Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, și relațiile sale cu Securitatea aprilie 13, 2018


În revista „22” domnul Mădălin Hodor publică articolul „Ioan Aurel Pop, Cornel Nistorescu și Dorel Abraham, pe lista colaboratorilor securității” (linc), în care dezvăluie un document găsit în arhiva CNSAS, anume un „tabel cuprinzînd colaboratorii care sînt în legătura unității noastre” aparținînd UM 0255, unitate din cadrul securității care se ocupa de urmărirea emigrației românești.

În tabel apar nume cunoscute, precum proaspăt alesul președinte al Academiei Ioan Aurel Pop, ziaristul Cornel Nistorescu (care conduce acum „Cotidianul”, unde popularizează scrierile lui Alex Mihai Stoenescu – se pare că se aplică principiul „dacă cineva e fost colaborator al securității, nu contează cîte dovezi ale incompetenței sale există, el trebuie promovat”), colegii domnului Hodor din Consiliul Științific al Institutului Revoluției (linc) Ioan Chiper și Dan Berindei, foști parlamentari precum Ion Coja sau Ștefan Cazimir și mulți alții.

Este bine venit demersul domnului Hodor de a scoate la iveală diferite documente din arhiva CNSAS, totuși interpretarea lor nu trebuie făcută grăbit. Prezența numelui președintelui Academiei într-o listă a Securității cu 200 de persoane nu este o dovadă că acesta a colaborat cu Securitatea.

În 2009 CNSAS l-a verificat pe domnul Ioan Aurel Pop, și a concluzionat, prin Adeverința nr. 2689, disponibilă pe saitul instituției (linc): „Nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al Securității, în sensul legii, cu privire la domnul POP Ioan Aurel”. (more…)

 

Mieii blînzi ai istoriografiei româneşti aprilie 2, 2018


Acesta este un articol al meu din 2005, cînd abia începuse să funcţioneze Institutul Revoluţiei Române. L-am publicat pe saitul altermedia, azi dispărut, dar a fost copiat pe saitul archive.is (linc) de arhivare a internetului. Îl republic acum şi pe acest blog.

La citirea articolului trebuie ţinut seama că este scris în anul 2005, deci multe din referinţele de atunci nu mai sînt valabile azi. De pildă Ioan Scurtu, care era director adjunct la Institutul Revoluţiei şi director la Institutul „Nicolae Iorga” nu mai lucrează astăzi la niciunul dintre ele. Şi în alte cazuri pomenite în articol persoanele nu îşi păstrează în 2018 aceleaşi locuri de muncă pe care le aveau în 2005. Fenomenul „mieilor blînzi” este însă valabil în continuare în institutele istorice din România, inclusiv la Institutul Revoluţiei. Voi lăsa altora plăcerea de a scrie un articol despre mieii blînzi de astăzi. Vă prezint articolul meu despre mieii blînzi ai istoriografiei româneşti din anul 2005. (more…)