Pentru prima oară, procesul soților Ceaușescu a fost prezentat în întregime la TVR în 22 aprilie 1990. În decembrie 1989 se prezentaseră doar unele fragmente. Prezentarea a fost în cadrul unei emisiuni în care s-au făcut și comentarii, s-au luat și interviuri ale unor participanți la revoluție. Iată această emisiune.
Desfășurarea emisiunii: Continuă lectura
Continui prezentarea rechizitoriu
lui în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae”.
Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare
În acest subcapitol se discută despre executarea soților Ceaușescu, operațiune care este deasemeni considerată parte a inducerii în eroare și diversiunii. „Uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vîrfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri”, spune Parchetul. Aici sînt într-un oarecare dezacord cu Parchetul. Am îndoieli cu privire la „preconstituirea” puterii, pe care le-am exprimat deja în comentariile la capitolele precedente ale rechizitoriului. Ascunderea filosovietismului nici nu s-a prea făcut. CFSN a spus deschis că dorește să mențină România în Tratatul de la Varșovia iar în 1990 la mitingurile opoziției și în presa de opoziție s-a vorbit mult despre filosovietismul FSN. Asta nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să cîștige alegerile cu 85% din voturi în mai 1990. Însă legitimarea în fața poporului român ar putea fi unul dintre motivele uciderii Ceaușeștilor. În fragmentele anterioare ale rechizitoriului s-a arătat deja că la C.C. se făcuse cîte un guvern la fiecare etaj. Deși televiziunea a intrat rapid sub controlul grupului Iliescu și s-a introdus acolo cenzura armatei (cum tot în rechizitoriu s-a explicat anterior), existau încă grupuri de revoluționari care nu recunoșteau CFSN ca autoritate legitimă. În momentul cînd grupul Iliescu organizează procesul și execuția Ceaușeștilor, acesta este un semn că anume acest grup exercită puterea în stat. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei care au susținut execuția Ceaușeștilor, spusese la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (declarație folosită acum împotriva sa): „Am avut o insistenţă în a vrea moartea lor, dar nu dintr-o ură personală, ci ca un raţionament abstract şi impersonal. (…) Orice nouă echipă, orice nou regim nu se impune decît prin acte dure, prin moarte chiar. Impresia mea, că faptul de a-l fi ucis pe Nicolae Ceauşescu a conferit echipei asteia credibilitate şi a impus-o ca respectabilă. Pentru că pînă atunci erau vorbe. Noi, însă am făcut ceva. În trei zile l-am omorît pe Ceauşescu. Am îndrăznit şi ne-am asumat riscul. Atunci, toţi au zis „Ăştia sînt nişte oameni serioşi dacă au cutezat asta, pot să facă încă următorii paşi”. Şi din momentul ăla nimeni nu a mai avut curajul să… ne-a conferit o consistenţă”. Continuă lectura
Un nou fragment din teza de doctorat din 1997 a profesorului american Rich Andrew Hall avînd titlul: „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”.
Pentru republicarea în altă parte a acestei teze este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net
Episoadele anterioare:
– Ceauşescu pleacă în Iran
– 18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu
– 20 decembrie 1989: Protestatarii cuceresc Timişoara
– Greşeala fatală a lui Ceauşescu: mitingul din 21 decembrie
– Cine a aruncat „petarda”?
– Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?
Ceauşeştii în timpul fugii
Situaţia din Piaţa Palatului a evoluat atît de rapid că pînă la urmă doar un elicopter a putut ateriza. Generalul Rus, comandantul forţelor aeriene, a fost nevoit să anuleze ordinul dat paraşutiştilor şi a chemat celelalte elicoptere înapoi la bază. Aceasta a fost una din situaţiile în care o mică schimbare în sincronizarea evenimentelor ar fi putut avea urmări uriaşe. Dacă demonstranţii n-ar fi ajuns la acoperişul clădirii CC şi nu s-ar fi apucat să distrugă pista de aterizare, făcînd-o de nefolosit, probabil Stănculescu s-ar fi îmbarcat într-unul din celelalte elicoptere aflate în zbor. Ar fi fost mult mai puţin probabil ca armata să fi ameninţat cu doborîrea oricăruia dintre elicoptere cunoscîndu-se că ministrul apărării în funcţie se află într-unul din acestea<Saucă sugerează această idee în Alexandru Saucă, KGB-ul şi revoluţia română, Editura Miracol, Bucureşti 1994, pag. 82>. Elicopterul care-i ducea pe Ceauşeşti ar fi putut ajunge în baza aeriană bine fortificată de la Boteni. Dacă comandanţii de acolo ar fi ascultat ordinele emise în persoană de comandantul suprem (Ceauşescu) „situaţia s-ar fi complicat enorm”<Saucă, KGB-ul şi revoluţia, pag. 82>.
