Înalta Curte de Casație și Justiție cere restituirea „dosarului revoluției” la Parchetul Militar

În 21 mai 2021, în „procesul revoluției” care-i are ca inculpați pe fostul președinte Ion Iliescu, fostul viceprimministru Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus, ÎCCJ a dispus restituirea dosarului la Parchet, pentru continuarea cercetărilor. Hotărîrea nu e definitivă.

De pe saitul ÎCCJ (linc) citez cele menționate în recenta hotărîre a instanței: Continuă lectura

ÎCCJ constată neregularitatea rechizitoriului din „dosarul revoluției” și elimină mai multe dovezi din dosar

În „procesul revoluției” Înalta Curte de Casație și Justiție a eliminat mai multe dovezi din dosar și a cerut Parchetului să precizeze dacă în aceste condiții își menține soluția de trimitere în judecată a inculpaților ori solicită restituirea cauzei. Principalele dovezi eliminate de instanță sînt depozițiile din fața Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” a celor care au calitate de inculpați sau suspecți în cauză. Se pare că chiar inculpații au cerut asta. Deasemeni, mai sînt excluse din calitatea de dovezi rapoartele Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”, puncte de vedere despre revoluție emise de diferite instituții ale statului (Parchetul, în 1994, SRI, Marele Stat Major), dar și documente de arhivă ale Marelui Stat Major referitoare la acțiunile din 1989 ale Direcției de Cercetare a Armatei, datate mai 1991 și „Cartea revoluției române” scrisă de Sergiu Nicolaescu. Continuă lectura

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (15). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – Şeful Aviaţiei Militare

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful aviației militare”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare

Acest subcapitol este consacrat vinovăției generalului Iosif Rus, șeful aviației militare. Prin ordinele sale s-a ajuns în repetate rînduri în situații de foc fratricid. Cel mai grav caz este cel întîmplat la aeroportul Otopeni, în care, contrar planurilor de apărare a aeroportului, cît și a faptului că i s-a raportat că aeroportul este bine apărat și nu e nevoie de întăriri, generalul Rus a intervenit pentru a se trimite o unitate a trupelor de securitate la aeroport, unitate care cînd a ajuns acolo a fost masacrată, apărătorii aeroportului crezînd că au de a face cu teroriști. Au murit acolo 48 de persoane și au fost rănite alte 15. Continuă lectura

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (14). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare

Actualizare 6 decembrie 2019: Citind și comentînd rechizitoriul pe bucăți, am avut impresia că procurorii ignoră cazul doborîrii elicopterului cu generalii Nuță și Mihalea. Într-o parte ulterioară a rechizitoriului se pomenește și de acest caz, motiv pentru care retrag acea parte din comentariul meu.

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției”. Din capitolul „Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea)”, prezint acum subcapitolul „Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare”.

Vezi fragmentele anterioare ale rechizitoriului, comentate pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media

Subcapitolul tratează problema războiului radio-electronic din decembrie 1989, pe care-l consideră o diversiune făcută chiar de conducerea Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. Diversiunea a început în seara de 22 decembrie 1989, cînd a început de altfel întreaga operațiune de inducere în eroare. „Atacul aerian care a debutat în seara zilei de 22 decembrie 1989 a fost integral simulat”, este concluzia Parchetului și se bizuie pe faptul că nu s-au găsit nici un fel de resturi de la țintele aeriene împotriva cărora s-a tras. Armata română dispunea de sisteme de bruiaj prin care se puteau crea ținte false pe ecranele radarelor, și aceste simulări de ținte false se foloseau frecvent în procesul de pregătire militară a cadrelor de radiolocație. Lucrul este confirmat atît de martori cît și de documente. Generalul Mircea Budiaci, audiat ca martor la Parchet, a arătat că în paralel cu simularea că ar fi avut loc desant aerian s-au primit telefoane care le atrăgeau atenția că se debarcă trupe din elicoptere, exact în locul și din numărul de elicoptere care apăreau pe radare, de unde concluzia martorului că aceasta se poate explica „doar prin regizarea acestei situaţii din interiorul ţării”. Alt martor, Nicușor Deca, șef de stat major la o unitate de apărare antiaeriană, a declarat: „afirm, fără dubii, că ce se s-a întîmplat în acele trei zile din decembrie 1989, putea fi un „antrenament”. Această variantă este perfect plauzibilă şi simplă totodată din punct de vedere tehnic”. Continuă lectura

Înalta Curte de Casație și Justiție respinge cererea de reîncepere a urmăririi penale față de Petre Roman și Teodor Brateș în „dosarul revoluției”

Am anunțat pe acest sait că în „dosarul revoluției”, după ce inițial fostul primministru Petre Roman și fostul crainic al TVR Teodor Brateș au fost scoși de sub urmărire penală, în luna octombrie Ministerul Public și-a infirmat propria soluție și a hotărît să reînceapă urmărirea penală (și) față de aceștia (linc).

