17, 2012


Dosarul care mi-a fost întocmit în decembrie 1989 s-a păstrat. Ceea ce l-a salvat de la distrugere a fost ducerea sa la Bucureşti, de către locotenent-colonelul Caraşcă, care trebuia să predea nişte dosare, printre care şi al meu, lui Iulian Vlad, conform declaraţiei de martor a maiorului de securitate Gheorghe Sălăjan din procesul revoluţiei din Timişoara (linc). „Trebuia să fie un dosar istoric, prin care să aducă sancţiuni capitale”, spunea despre aceste cercetări, la acelaşi proces, martorul Gheorghe Diaconescu (linc), fost procuror general adjunct al RSR.

De la Parchetul Militar Timişoara am primit recent o copie a declaraţiei mele dată în 19 decembrie 1989, pe formular tipizat de învinuit/inculpat. Scrisul de pe declaraţie aparţine anchetatorului meu – locotenentul major Ioan Filipescu, care şi iscăleşte declaraţia sub titulatura „organ de cercetare penală”. Cu mîna mea e scrisă doar ultima propoziţie – „aceasta e declaraţia pe care o dau, susţin şi semnez personal”, în rest totul e scris de către Filipescu. Cînd mă punea pe mine să scriu o declaraţie, eu trăgeam de timp cît puteam, scriam cu maximă încetineală, de parcă eram semianalfabet. Nu aveam nici un interes să mă grăbesc, că nu erau semne că dacă isprăvesc de scris declaraţia mi se va da drumul. Grăbindu-mă, i-aş fi dat mai mult timp anchetatorului să-mi pună întrebări şi să mă bată, ceea ce nu era în interesul meu. Văzînd cum trag de timp Filipescu a hotărît să scrie el, pe baza a ceea ce eu deja spusesem, iar eu doar să scriu fraza finală de confirmare şi să semnez. (more…)

 

NUP-ul încasat de mine în 1990 septembrie 10, 2012


„Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP” este un articol publicat de mine în 2008 (linc) în care am povestit cum în 1990, ca urmare a abrogării articolului 166 din codul penal referitor la propaganda împotriva orînduirii socialiste, am devenit posesorul unui NUP personal şi netransmisibil.

Am fost recent la Parchetul Militar Timişoara şi am obţinut copii după mai multe acte din dosarul meu. Printre ele, şi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) care mă priveşte. Sînt 2 persoane care au contribuit la această rezoluţie. Prima este locotenent-colonelul de securitate Gheorghe Caraşcă, devenit după revoluţie angajat al M.Ap.N. (dar remarc că-şi continua activitatea de cercetare penală şi la armată, la UM 05083 Bucureşti), iar a doua este procurorul Samoilă Joarză (răposat în 2008 – linc), cel poreclit şi „generalul NUP”.

După cum a declarat în „procesul celor 25” martorul Gheorghe Sălăjan, ofiţerul însărcinat cu cercetarea penală la Securitatea Timiş, Gheorghe Caraşcă este cel care în 22 decembrie 1989 dimineaţa, din porunca generalului Emil Macri, a plecat cu un avion spre Bucureşti pentru a duce generalului Iulian Vlad dosarele a 12 persoane arestate în revoluţia din Timişoara. Vedeţi pe acest blog înregistrările audio cu mărturia lui Gheorghe Sălăjan:

1. Generalul Velicu mi-a zis că miliţia cercetează prima dată şi după aia noi
2. Caraşcă cu 2 ofiţeri de miliţie au plecat la Bucureşti să ducă nişte dosare generalului Vlad
3. Consemnarea declaraţiei
4. Întrebările adresate martorului (more…)

 

Alexandru Tacu despre frauda „revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi august 3, 2012


Alexandru Tacu este un fost deţinut politic ieşean, semnatar în 1989, alături de Dan Petrescu, a „declaraţiei de la Iaşi” care s-a difuzat la radio Europa Liberă în 9 octombrie 1989 şi în care se protesta împotriva regimului Ceauşescu. În cartea „Revoluţia la negru. Iaşi 14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române? – o fraudă!” (editura 3D Arte, 2010 – linc) domnia sa comentează ceea ce dînsul consideră o fraudă istoriografică – aşa-zisul început al revoluţiei române în 14 decembrie 1989 la Iaşi. Cartea domnului Tacu este o replică la o altă carte – „Iaşi 14 decembrie 1989 – începutul revoluţiei române?” apărută în 2000 la editura Cogito din Oradea sub îngrijirea lui Gheorghe Florescu, profesor universitar, şi a lui Cassian Maria Spiridon, unul din autodeclaraţii lideri ai „revoluţiei” ieşene şi principalul propagandist al acesteia după 1989, cît şi la unele articole din presa ieşeană despre ziua de 14 decembrie 1989. „Nişte impostori au machiat o sosie, un fel de raport-lucrare, aş numi-o cu maliţiozitate antologie de truc şi chestii, prin excelenţă de sorginte tupeist-livrescă (…) Estimez discuţia asupra ‘maculaturii’ ca fiind de stringentă actualitate, deşi ceva timp de la aventura imbroglio a trecut” (pag. 8), „Falsificatorii de istorie, de fapt infractori de drept comun, cu o formulă brigantescă: Sesam deschide-te!, au reuşit tot ce şi-au dorit: o structură privată numită Asociaţia 14 decembrie 1989, ‘cetăţeni de onoare ai urbei’, titluri naţionale în grad de cavaler acordate de preşedintele penal Ion Iliescu” (pag. 136), spune domnul Tacu. Volumul editat de Gheorghe Florescu şi Cassian Spiridon susţine că în 14 decembrie 1989 în Piaţa Unirii din Iaşi s-ar fi încercat organizarea unei manifestaţii anticeauşiste, care ar fi eşuat datorită prezenţei forţelor de ordine, iar această încercare eşuată ar fi reprezentat de fapt începutul revoluţiei române. Ideea a fost popularizată ulterior în presă (mai ales ieşeană) şi de persoane precum Alex Mihai Stoenescu (informator al securităţii – linc) şi a ajuns şi în manualele şcolare de istorie. Domnul Tacu a citit cartea îngrijită de Florescu şi Spiridon „cu atenţia martorului sub ochii căruia în 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut nimic evenimenţial în Piaţa Unirii, cît şi pe platforma Combinatului de utilaj greu, de natură să sugereze iminenţa unui protest politic, sau mă rog, o revoltă antiregim” (pag. 7-8). (more…)