Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (16). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare

În acest subcapitol se discută despre executarea soților Ceaușescu, operațiune care este deasemeni considerată parte a inducerii în eroare și diversiunii. „Uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vîrfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri”, spune Parchetul. Aici sînt într-un oarecare dezacord cu Parchetul. Am îndoieli cu privire la „preconstituirea” puterii, pe care le-am exprimat deja în comentariile la capitolele precedente ale rechizitoriului. Ascunderea filosovietismului nici nu s-a prea făcut. CFSN a spus deschis că dorește să mențină România în Tratatul de la Varșovia iar în 1990 la mitingurile opoziției și în presa de opoziție s-a vorbit mult despre filosovietismul FSN. Asta nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să cîștige alegerile cu 85% din voturi în mai 1990. Însă legitimarea în fața poporului român ar putea fi unul dintre motivele uciderii Ceaușeștilor. În fragmentele anterioare ale rechizitoriului s-a arătat deja că la C.C. se făcuse cîte un guvern la fiecare etaj. Deși televiziunea a intrat rapid sub controlul grupului Iliescu și s-a introdus acolo cenzura armatei (cum tot în rechizitoriu s-a explicat anterior), existau încă grupuri de revoluționari care nu recunoșteau CFSN ca autoritate legitimă. În momentul cînd grupul Iliescu organizează procesul și execuția Ceaușeștilor, acesta este un semn că anume acest grup exercită puterea în stat. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei care au susținut execuția Ceaușeștilor, spusese la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (declarație folosită acum împotriva sa): „Am avut o insistenţă în a vrea moartea lor, dar nu dintr-o ură personală, ci ca un raţionament abstract şi impersonal. (…) Orice nouă echipă, orice nou regim nu se impune decît prin acte dure, prin moarte chiar. Impresia mea, că faptul de a-l fi ucis pe Nicolae Ceauşescu a conferit echipei asteia credibilitate şi a impus-o ca respectabilă. Pentru că pînă atunci erau vorbe. Noi, însă am făcut ceva. În trei zile l-am omorît pe Ceauşescu. Am îndrăznit şi ne-am asumat riscul. Atunci, toţi au zis „Ăştia sînt nişte oameni serioşi dacă au cutezat asta, pot să facă încă următorii paşi”. Şi din momentul ăla nimeni nu a mai avut curajul să… ne-a conferit o consistenţă”.

Rechizitoriul în procesul revoluției (7). Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu și pînă la orele 16.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:

– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu

În acest fragment se descriu evenimentele de după fuga lui Ceaușescu (cînd se consideră că acesta a pierdut puterea), pînă la ora 16, cînd s-a consolidat „grupul Iliescu”. Au fost cucerite de revoluționari sediul securității, televiziunea și radioul. Deasemeni și în provincie revoluționarii au ocupat sediile comitetelor județene PCR, ale miliției și securității.

Puțin înainte de fuga președintelui din C.C., fratele său, generalul Ilie Ceaușescu, dăduse un ordin – notă telefonică – ca toate unitățile militare să acționeze conform stării de necesitate, dar această notă telefonică a fost primită numai de o parte dintre unități (după cum reiese din jurnalele acțiunilor de luptă și din declarația lui Victor Stănculescu).

În jurul orei 14,10 generalul Eftimescu transmite o notă telefonică prin care se poruncește tuturor unităților să se retragă în cazărmi și să execute doar ordinele primite de la Ministerul Apărării Naționale. Parchetul apreciază că acesta e momentul în care conducerea superioară a armatei a preluat prerogativele comandantului suprem Nicolae Ceaușescu.

La 5 minute după acest moment generalul Stănculescu trimite trupe la Televiziunea Română, iar mai tîrziu, pînă la orele 16, vor fi înconjurate cu trupe și alte obiective (sediul CC, Radiodifuziunea, Banca Națională, Casa Scînteii – unde erau redacțiile și tipografia multor ziare, Palatul Primăverii, mari întreprinderi din București). La acele momente în toată țara situația era calmă și astfel „nu existau motive întemeiate pentru reînarmarea trupelor și trimiterea lor în stradă”, explică Parchetul.

