Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

1989: Sfîrşit de august la Chişinău. Comitetul ’89 august 23, 2011


Anul 1989, înainte de iarna fierbinte din România, a avut o vară fierbinte la Chişinău. Pentru amintirea acelor evenimente am transcris pentru dumneavoastră un reportaj a lui Ion Berlinschi despre mitingul din 23 august 1989 de la Chişinău, consacrat pactului Ribbentrop-Molotov. Reportajul a apărut în „Tinerimea Moldovei” din 27 august 1989 cu titlul „Sfîrşit de august la Chişinău”. În acelaşi ziar se publică o „Declaraţie-apel” a „Comitetului ’89” care cuprindea ziarişti ai mai multor publicaţii chişinăuene. Comentariile mele sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.

Sfîrşit de august la Chişinău

În ziua de 23 august la Teatrul de vară din Chişinău a avut loc un miting organizat de Frontul Popular din Moldova. În cadrul lui au fost luate în dezbatere interpretările de ultimă oră ale tratatului de neagresiune încheiat la 23 august 1939 între Germania şi Uniunea RSS, acord căruia îi mai spunem şi „pactul Ribbentrop-Molotov”. Primul vorbitor, regizorul Andrei Vartic, s-a referit nu atît la „descîlcirea” acestui acord ce se bucură în ultimul timp poate că de cea mai voluminoasă bibliografie, ci la consecinţele lui, ecstrem de tragice pentru toate popoarele din ţara noastră, şi în primul rînd pentru poporul rus. Pronunţîndu-se asupra evenimentelor din ultimele zile din republică, grevele unor colective de muncă în oraşele Tiraspol, Bender, Rîbniţa, bunăoară, oratorul a subliniat gîndul că aceste forme de protest nu sînt tocmai adecvate la obiectul revendicărilor. În bună parte ele au suport eronat, masele fiind conduse de nişte organizatori nesăbuiţi. Căci, în pripa cu care le organizează, aceştia nici nu reuşesc să citească cu luare aminte deciziile guvernamentale. Adică proiectele de legi, care în forma lor definitivă sînt absolut echitabile, satisfăcînd interesele tuturor conlocuitorilor noştri. (more…)

 

27 August 1989 – Marea Adunare Naţională de la Chişinău sau „Ziua ce va lumina un veac” august 27, 2009


Actualizare: un film documentar cu înregistrări de la Marea Adunare Naţională din arhiva personală a cineastului Victor Bucătaru îl puteţi vedea pe saitul Jurnal TV.

În 27 august 1989 a avut loc la Chişinău cea mai mare demonstraţie din istoria Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti. 750000 de cetăţeni sovietici – după aprecierea săptămînalului „Literatura şi Arta” din 31 august 1989, care numeşte această manifestaţie „Marea Adunare Naţională” – s-au adunat în centrul Chişinăului pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, care urma să-şi înceapă sesiunea în 29 august, adoptarea legii despre proclamarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat a republicii, recunoaşterea identităţii acesteia cu limba română şi trecerea la alfabetul latin. A fost un tur de forţă a mişcării naţionale moldoveneşti, dacă ţinem seama că întreaga populaţie a Republicii era puţin peste 4 milioane de persoane.

LA310889_oraastrala
(more…)