O dezinformare electorală: „Revoluţionarii îl susţin pe Mircea Geoană” şi cîteva cuvinte despre soacra acestuia, revoluţionara Margareta Costea

Actualizare: Trimitere la bătaia încasată de jurnalistul Bogdan Drăghici şi la declaraţia Margaretei Costea

Pe ziare.com găsesc ştirea „Revoluţionarii îl susţin pe Mircea Geoană” (linc), aceeaşi ştire fiind disponibilă pe impactnews (linc), machiavelli.ro „portalul profesioniştilor în politică” (linc), Observator de Bacău (linc), probabil şi pe alte surse. De fapt, este vorba de doar una din multele organizaţii de revoluţionari existente – Loja Organizaţiilor de Revoluţionari din România – care a hotărît să susţină candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. Din felul cum este prezentată ştirea şi din titlul acesteia, se lasă falsa impresie că toţi revoluţionarii din România ar susţine candidatura lui Mircea Geoană.

Chiar dacă Ion Iliescu, prezent la semnarea acordului de susţinere, a declarat că LORD este „cea mai reprezentativă structură a asociaţiilor de revoluţionari”, acest lucru îl cred doar simpatizanţii lui Ion Iliescu. La Timişoara, LORD este reprezentată de Tudorin Burlacu, care a candidat la alegerile parlamentare din 2008 izbutind să iasă ultimul în colegiul 3 senatorial Timiş, cîştigînd încrederea a 0,37% din alegători sau a 1,12% din voturile exprimate (linc). Preşedintele LORD, lugojeanul Petrică Balint, este unul dintre cei numiţi de Ion Iliescu în conducerea Institutului Revoluţiei Române (linc). Continuă lectura