În sediul CC se încercau constituirea a diferite comitete revoluționare care să preia puterea. Iosif Dan a declarat că au fost vreo 14 guverne, „la fiecare etaj s-a făcut un guvern”. Din alte declarații reies și unii dintre cei care încercau să încropească o nouă putere: Ion Moțoi Chicideanu, Ilie Verdeț, Constantin Dăscălescu (prim-ministrul lui Ceaușescu), Dumitru Mazilu, Nicolae Dide.

La Televiziunea Română, după ce a fost cucerită de revoluționari, începînd cu ora 15 a fost instituit un comandament militar, în frunte cu generalul Nicolae Tudor și cu inculpatul Emil (Cico) Dumitrescu, care a avut drept scop „cenzura și controlul informațiilor”. Cu alte cuvinte, Televiziunea Română Liberă (cum se prezenta) nu a mai fost chiar așa de liberă după ora 15.

VI. Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989

Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 21 decembrie 1989 și noaptea de 21/22 decembrie 1989. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat

Și în acest fragment se vede problema recurentă și de fond a rechizitoriului, de a se bizui pe cercetările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc contestarea activității acelei comisii chiar în perioada cînd își desfășura lucrările:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește organizarea mitingului din 21 decembrie 1989, Parchetul consideră că inițiativa i-a venit personal lui Nicolae Ceaușescu, în mod „spontan”. Este citată o declarație a lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei Prezidențiale, care descrie felul cum Nicolae Ceaușescu a hotărît mitingul, cum a discutat cu Barbu Petrescu, primarul capitalei, pentru organizarea acestuia și surprinderea lui Iulian Vlad, șeful securității, cînd a aflat că se plănuiește acest miting. Cu alte cuvinte, ideea că mitingul a fost pus la cale de securitate cade.

Tulburarea mitingului este pusă pe seama unor benzi cu sunete de joasă frecvență care au fost difuzate din autospeciale ale UM 02348 București. Este citată mărturia ofițerului Ionel Dumitrescu, dată în 30 octombrie 2017 la Parchet, același martor precizînd însă că benzile magnetice respective nu apăreau ca fiind înregistrate în evidențele unității. De altfel, la scurt timp după obținerea acelei mărturii, Parchetul a dat și un comunicat (linc) în care anunțat că a lămurit dezorganizarea mitingului din 21 decembrie 1989 și declanșarea protestelor din București. Mi-am exprimat la vremea respectivă scepticismul față de descoperirile parchetului, în articolul Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 (linc).

Motivația diversiunii din revoluție, conform Parchetului General. 2 structuri pomenite – „Consiliul Militar Superior” și „grupul de decizie politico-militară al CFSN”. În esență, Parchetul susține ideile prezentate de multă vreme pe acest blog

În comunicatul Parchetului despre trimiterea în judecată a dosarului revoluției (linc) se explică că în 22 decembrie 1989 a început o diversiune care a avut ca scop „a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente pînă la 22 decembrie 1989”. Citez din comunicatul Parchetului:

Nicolae Militaru: Opriți măcelul! (video)

Intervenția generalului în rezervă Nicolae Militaru, care avea să devină în scurt timp ministru al apărării, la TVR în 22 decembrie 1989. Cu litere cursive între paranteze drepte, comentarii ale mele.