Legat de acest dosar al revoluției, în care sînt inculpați fostul președinte Ion Iliescu, fostul viceprimministru Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus, vedeți pe acest sait prezentarea și analizarea rechizitoriului:
– Rechizitoriul din „dosarul revoluției” (1). Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (2). Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Rechizitoriul în dosarul revoluției (3). Constituirea grupului dizident Iliescu
– Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat
Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
Rechizitoriul în procesul revoluției (6). Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
Rechizitoriul în procesul revoluției (7). Principalele evenimente desfăşurate în intervalul orar 12:06 -16:00 din data de 22 decembrie 1989
Rechizitoriul în procesul revoluției (8). Revoluția în orașele României
Rechizitoriul în procesul revoluției (9). Preluarea puterii de către CFSN
– Rechizitoriul în procesul revoluției (10). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Rechizitoriul în procesul revoluției (11). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
Rechizitoriul în procesul revoluției (12). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
Rechizitoriul în procesul revoluției (13). Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media

În 27 noiembrie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat cererea de redeschidere a urmăririi penale și a hotărît respingerea ei în ceea ce privește repunerea sub acuzare a lui Petre Roman și Teodor Brateș, dar admiterea ei în ceea ce privește plîngerile formulate de o serie de părți vătămate din dosar. Nu cunosc ce conțin exact aceste plîngeri, bănuiesc că e vorba de cereri de despăgubiri.

Redau, de pe saitul ÎCCJ (linc) soluția instanței: Continuă lectura

Rechizitoriul în procesul revoluției (9). Preluarea puterii de către CFSN

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, în care e descrisă preluarea puterii de către CFSN.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
Revoluția în orașele României

În acest capitol Parchetul descrie preluarea puterii de către CFSN. Se face referire și la niște înregistrări video, pe care le-am prezentat și eu pe blog – de pildă la Pregătirile CFSN de preluare a puterii (video) – linc și la Ion Iliescu citeşte la TVR programul CFSN şi componenţa acestuia (linc). Se arată că la ora 16 din ziua de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu însoțit de alte cîteva persoane (printre care generalul în rezervă Nicolae Militaru) s-a dus la sediul M.Ap.N. unde a fost recunoscut ca „noul comandant suprem al Forțelor Armate Române” de către cei aflați acolo, generali și ofițeri superiori din armată, dar și din Ministerul de Interne și din securitate, căci, zice Parchetul, se aflau atunci la M.Ap.N. și persoane din conducerea miliției și securității. Ion Iliescu a înființat atunci un „comandament unic militar și civil care avea să coordoneze inclusiv operațiunile militare, pe întregul teritoriu al țării”. Din capitolul precedent al rechizitoriului rezultă că la acea oră era liniște în țară din punct de vedere militar, poate cu excepția Sibiului. Continuă lectura

Dosarul revoluției: „Au fost trimise în judecată persoane ale căror conduite au fost constatate în intervalul 22-31 decembrie 1989”

Avînd drum prin București, m-am prezentat din proprie inițiativă la Parchetul General, pentru a vedea dacă nu există vreo comunicare pentru mine legată de dosarul revoluției, în care am calitatea de parte vătămată. Știam de la alte persoane, timișoreni răniți sau urmași ai celor decedați în revoluție, că au primit acasă hîrtii precum că s-a încercat să li se comunice niște acte legate de dosar, dar n-au fost găsiți acasă, așa că se pot deplasa la București să-și ridice actele, și dacă nu se prezintă în cîteva zile se consideră actele comunicate. Asta-i ceva tipic la procese penale, am pățit-o și eu în alte cazuri, cînd în loc să mi se pună în cutia poștală ce anume trebuie să mi se comunice, mi se pune o hîrtie că n-am fost găsit acasă și să mă prezint singur la instanță să-mi ridic actele. În unele cazuri știu sigur că eram acasă la momentul respectiv. Poștașul sau cine o fi fost însărcinat cu comunicarea ar fi trebuit doar să sune la interfon, dar n-a făcut-o. S-o fi gîndit omul că dacă mă găsește acasă trebuie să urce pînă la etaj să-mi comunice actele și îi era prea lene pentru așa ceva. Prin urmare a fost mai simplu să pună o hîrtie că nu m-a găsit acasă și să mă duc eu la instanță (în București) să-mi ridic actele.

