Guvernul desființează Institutul Revoluției. Scurt istoric al acestui institut

Prin Ordonanța de Urgență nr. 91 publicată în Monitorul Oficial nr. 1059 din 31 decembrie 2019, guvernul Ludovic Orban a hotărît desființarea Institutului Revoluției.

Institutul fusese înființat prin legea 556/2004, lege care este abrogată prin actuala ordonanță. La acea vreme președintele României era Ion Iliescu și prin lege președintelui României i s-a acordat dreptul de a numi persoanele din conducerea Institutului. Astfel, întreaga conducere a institutului (colegiul național) a fost numită personal de Ion Iliescu. Apoi, acest colegiu național, la prima sa ședință, l-a ales democratic, în unanimitate, pe Ion Iliescu ca președinte al institutului. Continuă lectura

Klaus Iohannis numește 6 noi membri în conducerea Institutului Revoluției Române

Actualizare 13 octombrie 2018: Informații mai exacte despre Nicoleta Lorena Giurcanu (obținute prin verificări suplimentare și de pe facebook).

Vineri 12 octombrie, președintele Klaus Iohannis a iscălit un decret prin care a numit 6 noi membri în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române. Anunțul a fost făcut pe saitul Președinției (linc).

Cei numiți sînt: Continuă lectura

Petrică Balint, membru în colegiul naţional al Institutului Revoluţiei Române, cercetat penal în problema preschimbării certificatelor de revoluţionar

Ziarul „Adevărul” – ediţia de Timiş din 25 martie 2011 (linc) anunţă că revoluţionarul lugojean Petrică Balint este cercetat penal pentru că şi-ar fi însuşit, în calitatea sa de preşedinte al asociaţiei de revoluţionari „16-21 decembrie 1989” din Lugoj, sume cuprinse între 200 şi 60000 lei de la membrii asociaţiei pentru a le preschimba certificatele de revoluţionar şi a obţine retroactiv banii din indemnizaţiile de revoluţionar. Continuă lectura