4 asociaţii de revoluţionari din Vestul ţării cer destituirea lui George Costin

Asociaţia „17 Decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie – Timişoara şi alte 3 asociaţii de revoluţionari din Vestul ţării (asociaţia 21 decembrie a răniţilor şi urmaşilor eroilor martir Reşiţa; F.E.C.C. Timişoara şi Asociaţia 16 Decembrie Timişoara) au trimis o scrisoare către prim-ministrul Emil Boc, preşedintele senatului Vasile Blaga, preşedinta camerei deputaţilor Roberta Anastase şi vicepreşedintele camerei deputaţilor Ioan Olteanu, în care se cere demiterea domnului George Costin, secretarul de stat la SSPR, se anunţă pe saitul asociaţiei (linc). Este amintit acolo că s-a cerut demisia lui Costin încă din noiembrie 2011.

În articolul care însoţeşte prezentarea respectivei petiţii se protestează „împotriva atentatului la democraţie şi împotriva libertăţii mimate (alegeri comasate, legi asumate, vot prin corespondenţă, reorgarnizare teritorială – fără consultarea populaţiei) de către întreaga coaliţie a puterii (PDL, UNPR, UDMR)”, iar pactul semnat de Teodor Mărieş şi George Costin cu reprezentanţii PDL (linc) este denumit „pact cu diavolul”. Amendamentele propuse de SSPR la legea 341/2004 se consideră că „nu vor avea rezultatul scontat – adică marea curăţenie în rîndul revoluţionarilor, pentru că se păstrează perioada 14-25 decembrie, noi cerînd să fie numai pînă la 22 decembrie, data la care a fugit Ceauşescu” (acest punct de vedere asociaţia „17 Decembrie” fiind în concordanţă cu propunerea Atanasiu-Potor-Coclici, pe care am prezentat-o deja – linc).

Petiţia pentru destituirea lui George Costin e iscălită de Corina Untilă – preşedinta asociaţiei „17 Decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate Timişoara, Gheorghe Borcean, preşedintele asociaţiei „21 Decembrie” a răniţilor şi urmaşilor eroilor martir Reşiţa, Tudorin Burlacu, preşedintele FECC Timişoara şi Liviu Băcană, preşedintele asociaţiei „16 Decembrie” Timişoara.