Transcriere înregistrare:

Rolul Frontului în zilele revoluţiei, explicat de Silviu Brucan. „Este important ca cetăţenii patriei noastre să cunoască cu exactitate şi precizie filmul evenimentelor care au dus la înfrîngerea bandelor ceauşiste”

În ziarul „Adevărul” din 16 ianuarie 1990 e publicat un interviu acordat de Silviu Brucan ziaristului Romulus Căplescu. Îl redau mai jos. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele. Interviul era publicat după a 2-a încercare de înlăturare a regimului Iliescu de la conducerea României, anume mitingul din 12 ianuarie 1990 (linc). În acest context în care legitimitatea FSN de a conduce România era contestată, Silviu Brucan a ţinut să arate opiniei publice rolul pe care FSN l-ar fi jucat pentru răsturnarea dictaturii. Alte extrase din presa românească din perioada revoluţiei ori imediat următoare pot fi găsite la pagina Presa românească 1989-1990 (linc).

„Poporul român are dreptul să cunoască rolul Frontului în zilele Revoluţiei”
declară Silviu Brucan într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului „Adevărul”

Sediul Frontului Salvării Naţionale şi al Guvernului este departe de a fi un edificiu obişnuit. În afara unei activităţi de o intensitate căreia cu greu i s-ar putea găsi un termen de comparaţie, pentru că uriaşe sînt dificultăţile pe care le au de rezolvat noile autorităţi, ca urmare a dezastrului lăsat în urmă de fosta dictatură, se poate spune că există aici o adevărată universitate, unde se învaţă „pe viu” lecţia democraţiei, tot aici fiind şi locul de interferenţă a unor trasee diplomatice din toate zările lumii. În holul şi pe coridoarele Palatului din Piaţa Victoriei este o forfotă neîntreruptă, se perindă şi se încrucişează delegaţii din toate regiunile ţării, cetăţeni de vîrste şi profesiuni din cele mai diferite, ziarişti de la marile cotidiane şi de la posturile de radio şi televiziune de pe întreg globul, oameni politici şi diplomaţi de frunte din ţări ale Europei şi din afara ei. În asemenea condiţii excepţionale, se adoptă hotărîri de capitală însemnătate pentru viitorul ţării, se discută şi sînt în curs de perfectare proiectul de Constituţie şi proiectul legii electorale, locul legiuirilor scelerate sau aberante de pînă acum este luat de altele cu totul noi, democratice, se stabilesc programe de activitate ale tuturor resoartelor şi departamentelor, se caută să se îndrepte din mers unele greşeli mai mult sau mai puţin inerente tensiunii la care se lucrează…

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (2). Istoricul dosarului

Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

Vezi şi prima parte a acestei ordonanţe: Consideraţii generale

II. SCURT ISTORIC AL DOSARULUI NR. 97/P/1990
Aşa cum am arătat, pe rolul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printre cauzele care au avut ca obiect fapte penale comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, s-a aflat şi dosarul nr. 76/P/1990, în care s-au efectuat cercetări faţă de inculpaţii Postelnicu Tudor (fost ministru de interne), Vlad Iulian (fost ministru secretar de stat la Ministerul de Interne şi sef al Departamentului Securităţii Statului), Bucurescu Gian (fost adjunct al ministrului de interne), Dănescu Gheorghe (fost adjunct al ministrului de interne), Goran Gheorghe (fost locţiitor al şefului Securităţii mun. Bucureşti), Bărbulescu Marin (fost şef al Miliţiei mun. Bucureşti), Vasile Gheorghe (fost adjunct al ministrului de interne) şi Vârban Mircea (fost şef al Serviciului de cercetări penale din cadrul Miliţiei mun. Bucureşti) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 189 alin. 2 C.pen. cu aplic art. 41 alin. 2 C.pen., reţinându-se în sarcina acestora că au ordonat lipsirea de libertate în mod ilegal, în perioada 21-22.12.1989, a unui număr de 1.245 persoane care au participat la manifestaţiile din Bucureşti şi faţă de inculpaţii Pârvulescu Marin (fost ofiţer de cercetare penală în cadrul Directiei a VI-a a fostei D.S.S.), Ştefan Gheorghe (ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei a VI-a a fostei D.S.S.) şi Gureşoae Ion (fost ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei a VI-a a fostei D.S.S.) cercetaţi sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 266 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., reţinându-se că în noaptea de 21/22.12.1989 au insultat, ameninţat şi lovit mai multi manifestanţi în scopul de a obţine de la aceştia declaraţii cu privire la participarea lor la mişcarea de protest din mun. Bucureşti, precum şi cu privire la conducătorii şi organizatorii acestei mişcări, toţi fiind trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 76/P/1990 din 15.08.1990.