Dar după cum s-au desfăşurat evenimentele, protestatarii au ajuns pe acoperişul clădirii CC chiar cînd Ceauşeştii se urcau în primul elicopter – gărzile de corp ale lui Ceauşescu de la Direcţia a 5-a au trebuit să-i ţină pe demonstranţi la distanţă ameninţîndu-i cu arma. Mai mulţi martori au auzit-o distinct pe Elena strigîndu-i lui Stănculescu: „Victoraş, ai grijă de copii!”. Conform lui Brucan, Stănculescu era foarte conştient de asta, şi dîndu-şi seama că Ceauşescu era terminat, „a făcut cu eleganţa sa caracteristică o întoarcere bruscă: ‘La stînga împrejur'”<Silviu Brucan, Generaţia irosită, Editura Univers & Calistrat Hogaş, Bucureşti 1992, pag 16. Această discuţie nu apare în versiunea englezească a memoriilor sale, The Wasted Generation>. Brucan sugerează că are deplină încredere că din acel moment, Stănculescu a rupt definitiv cu Ceauşeştii şi a trecut de partea revoluţiei<Ibidem, pag. 16, 220-221>. Saucă descrie lucrurile mai colorat: „E limpede că din clipa în care elicopterul a decolat de pe acoperişul CC-ului, Victor Stănculescu nu mai dădea nici o ceapă degerată pe viaţa cuplului Ceauşescu şi pe clan”<Saucă, KGB-ul şi revoluţia, pag. 82>.
Iniţial s-a presupus că Ceauşeştii se îndreptau spre „o ţară arabă, probabil Libia, de unde puteau conta pe depozitele lor de la băncile elveţiene”<Brucan, The Wasted Generation, pag. 2>. Dar, după cum scrie Silviu Brucan: „presupunerile noastre erau greşite. Ceauşescu nu era omul care să accepte înfrîngerea aşa uşor”<Ibidem>. După o scurtă escală la vila lor de la Snagov, unde Ceauşescu a telefonat frenetic pentru a găsi un loc sigur în ţară şi unde Elena a împachetat patru noi bagaje cu giuvaeruri, haine şi prosoape pentru a le pune în elicopterul deja supraîncărcat, ei au decolat din nou îndreptîndu-se spre Tîrgovişte (de unde Ceauşescu primise cele mai încurajatoare rapoarte). Cînd pilotul elicopterului, locotenent-colonelul Vasile Maluţan, i-a informat pe Nicolae şi Elena că elicopterul a fost reperat de radar şi poate fi doborît în orice moment, Ceauşescu a hotărît că e mai bine să aterizeze<Ibidem, pag. 4>. Gărzile personale ale lui Ceauşescu de la Direcţia a 5-a au oprit apoi o maşină care era în trecere, ameninţînd şoferul cu armele, şi cuplul prezidenţial a încercat să „meargă cu autostopul” pînă la Tîrgovişte. Primul lor şofer, doctorul Nicolae Deca, a declarat că Ceauşeştii „nu s-au gîndit nici o clipă să fugă din ţară”<Nicolae Deca, interviu de Petre Mihai Băcanu, „Ceauşescu nu s-a gîndit să fugă din ţară”, România Liberă 23 decembrie 1993, pag. 15>.
După înserare, Ceauşeştii au ajuns la inspectoratul de miliţie şi securitate de la Tîrgovişte. Conform maiorului de armată Ion Tecu, în orele precedente miliţienii au ţinut cuplul în pădurea din apropiere, pare-se pentru a se hotărî ce să facă cu ei<vezi comentariile lui Tecu în Ion D. Goia şi Petre Barbu, „Ceauşeştii la Tîrgovişte”, Flacăra nr. 51 din 19 decembrie 1990, pag. 9-10>. Cînd au sosit pe neaşteptate la inspectorat, şeful securităţii locale, colonelul Gheorghe Dinu, a acceptat să-i predea detaşamentului de armată care venise să preia controlul clădirii. Brucan descrie astfel acţiunile lui Dinu:
Tipic pentru situaţia din acea după-amiază, comandantul local al securităţii nu se putea hotărî ce să facă. Între timp, radioul şi televiziunea semnalau întregului popor că balanţa se înclina în favoarea revoluţiei. Ofiţerii de securitate au început să părăsească clădirea, şi în curînd toată lumea a plecat<Brucan, The Wasted Generation, pag. 5. Tecu confirmă că între orele 14 şi 17, miliţienii şi securiştii au început să evacueze clădirea inspectoratului, în Goia şi Barbu, “Ceauşeştii la Tîrgovişte”, Flacăra nr. 51 din 19 decembrie 1990, pag. 10>.
Scurtă vreme după ora 6 seara cuplul a fost transportat la garnizoana militară. Maiorul Tecu declară: „Din 22 decembrie, ora 18,20, şi pînă pe 25 decembrie, ora 14,45, cînd a avut loc execuţia, ei n-au mai părăsit acest perimetru al cazărmii”<Goia şi Barbu, “Ceauşeştii la Tîrgovişte”, Flacăra nr. 51 din 19 decembrie 1990, pag. 10>. Între timp, vorbind de la balconul clădirii comitetului central, Ion Iliescu a anunţat unei mulţimi uriaşe că „s-au dat dispoziţii forţelor armate să-l aresteze [pe Ceauşescu]. Avem ştiri că a fost prins în jurul Tîrgoviştelui. Va fi, cînd ştirea va fi confirmată, o s-o facem publică, va fi arestat, supus judecăţii publice”<Revoluţia română în direct, volum editat de TVR în 1990, pag. 85>. Nu mult după aceea, focurile sporadice care apăruseră după înserare vor deveni mai susţinute şi vor izbucni nu numai în Bucureşti, ci în întreaga ţară. Partea a 2-a a revoluţiei – episodul „teroriştilor” – a început.
(Va urma)