Cunoscînd procedura standard a Poștei Române (sau a firmei care se ocupă cu comunicarea actelor de la instanțe – nu știu sigur că e Poșta), mă gîndesc: nu mai aștept să-mi vină în cutia poștală hîrtie că nu m-au găsit acasă, ci, fiindcă tot aveam drum la București, merg eu la Parchet să-i întreb dacă au ceva pentru mine. Și aveau comunicarea pe care o pun alăturat, unde adresa mea e trecută greșit – Calea Aradului 15, deși eu niciodată n-am locuit acolo și nici n-am indicat această adresă undeva. Fiindcă adresa era greșită, nu ajunsese la mine nici măcar comunicarea că n-am fost găsit acasă. Continuă lectura

Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 21 decembrie 1989 și noaptea de 21/22 decembrie 1989. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu
Timișoara – autoritate de lucru judecat

Și în acest fragment se vede problema recurentă și de fond a rechizitoriului, de a se bizui pe cercetările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc contestarea activității acelei comisii chiar în perioada cînd își desfășura lucrările:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește organizarea mitingului din 21 decembrie 1989, Parchetul consideră că inițiativa i-a venit personal lui Nicolae Ceaușescu, în mod „spontan”. Este citată o declarație a lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei Prezidențiale, care descrie felul cum Nicolae Ceaușescu a hotărît mitingul, cum a discutat cu Barbu Petrescu, primarul capitalei, pentru organizarea acestuia și surprinderea lui Iulian Vlad, șeful securității, cînd a aflat că se plănuiește acest miting. Cu alte cuvinte, ideea că mitingul a fost pus la cale de securitate cade.

Tulburarea mitingului este pusă pe seama unor benzi cu sunete de joasă frecvență care au fost difuzate din autospeciale ale UM 02348 București. Este citată mărturia ofițerului Ionel Dumitrescu, dată în 30 octombrie 2017 la Parchet, același martor precizînd însă că benzile magnetice respective nu apăreau ca fiind înregistrate în evidențele unității. De altfel, la scurt timp după obținerea acelei mărturii, Parchetul a dat și un comunicat (linc) în care anunțat că a lămurit dezorganizarea mitingului din 21 decembrie 1989 și declanșarea protestelor din București. Mi-am exprimat la vremea respectivă scepticismul față de descoperirile parchetului, în articolul Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 (linc). Continuă lectura

Rechizitoriul în dosarul revoluției (3). Constituirea grupului dizident Iliescu

Actualizare 23 iunie 2019: Mici schimbări în ordinea unor propoziții la comentarii.

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod: „Constituirea grupului dizident Iliescu”. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
Considerații generale. Contextul intern și internațional

Și în acest fragment al rechizitoriului se dau citate copioase din lucrările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara, boicot pe care chiar eu l-am inițiat. Am considerat că înființarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” la propunerea lui Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din diversiunea menită să-i scape pe criminalii din 1989. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele.

Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește „grupul dizident Iliescu” caracterizat prin „total filosovietism”, Parchetul se bizuie pe laudele de sine ale unor presupuși membri ai acestui grup în fața Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” și pe unele declarații luate în 2017-2018 de către Parchet. Într-un singur loc se face precizarea că există și documente care se coroborează cu declarațiile – anume la Radu Nicolae se invocă 3 pagini provenite de la CNSAS, fără precizări despre conținutul acestora (instanța desigur are la dispoziție acele 3 pagini). Continuă lectura

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (2). Considerații generale. Contextul intern și internațional

Continui prezentarea rechizitoriului din „dosarul revoluției” cu prezentarea contextului intern și internațional în care s-a desfășurat revoluția, în viziunea procurorilor. Primul episod din acest rechizitoriu, deja prezentat: Inculpații, suspecții și obiectul cauzei (linc).

