O nouă propunere legislativă, care repetă prevederile Legii 410/2011, e dezbătută în parlament

Anticipînd probabil anularea de către Curtea Constituţională a Legii 410/2011 de aprobare (cu amendamente) a OUG 80/2010, care prevede mai multe măsuri de economii bugetare, inclusiv suspendarea indemnizaţiilor luptătorilor în revoluţie remarcaţi prin fapte deosebite, guvernul a introdus respectivele prevederi legislative într-un alt proiect de lege aflat acum în dezbatere parlamentară.

Legea 410/2011 a fost contestată la Curtea Constituţională şi această contestaţie are multe şanse să fie acceptată, ca urmare a modului nu tocmai firesc prin care legea a fost adoptată. Anume, la aprobarea unei ordonanţe de urgenţă neimportante, în camera deputaţilor – camera decizională, s-a venit în ultimul moment cu un amendament prin care s-au introdus în lege o mulţime de prevederi despre care nu fusese vorba în ordonanţa iniţială şi care nu fuseseră discutate deloc pînă atunci, nici în comisiile parlamentare şi nici la senat. Ţinînd seama de deciziile precedente ale Curţii Constituţionale, mai ales faptul că senatul nu a avut posibilitatea să-şi spună părerea despre prevederile nou introduse în lege este motiv pentru declararea acesteia ca neconstituţională. Vezi textul sesizării depuse la Curtea Constituţională (linc). Continuă lectura

Indemnizaţiile luptătorilor remarcaţi în revoluţie – suspendate în anul 2012

Prin art. 18 din Legea 410/2011 (linc) s-a adoptat un amendament la OUG 80/2010 conform căruia în anul 2012 nu se va mai plăti indemnizaţia pentru luptătorii în revoluţie remarcaţi prin fapte deosebite. Totodată, conform art. 19 al legii, numărul călătoriilor CFR gratuite care se vor acorda revoluţionarilor scade de la 12 la 3.

OUG 80/2010 nu pomenea iniţial nimic despre revoluţionari, dar cînd parlamentul adoptă o ordonanţă a guvernului poate s-o facă cu amendamente. S-a introdus astfel amendamentul legat de revoluţionari, dar şi alte amendamente legate de îngheţarea pensiilor şi salariilor în 2012, încît a ieşit practic o lege complet diferită de OUG iniţială. Senatul adoptase forma iniţială a OUG, dar Camera Deputaţilor e forul decizional. Pe tema schimbării textului adoptat, opoziţia a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională. Continuă lectura

Libertate economică, dar nu pentru căţei (2)

„Chintesenţa politicii Uniunii Europene, la care România a aderat în 2007, este distrugerea micilor întreprinzători, pentru a scuti marile firme de concurenţă”, scriam în aprilie 2009, cînd comentam introducerea de către dragii noştri guvernanţi a taxei forfetare (linc).

Un grup de parlamentari PDL vigilenţi au observat că, în ciuda acelei măsuri, încă mai există firme mici pe piaţă, şi au înaintat o iniţiativă legislativă (linc) menită să le distrugă. „Un număr însemnat de entităţi aveau organizat un singur compartiment de contabilitate format dintr-o singură persoană angajată cu contract individual de muncă parţial (una sau două ore pe zi). Astfel s-a proliferat munca la negru, situaţiile financiare fiind întocmite de către persoane care nu deţineau experienţa necesară, nesupunîndu-se standardelor de calitate”, se plîng domnii parlamentari. Ca soluţie a acestei probleme, parlamentarii propun să fie interzisă existenţa compartimentelor contabile formate dintr-o singură persoană încadrată cu timp parţial sau în baza unei convenţii civile (linc). Continuă lectura