Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Declaraţie de torţionar: „Arăt că, am exercitat violenţe împotriva celor doi la instigarea col. Sima, şeful securităţii” decembrie 17, 2012


IMG_7636_DragomirFlorinDe pe saitul dosarele revoluţiei am preluat un alt document; declaraţia ofiţerului M.I. Florin Dragomir, care în 1990 fusese trimis în judecată pentru că bătuse nişte revoluţionari arestaţi, dar a fost achitat ca urmare a faptului că infracţiunea de purtare abuzivă fusese amnistiată prin Decretul FSN din 4 ianuarie 1990. Am prelucrat fotografiile saitului susmenţionat prin rotire şi decupare astfel încît documentele să fie mai lesne de citit şi prin ştergerea adresei de domiciliu a lui Dragomir. Cred că e necesară aducerea aminte a acestei declaraţii în condiţiile în care au apărut în ultima vreme tot felul de teorii abracadabrante cu securitatea care ar fi fost de partea revoluţiei (domnul Valeriu Mangu, dintre comentatorii acestui blog, remarcîndu-se în mod deosebit în susţinerea acestor teorii).

Procuratura Republicii Socialiste România
Procuratura militară Timişoara

DECLARAŢIE

a învinuit/inculpatului lt. Dragomir Florin
Astăzi 04 luna ianuarie anul 1990 a cărui identitate s-a stabilit prin Buletinul de identitate nr. …… eliberat de ….
Numele şi prenumele … lt. Dragomir Florin
Porecla … –
Data naşterii (anul, luna, ziua) … 22.02.1963
Locul naşterii … Hunedoara jud. Hunedoara
Numele şi prenumele părinţilor … Vasile şi Gheorghiţa
Cetăţenia … română
Studii … abs. liceu industrial construcţii
Situaţia militară grad-ctg. şi centrul militar de care aparţine … satisfăcut
Locul de muncă … Inspect. jud. Timiş PCTF [punct control trecere frontieră] Aeroport
Ocupaţia … ofiţer MI
Starea civilă (căsătorit, necăsătorit, nr. copiilor) … necăsătorit
Numele şi prenumele înainte de căsătorie … –
Averea ce posedă … nu are
Averea soţiei
Domiciliul (localitatea şi judeţul) … Timişoara […]
Antecedente penale (instanţa, fapta, data) … nu are
Apărător … (more…)

 

CPRD se opune schimbărilor la legea 341/2004 propuse de Teodor Mărieş şi SSPR februarie 17, 2012


Încă din 22 ianuarie am semnalat faptul că Raymond Luca, preşedintele CPRD, este împotriva iniţiativelor de schimbare a legii 341/2004 ale lui Teodor Mărieş (preşedintele asociaţiei „21 Decembrie”, aflat în greva foamei) şi George Costin (secretarul de stat la SSPR). Vezi: Teodor Mărieş semnează un protocol cu PDL. Raymond Luca se opune oricăror schimbări în legea 341/2004 (linc).

Recent (15 februarie), domnul Luca îşi reafirmă opoziţia faţă de planurile de schimbare a legii 341/2004, printr-un comunicat de presă publicat pe saitul Camerei Deputaţilor (linc), în care se spune că „comisia parlamentară pentru revoluţionarii din decembrie 1989 a decis prin vot să nu susţină aceste amendamente”. Reproduc mai jos respectivul comunicat. Comentariile mele au fost inserate în text cu litere cursive între paranteze drepte. La sfîrşit am adăugat comentarii suplimentare. (more…)