Remarc că se citează copios din raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Amintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara. Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

La „obiectul cauzei” (linc) Parchetul a precizat că cercetările au vizat perioada 16-31 decembrie 1989. După părerea mea, diversiunea legată de revoluție nu s-a oprit în 31 decembrie 1989 ci a continuat. Inițierea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din această diversiune. Această convingere m-a determinat să inițiez boicotarea activității acelei comisii. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele. Mai apoi diversiunea a continuat prin campaniile de presă pretinse pentru „adevărul revoluției” duse de „Jurnalul Național” (am scris o carte întreagă pe acest subiect) și de „Adevărul”, ori prin cărțile lui Alex Mihai Stoenescu (găsiți, la pagina Analize despre revoluția din 1989 – linc, mai multe articole pe acest subiect). Trimiterea în judecată a unora dintre vinovații de crimele din 1989, mai ales a generalilor Stănculescu și Chițac, a fost unul din motivele activizării campaniei de diversiuni despre revoluție (cum de altfel, începerea diversiunii în 22 decembrie 1989 e legată tot de dorința celor vinovați de a evita răspunderea penală). E complet greșit să se creadă că diversiunea a fost doar la TVR, iar în 31 decembrie 1989 cei care aveau de ascuns crimele revoluției s-au oprit brusc din activitatea diversionistă. Îl citez pe conducătorul revoluției arădene, Valentin Voicilă: „Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” (linc).

Un alt aspect pe care-l remarc este folosirea de către Parchet a prezumției de sinceritate atunci cînd se citează din declarații ale lui Nicolae Ceaușescu ori din rapoarte ale securității. Această prezumție este după părerea mea greșită, minciuna fiind o a doua natură a șefilor regimului comunist. Dacă Nicolae Ceaușescu vorbea despre agenturili străine asta nu înseamnă că el credea sincer acest lucru, ci că aceasta era varianta pe care a considerat necesar să o înfățișeze pentru a obține sprijin. Asemănător, vedem azi politicieni acuzîndu-și adversarii că sînt fie în slujba lui George Soros, fie în slujba lui Putin, dar, chiar și în cazurile în care afirmațiile respective se fac cu vehemență, ele nu sînt decît dovadă că asta au considerat folositor să spună politicienii respectivi, fără a dovedi nimic despre convingerile lăuntrice ale respectivilor politicieni.

Pentru a deduce convingerile lăuntrice ale personajelor trebuie urmărite nu vorbele ci faptele, iar în justificarea faptelor nu neapărat explicațiile date de făptași sînt cele adevărate. Spre exemplu, este un fapt că în 17 decembrie 1989 Ceaușescu a poruncit interzicerea intrării turiștilor străini în țară, dar asta nu înseamnă că el credea ce spusese, că asemenea turiști sînt „agenți de spionaj”. E vorba pur și simplu de dorința ca evenimentele începute să nu fie cunoscute peste hotare (Ministerul de Externe al RSR instruia ambasadorii români de pretutindeni: „În cazul în care veţi fi întrebat (repetăm: numai în cazul în care veţi fi întrebat) în legătură cu aşa-zisele evenimente de la Timişoara, răspundeţi cu toată claritatea că nu aveţi cunoştiinţă despre aşa ceva” – linc), iar Ceaușescu își dădea seama că niște turiști străini aflați în România pot vedea ce se întîmplă și, întorși în țara de origine, vor povesti presei. Faptul că abia după începerea evenimentelor de la Timișoara s-a luat măsura interzicerii pătrunderii în țară a turiștilor străini arată că ascunderea evenimentelor a fost motivul acțiunii, nu faptul că regimul se temea că asemenea turiști vor declanșa tulburări (ele deja fuseseră declanșate).

Totodată, și în cazul rapoartelor securității este greșit să se aplice prezumția de sinceritate. Nici față de Ceaușescu securitatea nu era sinceră. Nu își îngăduiau securiștii să-i raporteze lui Ceaușescu că însuși poporul român este împotriva sa și nici că, într-o anumită problemă pentru care Ceaușescu a cerut informații (să zicem, întrunirea Bush-Gorbaciov de la Malta), sînt incompetenți și n-au putut să le adune. Astfel, este foarte plauzibil ca rapoartele securității să fie încropeli din bănuieli și informații culese din ziare ca să-l mulțumească pe Ceaușescu.

Mai remarc o greșeală în rechizitoriu: Se vorbește de George W. Bush (linc) care s-ar fi întîlnit cu Gorbaciov la Malta, dar în 1989 președintele SUA era tatăl acestuia, George H. W. Bush (linc). Abia în 2000 a ajuns George W. Bush președinte al SUA.

Mai jos, următorul fragment din rechizitoriu:

B. SITUAŢIA DE FAPT
I. Consideraţii generale. Contextul intern şi cel internaţional. Continuă lectura