Document M.Ap.N. despre revoluţia din Bucureşti

Despre procesul deschis de Marin Oană împotriva SSPR, pentru a obţine anularea hotărîrii de retragere a certificatului de revoluţionar, am mai scris pe acest blog. Vezi:
– Generalul Marin Oană a dat în judecată SSPR pentru a obţine certificat de revoluţionar
– Procesul Marin Oană contra SSPR: Am făcut cerere de intervenţie
– Procesul Marin Oană contra SSPR. Cererea mea de intervenţie admisă în principiu, dar numai în interesul SSPR

Prezint acum cititorilor documentul depus de CPRD la dosarul procesului, cu privire la acţiunile unităţii a cărui comandant era Oană. Remarc că există unele neclarităţi în acest document. De pildă, se spune la început că Oană era comandantul unităţii militare 01210 Bucureşti iar apoi că a preluat comanda R 1 MC (Regimentul 1 Mecanizat, bănuiesc). Este regimentul 1 mecanizat acelaşi lucru cu UM 01210? În text, cînd e vorba de ordine de acţiune împotriva manifestanţilor, nu e pomenit nominal Oană, ci se vorbeşte de „comandantul unităţii”. Putem deduce că e vorba despre Oană, dar formularea păstrează un oarecare echivoc. Ar fi folositor dacă cititori ai acestui blog care cunosc exact ce însemna UM 01210, UM 01315 sau R 1 Mc să scrie la comentarii explicaţiile de rigoare. Totodată m-ar interesa comentarii ale unor revoluţionari participanţi direct la evenimentele din zonele pomenite în document. Spargerea baricadei din 21 decembrie 1989 am auzit că s-ar fi soldat cu victime omeneşti, în document însă nu se pomeneşte despre asta.

În registrul de note al generalului-maior Gheorghe Voinea, comandantul Armatei 1 (reprodus de Alex Mihai Stoenescu în “Istoria loviturilor de stat din România”, vol. 4 (II), editura Rao 2005), este scris:

Generalul Marin Oană a dat în judecată SSPR pentru a obţine certificat de revoluţionar

La Curtea de Apel Bucureşti, în dosar 3761/2/2011 (linc), se judecă procesul început de generalul Marin Oană împotriva SSPR, în care acesta cere să i se restituie certificatul de revoluţionar rănit, care i-a fost anulat prin decret prezidenţial (linc), la propunerea SSPR şi CPRD, ca urmare a faptului că s-a constatat că a avut acţiuni contrare revoluţiei. În cauză a fost formulată şi o cerere de intervenţie în interesul SSPR, de către asociaţia „21 decembrie” din Bucureşti, cerere care a fost admisă în principiu, adică asociaţiei „21 Decembrie” i s-a recunoscut calitatea de parte în proces. Următorul soroc de judecată este în 21 martie 2012.

Precizări suplimentare ale domnului Iliescu cu privire la componenţa nominală a Consiliului Militar Superior

În articolul „Ion Iliescu componenţa nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN” (linc) am arătat răspunsul dat de Ion Iliescu la întrebările mele legate de componenţa nominală a organismului CFSN care a condus lupta cu „teroriştii” în decembrie 1989, organism numit de presa vremii fie Comandament Militar Unic, fie Consiliu Militar Superior.

Recent domnul Iliescu a venit cu precizări suplimentare asupra acestei probleme. Citez afirmaţia dînsului (linc):